Fiii vitregi
Acum câtiva ani, un domn din Craiova m-a intrebat într-o lungă scrisoare,
ce sfaturi le-as da copiilor lui, ingineri, căsătoriti, care se pregătesc să
vină în Canada. Omul voia să stie cum sunt scolile în Canada, cum e clima,
cum poti să te descurci dacă nu stii engleză, dacă se găseste de lucru, dacă
salariile sunt destul de mari ca să poti trăi bine, dacă e bine să-ti aduci
vase de bucătărie, s.a.m.d. I-am răspuns că singurul sfat pe care l-as da,
e ca fiii lui si familiile lor să rămână acasă, să-si caute de lucru sau să
întemeieze o întreprindere tehnică pe măsura pregătirii lor, pentru că
basmele cu succesul nemaipomenit si cu fericirea românilor din străinătate
sunt într-adevăr basme. Nu stiu dacă mi-au ascultat sfatul dar bănuiesc că
nu, pentru că aproape în fiecare zi de atunci aflu că au mai sosit încă o
pereche de români care caută de lucru sau care s-au mutat din Montreal la
Toronto, sau care si-au chiemat părintii din România ca să aibă grijă de
copiii lor. Există la Toronto si la Montreal si desigur în alte orase,
mici sau mari comunităti de români, dintre care o bună parte lucrează în
meseriile lor, au salarii bune, pun bani deoparte, se duc în fiecare an în
România si se declară multumiti. Ba îsi sfătuiesc prietenii din tară să-i
urmeze pentru că aici se pot câstiga bani frumosi. E adevărat. Se pot
câstiga bani fumosi. Cei cu oarecare vechime, după nouă-zece ani de muncă,
au destui bani ca să-si cumpere o casă, visul de totdeauna al românului.
Copiii lor cresc, vorbesc engleză, răspund în engleză când le pui întrebări
în româneste, iar după alti câtiva ani nu mai înteleg întrebările decât după
explicatii sau după o traducere aproximativă în engleză. Nici vorbă să se
poată întelege cu bunicii veniti în vizită din tară. Părintii sunt mândri
de ei pentru că vorbesc atât de frumos engleză, au note bune la scoală, sunt
ascultători si manierati, nu bat mingea pe maidane, nu înjură, nu fumează,
nu iau droguri. Acestea sunt familiile fericite. E adevărat că părintii se
gândesc din ce în ce mai des la anii tineretii din România, se întâlnesc cu
alti români, beau tuică si mănâncă sarmale si mititei, se îmbată si cântă
doine de jale si oftează fără să stie de ce. Timpul se scurge mult mai
repede decât în România, nu mai au prieteni, se duc la biserică dacă vor să
se întâlneacă cu alti români, se laudă fiecare cu realizările lui, cu
automobilele frumoase si scumpe, cu casele si cu mobilierul, cu locuintele
de vară de pe malul lacului, pe care au dat o avere. Acestia nu mai sunt
români decât cu numele, dacă nu cumva si-l schimbă. Sunt fericiti? Se
poate, dar români nu mai sunt. Nu citesc cărti românesti, nu mai ascultă
muzică românească pentru că nu au unde sau de unde. Nu se mai duc în tară,
nu mai invită rude si prieteni din tară, pentru că nu se mai pot întelege cu
ei. Nu mai au subiecte si interese comune. În felul acesta poporul nostru
pierde în fiecare an sute si mii de români. Din 1991 si până a ultimul
recensământ (2002) populatia tării noastre a scăzut cu peste un milion. Îi
pasă cuiva? Din păcate se pare că nu.
Acum zece ani si mai bine, am înfiintat o revistă literară românească,
LITTERAE, în care publicam lunar povestiri si versuri de scriitori români,
prezentări de cărti si de evenimente culturale din tară, traduceri, eseuri,
interviuri cu figuri marcante ale exilului etc. După cinci ani de frumoase
succese si de laude de pretutindeni si după o pierdere de patru zeci de mii
de dolari, am sistat publicarea revistei din lipsă de bani. Apelurile către
institutii din tară au rămas fără răspuns. Cu o încăpătânare demnă de o
cauza mai bună, am transformat revista tipărită într-una electronică.
