O M UL C U V A L I ZA
" Iaca, si eu, un om ca toti oameni ! " si-a spus omul acesta, deocamdata nenumit,
asa, in barba, cu voce soptita adica, sa nu-l auda sotia, de dincolo, din cealalta
camera, pe unde inca mai trebaluieste.
In cele doua geamantane mari, cu gurile larg deschise, s-au incleiat parca,
potrivite ca-ntr-un perete din piatra de rau, de toate marimile: cutii, tubulete, "sticle"
si "borcanele" de plastic, conserve, pungi ovale, pachete coltoase, tesaturi, impletituri,
perechi de ciorapi, perechi de pantofi, plini cu te miri ce, sa nu ramana nici un spatiu
gol. Omul acesta, ca toti oamenii din pragul unei calatorii spre cei din familia mare, de
departe, nu este la prima si incordata pregatire de "zbor lung". De aproape douazeci
de ani de cand s-a separat de ai lui, mutand cuibul puilor, mutand "viitorul" copiilor
sai intr-o tara mai "calda" si mai dreapta, nebantuita de viscolul inghetatelor ravagii
comuniste, tot la doi-trei ani, a mai stropit facutul bagajelor cu dor de-acasa, de-acasa
copilariei si tineretii adica. Dupa vizita de acum doi ani, parea ca varsta inaintata a
stins vantul si elanul din aripa sa de pasare calatoare. In scrisori, la chemarile fratilor si surorilor, repeta acelasi raspuns : "eu am tot venit la voi, e randul vostru sa treceti pe la
mine !" Mai ales de cand a iesit la pensie, a sperat sa deschida usa gazduirii unuia
dintre ei, i-a indemnat, a trimis invitatii... O incercare oprita la jumatate din partea unui
nepot mai avut la punga si atat ! Vizita la ai lui de acum doi ani a avut si un scop capital:
s-o mai prinda in viata pe batrana lui mama, pornita pe nouazeci de ani. Spre osebire
de tatal sau, ostenit de munca si griji de n-a mai trait decat trei-patru ani dupa pensionare, maica a avut zile de la Dumnezeu sa-si vada copiii la varste tarzii, cu fii si
fiice, cu nepoti si nepoate.
" Biata maicuta", si-a adus aminte omul nostru de aici, de cand i-a aparut in fata, la prima
vizita, "mi s-a ghemuit in brate si, inecata de plans, numai atat a apucat sa zica :
sufletu' meu ! " A inteles pe loc, si s-a intarit ca cimentul noima adevarata a vorbelor ei, nu de dulcegarie mamoasa, ci de alegere in zeama sortii, de a-i fi fost dat numai lui,
intre frati si surori, sa-i mosteneasca firea.
" Sufletul tau bun si drept intr-o piele tabacita de toate marseviile lumii ! " Si-a depreciat
in gand mostenirea, cand din nou si-a adus aminte, susotind apoi in barba : " Iaca, si eu,
un om ca toti oamenii! "
Cum geamantanele erau aproape pline, ramanand sa puna pe de-asupra doar niste
toale de schimb, iar in sacosa de mana, doar cele necesare in avion si-n aeroportul
intermediar, s-a oprit din aranjat sa-si mai odihneasca ochii. S-a retras de langa geamantane pe sezut, cu spatele, de-a tarsul... Cand a simtit fotoliul, si-a proptit spetele
in marginea lui, lasandu-si ceafa sa alunece in voie dincolo de cant. A sters in trecere,
cu privirea, lampa aprinsa si paletele ventilatorului de sub tavan ; de cum si-a fixat capul in poala moale a fotoliului, si-a strans pleoapele peste pupile, frecandu-le indelung intre
degete : " De nu i-as semana si la ochi ! "
De la o anumita varsta, cinzeci - saizeci de ani, pe oameni ii incearca din senin niste
spaime. Pe omul nostru de aici, pe la saizeci si doi, l-a calcat o astfel de spaima, tot
gandindu-se la fatalitatea batranului sau dinspre mama, care, om in putere la aceea varsta, a fost secerat de o congestie cerebrala, probabil, sau de un atac de cord !
