Lumea pe dos : Oameni cumsecade
" Lumea asta e pe dos
Toate merg cu capu'n jos" (Ion Creangă)
Am recitit zilele trecute extrase luate, aproape la întâmplare, din articolele numerelor trecute tipărite ale Observatorului.
Spontan si fără vreun efort s-a cristalizat o opinie clară: oamenii din jurul revistei Observatorul sunt o echipă de oameni cumsecade. Oricine citeste revista realizează instantaneu că de-a lungul celor 20 de ani de existentă pe pământ canadian Observatorul si-a impus să fie cumsecade, nu numai de formă (câti nu se laudă că sunt cumsecade!), ci de-adevăratelea. Am putea spune că revista e o anomalie în lumea de astăzi.
Se vede de la o postă cum colaboratorii ei se feresc ca dracu' de tămâie să introducă bârfe, pornografie, etalări de crime, critici fără acoperire, înjurături, stiri asa-zise senzationale, politică desăntată, polemici stupide. Intr-un fel, Observatorul ar putea juca rolul de etalon, de referintă pentru alte ziare si reviste românesti si nu numai.
Intr-o lume pe dos, Observatorul se comportă cu o senină cumsecădenie, promovând cultura si educatia, bunul simt si blândetea, ceea ce ar putea face pe unii să creadă că oamenii revistei sunt o trupă de profesori pensionari, care încearcă să-si omoare timpul în mod plăcut.
Noi, care stim exact ce înseamnă "CUM SE CADE" si tragicele sale consecinte, vom spune promt că Observatorul nu promovează cumsecădenia ca un scop în sine, ci aceasta apare ca o consecintă a programului pe care revista îl urmează, mai mult sau mai putin bine, cum îl tin puterile.
Observatorul are în vedere elemente fundamentale:
1. Credinta în Dumnezeu
2. Respectul fată de Adevăr
3. Iubirea de tară
4. Recunostintă pentru Canada, tara de adoptiune
Revista noastră consideră că rugăciunea si credinta în Dumnezeu, astăzi, în lumea noastră pe dos, sunt mai necesare ca oricând. Si nu e vorba aici de bigotism sau mai stiu eu de ce alte "isme". Asa cum nu e vorba de o credintă teoretică si o rugăciune formală.
Considerăm că Existenta nu are "căderea de a fi" fără principiul său unic, Dumnezeu, si vom promova traditia crestină, cu speranta că si cei care rătăcesc în lume, înselati de "realizările stiintei" (care există, incontestabil, în domeniul pur grosier si material), vor deschide ochii.
Sperăm în acest sens că slujitorii bisericii se vor lupta să infirme vechiul proverb românesc de "a face ce spune popa, nu ce face popa", căci ne este imposibil să întelegem ca vreun preot să transmită cuvintele lui Hristos, în biserică, si să considere aceasta doar un job.
Asa cum nu credem că Biserica trebuie să facă vreun compromis cu lumea modernă. Ideea de a încerca, de pildă, de a împăca "creationismul" cu "darwinismul" este ridicolă fiindcă nu există măsură comună. Pentru cei care înteleg metafizica producerii Existentei, este caraghios a încerca să raportezi două ordine diferite ale realitătii.
Considerăm că smerenia si rugăciunea prin care tăiem avântul egoului si înfumurării atât de caracteristice zilelor noastre (priviti în jur!), duc la acea aparentă de cumsecădenie de care vorbeam.
Observatorul are un respect deosebit pentru adevăr.
A fi onest si a spune lucrurilor pe nume, fără patimă, fără injurii, înseamnă a avea stimă pentru cititori, dar mai ales pentru adevăr. Nu dorim să inventăm evenimente, dar dacă ele se întâmplă, oricât de dureros ar fi pentru egoul unora, e bine ca ele să fie spuse, căci altfel cum am putea îndrepta si ce rost ar mai avea revista noastră?
Cumsecădenia de dragul cumsecădeniei e literă moartă. De aceea suntem oricând gata de a transmite opiniile cititorilor si a relata evenimente, fără măguliri sau atacuri inutile.
A respecta adevărul nu înseamnă ceartă la colt de stradă, căci punctele de vedere sunt variate si noi le prezentăm ca atare, ci înseamnă a ne mentine la un standard care să poată fi referintă pentru altii.
Iubirea de tară promovată de Observatorul nu are nimic în comun cu laudele patriotarde si demagogice, nici cu criticile agresive si vindicative.
Noi întelegem foarte bine că tara, adică acel pământ la nord de Dunăre, a existat cu mii si mii de ani înainte de a fi noi si va exista si după noi. tara a fost si va fi acolo mereu. Dar ceea ce face această tară vie este populatia care o umple si o foloseste. Or, stim prea bine că, la ora actuală, această populatie trece prin clipe grele.
Să ne întelegem bine. Nu e vorba atât de bunăstarea materială, chiar dacă sunt multi săraci, ci de sufletul natiei.
Si Observatorul are datoria, cu slabele sale puteri, cu cumsecădenia sa, să nu ocolească adevărul, si cu ajutorul lui Dumnezeu să încerce să reclădească sufletul românesc. Nu este o chestiune de eficientă; nu e vorba de a ne pune întrebarea dacă are vreun rost, dacă va avea un efect.
Nu e pentru noi să judecăm aceste lucruri. Noi avem datoria să ne concentrăm cumsecădenia în a denunta minciuna si răutatea, ticălosia si coruptia, si a pune în loc ceea ce a mentinut sufletul românesc peste veacuri. Stim că marele Caragiale, după multiple încercări, a renuntat dezamăgit să mai reformeze mentalitatea contemporanilor săi, dar aceasta nu schimbă cu nimic datoria noastră.
Ni se pare însă foarte important ca să nu ne limităm la critică. A critica e usor.
De aceea, Observatorul e convins că nu demolarea ci constructia este ceea ce contează.
In fine, e bine să apreciem tara de adoptiune, desi unii, prea obisnuiti numai cu critica, preferă să se creadă importanti si să-si imagineze că, fără ei, Canada nu ar putea exista.
Acestia ar fi bine să-si imagineze o situatie similară în România si să se gândească cât de mâniosi ar fi românii să vadă străinii venind la ei acasă, vorbind pocit româneste si luându-le locurile de muncă etc.
Poate că programul prezentat pare pretentios. Nu este.
El exprimă ceea ce orice om obisnuit ar trebui să urmeze în viata de zi cu zi.
Sunt unii care cred că a fi crestin înseamnă a merge duminica la biserică, după care putem păcătui după plac. Sunt unii care cred că din când în când pot să ia o vacantă de la datoria de a fi oameni. Sunt atâtia care îti bat joc de fiinta lor, care este o minune de realizare.
Pe vremuri am studiat zile în sir, din "curiozitate stiintifică" modul cum functionează miscare bratului omenesc. E o minune, la fel ca darul vorbirii sau al vederii.
Si totusi câti nu îsi bat joc de ele, folosind bratul pentru a produce răul, vorbirea pentru a răspândi minciuna si ochii pentru a vedea numai banul.
Suntem în secolul XXI, plin de războaie, calamităti si virusi.
Observatorul si cenaclul său împlinesc in 2010 o vârstă importantă. Si nu ne-a fost usor.
Dar pentru noi este un mod de a lupta împotriva acestor rele si să sperăm că binele iesi învingător.
|
Mircea Tămas 1/23/2010 |
Contact: |
|
|
