‘Scara spre Cer’
In amintirea mamei mele dragi, Maria-Nela,
‘Tatal nostru , fie mijlocitoare Biserica pentru cei morti sa le faca scara catre cer… Tatal nostru , sa fie sangele Fiului Tau, izvor de viata pentru aceia carora le facem pomenirea’ ( ‘Acatistul celor adormiti’)
Se intrezaresc inceputul lui martie si zilele de Martisor, apoi cea inchinata femeilor si mamelor, in plus ziua de nastere a mamei mele dragi. Nu a mai apucat din pacate sa le sarbatoreasca, nu s-a mai putut ridica din nametii lui Gerar si ne-a parasit pe mine si pe sora mea.
Am plecat spre tara cu inima zdrobita, pustiita in miez de ianuarie ,cand am primit un telefon disperat de acasa: mama se stinsese in casa parinteasca cu durerile batranetii, cu dorul mare, mereu cuibarit in inima pentru departarea de mine, cu mangaierile surorii mele si vecinei care i-au fost pavaza ultimei respirari. Drumul spre acasa mi-a zdruncinat viata, plecarea mamei mi-a ravasit gandurile si rosturile. Nu mai stiu cum sa imi strig durerea, din rana sangeranda imi sageteaza mereu intrebari : cum mai pot zbura pasarile ‘fara aripi’, cum poate adia vantul fara curentii de aer, cum mai pot oamenii vedea fara ochi… Plantele mor fara radacini si apa, dar oamenii…? Cum mai pot trai deconectati de la lumina blandetii materne care e parte integranta din Soare…? Cum mai pot bajbai, cand li se impotmolesc drumurile de nevazut, dupa ce mamele ingenunchiaza cuminti spre cer si pleaca…?
Cat de buimac si dezorientat, ramane omul atins de ‘trasnetul ’ plecarilor, pasind pierdut sa isi regaseasca un echilibru , sa isi poata innoda legaturile ca sa mai simta forta gravitationala… Drumurile ni se afunda, vorbele ni se impotmolesc in rostire, logica devine absurda , judecata orbecaitoare…
E treaba grea sa ne facem ordine in inima si-n minte dupa ‘plecarea in vestnicie a celor dragi’; ne-ar trebui saptamani, luni, ani, la fiecare dupa puterea de vindecare si regenerare sufleteasca. Speram ca este totusi cu putinta cu puterea lui D-zeu prin rugaciuni, reculegere si izbanda revenirii soarelui, Invierii mortilor si reintalnirii cu sufletele duse.
Mi-e dor de casa mamei, de biserica noastra sfanta, strana stramoseasca,de zambetul si lumina soarelui de primavara, de glasul mamei. Alerg in toate directiile ca sa imi gasesc un centru de echilibru , ma opintesc mereu si iar pornesc…pe drum. Care drum…?! Altul, fara ‘mame’, doar cu imaginile caselor parintesti, cu puterea insuflata de ‘ele’dincolo de mormant de a supravietui indiferent de vant sau furtuna. Pasim stingher spre un ‘drum initiatic pentru orfani’ in care sa putem invata din nou sa mergem, sa vorbim, sa citim, sa ‘le simtim sufletul, sa le vedem si auzi’ dincolo de rostire. Din imparatia cerului, unde se salasuiesc dupa plecare, mamele noastre ne privesc si ne invata sa existam.
Ma rog pentru sufletul Mamei mele si a tuturor care si-au pierdut mamele ,ca D-zeu sa le faca scara spre cer, sa le statorniceasca cu bine in imparatia raiului, sa le faca nemuritoare in sufletele noastre. Sa ne tina de cald, sa ne mangaie singuratatile, sa ne dea putere. Ma rog sa ii fie bine Mamei ,acolo unde a ajuns prin bunavointa Mantuitorului, sa stralucreasca printre stele si sa isi gaseasca pacea si linistea vestnica.
Mi-as dori ca mama sa simta in continuare cu ochii sufletului rotirea anotimpurilor din Sacele, curtea si gradina ei de langa casa, florile minunate care ii imboboceau in fiecare primavara, sa auda sunetul clopotului de la biserica chemand-O spre rugaciune .
Ma rog ,Doamne, sa ne mangai MAMELE plecate, sa ne fie de-a pururea calauze vii pentru sufletele noastre indurerate!
Laura Dinca Mason Nova Scotia - Canada
|
Laura Dinca Mason 2/23/2010 |
Contact: |
|
|