PE TEME DE EDUCATIE ( XVIII ) BUNICI SI NEPOTI
Se stie că familia traditională este formată din mai multe generații bunici, părinti si copii care trăiesc în aceeasi casă si se ajută reciproc.
În societatea modernă, spatiul locativ restrâns în care locuiesc unele familii, dar si dorinta de independență a acestora creează situația ca bunicii să locuiască separat de descendenții lor, fapt care are consecințe negative pentru supravegherea, creșterea și educarea copiilor în timp ce părinții se găsesc la lucru, la serviciile lor.
În România, de pildă, în multe astfel de situații, în locul curții și grădinii în care copiii se jucau sub supravegherea bunicilor, apare spațiul neprietenos dintre blocurile construite cât mai aproape unul de altul în anii regimului comunist, iar relația cu bunicii devine sporadică, supravegherea și educația unor copii începe să lase de dorit, apare insuccesul la învățătură, legăturile cu tineri dubioși și chiar abandonul școlar sau fuga de acasă. În Canada, astfel de întâmplări sunt prevenite prin faptul că părinții n-au voie să lase fără supraveghere copiii mai mici de 12 ani. Există apoi posibilitatea de a lăsa copiii la daycare pe timpul cât părinții sunt la lucru, dar aceasta nu va suplini niciodată total absența bunicilor. Veți spune că și la daycare copiii sunt supravegheați, hrăniți etc. Deosebirea este în multe alte privințe. Afecțiunea bunicilor nu va putea fi înlocuită niciodată de o instituție, cu toată strădania personalului abilitat. În familie, tratamentul cotidian aplicat copilului nu este colectiv, ci individualizat și reglat, instituit de părinți si aplicat cu multă grijă de către bunici care dispun de timp.
În primul rând, bunicii sunt rude foarte apropiate, de sânge, cu părinții copiilor și, deci, și cu nepoții, legați prin afecțiune reciprocă de aceștia, sunt persoane de certă încredere. La rândul lor, nepoții se atașează de bunici, îi doresc alături de ei si, pe măsură ce cresc, îi respectă, dacă în familiile respective există un climat educativ, moral, corespunzător.
Noi, adulții si vârstnicii de astăzi, ne amintim cu duioșie de bunicii pe care i-am prins în viață și care ne-au înconjurat cu multă dragoste, care ne-au povățuit cu folos și, în multe cazuri, ne-au îngrijit, ne-au crescut efectiv.
Literatura universală pentru copii și nu numai numără și bunici printre personajele sale, iar în literatura română rămân minunatele portrete create de Barbu Ștefănescu Delavrancea în schițele sale Bunicul și Bunica, atmosfera lor idilică și euforia jocului și dialogului nepoțeilor determinându-ne și nouă nostalgice amintiri din anii copilăriei.
Revenind la aspectele mai prozaice, de actualitate, ale temei noastre, prezența bunicilor în familie sau aproape de familie este benefică, așadar, pentru dezvoltarea armonioasă a nepoților. La vârsta mică a acestora, bunicii organizează jocuri care contribuie la dezvoltarea fizică (exerciții de respirație, scurte alergări, ușoare exerciții de gimnastică), au grijă să se prevină unele accidente, îndepărtând obiectele cu care copiii s-ar putea răni, medicamentele uitate de părinți pe noptiere, ferind prizele electrice neacoperite etc., oferă micuților obiecte de diferite mărimi și culori pe care să le pipăie (simțul tactil și cel gustativ fiind între primele forme de cunoaștere). Mai târziu, obiectul va fi însoțit și de numele lui.Bunicii sunt cei care fac eforturi pentru a determina copilul să vorbească. Neputând încă vorbi, copilul încearcă, prin exclamații sau gesturi cu mâna, să-și exprime dorințele. Bunicii înțeleg imediat ce dorește nepoțelul și, dacă-i fac pe plac, copilul se obișnuiește cu acest mod comod de comunicare și nu mai este interesat să învețe să vorbească. La doi ani, copilul e conștient că nu poate vorbi, dar cu greu vrea să încerce. La locurile de joacă, nu poate comunica normal cu alți copii, se joacă singur și devine interiorizat. De aceea, bunicii, pe la vârsta de un an și jumătate a copilului, nu-i vor mai da nimic până nu spune ce dorește. Ei vor vorbi mereu cu nepotul, cuvintele rostindu-se clar în fața lui. Dezvoltarea vorbirii va continua prin jocuri, cărți cu animale sau cu scene din viața copiilor, scurte poezii, cântece adecvate și poveși. Prin plimbări, cărți cu poze și jocuri, bunicii contribuie și la dezvoltarea spiritului de observație. Ei cer, de exemplu, nepoțelului să spună tot ce vede mergând prin parc. Prin joc și prin convorbiri, se pot face și primele clasificări care vor ajuta apoi la generalizări, adică la ridicarea la gândirea abstractă (Cine trăiește în apă? Cine zboară?) Toate acestea, pe lângă preocupările pentru asigurarea igienei copiilor, pentru alimentarea lor adecvată și formarea deprinderilor de a mânca frumos. Astfel, copilul se dezvoltă atât fizic, cât și psihic, într-un echilibru între fermitatea (autoritatea) părinților și firea mai înțelegătoare a bunicilor. Mai ales, afectivitatea copilului are de câștigat. El se simte ocrotit mai bine când în jurul lui se află mai mulți oameni care îl iubesc.
