Basarabia ca un triunghi al Bermudelor - Mitul federalizării
De la momentul când lumea a început să divizeze atomul, de când o asemenea operatie extrem de fină a ajuns la îndemâna mai multor tări lumea permanent se află amenintată de pericolul unei catastrofe nucleare. Ba ici, ba colo se strecoară informatii că în diferite tări, pe diferite continente se pune la punct arma distrugătoare.
Marile tări care, dintr-o ambitie politică incomensurabilă, primele au dezvoltat aceste tehnologii, acum privesc jenate, speriate de cele ce se întâmplă, la acest proces care pare să scape de sub orice control. Cum era si firesc, procesul de divizare a materiei a trecut si în artă si o lume întreagă s-a ocupat de o muncă sisifică de dezumanizare.
Republica Moldova ca fenomen istoric geo-politic apartine aceleiasi structuri, aceleiasi tendinte de divizare. O bună bucată din pământul vechii Moldove aflat între Prut si Nistru la 1812 a fost ciopârtit si anexat altui stat – Rusiei. Fenomenul a continuat în 1940 când a fost luat sudul si nordul Basarabiei, dat Ucrainei si anexat un fragment pe teritoriul de peste Nistru.
La ora actuală, gratie acestui fragment de peste Nistru, petecul teritoriu a rămas între Prut si Nistru fiind adus din nou în fata hăcuirii. Si de astă dată concurentele sunt mai multe: Transnistria, Găgăuzia, judetul Taraclia si posibili pretendenti, autonomia romilor de la Soroca, autonomia ucrainenilor din Nordul Republicii Moldova etc.
Dacă suntem constienti de acest proces, atunci de ce nu încercăm să pătrundem în resorturile lui ascunse. Să vedem cine si ce scopuri urmăreste, ce foloase o să tragă din această „divizare”. Se argumentează clar: federalizarea e necesar să o facem, căci aceasta o doreste America, Rusia si OSCE-ul. Transnistria nu vrea federalizare, ci independentă, la fel ca si Găgăuzia. Aceste asa-zise componente ale federalizării văd în procesul dat posibilitatea legalizării independenţei lor.
De ce independentă? Fiindcă interesele unui grup de oameni, care au pus stăpânire pe aceste teritorii coincide exact cu interesele unor state, care privesc la acest teritoriu ca la niste posibile inclave. Adică, Rusia doreste să păstreze influente militare în Transnistria, desi se află la o distantă de 800 km de frontieră, Turcia la fel întrevede o posibilitate clară de influentă, Ucraina întotdeauna a avut aceste „porniri” de a acapara aceste teritorii (vezi anul 1918, declaratiile guvernului Ucrainei; vezi anul 1940 formarea RSSM s.a.; vezi Palanca, anul 2000; vezi Portul Giurgiulesti s.a.).
Federalizarea poate avea la bază un principiu teritorial, un principiu etnic, poate avea la bază motive religioase s.a. În cazul nostru federalizarea Transnistriei pe principiu teritorial nu are justificare, fiindcă nu se întrezăreste necesitatea acestei separări. Majoritatea populaţiei (40%) o constituie moldovenii. În Republica Moldova majoritatea populaţiei – 65 % – o constituie tot moldovenii. Motive religioase si etnice pentru separare nu există. Deci, baza propriu-zisă a federalizării nu există. Si atunci ne întoarcem la realitătile noastre si conchidem că toate discutiile despre federalizare la nivel european, la nivel naţional sunt, de fapt, încercarea de a crea un mit al împăcării. Mitul împăcării prin divizare, adică prin federalizare.
Este absolut clar că formularea miturilor din care se hrăneste istoria, dar si marea majoritate a populatiei globului este un procedeu vechi si des utilizat de politicieni. Problema este însă, că atunci când lumea înţelege că mitul nu mai există, că de fapt a fost o frumoasă poveste, o iluzie desartă, te pomenesti cu sentimentul pe care îl are un copil tinând în mâini un balon urias si frumos pe care nu se satură să-l admire, dar întepându-l din greseală se alege cu niste petice urâte de gumă si cu lacrimi mari pe obraz. Nu am nici o îndoială că dacă mergem pe cărarea federalizării impuse din afară înghitind acest mit ne vom pomeni într-o situatie poate si mai tristă decât acel copil cu balonul. Republica Moldova are nevoie de integritate teritorială si ea e impusă din afară. În primul rând, prin excluderea influentei rusesti, prin prezenta acestei armate de ocupanti pe teritoriul Moldovei, prin înlocuirea fortelor pacificatoare ruse cu cele europene, prin democratizarea fortată a Transnistriei, adică retragerea tuturor cetătenilor rusi aflati la conducerea Transnistriei si preluarea conducerii de către organizatiile internationale, după modelul Cosovo, Afganistan, Irac si în felul acesta în câtiva ani de zile să putem ajunge la normalizarea situatiei pe cale pasnică si democratică. Aceasta este o cale mai grea, mai lungă, dar e unica reală de solutionare a problemei–durere.
|
Iurie Colesnic 11/18/2003 |
Contact: |
|
|
