De ce lipseste România din lucrări străine de sinteză?
Continuăm demersul nostru de a semnala modul în care este reflectată, în literatura si străină, România, dar si valorile sale istorice culturale, spirituale, literare sau artistice. Asa cum am mai avut prilejul de a arăta, sunt din păcate, foarte multe lucrări de sinteză, care lasă impresia că România nici măcar nu ar exista pe harta lumii sau, fapt la fel de grav, în opinia noastră, că poporul român nu si-ar fi adus nici o contributie la tezaurul culturii si spiritualitătii universale.
De data aceasta încercăm, pornind de la două astfel de lucrări respectiv „A Lion Hardbook – The History of Cristianity”, lucrare apărută în numeroase editii, după 1977, si având o listă impresionantă de colaboratori de la cele mai prestigioase colegii, facultăti, universităti din Anglia si USA, si „Oxford – Concise Dictionary of the Christian Church”, ce-a de-a doua editie a lucrării respective, revizuită si completată fiind apărută, sub semnătura lui E.A. Livingstone, în anul 2006.
Ambele lucrări sunt extrem esentiale în sublinierea importantei deosebite pe care Crestinismul a avut-o în evolutia societătii umane în ansamblul ei, la aparitia si dezvoltarea statelor nationale. Dacă în cea de a doua lucrare se fac referiri la câteva aspecte privind aparitia si evolutia crestinismului în spatiul românesc, chiar dacă, în opinia noastră, cu unele inexactităti sau omisiuni semnificative, în prima lucrare lipseste aproape orice fel de referire la viata spirituală religioasă a românilor, desi sunt foarte multe date la spatii geografice îndepărtate, dar si la unele cu mai mică relevantă în ceea ce priveste istoria Crestinismului. Mai mult decât atât, atunci când se fac, totusi, trimiteri la teritoriul românesc, interpretările sunt inexacte, mincinoase si tendentioase, asa cum este spre exemplu referirea la unitarieni.
În opinia autorului acestui articol, un anume Ian Sellers, Transilvania, unde au apărut si dezvoltat unitarienii nu ar fi decât „partea răsăriteană a vechiului regat” a Ungariei, se întelege. De asemenea pentru acelasi autor, Ian Sellers, ar fi vorba despre dieta de la Torda ( 1568 ) în loc să folosească denumirea corectă si exactă a acestei localităti din Transilvania, respectiv TURDA.
Am tot stat si ne-am gândit la cauzele unor astfel de omisiuni sau erori. Una din posibilele „explicatii”, ar consta în faptul că prima editie a acestei lucrări a apărut în anul 1977, dată la care, dat fiind regimul politic din România, omisiunea ar fi oarecum justificată. Omisiunea ar fi putut evita atragerea atentiei, asupra realitătilor vietii religioase din România comunistă, inclusiv evitarea atragerii măsurilor de reprimare ale autoritătilor vremii asupra diverselor miscări neo-protestante, favorizate într-un fel, prin setea nebună de relatii externe a liderilor comunisti de altă dată, pe filiera relatiilor acestora în Occident (sunt numeroase cazurile de neo-protestanti, care nu numai în timpul comunismului, dar si ulterior, si-au folosit si îsi folosesc relatiile externe pentru promovarea unor interese de ordin politic sau chiar partinic).
Revenind, atragem atentia că, spre exemplu, în capitolul intitulat „Biserica ortodoxă în Europa răsăriteană si Rusia” autorul lui, D. Steeves elimină absolut orice referire la prezenta acestui rit în spatiul românesc, desi în Dictionarul Oxford, se arată că populatia românească, „ar fi putut primi crestinismul prin intermediul soldatilor si colonistilor romani în secolul al IV-lea sau mai devreme”. Istoricii crestinismului românesc, îndeosebi distinsul preot profesor universitar doctor Dumitru Păcuraru, (dar si altii) sustin(e) că încrestinarea românilor ar fi rolul activitătii misionare directe a Sfântului Apostol Andrei, deci nu al unei posibile influente romane, cu atât mai mult cu cât la data respectivă provincia Dacia nu mai era parte componentă a Imperiului roman, pentru ca soldatii si colonistii romani să fi putut fi promotorii crestinismului în spatiul românesc .
Se stie că ierarhii sau călugării proveniti din vechea Dacie au participat la reuniunile clericale importante, la concilii si sinoade, aducându-si contributia la deciziile de importantă capitală pentru organizarea unitară a vietii religioase pe plan european si universal.
