151 de ani de la Unirea principatelor Romane
“Sã fie cu totul de pace şi de dreptate; împacã patimile şi urile dintre noi şi reintroduce în mijlocul nostru strãmoşeasca frãţie. Fii simplu, Mãria Ta, fii bun, fii domn cetãţean; urechea ta sã fie pururea deschisã la adevãr şi închisã la minciunã şi linguşire.”
(Discursul lui Mihail Kogalniceanu cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al tarii)
Conducatorii unei tari sunt datori sa vegheze asupra identitatii poporului pe care il reprezinta si sa consolideze, prin toate fortele, puterea statului.
Iar istoria noastra ne da exemple mai mult decat concludente. Pe 24 ianuarie, se implinesc 150 de ani de la unul dintre actele majore de afirmare statala si identitara a Romaniei. Momentul in care, ceea ce incepuse Mihai Viteazul la 1600 a putut fi reeditat, de data asta pe fundamente moderne si mult mai solide, marcand inceputul unui nou drum pentru Romania.
In 1859, s-a putut realiza ceea ce ar trebui sa devina un mod de exprimare uzuala a clasei politice. Pe langa uniunea statala, clasa politica de atunci a reusit sa arate ca pot exista unitate si solidaritate, dincolo de diferentele de ideologie sau interesele de grup. Tot ce a contat a fost construirea unui stat unitar. Nu a fost usor nici atunci, asa cum nu este usor nici acum.
Dar 24 ianuarie 1859 este momentul in care s-a putut spune ca romanul si-a regasit caminul. Unul poate nu foarte bogat, dar cu siguranta un camin in care dragostea de tara si spiritul de sacrificiu au aratat nu peste multa vreme ca Romania poate sa fie unul dintre statele de frunte ale Europei.
Se spune ca este bine sa invatam din greselile trecutului. La fel cum am putea invata din exemplele pozitive. In contextul social-politic actual atat de dificil, consider ca nu ar fi deloc gresit daca am putea, la randul nostru, sa
uitam, de dragul acestui popor, de toate lucrurile care aparent ne despart si sa fim constienti doar de un singur lucru. Acela ca suntem romani.
Unirea Principatelor Romane, pe langa profundul act de unitate definitiv, a insemnat si inceputul unei etape reformatoare. Act care a necesitat mult curaj, dar si spirit de sacrificiu.
Acum, avem si noi nevoie de curaj. Iar reformarea statului ar trebui sa inceapa cu reformarea gandirii noastre, ai celor carora romanii le-au acordat girul lor de incredere.
Macar pentru aceasta zi sa facem un nou juramant de credinta si sa putem arata natiunii ca politicienii de tip nou pot face legi noi. Si macar sa pierim, asemenea lui Cuza, de fapte mari, nu de greseli. Ar fi cel mai frumos risc pe care ni l-am putea asuma.
|
Sorin Chivu 1/22/2010 |
Contact: |
|
|
