Note personale : Cu gandul la Eminescu
De ce uitati cã-n voi e si numãr si putere?
Mihai Eminescu
Intr-o lunã ca asta, a mãlinului si a cireselor, cînd natura s-a aprins de-a binelea, pe un pat de spital, în Bucurestiul de odinioarã, s-a stins din viatã Mihai Eminescu.
Se spun tot felul de povesti despre viata si sfîrsitul vietii lui, de la cele sobre, oficiale, pînã la cele scandaloase, pline de intrigi si de tragism.
Nu cred ca va fi vreodatã ca publicul cititor interesat de asemenea istorii, dacã va mai exista un astfel de public, sã afle adevãrul în toatã plinãtatea lui. De fapt pînã la urmã nu bucuriile sau suferintele omului Eminescu trebuie sã ajungã necontorsionate pînã la noi, ci roadele atît de bogate ale mintii lui. Poezia lui, cu cîteva exceptii notabile cînd e vorba de un asemenea autor, ne-a fost în permanentã la dispozitie, accentuatã sau subliniatã acolo unde autoritatea vremii a gãsit de cuviintã sã o facã dupã cum a dus-o mintea si interesele. Marele public n-a avut parte în aceiasi mãsurã de proza lui pentru cã ea a fost consideratã, de aceleasi autoritãti, în multe privinte aproape explozivã.
Cu un suflet bun si cinstit cum nu stiu sã mai fi avut o altã fiintã, Eminescu i-a plîns pe cei sãraci si i-a înjurat si blestemat pe netrebnicii care s-au înghesuit pe vremea lui (cum o fac de altfel si astãzi) sã punã mîna pe tot ce omul de rînd reusea sã facã între palmele lui bãtãtorite. Este interesant de constatat cum o asemenea minte genialã este dispusã sã-si aplece ochii la amãnuntele vietii, sã le pipãie si sã le sorteze.
Citindu-i rîndurile rãmîi uimit de întinderea si de calitatea documentatiei, de capacitatea lui de a lega si dezlega evenimentele, de claritatea opiniilor lui. Cunostiintele lui plecau, sã zicem, de la cele ce se petrecuserã la curtea lui Matei Basarab prin toatã istoria României înainte si înapoi, incluzînd pînã si lista numelor boierilor supusi lui Vlad Tepes, prin istoria occidentului european sau a Bizantului si ajungeau pînã la la filozofia si atitudinile lui Lao Tzu din vremea Chinei antice. Isi poate imagina cineva cã o minte atît de atotcuprinzãtoare si de penetrantã ar fi putut da gres în a întelege si a diagnostica societatea vremii lui? Trecutul si prezentul tãrii sale?
„In capul unui stat român nu se cade sã vedem aproape numai oameni strãini, incapabili de a pricepe geniul poporului nostru si, pînã la un grad oarecare, incapabil de a-l iubi si de a-l cruta.”
„Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Rãul e, însã, cã elemente prea proaspete în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului sunt, din contrã, determinante pentru viata tãrii.”
Pentru afirmatii ca cele de mai sus, el a fost etichetat drept nationalist. De cine? De cei ce tineau cu tot dinadinsul sã stea în capul statului român, de cei care vroiau sã determine viata tãrii înspre interesul lor.
Opiniile publicistului Eminescu asupra încurcatelor chestiuni economice si politice ale vremii sunt interesante, surprinzãtoare în raport cu cele oficiale, cu care ne obisnuise scoala. Cunoscîndu-le, cîntãrindu-le, simti bucuria de a fi dat în sfîrsit de adevãr. Intuind fãrã pic de efort ce se ascunde în spatele fiecãrei probleme, el si-a spus pãrerea rãspicat, fãrã menajamente, crîndu-si de bunã seama zeci si sute de dusmani. Un astfel de caz se spune cã ar fi fost acela în care Eminescu ar fi demascat coruptia concesionãrilor fãcute la calea feratã, unde erau implicati alde: Warshawsky, Kalinowsky, Horowitz, Hirschler, Boboritz, Rubinstein, apãrati, surprinzãtor, de avocatul Titu Maiorescu.
