Mizzi Locker si livada cu visini
În anul 1947 a apărut cartea (jurnal) Groapa e în livada cu visini, în librăriile din Bucuresti, tipărită la editura SOCEC & S.A.R. si scrisă de pictorul Arnold Dagani în timpul deportării în lagărul mortii de la Mihailovka (Ucraina), din timpul Holocaustului.
Titlul originalului în engleză este Let Me Live (Copyright 1947 by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors`Gate, London).
Arnold Dagani a fost deportat, împreună cu sotia sa, Anisoara (Ana Rabinovici), nu numai în Transnistria, ci si în Transbug, adică dincolo de râul Bug, în lagărul de la Mihailovka (Ucraina), acolo unde a scris jurnalul.
Lagărele de dincolo de Bug erau administrate de către germani, deportarea fiind făcută de autoritătile române antonesciene. Regimul era la fel de dur, ca la Auschwitz (Polonia), doar tehnica era altfel.
Ce este Transnistria? Citez: ”Acest teritoriu, cuprins între Nistru si Bug, până la Marea Neagră la sud si până la linia artificială Moghilev - Podolsk la nord, denumit Transnistria...” (Jean Ancel, Introducere la volumul de memorii ”Un tăciune smuls flăcărilor” de Al. Șafran).
În introducerea la jurnal, semnată de autor (Bucuresti, iulie 1944), scrie:
”As fi dorit să arăt celor rămasi acasă mapa mea de tablouri lucrate în lagăr si notitele mele. Văzându-mă că desenez si scriu, unii oftau si spuneau:
- De le-ar vedea America, ar întelege cât suferim.
Altii îsi băteau joc:
- La ce bun?...
...În seara de 15 iulie 1943, Anisoara, sotia mea, si cu mine, am riscat si am fugit din clădirea societătii Dohrmann din Gaisin. (Nota mea: erau pentru câteva zile la lucru în localitatea Gaisin, Ucraina).
În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre ghetoul din Bersad. Cinci luni mai târziu, între 10 si 18 decembrie 1943, toate lagărele de dincolo (de Bug, nota mea) au fost dizolvate, prin exterminarea generală a oamenilor. Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune într-o livadă, într-un sant, în fata unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbiste, lângă o fântână. Peste tot!...”
Întâmplarea face că am cunoscut aici, în Israel, pe o supravietuitoare a Holocaustului, pe doamna Mizzi Locker, născută la Rădăuti, trăind la Storojinet, deportată din Cernăuti (în noaptea de 14 iunie 1942) îmreună cu sotul, fratele si mama sotului, plus numerosi evrei, către lagărul german de la Mihailovka, peste Bug (Ucraina).
Mama si fratele sotului, ulterior, au murit în lagăr.
Mizzi Locker trăieste în orasul Ramat Gan, Israel. De la ea am auzit prima oară că a fost deportată în ”Transbug”. Adică, exprimându-se corect, cu ”Transbug” si nu ”Transnistria”. În lotul acela au fost 745 de persoane si s-au salvat doar 13, adică cei care au reusit să fugă, să evadeze, cu riscul vietii, bineânteles. Se pare că, doar doamna Mizzi Locker mai este în viată, din cei 13.
La 26 mai 1943, Arnold Dagani avea să scrie în jurnal:
”Eu rămăsesem în curte, când deodată Anisoara iesi într-un suflet din clădire si, cu ochii înlăcrimati, îmi spuse că totul era pierdut! Pepi, Bernhard si Mizzi Locker au fugit în cursul diminetii...”
Iată si una din relatările supravietuitoarei noastre, Mizzi Locker:
”... Într-una din zile, pe când eram la lucru cu totii la cariera de piatră, am observat pe sub gene că sunt urmărită cu privirea de către SS Scharfuhrer Walter Mintel. Am simtit că-mi înghetă sângele. Walter Mintel a trimis pe cineva la mine să-mi spună că-i plac cizmele mele si că seara, când mă voi întoarce în lagăr, să le pregătesc si să i le duc lui, în birou. Nu aveam deloc liniste! I-am spus lui Buzu (Bernhard Locker - sotul) si l-am întrebat ce să fac. Mi-a răspuns că nu mă lasă la el singură.
- Chiar dacă ne va împusca, vom merge împreună, mi-a spus el.
Dar minunea s-a produs si nu a mai fost cazul. În acea seară Walter Mintel fusese înlocuit. Kiesel si Mintel au fost transferati”.
Mentionez că deportatii lucrau la carieră de piatră si la construit sosele, zi lumină. Ziua începea la ora 3:00 dimineata, si, până la locul de muncă, mergeau 6-7 kilometri pe jos, dus, si asemenea la întors. Ca ”hrană” primeau, numai seara, o supă cu mazăre furajeră iar la zece zile, o jumătate de pâine.
După război, cei 13 supravietuitori, s-au stabilit în Bucuresti, si, au tinut legătura permanent, unii cu altii, iar în fiecare an, se adunau la câte unul acasă (prin rotatie) pentru a comemora victimele din lagăr. La comemorare se pregătea pentru masa de prânz două feluri de supă de mazăre, una din cea furajeră (ca în lagăr), doar să se guste si să nu se uite, iar una din mazăre bună pe care o mâncau. Aceste comemorări s-au făcut până în anul 1950, când au imigrat în Israel.
Mizzi Locker a fost cântăreată de operă si profesoară de canto.
”O cântăreată exceptională, una dintre cele mai aplaudate artiste, care apare în spectacol ”10 ani - La Multi Ani” (Nota mea: se sărbătoreau 10 ani de la înfiintarea statului Israel, în 1958) al domnului Lică Abramovici, a fost Mizzi Locker, dotată cu o voce foarte cultivată. Ea acucerit publicul meloman” - asa era scris în presa acelei vremi din Israel.
http://www.youtube.com/watch?v=9zte0vT8MaA , virtual de la Muzeul Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.
Lucretia Berzintu
Israel, 27 ianuarie 2010
|
Lucretia Berzintu 1/28/2010 |
Contact: |
|
|