Dupa pensionare, gandindu-se la capatul de de drum al tatalui sau, caruia o ciroza
"apoasa", pe urmele unei hepatite din tinerete, i-a taiat firul vietii la saizeci si sapte
de ani si noua luni, tot scruteaza ceata providentei : " De-as trece si de hopul
lui taticu ! " Maica, ferita ca femeie de chiolhanuri si alte "voinicii" de-ale barbatilor,
si-a intins dragul de viata pana peste nouazeci de ani. Toamna trecuta, dupa
cateva luni de suferinta, a inchis pentru totdeauna ochii ei "betejeti", vazatori doar prin
niste lentile groase, dincolo de fereastra camerei sale, din care, singura, fara sprijin si
supraveghere, nu mai putea face pasi in lume. I s-a tras de la o cazatura, in drum
de la scaunul prea lungilor sederi la geamul dinspre strada, dinspre oamenii de afara,
dinspre gradina cu trandafiri . Scuturandu-si frica meschina de a nu-i fi semanat si la
ochi, de a nu ajunge ca dansa la ultimul grad de cataracta, la operatie, la ochelari
cu lentile groase, omul nostru de-aici s-a ridicat de jos pe fotoliu, parca din nevoia de
a-si macina gandurile mai de sus :
" Mamica mea draga !... Daca as pune la un loc sorbiturile tale, de ochii lumii, de la
nunti si petreceri, nu stiu de s-ar umple cu vin... un pahar... Ai trecut portile lui Dumnezeu
de dincolo, curata, dreapta si bisericoasa ca o sfanta ! "
Ce l-a facut pe acest om sa scotocesca, fie si cu coarnele unor spaime superstitioase,
radacini adanci si batrane de familie ? Poate un miez acid, un fel de instinct suprem,
totalitar, ascuns in samanta fiintei noastre cugetatoare, de te indeamna sa nu uiti
coaja din care ai rasarit, ce doruri si sperante de soi ai urmat si lasi sa fie duse cat
mai la varf de urmasi ! De ce musca tocmai acum acest vartej clocotit din cele mai adanci nisipuri ale mintii ? Fara-ndoiala, zborul lung din fata i l-a iscat si-l inteteste
acum, la ora tarzie de noapte, in preziua plecarii, acolo, la frati si surori. Nu, n-a fost
o vorba goala intentia de a inchide sirul celor sase vizite la ai lui, mereu intr-acolo, nici
una de-a lor si spre aici ! Din nou un motiv capital i-a clatinat hotararea : averea lasata
de parinti, care, de la caderea comunistilor, fiind un drept al copiilor, dupa moartea mamei, astepta o impartire dreapta, iar Nenea, fratele cel mare, continua sa traga
focul pe turta lui !
" Hei, Nene, Nene, bine iti mai zicea maica-mare, de mic : Haplea ! "
Pe cand traiau bunicii, ne mai avand pe nimeni langa ei, singura lor fiica le-a trimis
de la oras, pe rand, cate un nepot, "sa le tie de urat ". Ei, baietii mai ales, trei la numar,
au avut cate un "stagiu ", anii claselor primare, de sedere langa bunici, la tara. Din acele
vremi, a ramas in "foaia" lui Nenea, cum ca el, pentru recreatiile de la scoala, taia coscogea feliile de paine, usurand putina cu branza de cate un intreg calup. Odata,
pentru ca, nerabdator si nesocotit, a injumatatit un cozonac inca fierbinte, de s-a
incruzit, batrana, la nervi, a prins ce i-a stat la indemana, un ciocan, si i-a dat la spate :
- Na, sa te saturi, Hapleo !
" Hei, Nene, Nene, haplea ai fost de mic, haplea ai ramas si mare !... Cui ai semanat,
Doamne?! Mama a fost o chibzuita, dar si-a rupt de la gura pentru noi, nici un capat de
ata pentru ea ! Tata ? Tata nu mai stia cum sa rupa de la tigari, sa ne dea un leu-doi,
pe ascuns de mama, sa avem de o-nghetata sau de un dulce ! Cu cine ai semanat,
Doamne ?," s-a mai intrebat omul nostru de-aici, parasind fotoliul si incepand sa se
aduca de val pe langa geamantane, ca un caine in jurul cozii.
