Intrare in primăvară
I
Pătrund în primăvară
ca-ntr-un vis
în care îmi contemplu
bucuria
Pentru o clipă
sunt nemuritoare –
am soră bună
vesnicia
Devin risipă
cum doar vesnicia
risipă stie
să devină
ca o săgeată
când prin trup străbate
lăsând deschise
cerurile toate -
puzderie de lumi
ce nu stiau
că-n mine iarna-ntreagă
dormitau
Si, când mă-ntorc,
o pulbere de stele
se revarsă,
câmpuri cu flori
din tălpile desculte
stând să crească
de parcă
niciodată n-am stiut
că sunt
o dâră de uscat pe ape
Din cer înalt
aud un gând ascuns:
nu, pentru oameni,
asta nu se poate.
INTRARE ÎN PRIMÎVARĂ
II
Azi simt că am intrat în primăvară –
sunt ca o ramură înmugurită
ce a visat întreaga iarnă
căldura sevei din pământ ivită
si-astept din mine
jeturi eclatante de lumină
să izbucnească
si –ca un val de nori –
sufletul tău să-l încălzească
să-l pot cunoaste
pe deplin
O frunză –pentru tine nevăzută –
a înverzit în pieptul meu
si-asteaptă ca întreg
copacul meu ascuns
să înfrunzească
E de ajuns
să-l simți
plutind
în jurul tău
si să-l numesti copacul vieții
ca pe de-a-ntregul ție
să-l închin.
INTRARE ÎN PRIMĂVARĂ
III
Văd pretutindeni mantii de zăpadă,
dar simt că-n mine
a-nflorit un pom
cu rădăcina-n cer si ramuri-roată
si nevăzut de niciun ochi de om
Doar noaptea
pomul meu se înlumină –
cu ochii-nchisi
abia de-l pot roti
Simt clipa doar
cu vesnicie plină
si timpul parcă
nu s-ar mai ivi.
CA O PĂRERE
Ca o părere-mi sună
marte-n suflet –
e aerul mai proaspăt
si mai cald
si un avânt de viață
mă cuprinde
si sufletu-mi e parcă
mai înalt
Simt cald sărutul
soarelui în palmă –
îl simt si parcă
mâna a-nflorit
Privesc copiii adânciți în larmă
ca semn că zeul Pan
a si venit.
O LUME-ARHAICĂ SE ÎNTREVEDE
O lume-arhaică se întrevede –
pământ si cer
se-ntrepătrund tăcut
si duhuri tainice si nevăzute
trezesc iar haina reavănă
la trai văzut
Tresaltă-n pasii mei zvâcniri de coajă –
semințele au încolțit de-acum
si merg de parc-as fi pătrunsă-n vrajă –
stihiilor din jur să mă supun.
E TOTUL SIMPLU-N FIRE
E totul simplu-n fire
si-n mine simplu e -
sunt vamă de iubire
cum firea-ntreagă e
Iubirea ca o haină
prea lin mă înfăsoară –
port universu-n sânge
cum muzica-n vioară
Port universu-n vine
si-n frunte licărind -
lumina treaz mă tine
fără s-o mai aprind
Lumina asta trează
iubire e de veacuri
si sufletu-mi asează
în ceruri cu cerdacuri
De sus să tot privesc
iubirea cum coboară
si-n mine fremătând
să mă mai nasc o oară.
AZI SIMT C-AM ÎNFLORIT PE DINĂUNTRU
Azi simt c-am înflorit
pe dinăuntru
de parcă
pomii-n floare-au izbucnit
si s-au mutat în curtea mea de taină,
iar cei de prin grădină au pierit
Îmi port pe cale bucuria lină,
grădinii pomii vreau să îi întorc,
primind în schimb o noapte mai senină
pe care cerului eu să i-o torc
Mângâi cu palma mâtisorii fragezi -
vreau în căus căpsorul să le –ncapă -
si-ncet plutesc în mine
si-ncep să mă rotesc -
cântul de păsări parcă m-ar purta
prin lumi secrete ce acum m-adapă
Nici nu mai stiu unde să mă opresc –
în mine primăvara a rămas,
chiar dacă-n iarnă geamuri înfloresc
si în troiene neaua e-n popas.
ZVON DE VIATĂ
Zvon de viată
răspândit în lume
înfloreste aerul anume
pentru noi
E-o-năltare-n tot
ce ne-nconjoară:
firul ierbii printre pietre iară
s-a ivit
Pretutindeni ochii nevăzuti
strălucesc ascuns
simtind a vară,
brate nevăzute se întind
soarelui să-i spună bun venit
Suflete, si tu acum te-naltă
ca si cum te-ai naste
înc-o oară.
SUNT CA O SĂMÂNTĂ SUB ZĂPADĂ
Sunt ca o sământă sub zăpadă,
toropită si c-un ochi afară,
celălalt ‘ năuntru se priveste
si de primăvară se-nfioară
Parcă infinitul se undeste-n mine –
prin cămări de suflet vrând să primenească
si prin vasu-n care locuiesc
se preumblă-o apă mai cerească
Înfloresc în taină, tot mai înăuntru –
floarea pomilor a izbucnit ascuns
si-o astept să spargă, să dea la iveală
sufletul ce-n alte lumi e dus.
SIMT O PUTERE MAGICĂ ÎN MINE
Simt o putere magică
în mine,
nici eu nu stiu
de unde s-a ivit
Mă-nalt ascuns
si sufletul e-nmugurit -
în vraja ta
de parcă am pătruns
Iau câmpurile-n trombă,
adânc în mine,
pe nesimtite
lutul s-a desprins
Simt mieii Pastelui
tăcuti,
gata de jertfă,
fără a simti durerea-n sânge,
ci numai pe Iisus,
în carnea lor
ascuns
când s-a ivi.
SE SPARGE MIEZUL GRÂNELOR
Un zvon de viată
umblă peste câmp:
se sparge miezul grânelor
sub coajă
si-l oblojeste
si-l înluminează
duh tainic
din adâncuri de pământ
Se logodeste lutu-n somn
cu cerul
Când se trezeste,
e înluminat,
de parcă
nu l-au troienit zăpezi
si nici ca piatra
nu l-a uscat gerul
Uitarea e mereu
ascunsă-n miez –
e noaptea, zi
si ziua este noapte,
după cum duhul doarme
sub zăpezi
sau înverzeste
visurile toate.
E TIMPUL SĂ PĂȘEȘTI ÎNALT
E timpul să păsesti înalt
pe străzi –
un vânt călduț
ivit printre cotloane
a încolțit cartofii prin cămări
si primeneste rufele-n balcoane
De bucurie, pomii înfrunzesc
si sângele s-a subțiat în taină,
e iarba încolțită sub zăpezi
si-ți străluceste pielea pe sub haină.
|
Olga Alexandra Diaconu 3/5/2010 |
Contact: |
|
|
