Eu - Tu ( Identitatea, diferenta în a fi si etc-ul )
Mă învârt încoace, încolo, în timp si spatiu, si, cu sau fără voia mea, câtă vreme, cu toată stiinta modernitătii, întrebările kantiene sunt la fel de actuale, ca acum, aproape 250 de ani, pe vremea gânditorului german, mă tot întreb, asemenea lui, „ce este omul?” Mă tot întreb si mă frământ si pentru faptul că expresia de pe templul de la Delphi, de peste 2500 de ani, („Cunoaste-te pe tine însuti!”), este mai actuală ca oricând! Fireste, contextual, mai ales când, pusi sus, pe un piedestal, (de cele mai multe ori de partidul din care facem parte!), credem că tot ce a gândit omenirea ne stă în buricul degetului arătător si afirmăm transant, în văzul lumii: „lumea sunt eu!” – că tot tine de propagandă, în termenii actuali, de comunicarea politică.
În altă situatie, când neuronul îsi face treaba (admit că întelepciunea e greu de atins!), ne consolăm cu maxima poetului intrată, deja, în folclor: „lumea este, asa cum este, si ca lumea suntem noi.” Iar de aici si până a privi în cel de lângă tine (evident, empatic, nu ca vitelul la poarta nouă!), nu e decât un pas. Si vedem sau întelegem ce? Răspunsul: un EU-TU, luat în sensul comun al expresiei, adică, la prima vedere, un EU multiplicat în miliardele de suflete, pe două picioare. Idee cum nu se poate mai periculoasă, de altfel experimentată de regimul (comunist!!!!) care, tocmai a călcat în picioare (mai ales în partea asta, a noastră de lume!), tot ce i-a stat în cale, fără a tine cont de faptul că, doar la nastere (si poate nici atunci!), avem, doar, sanse egale.
În realitate, un EU-TU, căruia i-am ratat specificitatea, (adică i-am dat la o parte ceea ce are el, celălalt, singular si nerepetabil). Iar ceea ce tine de neasemănător, fie ti-e dat (doar când vrea Dumnezeu!), fie ai câstigat cu sudoare, îndurând si arsita si gheturile vietii etc. E, astea toate, inclusiv etc-ul, adăugat de mine, nu doar ca să mă aflu în treabă, ci din constiinta complexitătii, ce tine de universal si necuprindere cu mintea umană, cuoagulează si structurează, repet, contextual, spre facere si desfacere, adică spre cunoasterea noastră, omul: EU-TU - frumosul, fericirea, adevărul, libertatea si iar, un etc. Toate bune si la locul lor! – am zice, simplificând lucrurile, după principiul lui Brâncusi, idee aparentă si ea, că altfel Maestrul nu ar fi înăltat stâlpul din pridvorul casei oltenesti spre cer, ca să reazeme infinitul, zicându-i „Coloana fără de finit”. La îndemână i-ar fi stat să spună: „Coloana lui Brîncusi”, că doar nu-l oprea nimeni! Numai că Maestrul nu fusese împins de nu stiu cine, pe nu stiu ce... iar, în plus, El era, deja, însusi EL, sprijin cerului românesc, era Maestrul căruia etc-ul îi dispăruse precum coada fructului copt si parfumat, spre înmiresmarea noastră, a tuturor. Brâncusi era, asemenea lui Eminescu, si încă vreo alti câtiva, geniul românesc. Iar el, geniul, asemenea sfântului, îsi are locul său. Cu prisosintă! Si în cer si pe pământ! Si acum, si-n toate timpurile! Cine e însă baba Floarea, care încă mai pune degetul pe cuponul de pensie (ce-i aduce 10 000 lei vechi, adică un leu), lună de lună, la venirea postasului, si îngenunchează, cu smerenie, în fata altarului, avându-si în minte si neamul si pe Dumnezeu? Cine este cel aflat în nu stiu care colt al lumii frânt de dorul locului în care s-a născut? Cine e copilul care abia a văzut lumina zilei si, cine a fost sufletul ce, o clipă, mai înainte, si-a luat rămas bun?
Sau, cine e, de pildă, Roxana Ionescu? Prezentatoare de stiri de la postul de televizune Acces TV, postul asezat pe aceeeasi axă a lui Brâncusi, pusă, parcă, acolo, să amintească de „Cina cea de taină” la „Masa tăcerii” si de faptul că, fără dragoste, fără iubire, sărutul la „Poarta sufletului” rămâne simplu gest si nu imanentă pe pajistea din jurul Coloanei, spre înăltare la cer? Cine, când, în aparentă, pare a fi încă o pustoaică, în realitate, un om matur, profund, frământată, până mai ieri, de cuprinderea gândului în vers si a versului în gând, iar astăzi, de faptul că lumea nu e poezie si că pământul nu merge chiar pe un perfect rotund? Cine? Cine e ea, cine sunt eu si cine esti tu? Ce este omul? Omul , acest EU – TU, cu, sau fără etc-ul, pomenit ceva mai sus?
|