" Nerozii copilaresti ", a alungat el cartirile contra lui neni-sau, oricum fara rost, neavenite pentru " misiunea " ce l-a-ndemnat spre al saptelea "peregrinaj".S-a oprit din vanzoleala,
s-a asezat pe scaunul de la birou, unde avea pregatite pentru sacosa de mana cateva
plicuri de la cele doua surori si o fotografie ingalbenita de vreme, pe care mama-sa
i-a incredintat-o in vizita precedenta. " Haplea! ", a mai susotit el in barba, cu un zambet ingaduitor. "Haplea si-a platit cu varf si indesat foamea lui copilareasca !" Si, pe sub acest gand, s-a mai despicat un bob din "fisa personala" a lui neni-sau :
Dupa liceu, liceu comercial, s-a grabit sa intre in "campul muncii", in armata, pe post de
economist, cu program de zece-douasprezece ore pe zi. A terminat ASE-ul, Academia
de Stiinte Economice, la fara frecventa. A fost, ce mai, un om practic. Si-a indrumat copiii spre meserii cautate si banoase. Foarte tarziu s-a inscris in partid, cand Ceausescu nu s-a mai temut de intelectuali si de alti "parteneri de drum", fericindu-i
cu cate un carnet, adunand cotizatii de la toti pentru primele speciale si bufetele
secrete ale privilegiatilor. Da, da, si la comunisti, unii s-au inscris singuri, masluindu-si
biografia, de au rasarit "ilegalistii" ca si ciupercile dupa ploaie, altii, din nevoia de a-si
castiga viata, s-au lasat inscrisi. Un manunchi de "necorespunzatori" - dati afara cu tinichele de coada, alt manunchi de "tradatori", de "indezirabili" - la Canal, prin puscarii,
ori peste bord, ori... peste granita !
" Scarile vietii nu urca toate in cer, la Dumnezeu, mai si coboara in talpile iadului ! "
Desi odata cu emigrarea, multi s-au legat sa stea cat mai departe de "obsesii" politice,
sa uite, sa uite pentru totdeauna "golgota" si "grotele de suferinta" in care i-au ingenuncheat ori torturat "sulitasii" lui Dej si Ceausescu, un strop de foc, cat o lacrima
tarzie, inca mai cade aprinzand iasca uscata a patimirilor de demult ! Iata manunchiul
de "indezirabili" printre care si omul nostru de-aici a fost trantit candva, cand nu s-a asteptat, ca traznit de un fulger din senin :
Bucurestean, la a doua generatie in pantofi, acoperind cat s-a putut categoria de taran instarit a bunicului, omul nostru a absolvit un liceu teoretic si o facultate, specializandu-se in psihologie, intr-o bransa cat mai neutra fata de molima propagandistica a vremii.
Impreuna cu un buzoian, fiind ei apreciati drept cei mai buni din grupa lor studenteasca, au fost repartizati in cercetare, la institutul de specialitate. Buzoianul, mai ambitios decat el, s-a zbatut, a obtinut o bursa sa-si ia doctoratul in Uniune, dupa moda timpului. S-a
intors doctor, primind imediat onorurile si beneficiile unei calificari la sovietici - sef adj.
la sectia de psiho-patologie si redactor sef adj. al revistei de psihologie. multumita
buzoianului, si omul nostru a mai castigat niste grade profesionale si o mai buna
salarizare. Munca de cercetator, pasionanta, captivanta ! De la ce s-au adunat fulgerele
si traznetele politice care au pleznit si asupra acelui colt de implinire mult visata ?...
De la "circaraia" transcedentalilor ! La inceput izolate, cu lume putina, cercurile transcedentalilor s-au inmultit, atragand tineretul si chiar populatie matura. Dupa descoperirea unui complot impotriva "iubitului fiu" de la Scornicesti, contra-spionajul
romanesc de atunci ar fi dibuit in subsolul nevinovatelor demonstratii para-psihologice
"coada" unor agenturi straine anticeausiste, anticomuniste. Institutului de Psihologie din
Bucuresti i-a revenit obligatia sa "denigreze" stiitific alarmanta miscare a transcedentalilor ! O comisie condusa de buzoian, din care a facut parte si omul nostru,
saptamani la rand, s-a documentat la fata locului, ici si colo, unde se tineau sedintele
acestora. Niste aplicatii hipnotice si ceva despre ascunsa, nemaipomenita energie
nervoasa a corpului omenesc. Omul nostru de-aici stravede si acum, cu rasul pe buze, in adancul zecilor de ani, un numar de pomina din "circul" transcedentalilor :
Patru slabanogi protapiti la cele patru colturi ale unei tablii grele din lemn de stejar,
in profunda concentrare, chipurile, si sub sugestia unui hipnotizator, incercand sa ridice pe cate un deget, ca pe un fulg, obiectul demonstratiei. Spre hazul salii, sfrijitii tot renuntau neputinciosi, frecandu-si de pantaloni incheieturile indurerate ale degetelor.
