Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Un Nurenberg basarabean contra Rusiei!



Rusia lui Putin se răzbună pe insuccesele sale din tările Baltice, care au intrat în NATO si UE, pe săraca, neapărata, micuta si româneasca republică Moldova. Rusia încearcă să desfiinteze si să îngenuncheze acum, în toamna lui 2003, republica Moldova, proprunînd zilele astea un plan anticonstitutional de federalizare a RM prin care o minoritate rusofilă si comunistă (dintre care 400.000 transnistreni si 150.000 găgăuzi), condusă de un regim de tip mafiot (UE si SUA au interzis eliberarea de vize pentru conducerea regimului de la Tiraspol) va domina net timp de 30 de ani majoritatea vorbitoare de limbă română. Luînd în calcul faptul că aproximativ un milion de oameni au si fost izgoniţi după 1991 din Basarabia prin sărăcia organizată tot de Rusia, devine clar scopul acestei federalizări de 30 de ani – nimicirea poporului român din Basarabia, rusificarea totală a acestei vechi provincii românesti, stoparea intrării Ucrainei in UE si NATO. Putin a si declalat următoarele cînd a propus regimul acesta de apartheid pentru Republica Moldova: în Moldova (de parcă republica Moldova nu ar reprezenta doar vreo 10% din Moldova istorică) trăiesc câteva zeci de mii de compatrioti de ai nostri si noi trebuie să-i apărăm cu toată puterea Rusiei. Asta în conditiile cînd în nici un act legislativ, executiv, justitiar sau politienesc din RM nici un rus, atât în Basarabia, cât si în Transnistria, nu a fost strâmtorat pentru caltătile sale etnice. Asta în conditiile când, practic, limba rusă este limba oficială a Republicii Moldova (presedintele RM chiar se iscăleste pe documentele oficiale ale RM cu litere rusesti si vorbeste mai mult în limba rusă). Asta în conditiile cînd nici o minoritate etnică din Rusia nu are drept de veto în parlamentul federal, dominat totalmente de rusi.

De fapt Rusia lui Putin l-a desfiintat cu acest memorandum inuman pe presedintele comunist V. Voronin, care e pus în situatia stupidă de a proceda anticonstitutional, adică de a aproba un memorandum rusesc umilitor care nu l-ar lua în discutie nici o conducere a vreunui stat din lume. Presedintele Republicii Moldova nici nu are drept constitutional să semneze acest memorandum, fiindcă republica Moldova este o republică parlamentară, dar cine cată la ce scrie într-o biată Constitutie a unui biet stat românesc atunci cînd Cremlinul strigă: Executarea!? Cui îi pasă că în micuta republica Moldova lipsesc cu desăvîrsire componentele unei federalizări: cele etnice, religioase, culturale, economice? Cui îi pasă că o grupare mafiotă a ocupat cu forţa Transnistria si o gestionează după bunul lor plac? Cui îi pasă că pretextul pentru federalizare a fost creat tocmai de serviciile secrete ale Rusiei încă în 1989? Cui îi pasă că Rusia a provocat un război sângeros pe Nistru în 1992? Cui îi pasă că Mircea Snegur (si toată conducerea RM de la acele timpuri - e vorba de anii 1989-1992), fostul presedinte al RM, poate depune mărturie în orice tribunal international că anume Rusia a provocat si a susţinut criza transnistreană?

Se pare că nimăniu. Republica Moldova trebuie desfiintată si ea va fi desfiintată cu toate însemnele ei statale: constituţia (care e una europeană), sistemul parlamentar (care a fost legiferat doar cîtiva ani în urmă), stema (în care se regăsesc vechile steme ale poporului nostru), drapelul (care e tricolor), imnul (în care este cântată limba noastră), moneda natională (care este leul). Fiindcă anume asta vrea Rusia lui Putin: poporul român din republica Moldova să fie nimicit, limba română să fie alungată peste Prut, întregul popor român să fie umilit, viitoarea RFM (republica federativa Moldova) să devină o zonă de instabilitate pentru cel putin 30 de ani, asa ca Ucraina să nu poată fi încorporată în 2011 în Uniunea Europeană, iar NATO să aibă probleme complicate la hotarul său european de sud-est.

Totusi nici Europa, nici întreaga lume, nici chiar poporul rus (marele popor rus, creatorul unei geniale culturi universale la finele secolului XIX si începutul secolului XX), nu poate uita că anume Rusia, prin acceptarea rebeliunii bolsevice din 1917, prin liderii ei teroristi, iresponsabili, a provocat cele mai strasnice catastrofe umanitare ale secolului XX. Pe constiinta lor este comunismul rusesc, identic cu fascizmul, plantat în toată lumea, anarhizmul si terorismul, Gulagul, provocarea goanei înarmărilor atomice si a războiului rece, decimarea culturală si fizică a popoarelor din fosta URSS (inclusiv a propriului popor rus), dezmătul structurilor politiei secrete de tip NKVD, provocarea asa ziselor războiae de eliberare natională din America de Sud, Africa si Asia care nenorocesc încă aceste continente, stoparea devenirii moderne a Chinei, Indiei, Iranului, Pachistanului, umilirea popoarelor din Europa Centrală si de Sud-Est, nimicirea fizică a poporului cecen, dezlăntuirea războiaelor interetnice în fosta URSS etc, etc.

Numai pactul Ribbenrop-Molotov si consecintele lui merită un Nurenberg. Numai crizele central-europene, ungară din 1956 si cehă din 1968, merită un Nurenberg. Provocarea sîngerosului război din Afganistan, care a provocat la rîndul lui miscarea teroristă talibană - e alt Nurenberg. Crimele de la Bacu si Tbilisi, Riga si Vilnius, din Carabah si Crimeea, Abhazia si Transnistria, Osetia si Tadjikistan - iată încă un Nurenberg contra Rusiei kgb-iste. Realizarea în practică a ultimului memorandum propus Moldovei, batjocorirea si stropsirea conducerii acestei tări asa cum este ea, rusofilă, comunistă si prostită, va provoca un nou val de legitimare a terorismului si a crimei organizate în toata Europa, ba chiar în toată lumea. După legiferarea actualului memorandum (citeste act de cotropire fortată a Basarabiei, ca în iunie 1940) oricare bandit va putea cere statelor europene să dirijeze cu voturile lui starea lumii. Oricare grupare radicală va insista să fie reprezentată în parlamentele din Spania, Italia, Franţa, România, Turcia, Ucraina etc, etc asa ca să poată controla parlamentele acelor tări. Teroristii care au ucis atatea oameni nevinovati la Istanbul vor cere să fie reprezentati în Consiliul Europei si la ONU. Rusia provocă de fapt cu acest memorandum inuman si încîlcit, făcut parcă la betie, un nou război mondial. Tragizmul situatiei constă în faptul că acest război poate fi si ultimul (date fiind tehnologiile de iad ale globalizării). Tocmai de aceea, după opinia noastră, Rusia merită măcar un Nurenberg mediatic pentru acest memorandum îndreptat împotriva poporului român si a celui ucrainean. Tocmai de aceea suntem obligati să declansăm actiuni de protest, să organizăm mari manifestări stradale contra acceptării acestui document agramat, stupid, iresponsabil fiindcă numai protestele noastre pot salva Europa si întrega lume de un nou cosmar.







Andrei Vartic -Chisinău    11/23/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian