O după amiază , la Toronto, in căldura neamului
Sala de intalniri a bisericii Sfantul Ioan Evanghelistul din Toronto a găzduit, după slujba “speciala” din duminica “Vamesului si a fariseului”, adunarea membrilor si a invitatilor cenaclului “Observatorul.
S-a intâmplat sa fie in ziua marelui semn al inceperii Unirii noastre – 24 ianuarie - , zi in care au fost omagiate si marile personalitatti născute in Ianuarie , simbolul ei – Mihai Eminescu si “cioplitorul” de har si inima, sculptorul Nicăpetre, de la a cărui stingere s-au implit 2 ani.
Evenimentul a fost moderat, ca de obicei, de către fondatorul cenaclului si editorul revistei,
“impătimitul” intru românism si românitate – Dumitru Puiu Popescu.
Ca semn de permanentă , de legătura cu viitorul, prin generatiile care vin, spectacolul a debutat cu momentul muzical al interpretei vocale si la pian, eleva Lili Cojocaru care, la doar 11 ani, a apărut ca o adolescentă bine dezvoltată , inaltă , suplă si de o frumusete angelică , dar si cu o stăpanire a vocii si a pianului care “a incremenit” sala.
Dupa interpretarea vocală , in propriul acompaniament la pian, a binecunoscutului cântec de iarnă in lumea anglo-saxonă “Quiet night” - “Noapte linistita”, s-a dezlăntuit intr-un Fur Elise Beethovian de virtuozitate, ridicând zicerea de suflet - up, above – prin navârlioasa Polka a lui Chopin, incheind cu sensibilul, aproape soptit acel cântec de durere a inimii din filmul spaniol “Cuand tu no estas” – “Când tu nu mai esti”...
După apauzele frenetice, in loc sa primească flori, fetita interpretă a luat un brat de flori de trandafir bordo si , ajutată de moderator, a oferit fiecarei bunici prezente câte un trandafir, dând adunării atmosfera căldurii intâlnirilor de famile.
De aici, si pană la sfârsit, fetita a fost o antenută vie care a urmărit cu aparatul foto, deci cu inima, miscările si zicerile celor care i s-au prezentat in fata ochilor ca o parte a elitei Neamului, retrasă aici pentru a scăpa de furia egalitarismului rudimentar si plin de ură pe valori.
Astfel, septuagenarul profesor de matematică de la Universitatea din Galati, Theodor Buhăescu, trăitor acum in SUA, de unde vine regulat in Canada pentru acest cenaclu, a făcut cu sensibilitate si căldură sufletească unele reflectii ale unui om de cifre asupra stărilor lumii, iar profesoara de pian Tatiana Grigorescu, indrumătoarea plină de dragoste părintească a fetitei Lili Cojocaru, s-a dovedit si o talentată recitatoare dând glas “versurilor matematicesti” ale poeziei “Infinit” a prof. univ. Th.Buhaescu.
Lili si-a indreptat apoi aparatul de luat imagini spre doamna in ie si fusta neagră , Eliza Ghinea, cea care si-a citit poezia, Rânduri pentru Luceferi, inchinată lui Mihai Eminescu, autoarea care , in poezie, s-a socotit “un bulgă re de tină din roca muntilor Carpati”, iar bunicii i-a găsit altă definitie – “mama măicutei mele*...
La aparitia tânărului subtiratec si cu infătisare eminesciană , aproape ca l-a urmărit cu aparatul in picioare, auzind că Dan Petrescu este absolvent al Liceului de muzica “Dinu Lipati”, văzând că stă pâneste pianul si arta dirijoratului, in present fiind aici, in Canada, student in anul IV la medicină .
El a intrat in sală odată cu grupul celor sapte domnite tinere si tot atâtia domni, care alcătuiesc formatia corală "Aheneum”...
Cu o dezinvoltură de adevărat dirijor clasic, tânărul Dan Petrescu a reinviat, prin vocile de exceptie ale interpretilor, cântecele pe versuri din Eminescu “Sara pe deal” si “Somnoroase păsărele”.
In cele mai mult de patru ore de “taifas elevat”, (pe alocuri cu lungimi si exprimări neauzite, datorită interlocutorilor si sonorizării), fetita a mai asistat la montajul literar-dramatic “Dulcea mea Veronica”, regizat si prezentat de inimosul “nea Ilie”, cum i se zice colegial spiridusului Stelian Constantin-Mitadinu si constand in citirea scrsorilor dintre Veronica si Eminescu de către Otilia Gruneantu Scriuba si Cristi Ioan Tunariu.
La sfarsitul momentului teatral, regizorul Stelian Constantin a dat citire poeziei “Să nu uitati” scrisă de Nichita Stănescu in ultimele zile ale vietii, prin care ne cerea să nu uităm că “si el a fost om viu”, poezie despre care cititorul ar fi stiut ca a fost inchinată de Nichita lui Eminescu. S-ar putea lua si asa, dar poezia este “inchinată ” lui insusi, ca o rugăminte-testament, la ceasul despărtirii de cele pă mantesti, materiale.