Sperând că o mai largă audientă o va face profitabilă, am decis să public si
literatură în engleză, franceză, germană, italiană, latină, si spaniolă.
Revista a devenit un centru de informatii literare. Am publicat liste de
scriitori de limbă engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, cu
operele lor accesibile prin Internet. Am cerut din tară, liste de scriitori
români, i-am scris o scrisoare amănuntită dlui Aurel Sasu, autorul
dictionarului scriitorilor români, căruia i-am cerut o listă de scriitori
români contemporani. Nu am primit nici un răspuns astfel încât în revista
noastră, avem liste complete, unele foarte vaste, de scriitori din alte
tări, dar nu din România. Acum doi sau trei ani, la propunerea Uniunii
Scriitorilor Canadieni am cerut sprijinul Consulatului român din Toronto
pentru organizarea unei expozitii de cărti românesti la Toronto, asa cum cu
un an înainte făcuseră bulgarii, cu rezultate foarte frumoase. Consulatul
mi-a promis tot sprijinul, după ce se va primi aprobarea din tară. Asta a
fost tot.
Citesc în presa din România că recent a avut loc un forum centrat pe
relatiile statului român cu românii din străinătate. Am citi frumoasele
cuvântări al participantilor, printre care dl. Manolescu si Presedintele
Iliescu. I-am scris o scrisoare dlui Manolescu, nu mi-a răspuns. Am trimis
apeluri si mesaje unor ziare, ca Ziua, Adevărul, Evenimentul Zilei, poate si
Cotidianul. Am timis o scrisoare dlui Paleologu. Nu mi-a răspuns. Am
înfiintat cursuri de limba română pentru neromâni. Am cerut sprijinul
Ministerului Învătământului din tară, manuale, tratate, cărti de citire, ori
ce. Nu mi s-a răspuns.
Impresia mea este că discursurile patriotice frumoase, promisiunile,
planurile, înfiintarea de comitete sau de institutii, nu trec mai departe de
nivelul teoretic. Concret nu se face nimic. Ca în multe alte domenii.
Statul român nu ne sprijină în nici un fel. Nici presa si nici oligarhia
românească. Fundatia Culturală Română ne trimite un buletin lunar
sărăcăcios, la care nu scriu decât redactorii, fără idei, oglindind imaginea
românului din reviste de propagandă comunistă, curat, frumos, îmbrăcat în
costume naitonale si vorbind ca la carte. Se trimit bursieri la scolile din
străinătate. Tinerii studenti, buni la învătătură, se reîntorc acasă cu
titluri universitare si cu diplome. Nu li se dă de lucru pentru că nu
acceptă salariile de mizerie ce li se oferă, nu acceptă conditiile barbare
de muncă si de ambiantă si atunci pleacă. Pleac înjurând.
Guvernul si parlamentul român caută solutii administrative, politice,
organizatorice, pentru aspecte ale vietii publice demult rezolvate în tările
noastre de adoptie. Noi constituim un imens izvor de experientă pe toate
planurile. Am trăit în democratie, am participat la viata publică timp de
zeci de ani, avem contacte personale cu oameni politici, cu oameni de
cultură, cu intelectuli valorosi. Am putea fi de folos tării noastre pentru
că stim multe, dar cine ne întreabă? Cine are nevoie de noi? Fratii
nostri din tară, odată ajunsi pe posturi bune, se tem să nu-si piardă din
importantă dacă cer sau acceptă sfaturile cuiva din afară. Se vorbeste mult
de imaginea României în lume. Se cheltuiesc bani pentru a lansa o impresie
favorabilă în lume. Dacă spui adevărul, dacă esti obiectiv si vrei să
repari defectele unei activităti, esti acuzat că strici imaginea
internatională a României. Dar e destul să deschizi paginile unui ziar
serios din tară ca să vezi că situatia generală este foarte proastă.