Conservatorismul sãu nu era retrograd, nu era interesat, era manifestarea dorintei lui de pãstrare a unor reguli de viatã dovedite de istorie a fi sãnãtoase si folositoare. De aceea el deplîngea declinul vechii boierimi românesti, cea ridicatã pe încetul din rîndul poporului, omenoasã si întelegãtoare fatã de nevoiasi si înlocuirea ei cu noua gardã de arendasi si tot felul de alti afaceristi, flãmînzi, lacomi si grãbiti, sositi mai ieri de unde si-a întãrcat dracu copiii. „Astãzi capitalul e impersonal. O mosie strãveche încape pe mîna unui strãin de origine, care cautã sã scoatã lapte din piatrã. Putin îi pasã de soarta lucrãtorului, de bisericã ori de scoalã. Omul e pentru el un instrument de muncã, o vitã trebuitoare pentru un timp mãrginit, pînã ce vinde sau arendã altuia mosia... Noi nu sîntem contra îmbogãtirii celor ce vin si se aseazã în tarã. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetãteni ai acestui stat. Dar ca de dragul lor, sã ucidem oamenii nostri proprii, ca de dragul luxului, desfãtãrilor, înlesnirilor de trai sã compromitem existenta fizicã si moralã a rasei române, iatã cea ce e de neauzit si de neînteles.”
Revolutia de la 1848 n-a primit nici un fel de aplauze din partea lui Eminescu pentru cã „ nu emanciparea poporului se cerea de cãtre «patrioti», ci egalitatea lui Carada si Cariadgi cu boierii mari ai tãrii; nu conditii de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuserului de visterie de-a ajunge ministru.”
Nici instalarea pe tronul tãrii a unui principe strãin de neam, nici pericolul extinderii catolicismului nu-i erau indiferente. „ Fratii nostri rãmasi în Ardeal au suferit veacuri întregi cele mai mari asupriri anume pentru cã nu erau catolici”.
Sunt multe, incredibil de multe alte subiecte pe care Eminescu le-a cercetat cu atentie, cu interes, cu patimã chiar, venitã din dragostea lui mare fatã de neamul în care s-a nãscut. S-a vãzut, spre sfîrsitul vietii lui scurte, admirat, temut, dar si trãdat, acuzat si chiar batjocorit (din pãcate si de unul ca Macedonski ). Sã fie oare un adevãr în gura celor ce spun cã în ziua de 28 iunie 1883 el a fost arestat pentru demersurile sale anti-austro-ungare si abia apoi internat în sanatoriul doctorului Sutu si declarat nebun? Cine stie? Ceea ce se stie astãzi, ceea ce se vede astãzi ca o confirmare a celor de atunci, e cã aceleasi tipare sunt folosite de aceeas tagma de misei, ce poartã aceleasi nume ca cele de mai sus, ca sã ne lipseasca si de ultimii bani rãmasi prin buzunare, fluturîndu-ne idei despre globalizare, despre crize ciclice si aciclice, despre cãderea si decãderea burselor financiare de la o zi la alta.
Sã-i lãsãm pe ãstia deocamdatã în plata Domnului si sã ne mîndrim cã neamul nostru a dat lumii un geniu care se cheamã Eminescu. Sã-i pãstrãm numele lîngã sufletul nostru pînã vom muri si noi.
„In ochii mei, acela care a muncit, dar a rãmas tot sãrac, se bucurã de aceiasi consideratie ca si acela care s-a îmbogãtit prin muncã; iar acela care s-a îmbogãtit fãrã sã munceascã e în ochii mei tot atît de mic ca si acela care e sãrac pentru cã nu munceste.”
Viorel Neacsu / Toronto
N.A.
Citatele sunt din revista Timpul, aparute intre anii 1883 – 1887
|
Viorel Neacsu 6/14/2009 |
Contact: |
|
|
