Delia Diaconelli
De fapt, Delia si Stefano, cei doi tineri din Verona. Si fapt e că în tinerete, prin '67-'68, când eram radioreporter si pentru stiri muzicale, am întâlnit-o, ascultat-o si intervievat-o, la Ateneu, pe Lola Bobescu. Mi-a plăcut să lucrăm asa la repezeală, mi-a scris în autograf. Cam la vârsta ei de atunci am ascultat, într-o companie elevată, în 3 martie 2010, în Sala Mică a Ateneului – sus se serba Ion Iliescu orchestrat ca întotdeauna de SPP -, un concert de neuitat interpretat de Delia Diaconescu, vioară, si Stefano Chiozzi, pian. În program: Schumann, Chopin, Enescu, Franck.
La partea a treia a Sonatei opus 105 în la major, de Schuman, mi-am zis „iuteală”, în loc de „repezeală”, cu gândul la Lola, da, violonista, Delisoara, pentru părinti, se smulgea din gravitatia întregului sonatei spre a-l recontura deplin. După prima cunostintă cu erosul vioară-pian, auzim într-o română impecabilă: Dedic această Nocturnă Deliei, iubirea mea cea mare. Ea are 26, el 27, Chopin 200 de ani si două zile. Nocturna răsunase solo, ca aici, dar si în fabrica a trei piane, în replici moderne românesti, la Universitatea de Muzică, la Festivalul Chopin de zilele trecute. Ea-si întoarce foile să o poarte clapele, văd că îi făcusem si eu o dedicatie ca dintre melomani. El uite că stie pe dinafară si Nocturna si Scherzo. Atunci, vom fi având, per caso, de a face cu un lirism delio-italo-chopinian. Fără glumă, ba valpurgii, orgi de mătase. Romeo ritornato.
Taina labirintică si-o rezolvă împreună în extaz, Impromptu concertant de Enescu. Între soptiri de final publicul are de aflat că, sus, există protocol zero. Ne jignesti, ce are una cu alta, sare cineva aproape de scandal, si nu al lui.
După pauză (încotro?), Franck. Încă o sonată în la major (mama Deliei si-a dat doctoratul cu sonate românesti de secol 20). Bemolii viorii, fractalii pianului. Dansează pianul după vioară? Se înaltă gratia într-un tango al eului muzical. Capelmaestra devine shakti, energie.
Solemnitate si extaz. Iată că pentru violonista Delia Diaconescu recrearea mesajului sonor este un act solemn, nu o mimare gratioasă a unor modele experimentate. „Fractalii muzicali” dedusi în procesul derulării ardentei ei interpretări o catapultează într-un mare joc de scenă. Secventele muzicale nu se repetă în copie ci se multiplică evolutiv spre înăltimi de frumusete neîntreruptă. Violonista si vioara sunt un tot organic, miscarea în aer a mâinilor si a bustului întrece orice gest coregrafic studiat si sfarmă un posibil proiect de sculptură votivă. Delia Diaconescu rupe cătusele traditionaliste ale muzicii. Împreună cu auditoriul aflat în seara zilei de 3 martie 2010 în Sala Mică a Ateneului am asistat la un moment de extaz componistic, interpretativ si auditiv. Sonata de C. Franck ...
Ia să scriu nepoatei mele Odette Creangă-Kurth, si ea violonistă, si sotului ei, Dr. Richard Kurth, decan la Universitatea Muzicală din Vancouver. Dear Odette and Richard,
I attended last evening at Romanian Atheneum a cameral concert by Delia Diaconescu (Diaconelli) - violin, and Stefano Chiozzi, piano. They played from Schumann, Chopin, Enescu, Franck. She is 26 and lives in Verona at an aunt. A Litvanian professor told her she has the sound of Oistrach, and a Greek listener called her Maria Callas of the violin. She gave concerts in Europe and Asia. I am friend with her father, director of National Technical Museum, and so I come with his question: is any chance she may be invited there, to VISI or elsewere for concerting? Thank you and all the best.
Marea poetă si pianistă, de profesie filosof , Margaret Chatterjee, semănând cu Lola Bobescu la chip, mă lua deseori la concertele europene de la India Intrnational Centre în New Delhi, unde îmi doresc, Your Excellency Debashish Chakravarti, să evolueze si Delia Diaconelli si Stefano Chiozzi. Pe vremea aceea, îsi făcuseră pe acolo vad mai ales muzicieni italieni. Am citit pe fata unui pianist orb din Florenta teroarea când, la sfârsitul marelui său concert, sub ovatii, o fată se apropia spre a-l încununa cu, poate fosnitoarea, ghirlandă, dându-si seama din ce în ce, până ce gloria florală îi plonjase pe umeri, i-am văzut extazul.
Forza Delia Diaconelli!
|
George Anca 3/6/2010 |
Contact: |
|
|