Nivelul de trai este scăzut, birocratia este în floare, coruptia la toate
nivelele e combătută numai pe hârtie. Cu mijloacele de informatie pe care
le avem astăzi, adevărul nu mai poate fi escamotat. Străinii nu mai pot fi
păcăliti cu discursuri si legislatii frumoase dar care nu se aplică.
Această situatie afectează mentalitatea cetăteanului român care nu mai
crede în calea dreaptă, deschisă, nici în cinste si corectitudine. Un român
proaspăt sosit în Canada declara că dacă ar fi avut cinci mii de dolari pe
care să-i de bacsis ambasadorului canadian din Bucuresti ar fi primit viza
cu un an mai devreme. E sau naiv sau prost. Altcineva, sosit în vizită si
aducând o misivă pentru o universitate canadiană, căuta o persoană
influentă, o pilă, care să aiba acces la rectorul universitătii pentru că
nu-si putea închipui că acesta ar citi corespondenta ce îi e adresată dacă
nu primeste înainte un stimulant bănesc. Noii imigranti nu cred că
institutiile canadiene functionează altfel decât în tară. Adică prost. Ei
nu-si pot închipui o altă lume decât cea în care au crescut si din care au
venit. Sunt bănuitori si sceptici. O profesoară de germană mi-a mărturisit
că nu i se oferă de lucru pentru că vine din România. Un inginer nu
solicită o întrevedere cu un profesor român dela universitate, pentru a
obtine o bursă de studii, pentru că profesorul nu o să vrea să vorbească
româneste cu el. Cei mai multi au convingerea mărturisită sau nu, că
românii sunt un popor ales, cu mari merite în fata oamenilor si a lui
Dumnezeu. În ziare din România s-a publicat declaratia unui episcop român
după care lumea întreagă se va prăpădi în curând dar nu si România pentru că
tara noastră e înconjurată cu brâul maicii domnului. După unii, piramidele
din Egipt au fost ridicate de strămosii nostri, constructori din Nordul
Dumării, în mileniul trei înainte de Chr. Ba mai mult, prima scriere găsită
de arheologi la Tătărasi în judetul Alba, e mai veche decât orice scriere
sumeriană, deci strămosii nostri au inventat si scrierea. Aceste convingeri
alimentează sentimentele de superioritate si de nationalism înfocat care are
ca urmare sovinismul. În unele publicatii din Toronto se publică cu
regularitate un fel de ciorbă cu pretentii stiintifice potrivit căreia
România va salva omenirea dela distrugerea totală prevăzută în scriptele
străvechi pe care ni le descifrează un binevoitor dezinteresat. Iar românii
nostri citesc si cred, pentru că lipsa de contacte cu alte culturi si cu
alte credinte, îi face naivi si încrezuti. Printre alte tare aduse de-acasă
e si neîncrederea în institutii si în bănci. Nu se poate ca bancherii să nu
bage banii în buzunar. Dobânzile anuntate de bănci sunt false, sunt
propagandă, la fata locului vei afla că sub o formă sau alta, vei avea de
plătit atâtea taxe încât iesi mai bine la socoteală dacă-ti tii banii sub
saltea.
O altă sursă de confuzii este lipsa unei bune cunoasteri a limbii engleze
si jena de a cere lămuriri atunci când e nevoie. O româncă, profesoară de
franceză, care pentru a-si completa orele preda în două scoli apropiate, a
crezut că a fost concediată pentru că întâlnind-o pe coridor, directorul
scolii i-a spus câteva cuvinte. După câteva zile directorul a venit la ea
acasă s-o întrebe de ce nu mai vine la scoală. Sotul profesoarei, vorbind o
bună engleză, a aflat că văzând-o alergând pe coridor, directorul i-a spus
în glumă 'take it easy, no reason to run, they won't pay you not even an
extra penny.'
