Matei Varga
- Matei Varga ti-ai încheiat studiile la Colegiul Mannes din New York, cu o diploma de “Professional Studies”.
- Da, este ceea ce se cheama la Julliard School “Artist diploma”, spre exemplu. La Mannes College se numeste “Professional Studies”: este un program care urmeaza dupa master si este axat în principal pe interpretare. Bine, sigur ca si un master în interpretarea pianului este axat pe interpretare, dar “Artist Diploma” în scolile americane înseamna foarte putine cursuri, dar foarte multe recitaluri, concerte, activitati pur solistice.
Mai urmeaza un alt stagiu?
Nu. Deocamdata nu mai urmeza. Cred ca am fost student foarte mult timp. Practic de când ma stiu, as putea spune, am fost fie elev, fie student. Îmi place ideea de a lua cel putin pentru un timp o pauza si de a continua concertele, recitalurile si bineînteles de noua mea functie la Vendome Prize Competition, care e foarte interesanta.
De Vendome Prize e singurul concurs la care am participat de doua ori. Niciodata nu am participat la un concurs de doua ori si nu cred în acest lucru foarte mult. De fapt nu cred deloc, însa în urma participarii mele la aceasta competitie mi s-au deschis niste usi cu totul extraordinare si de fapt concursul pentru mine a însemnat mai mult decât altele pe care le-am câstigat. Orice concurs îsi are functia si valoarea lui evident si multe din cele la care am participat mi-au adus rezultate excelente, Concursul “George Enescu” fiind sigur, unul care mi-e aproape de inima. Însa am participat la acest concurs în 2003, într-o perioada foarte, foarte buna pentru mine. Mergeam destul de des la concursuri si niciodata nu ma întorceam fara un premiu. Ei bine, acest concurs a fost singurul într-o serie destul de bogata la care nu am obtinut practic nici unul dintre premiile oficiale. Cu toate acestea, însa, s-au întâmplat doua lucruri foarte importante.
Unul din ele a fost ca Elisabeth Leonskaia, care era în juriu, a dorit foarte mult sa-mi acorde din partea ei un premiu special care a constat practic în onorariul pe care ea ar fi trebuit sa-l primeasca pentru jurizare si pe care ea a vrut sa mi-l dea intergral mie, ceea ce desigur a însemnat enorm, într-un fel mai mult decât cei 25000 de dolari sau cât era pe atunci Premiul I. Al doilea lucru foarte important este ca l-am cunoscut pe presedintele acestui concurs, Alexis Gregory, care mi-a pus o întrebare foarte directa dupa ce m-a ascultat cântând în finala si dupa ce rezultatele s-au dat, si mi-a spus: “Am admirat foarte mult interpretarea ta, cred ca esti un tânar deosebit de talentat, ce as putea sa fac pentru tine?” si cred ca raspunsul meu l-a socat pentru ca a venit imediat, cu o promptitudine extraordinara: “La anul voi termina studiile la Bucuresti si mi-as dori foarte mult sa vin sa fac un master la New York”. Nu cred ca se astepta la un raspuns atât de clar. În acel moment mi-a spus: “Bine sa vedem ce se poate face” si practic, el este cel caruia îi datorez plecarea la New York si conexiunea cu scolile de acolo. Desigur ca de atunci s-au întâmplat foarte multe, dar fara el si fara acest concurs nu as fi ajuns acolo si nu as fi acum la New York astfel ca, desigur, concursul înseamna foarte mult pentru mine. Anul acesta în mai Alexis Gregory mi-a propus sa îl ajut sa organizeze o noua editie a concursului care se va desfasura în 2009, deci de data asta nu voi mai fi implicat ca si participant, ci ca si coorganizator sa spunem.
Ce vei face efectiv?