Sufletului sensibil, de copil al lui Lilli, nu mică i-a fost curiozitatea la “Momentul Nicăpetre”, afland despre acest “al doilea Brancusi” lucruri noi si ca cenaclul are un premiu anual inchinat celui care “a imbrăcat” spatiul Campului Romanesc cu podoabele nemuritoare, statuile lui Eminescu, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Vasile Posteucă , Aron Cotrus ...A fost proiecat un filmulet cu sculpturi ale lui Nicapetre si imagini dela participarea lui Nicăpetre la intalnirile cenaclului.
Premiu Nicăpetre i s-a atribuit , in acst an, tanărului sculptor modernist George Dragomir-Turia...
La doi ani de la stingerea marelui brăilean de suflet – Nicăpetre -, d-na Tea Nicolescu a citit din cartea marelui sculptor “Caut, caut Brăilita”, pasajul in care se redă “bucuria lucrului cu dalta”, mai ales atunci cand a lucrat la capodopera sa de la Viena “Masca zeului răzbunator”...
”Iată ce oameni am avut noi !” a sărit o constatare in sufletul fetitei.
S-a vorbit, in memoriam , despre Aurel Sergiu Marinescu autorul a nouă volume “ Istoria exilului romanesc “ si trecerea la cele vesnice a Mihai Rădulescu, eseist si vechi colabrator al Observatorului.
Au fost prezentati – cam repede – cei cativa veniti de curand din tara, o atentie deosebita acordandu-se tinerei familii Lupasc, ( el – Vasile, roman de la Targoviste , ea – Annemarie Duncan, scotiană de la Londra), autorii cartii “Răstignit intre cruci” sau “Viata si după viata lui Vlad Vodă , căruia norodul i-au zis Tepes”, el – textul, ea – tehnoredactarea.
Filmul – scurt metraj, realizat la Cetatea din Targovisite, dupa carte, a completat in mod inspirat prezentarea cărtii făcuta de Vasile Lupasc. Pentru aceasta revista le-a oferit Premiul de debut, facilitand difuzarea ei.
Nu se poate trece cu vederea superba executie la pian a unei compozitii proprii , dedicată celor aniversati in Ianuarie, de catre tanărul si talentatul Dan Petrescu.
D-l Ionel Gurău a făcut, catre sfarsitul intalnirii, o documentată expunere despre regretatul mare matematician, canadian de origine romană , prof.univ dr. George Isac trecut la cele vesnice in anul 2009. In memoria lui George Isac , matematician dar si autor a 10 volume de poezie. s-a inmanat o diplomă tanărului profesor de Matematică din Toronto, Andrei Mera.
Mergand vertiginos spre cei 90 de ani, decanul de varstă al cenaclului, jovialul, mereu pus pe glume, Ovidiu Creanga, autor de cărti, observând cu fină ironie, ca până n–a inventat “jimbla”, pâinea românească de 2 kile, cu steagurile românesc si canadian infipte in ea, ca “simbol al reunirii in cenaclu”, el nu s-a putut face celebru prin nimic ; acum el este “celebru” prin “Pâinea lui Ovidiu Creangă ”.
Relativ la snoava “Cuiul lui Pepelea”, Profesorul Tudor Buhaescu , matematicain si poet, face o analogie la “Puiu” lui Popescu si zicea:
Mucalit , Pepelea un cui si-a pastrat,
In casa din care a plecat .
Puiu Popescu s-a gandit altfel
Si,plecand a luat cuiul cu el ..
Povestea lui Pepelea si al sau cui
Este folositoare oriunde si oricui.
Dovada, in cuiul lui Popescu la ,,Observatorul "
Ne atarnam nostalgiile si dorul .
Asa este!...Si eu, - si poate mai mult fetita Lili Cojocaru, - vedem in aceasta revistă si manifestările ei publice, o noua formă a ceea ce au inceput primii nostri mari oameni de cultură de la Iasi când au creat cenaclul “Junimea” si emanatia lor materială revista “Convorbiri literare”, de unde, - si prin spiritul careia, - s-au putut dezvolta “navalnic”idealurile Unirii Principatelor (despre care, spre regret, nu s-a prea insistat la aceasta minunata reuniune).
Acum, la 151 de ani de la acea “mare minune românească ”, care ne-a arătat cu prisosintă că atunci cand vrem – SE POATE ! -, rămanem cu speranta că nu peste mult timp se va implini visul martirului de 12 ani in inchisorile comuniste,- chiar după “răsturnarea” lui, - Alexandru Lesco, care a zis de curând in tară : “As vrea să apuc timpul când Prutul o sa redevină un râu interior”...
O colectie de carte si ziare vechi românesti, unele referitoare la Unirea Principatelor, a fost prezentată de moderator.
A fost expusă, deasemenea. o interesantă expozitie de pliante , fotografii, documente despre personalităti din istoria Canadei.
Cărti si reviste românesti primite, recent, pe adresa Observatorului au fost la dispoztia participantilor.
Spre seară s-a sfârsit această după amiază petrecută , la Toronto, in căldura neamului românesc.
Traian BADULESCU – SUTEANU din Ploiesti, in trecere prin Toronto
|
Traian Bădulescu - Suteanu 1/27/2010 |
Contact: |
|
|