Un alt român, specialist în informatică, pleacă dela doctor înjurând,
pentru că, zicea el, doctorul i-a recomandat să-si caute în Internet
tratamentul bolii de care suferea. În realitate, doctorul, stiindu-l
informatician, îi recomandase să citească în Internet efectele secundare
ale medicamentelor prescrise de un alt docotor.
Am vrut în rândurile de mai sus să prezint câteva aspecte mai putin
îmbucurătoare ale vietii românilor din diasporă. Cei care vor să emigreze
ar trebui să fie avertizati că nici în Canada nu curge numai lapte si miere,
ci si multe lacrimi. Dar cine s-o facă? Nu noi, pentru că contactul
nostru cu emigrantii e posibil numai când e prea târziu. Emigrantii sunt
deja aici. A te reîntoarce în tară înseamnă a te declara învins, or, un
român are sapte vieti în pieptu-i de aramă i nu se dă bătut. O revistă
onestă, scrisă de exilatii din lumiea întreagă, nu neapărat numai români, ar
trebui să preia aceste oficii. Primim Curierul românesc, lunar, dar în
paginile lui se poate citi numai ce viată frumoasă ducem noi pe aici, ce
minunate realizări am înfăptuit si câte fericiri ne întâmpină la tot pasul.
Curierul românesc sau o altă publicatie ar trebui să fie scrisă de membrii
diasporei, nu de cei câtiva redactori bine intentionati desigur dar
neinformati. Poate că citind ce spunem noi, sau unii si altii ca noi,
tinerii se vor gândi de două ori îninte de a se avânta pe drumul fără
întoarcere al exilului. Nu sustin că numărul emigrantior români va scădea
de îndată, pentru că adesea conditiile proaste din tară, coruptia,
dezorganiarea, necinstea politicienilor, îi vor determina pe multi să-si ia
lumea în cap si o vor face blestemând tara pe care sunt nevoiti s-o
părăsească ca să supravietuiască ei si familiile lor. Guvernul român are o
mare si sacră răspundere pe linia aceasta. Poporul român îsi pierde
elitele, cultura, limba, din cauza unor conducători fie incapabili, fie
necinstiti, fie si una si alta. Recent s-a propus înfiintarea unui Institut
Cultural Român, în locul Fundatiei Culturale Române. Ce va face acest
institut? Va angaja un număr de
functionari, alesi din simpatizantii partidului de guvernământ, vor face
planuri, vor face proiecte de legi, vor trimite câ iva angajati în
străinătate ca să se documenteze, vor studia poate câteva modele străine si
cu asta basta. Guvernul va consemna încă o mare realizare si o va trâmbita
în alegeri ca o actiune salvatoare a neamului si a culturii românesti, iar
noi vom continua să ne zbatem si să ne chieltuim ultimele economii ca să
combatem ignoranta, indiferenta si indolenta autoritătilor din tară.
Pentru că nouă ne pasă, desi suntem tratati ca niste fii vitregi. Lor nu.
Cu asemenea moravuri si naravuri sansa tarii noastre de a intra cu
fruntea sus în Consiliul Europei, e foarte mic . Europenizarea trebuie
facuta de fiecare român, individual, începând cu intelectualii, prin
adoptarea unei atitudini civilizate, politicoase, si fata de noi, cei de
peste hotare. Ca prim pas s-ar putea începe cu corespondenta. A nu raspunde
la scrisori este o dovada de dispret si o mitocanie. Asa se vad
lucrurile de aici. Dela Bucuresti se vad probabil altfel.
Autorul acestor rânduri este scriitor, singurul prozator român membru al
Uniunii Scriitorilor Canadieni si editorul sef al revitei electronice
LITTERAE, multilingual literary magazine. (http://litterae.net)
|
Eugene Giurgiu, 11/1/2003 |
Contact: |
|
|
