Sublinieri : Cenaclul " Nicãpetre " - intâlnire culturalã la Toronto
Motto : «….. nu tu ai ales sculptura, sculptura te-a ales pe tine »…. Nicãpetre
Mã tot gândesc la primãvarã, incerc sã mi-o aduc aminte – e, doar, Aprilie si-ar trebui sã fie aici – stã cuibãritã in memoria aceea specialã, ciudatã chiar, pe care o vizitãm totdeauna cu intentie, fie cã vrem s-o punem « sub cheie » -asa ca sã ii controlãm fiecare miscare, fie cã vrem sã-i deschidem largi « portile » si ne lãsãm invãluiti de intentii ascunse dar salutare.
Nu sunt sigurã ce as vrea acum.
Poate prezenta primãverii, iesirea ei din umbra iernii mi-ar calma indoielile si, sunt sigurã, nu numai mie, mi-ar permite sã zic : aprilie e luna reinceperii, redeschiderii, seninul perspectivei trebuie sa invãlue « plecãrile » in sperante, tristetea sã cedeze si, poate chiar, sã disparã.
Cenaclul Nicãpetre al revistei Observatorul isi asumã intentia si la eleganta invitatie a Consulatului General al României la Toronto, isi propune, nu comemorarea, ci celebrarea vietii si creeatiei personalitãtii al cãrui nume si l-a insusit : Nicãpetre.
E o zi seninã acest 10 aprilie 2009, un preambul al unei incursiuni detasatã de prezent, trimitere fireascã intr-un univers in care intrãm « pe varfuri » , nu de teamã, ci din respect si, mai ales, de admiratie ; Nicãpetre-omul, rãmas undeva in acel aprilie 2008, se detaseazã invãluit in umbrele coplesitoare ale creeatiei lui.
Suntem, nu zic destui, dar destui sã aglomerãm spatiul Hall-ului de ceremonii oferit la Consulat, ne miscãm firesc, ca intre cunoscuti, o ascunsã satisfactie, implinire, parcã ar fi mai corect, ne permite aceeptarea calmã, fãrã traume a momentului, ba chiar a unui Nicãpetre usor obosit de vârstã, dar viguros incã, privind umbrit cãtre noi ; portret-fotografie ocazionalã, de atelier, proectat pe perete chiar lângã « Eminescu » . Intr-un fel Hall-ul este transferat intr-o dimensiune neobisnuitã, aparte, arta este constanta imediatã, peretii fiind acoperiti de exceptionalele lucrãri ale proaspetei laureatã a cenaclului, Ortansa Moraru, cãtre care, sunt convinsã, Nicãpetre isi aruncã privirea aprobatoare.
Puiu Popescu dã tonul deschiderii acestei sesiuni de exceptie, iar Domnul Consul General Valentin Naumescu ne ureazã, cu distinctia unei gazde desãvârsite, bun venit, exprimându-si dintr-u-nceput regretul cã nu l-a cunoscut personal pe Maestru.
Ceea ce caracterizeazã sesiunea aceasta, moderatã de directorul Observatorului, este echilibrul consolidãrii unui program eterogen, informatia avand rolul temperãrii unor momente intense, «pauze » necesare intreruperii alunecãrii in zonele consumante ale emotiei ;
- Conform traditiei, Puiu Popescu subliniazã evenimente istorice, precum aniversarea a 175 de ani a orasului Toronto, ori reimprospateazã memoria celor 180 de ani de presã romanescã, -omagiazã personalitãtile nãscute in aprilie ori recentele disparitii -precum cea a Prof. Dr. George Isac din Kingston sau cea a lui Villy Con din Toronto-si ne atrage atentia asupra unor noi aparitii editoriale : « The Passing Joys » de George Bãjenaru, din Wakefield, « Poezii din Pontus Euxin » de George Filip , din Montreal, « Happiness in our Daily Lives » de George Gherasim din West Orange.
-Cateva prezente noi in cenaclu se cer subliniate : Prof. Dr. Bologa il prezintã pe Dr.George Freundlich din Timmins ON doctor si muzician in egalã mãsurã, Iacob Cazacu, din Chisinãu, citeste poezie cu marcã patrioticã a momentului actual, Ruxandra Sileanu creeazã un moment muzical, asa ca un respiro ….
« Un an fãrã Nicapetre » ar fi Leit Motiff-ul interventiilor prin care incercãm sã trecem dincolo de portile inalte ale acelui teritoriu inchistat dar atrãgãtor, pe care conventional il numim arta si care, de fapt, este spatiul exceptiei. Virgil Untilã este cel care deschide seria interventiilor, expresia pertinentã intra in lumea lui Nicãpetre cu subtilitatea cunoscãtorului, despre Virgil, Nicãpetre spunand cã este cel mai aproape de transcrierea « misiunii » sale artistice, o emotie complementarã parand a sta la baza ideilor emise de Virgil. Tea Nicolescu prezintã cateva idei referitoare la opera lui Nicãpetre, mai intai sculptor-fie in piatra, fie in lemn- si mai apoi desenator sau pictor, punctata fiind de proectia unor inspirat -alese imagini ale sculpturilor sau desenelor lui Dr. Dinu Dimitriu, « degajat » de obligatia secretului profesional subliniazã cateva date biografice mai putin cunoscute, dar mai ales, provoacã discutii interesante « aruncand » intrebãri care zac, probabil, in mintea multora. Ne cam rãtãcim pe « campia » aceasta cu orizonturi deschise de intrebãrile artistului, ne invartim nitel nãuci, acceptand doar ideea ca suntem privilegiati avandu-l aproape, cat intelegem sau nu din ceea ce EL a vrut sa spunã nici nu e important de fapt, ceea ce este realmente major este « oprirea » in preajma lui si strãdania incercãrilor , pentru cã nu « intrãm » in artã cu intelegerea ci cu acceptarea.
Imaginile de la « hambar » reediteazã miscarea noastrã in jurul lui, iar « Scrisoarea » cãtre salcam, pe care citit-o cu emotie retinutã Cristian Zamrii ni-l aduce aproape si ranforseazã convingerea cã Nicãpetre e plecat pe undeva, prin lume, poate la Brãila, poate la Skironio, poate stã in fata « Gãrzii de noapte » dialogând cu Rembrandt si, mai ales interogându-i talentul.
Sau poate, vorba lui Marin Sorescu, « s-a dus sã moarã putin «
|
Maria Cecilia NICU 4/12/2009 |
Contact: |
|
|