Desii este intitulată pompos „Istoria crestinismului” lucrarea respectivă trece prea usor cu vederea, spre exemplu, organizarea, la Iasi, în anul 1642, a unui important Sinod al Bisericii ortodoxe, cu participarea reprezentantilor, bisericilor ortodoxe grecesti si slave. Potrivit informatiei din Dictionarul Oxford, aici au avut loc pe de o parte condamnarea învătăturilor calviniste ale lui Chiril Lucaris, dar si ratificarea textului mitropolitului Petru Movilă intitulat „Confesiunea ortodoxă”, una din lucrările de bază ale doctrinei ortodoxe universale până în zilele noastre.
Pretentioasă, cel putin ca titlu, „Istoria crestinismului” omite să precizeze contributia călugărului Dionisie Exiguul la reformarea calendarului, respectiv la adoptarea calendarului gregorian, care este în vigoare până în zilele noastre.
Desi semnalează absolut toate miscările dizidente apărute în crestinismul occidental, ca si mutatiile petrecute în evolutia acestuia, respectiv aparitia a numeroase secte neoprotestante precum si misionarismul din China, Vietnam, Asia, evanghelizarea Americii, a diverselor colonii de peste mări si tări etc., este complet trecută sub tăcere, spre exemplu, desi nu a fost un eveniment singular în cazul României, aparitia uniatismului la sfârsitul secolului al XVII si începutul secolului XVIII- lea. În schimb în doar câteva fraze desigur dictionarul Oxford se referă la acest eveniment ca si la faptul că, după 1948, Biserica română unită a fost desfiintată de noul regim comunist, fiind reînfiintată abia în 1990.
Desi, spre deosebire de lucrarea „Istoria Crestinismului” editia a doua a dictionarului, apărut în anul 2006 face referire la Papa Ioan Paul al II-lea, subliniind activitatea extrem de intensă desfăsurată de acesta, inclusiv, contributia ce si-a adus-o la răsturnarea comunismului, nici dictionarul Oxford nu a retinut vizita istorică efectuată de Papă în România, la invitatia Patriarhului Teoctist, moment crucial în istoria relatiilor dintre Biserica Ortodoxă si Biserica Catolică.
Evident că, în afară de o exagerată si vizibilă abordare ideologică, astfel de omisiuni cu privire la istoria crestinismului pe teritoriul românesc au si alte cauze, iar între acestea absenta totală din literatura de specialitate a unor lucrări de sinteză având autori români de certă probitate si prestigiu stiintific, tipărite în limbi de circulatie internatională, ar putea să explice până la un punct situatia semnalată.
De aceea îndrăznim să sugerăm deopotrivă conducerii acelor institute din România, dar si facultătilor de profil, respectiv Academiei Române, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Învătământului si Ministerului Culturii si Cultelor, să initieze, în regim de maximă urgentă, proiecte stiintifice de elaborare, tipărire si difuzare a unor astfel de lucrări, în limbi de circulatie internatională, pentru a preîntâmpina ca pe viitor, să se mentină o astfel de situatie, absolut jenantă în ceea ce priveste modul de reflectare, în literatura de specialitate, a istoriei, vietii religioase si cultural-spirituale a spatiului românesc.
Nu putem pune la nesfârsit situatiile constatate doar pe seama lipsei de interes a autorilor unor astfel de lucrări sau a accepta teoria conspiratiei privind posibilele interese obscure de a izola în continuare România, ca pedeapsă pentru a nu fi făcut la nesfârsit jocurile unor diverse cercuri de interese străine, nu o dată ostile interesului national.
Cred că si factorii politici si decidentii guvernamentali români trebuie să constientizeze, în sfârsit că, pentru a contracara imaginea defavorabilă a României în mediile stiintifice, ca si în mass media, precum si pentru a contracara eficient limitarea perceptiei României din afară la lenjeria doamnei ministru Elena Udrea sau participarea dânsei la instruirea salvamarilor, dansuri în locuri publice, mersul călare sau pe bicicletă etc., este nevoie de o actiune sistematică, încredintată unor foruri stiintifice competente de mare probitate, la elaborarea de către specialistii români a acelor lucrări care să facă cunoscute date esentiale despre România, sub toate aspectele posibile, inclusiv cel istoric, cultural-literar, stiintific, academic, universitar, spiritual-religios s.a. Să luăm, sub acest aspect, exemplul unora din vecinii nostri, care profită de lipsa de reactie a autoritătilor stiintifice române inclusiv pentru a promova, în continuare, în diverse medii internationale, a unor teze retrograde, revansarde, vădit anti românesti.
|
Dr. Dan Brudascu 2/1/2010 |
Contact: |
|
|