- Fara efort, mai baieti, fara efort, lasati sa lucreze vointa mintii, vointa gandului nostru !
Hai, inca odata, concentrati, acum, sus, impingeti cu gandul, immpingeti, sus, sus... !
Si tablia continua sa zaca pe postament, grea ca de plumb.
"Mama lor de zevzeci, au nenorocit mii de oameni nevinovati !... In fond, de ce ? De ce,
de ce si de la ce ?? De la frica lui nea Niculae ca-si pierde tronul de sub fund ?! "
I s-a aprins din nou omului nostru jarul unor dureri vechi si uitate, de s-a ridicat si din
scaunul de la birou, sa se vanzoleasca iar in jurul geamantanelor, calcand in nestire,
apasat... Nu s-a stiut nici atunci, in toiul intamplarilor, nici mai tarziu, cat de subversiva
a fost "miscarea " transcedentalilor. Comisia psihologilor, in cap cu buzoianul, si bine
inteles, printre membri, si omul nostru, care acum isi potoleste mania scrasnind din
masele, comisia, dintr-un elementar bun simt, dintr-o lege nescrisa a cercetarii stiintifice,
a hotarit sa nu iasa din cadrul constatarilor. A trimis la Comitetul Central P.C.R. o concluzie ferma : aplicatii amatoricesti de para-psihologie, care nu aduc nici un prejudiciu
stiintei noastre psihologice ! Peste toate presiunile cerberilor politici, ce s-a scris a ramas
scris, si nu s-a schimbat o iota. Masurile lor ?, pe placul lui Ceausescu :
" Miscarea transcedentalilor, antinationala, antisocialista - in afara legii ! Initiatorii, provocatorii, dupa gravitate - arestati sau coborati la muncile de jos ! Institutul de Psihologie din Bucuresti - desfiintat ; cercetatorii - unii repartizati pe la scoli, pe la "Protectia muncii", pe la clinici si spitale, altii, pe drumuri ! Buzoianul, doctor in fizio-psiho-patologie, scufundat cat s-a putut de jos - muncitor necalificat la Fabrica de Masini
Grele! Omul nostru, fara nici o repartitie si incondeiat bine la dosar, sa nu mai gaseasca
decat post de carator cu carca pe la aprozarele din piete !
Hei, aici e aici ! Atunci, i s-a deschis totusi o portita salvatoare. Prin cine?, prin neni-sau!
Lui neni-sau, da, ii era obligat un cadrist de la I-pa-ce-has, pentru nu stiu ce serviciu, iar
acesta a riscat si l-a angajat bibliotecar. Peste sase luni de "activitate exemplara", inventarierea si casarea materialelor esite din uz din fondul de la subsol, cadristul s-a
grabit sa arunce la gunoi nota compromitatoare, "spre binele tuturor" !
- De ce nu ?, cu atat mai mult, cum a stiut atunci Nenea sa fie frate cu mine, sa stie si
acum sa fie frate si cu mine, si cu toti !, si-a intarit el sarma fermitatii, simtind ca din nou il incearca niste... vagi ezitari... Pentru ca mi-a sarit mie in ajutor la nevoie, sa-i tot cant lui in struna ?... Daca ar fi vorba numai de mine, treaca-mearga !
- Ce tot bolmojesti, draga, de unul singur ? s-a mirat sotia, ca de obicei, strecurandu-si
fata curioasa pe langa usa intredeschisa.
- Aa ?!... A, pe naiba, am uitat undee,... unde am pus pasaportul si biletele !
- Sunt la nasul tau !
- Unde le vezi tu ?
- Langa dictionare, pe cutia de maruntis !
- A, da !
- A, da!?... hai de te culca, stii bine ca tu nu poti dormi in avion, hai, lasa, mai ai timp si
maine dimineata !