Deja am facut foarte multe. M-am ocupat de alcatuirea website-ului, am lucrat împreuna cu Alexis la noul regulament al concursului, pentru ca multe dintre regulile pe care le aveam în urma cu trei ani si chiar acum sase ani s-au schimbat. Formatul concursului arata destul de diferit acum si mi se datoreaza si mie în parte, printre altele. Noua regula a concursului este de a invita pianisti sa se înscrie în urma unor referinte pe care le avem despre ei si aceste referinte le obtinem mergând la diverse alte concursuri internationale din lume, mari concursuri din lume, ascultând etapa semi-finala sau finala si facând anumite recomandari asupra pianistilor care ne-au placut în mod cu totul deosebit. Am facut si eu acest lucru.
Aveti în vedere si pianisti români?
Categoric, sigur ca da. Din pacate nu am ascultat niciun pianist român în aceste concursuri importante anul acesta, dar eu as vrea sa fac recomandari independent de participarea la concursuri a unor tineri pianisti de mare valoare de aici. Vom lua legatura cu academiile de muzica, pentru ca important e sa avem un grup de pianisti foarte talentati, care sa doreasca sa cânte pentru noi si sa arate tot ce pot ei mai bun. Este un juriu extraordinar, din care fac parte Elisabeth Leonskaia, Phillippe Entremont este condus de Jeffrey Tate, deci sunt oameni cu totul si cu totul deosebiti. Sunt artisti, deci nu sunt profesori de muzica si prin asta nu vreau sa jignesc câtusi de putin profesorii de muzica, dar de multe ori în concursurile de muzica chiar mari, internationale, cred ca artistii pianisti concertisti lipsesc de multe ori sau sunt în prea mic numar. Am dorit pe cât posibil sa avem cât mai multi artisti concertisti în juriu, care au o cariera, cânta peste tot în lume si care vor aprecia concurentii nostri din punctul lor de vedere, ceea ce mi se pare foarte important. De altfel vom avea si un membru al juriului care nu va fi pianist. Înca nu stim exact despre cine va fi vorba. Ne gândeam la Frederica von Stade sau poate la alt cântaret sau violonist.
Pe 16 octombrie în agenda ta este consemnat un alt eveniment important: debutul la Carnegie Hall, unde ai ales sa-ti incluzi în program si o lucrare de George Enescu. Apropo de ceea ce spuneai mai devreme, de faptul ca te simti în continuare legat de acel concurs Enescu...
… si de Premiul pe care l-am obtinut: Premiul Special pentru cea mai buna interpretare a Sonatei de Enescu pe care o voi cânta si la Carnegie Hall. De altfel recitalul meu se va deschide cu Beethoven, “Andante Favori”, care este o piesa relativ putin cunoscuta si foarte putin cântata, cel putin în America, dar nici în România nu cred ca am auzit-o vreodata. E mare pacat pentru ca este o piesa superba pe care a scris-o pentru Sonata «Waldstein», dar care pe urma s-a hotarât sa o foloseasca separat, ca si piesa de sine statatoare. Va urma Fantezia de Schumann pe care am cântat-o de multe ori si în România si pe care mi-am dorit sa o includ în primul meu recital important solo la Carnegie Hall. Cred ca relatia dintre Beethoven si Schumann e evidenta, mai ales ca Schumann a scris Fantezia în onoarea unui monument al lui Beethoven care urma sa se ridice la Bonn. În partea a doua este un contrast interesant pentru ca am ales sa încep cu o Sonata de C. Ph E. Bach - de asemenea o lucrare foarte putin cântata - si la sfârsit Sonata de Enescu. Sunt foarte curios cum vor reactiona publicul american si critica la aceasta piesa. Este o piesa superba, o piesa care pentru mine înseamna enorm si care, dupa parerea mea, înseamna enorm si pentru muzica secolului XX, Am cântat-o de multe ori la New York, dar nu la Carnegie Hall, si nu în evenimente atât de importante. A fost întotdeauna extrem de bine primita si va fi inclusa de altfel si pe discul pe care îl înregistrez actualmente.