Ceva mai târziu, copiii sunt conduși și aduși de bunici la și de la grădiniță, apoi la și de la școală, le ascultă povestirile mai dezvoltate spuse cu un anumit farmec, amintirile din viața bunicilor depănate astfel încât nepoții să poată scoate ușor, neforțat, învățăminte utile pentru ei. Bunicii vin cu o bogată experiență de viață care conține elemente ale înțelepciunii ancestrale. Vechiul dicton Cine nu are bătrâni să și-i cumpere nu este un fals, știut fiind că legile conduitei umane evoluează și se schimbă mult mai puțin în timp în comparație, de pildă, cu descoperirile științifice (nu ne referim la conduita aberantă și păgubitoare pe care unii ar vrea să o oficializeze). Cu această experiență, bunicii veghează creșterea nepoților, au răbdare să se ocupe și de preșcolari, apoi de școlari; îi ajută să cunoască lumea înconjurătoare, natura în plimbările făcute împreună, le orientează interesul pentru desen, muzică, jocuri de costrucții, răspunzând și înclinațiilor copiilor, le îndrumă lectura, constituind un util ajutor complementar cu școala. În timp ce învățătorii se schimbă în fiecare an, cei care pot urmări evoluția copilului de-a lungul anilor sunt părinții și, mai ales, bunicii care stau mereu în apropierea copiilor și care văd nu numai ce știu aceștia, dar și ce gândesc, ce simt și cum se comportă. Nepoților, chiar și celor din ciclurile școlare următoare, le vine mai ușor să se destăinuiască bunicilor pe care-i văd ca pe niște prieteni și care au timp să-i asculte nu sunt nici grăbiți, nici nervoși cum sunt uneori părinții. Bunicii, în funcție de pregătire și de specialitatea în care au lucrat în viața activă, îi pot ajuta pe nepoți și în middle school și chiar în high school. Oricum, continuă să contribuie la formarea lor ca oameni compleți din punct de vedere educativ. Adolescenții vor găsi în bunici niște interlocutori plini de înțelegere pentru ei care îi ascultă și-i îndrumă fără ostentație.
Urmarea unei asemenea atitudini a bunicilor și al unor prestațiiŽde felul celor arătate va fi învățarea de către nepoți a respectului față de bunici, dar și, în general, față de oamenii în vârstă, contribuind la formarea unei morale sănătoase a tinerilor, acum când există pronunțate tendințe de ignorare a preceptelor etice consacrate de lumea civilizată.
Un bun exemplu oferă bunicii copiilor și tinerilor și prin micile servicii pe care le fac în menajul și buna gospodărire a casei, în măsura în care le permite sănătatea.
Este foarte important ca bunicii să se comporte cu discreție în familia fiului sau fiicei care i-a acceptat, să renunțe la orice tentație de a-și impune oricum punctul de vedere, de a face observații care să submineze autoritatea părinților în fața copiilor lor. Rămânând enigmatici și cuminți, vorba poetului, intervenind numai în cazuri deosebite și atunci discutând aparte,calm,cu tact, cu părinții copiilor, bunicii își vor atrage respectul cuvenit din partea tuturor.
Se știe că, uneori, bunicii sunt înclinați către o excesivă indulgență, sunt gata să treacă orice năzbâtii ale nepoților cu vederea, din dragoste pentru aceștia. Este o greșeală dacă lucrurile se petrec așa. Bunicii trebuie să contribuie la respectarea liniei educative unitare imprimate în familie, să fie în acord cu cerințele și exigențele formulate de părinți, mulțumindu-se cu asigurarea echilibrului despre care aminteam mai sus.
Părinții au și ei îndatoriri vizând relația bunici nepoți. Ei trebuie să-și educe copiii în spiritul respectului și prețuirii datorate bunicilor, oferind propriul lor exemplu. Nu trebuie să afișeze manifestări ale conflictului dintre generații în fața copiilor, să facă aprecieri necuviincioase și să aibă o atitudine de marginalizare privindu-i pe părinții lor, adică pe bunicii copiilor. Atunci când bunicii nu locuiesc împreună cu ei, dar în aceeași localitate sau în apropiere, nepoții vor fi îndrumați sau conduși de părinți să facă suficient de des vizite bunicilor, să-i cerceteze la sărbători, la aniversările lor. De asemenea, în plenul familiei, bunicii vor fi invitați periodic să-și vadă copiii și nepoții acasă la aceștia și să petreacă împreună câteva ore. Dacă bătrânii sunt departe, în altă țară, în cazul nostru cel mai obișnuit în România, părintii se vor interesa ca fiii și fiicele lor să le scrie bunicilor, să vorbească la telefon și, după posibilități, să comunice prin e-mail, iar atunci când își pot permite din punct de vedere material, să întreprindă călătorii în timpul verii, împreună cu copiii, pentru ca aceștia să-și viziteze bunicii și să-și cunoască țara de origine.
|
Prof. Silvestru Moraru 10/4/2003 |
Contact: |
|
|