- Bine, du-te, vin si eu, numai saa... Vin, vin imediat !
Nu si-a urmat sotia imediat. A mai "atarnat" pe fotoliu, cand cu coatele pe genunchi si fruntea intre palme, cand rasturnat pe o aripa laterala, cu un obraz apasat pana la os
in capul de maciuca al pumnului protapit intre maxilar si pomete. Incerca sa adune
intre valturile mintii itele, sforaraia pe care neni-sau, de mai bine de zece ani, le-a tot
infasurat, le-a tot strans in noduri de nedesfacut, pentru ca, maine, dupa un somn bun,
si mai ales acolo, la fata locului, sa-i fie clar cum va taia ghemul gordian, apeland la
ciocanul legii ori la flacara bunului simt fratesc ?
" Noi am fost de vina mai mult decat el, si eu de-aici, si ei toti de-acolo, si chiar mama, saraca!" Si-n asta explozie de gand i s-a luminat mersul si demersul nedreptei impartiri
puse la cale de neni-sau:
Din improprietarirea de dupa primul razboi mondial, a regelui Ferdinand, bunicul lasa
nepotilor opt hectare; din improprietarirea de dupa al doilea razboi mondial, a lui Groza si Dej, tatal a mai mplinit cu inca... un hectar. La un loc, noua hectare. Nenea a pretins ca
voia bunicului a fost sa ramana primului nascut jumatate din pamantul sau. fara nici un
act legal, neni-sau si-a separat partea lui, a muncit-o, el si sotioara lui, sau imparte cu
niste rude. Restul de teren a revenit mamei si "celei mici", surioara care o ingrijea pe
mama, cu niste castiguri marunte, socotite de vechea gospodarie de stat ce semana si
recolta partea lor, cinci hectare. la aceasta imparteala, fratele cel mic, nepasator cum ii
este felul, nu s-a amestecat, surioarele, cu ifosele lor de orasence, n-au prea dat importanta acelor "coclauri prafoase", iar mama, cum a fost incantata, cum i-a fost
orbit sufletul ei drept si nepartinitor, numai Nenea stie, ci ca si ea ar fi intarit voia batranului, in vorbe ori in scris, iarasi numai Nenea stie.
" Suntem si noi de vina, nu va fi usor !" a mai zis omul nostru si a plecat sa se culce.
II
Aeroportul de la Otopeni, de langa Bucuresti, dupa douazeci de ani : curat, modernizat, deloc mai prejos decat aeroportul belgienilor de la Bruxel.
" Se cunoaste ca a-ncaput pe mana Lufthansei... De nu mi-ar ratacii geamantanele
specialistii nostri !", s-a umplut de mandrie si apoi de ingrijorare omul nostru.
La controlul pasapoartelor, asa, preocupat de bagaje, in fata ofiterului de la ghiseu,
a cam alunecat in ridicul. Vazandu-l cum zaboveste cu privirea pe foaia cu datele personale, nerabdator, s-a grabit sa se autoidentifice :
- Luca Radoi, ar-ei-di-ou-ai !
Noroc ca tanarul ofiter n-a facut caz, a ridicat privirea de pe foaie, a inchis pasaportul,
surazand amuzat .
- Din obisnuinta, intelegi dumneata, acolo, de unde vin eu, nimeni nu poate sa-mi zica
pe nume, e nevoie de speling, de... litera cu litera, s-a justificat omul nostru, in loc de
scuza.
- Totul in ordine, bine ati venit ! , l-a linistit ofiterul.
- Multumesc si bine v-am gasit !
Geamantanele, marcate cu pamblicute albe, au aparut pe banda rulanta, unul langa
altul si fara indelunga asteptare. La vama, doua doamne amabile nu i-au rascolit prea
mult in bagaje, l-au intrebat daca are obiecte electronice, el a negat, iar ele i-au facut semn de libera trecere. Le-a oferit absolut din cordialitate, nu din obligatie, cate un sapun "Fa". Apoi a rasuflat usurat, si, in timp ce isi tara incarcatura pe rotile geamantanelor, a tot maturat cu ochii lumea din holul de asteptare, sa vada care din familie il asteapta.
Si-a adus aminte de prima vizita, nici la doi ani dupa caderea lui Ceausescu. Toti l-au
asteptat, in afara de mama, pe care, cu buna intentie, au ferit-o de emotii tari.