Ce înseamna pentru tine acest debut la Carnegie Hall?
Înseamna foarte mult. Nu-l vad neaparat chiar ca pe un debut, nu vreau sa-i dau o importanta excesiva, fiindca atunci intervin emotii foarte mari. Eu am mai cântat la Carnegie Hall, la sala mica, la Weill Hall. Acest concert va avea loc la Zankel Hall, care este o sala mult mai mare, de vreo 800 de locuri, pe care sper sa le umplem. Înainte am cântat în concerte organizate de scoala mea, în cadrul Festivalului Mannes; am cântat un cvartet cu pian de Mendelssohn, am cântat Bagatelele op. 126 de Beethoven, dar niciodata nu am avut recitalul meu. Înseamna foarte mult sa ai un recital la Carnegie Hall, în fata unui public foarte cunoscator, a unor critici adesea foarte dificili, dar ma bucur ca am aceasta sansa, ma bucur ca se va cânta Enescu, ma bucur ca se va cânta Schumann si Beethoven si Bach.
Dupa cum spuneai, în aceasta perioada realizezi un nou CD. Ai mai realizat unul cu piese de Mozart si Schumann, ai mai avut o colaborare pentru o compilatie, dar este primul tau disc integral Enescu.
Da, la casa de discuri Naxos. CD-ul va include Sonata în fa diez minor, Suita a II-a în Re major si cele doua piese superbe din cealalta suita, Coral si Carillone Nocturne. Proiectul a aparut pentru ca agentii care ma prezinta la Carnegie Hall au intrat în legatura cu aceasta casa de discuri si le-au propus un proiect împreuna. Eu m-am gândit la Enescu stiind ca nu exista la Casa de discuri Naxos un disc cu lucrari pentru pian solo de George Enescu.
Colega ta de generatie, violoncelista Laura Buruiana si pianistul Martin Tchiba tocmai au lansat un disc la aceasta casa cu lucrarile pentru violoncel si pian de Enescu.
Exact. Enescu mi-a purtat din nou noroc. Este un proiect interesant, ei au fost foarte multumiti si ceea ce ma bucura în mod special este ca aceasta înregistrare se face în New York cu un producator legendar: Max Willcox, care a produs discuri de mare, mare renume. Are deja aproape 80 de ani, însa este extraordinar de activ. A lucrat cu Arthur Rubinstein la toate înregistrarile lui de dupa 1955 si cu alti mari artisti: Murray Perahia, Richard Goode (foto 5), Claude si Pamela Frank, Peter Serkin, Cvartetul «Emerson». A câstigat nu mai putin de 18 Premii Grammy. Când am fost acasa la el si am vazut 5 Premii Grammy pe birou l-am întrebat, un pic tendentios: “Unde sunt celelalte?” Si mi-a raspuns: “Sunt cu artistii”. El m-a selectionat pe mine în urma unui concurs care a avut loc la Mannes College, unde a ascultat foarte multi pianisti si a vrut sa aleaga unul singur pentru un proiect. Am fost foarte norocos, m-am simtit fericit si onorat pentru ca m-a ales si desi initial ne gândeam sa facem un disc cu un program clasic, în momentul în care a aparut aceasta idee si posibilitatea de a înregistra pentru Naxos, i-am propus lui Max sa schimbam putin planul si sa facem un program exclusiv Enescu. M-a impresionat foarte mult entuziasmul lui si faptul ca a acceptat imediat, desi sunt lucrari pe care el nu le-a înregistrat anterior si pe care nu le cunostea, pentru ca, din pacate, nu sunt foarte cunoscute în lume, în general. Dar trebuie sa facem ceva pentru asta! Am avut câteva întâlniri înainte de sesiunile de înregistrari în care sa-i duc partiturile, sa-i cânt, sa lucram împreuna si cred ca rezultatul va fi unul foarte bun.
|
Dana Chirulescu 3/10/2010 |
Contact: |
|
|