" Nenea... Heei, Nenea se pricepe cateodata sa fie mai cu mot ! "
Atunci, la prima vizita, l-a asteptat afara, cu o turta din faina lui, framantata si coapta
de el. L-a primit, ce mai, cu paine si sare, de se uita lumea ca la panorama. Ba inca,
un strain, cucerit de obiceiurile romanilor, a cerut sa gusate din turta lui Nenea.
" Heei, Nenea a avut si o bataie lunga, ce face Nenea fara bataie lunga ?... Sa-i las
niste dolari, sa cumpere tractor, sa are pamantul nostru, dar mai ales pe-al altora, fiind
el sigur ca asa ne vom umple de bani ! "
De data asta nu l-a asteptat la aeroport decat sora cea mica si vechiul ei prieten.
In masina, pe drum, surioara i-a scuzat si pe Nenea, si pe toti ceilalti :
- I-a fost frica, stii, nu-si mai tine udul, poate tot tu il convingi, ca, stii, nici acum nu se
lasa de damigenele lui, de tevaraie si de porcaria lui de alambic... Ne-a chemat acolo,
la el, ca el s-a obligat sa pregateasca primirea ta. Trecem, lasam bagajele la mine,
dupa, ne ducem la el !
- Dar nu era nevoie, eu am mancat in avion si, pe deasupara, sunt mort de oboseala !
* * *
" Avea el, Nenea, si o bataie lunga, in primirea asta imbelsugata, cu telemea-telemea
de la ciobanii sibieni, cu carnaciori, cu ochiuri romanesti, cu sarmale, cu peste prins de
el, totul botezat cu tuica roasa in butoi de dud, cu vin vechi din recolta aia de struguri
nemaipomenita de acum patru ani, bautura facuta cu mana lui, pastrata la rece, in camara de la subsolul blocului... Pai nu, pai da ! A avut Nenea cu siguranta si o bataie
lunga, dar s-a asteptat ca noi singuri sa-i scurtam bataia, acolo, pe loc ! Da, da, ne-a tot
dat apa la moara : saraca mama-n sus, saraca mama-n jos, cum nu uita el sa-i aduca
faina pentru gogosi, din pamantul muncit de el si sotioara lui, si pepeni din capatul de
bostana, si o damigeana de ulei, sa-i ajunga toata iarna, atunci cand a semanat un pogon intreg cu floarea-soarelui... A, dar mai ales asta : sa mergem neaparat cu totii, sa
vedem si noi cum arata mormintele batranilor acum, dupa ce le-a pus el, pe cheltuiala lui, cruci noi, si cum plateste el o nepoata de verisor sa curete, sa praseasca iarba dimprejur. Se atepta cu siguranta sa punem in discutie mostenirea, acolo, pe loc, sa pecetluim voia batranilor si a mamei-maiculitei noastre, saraca! "Tot zambeste subtire,pe dinafara, si chicoteste din gros, pe dinnauntru, omul nostru, Luca Radoi adica, bucuros peste masura ca nici el, nici ceilalti n-au cazut in capacana intinsa de neni-sau, in timp ce mai aduna de prin geamantane cate ceva, sa implineasca "sarsanaua" pentru el,
Nenea, pentru cei doi copii ai lui Nenea, pentru singura nepotica a lui Nenea. Satisfactia
ca nu s-a lasat prostit cu una cu doua ar fi de inteles pentru oricine, dar de ce este bucuros peste masura omul nostru, pe sub zambetul sau subtire, in adanc ?... Un gand
care i-a incoltit in minte, acolo, sus, in avion, si a dat rod din plin, apoi, aici, pe pamantul
familiei sale: a mers la izvor, in comuna, sa vada cu ochii lui in ce consta "voia batranilor
si a mamei-maiculitei lor"! Si s-a dus, nu cu totii, in alai, alaturi de Nenea, pe unde trebuie si cum trebuie. Asa, alaturi de Nenea, a mai fost el si in celelalte vizite. "Bine
v-am gasit, bine-ati venit !" pe la niste rude si cunostinte, apoi, repede la garla, in vadul lui de pescuit, sa goleasca un clondir de tuica, sa se lase turtiti de dogoarea revarsata cu
spor si din cer si din oglinda apei. S-a dus singur, cu "binetele" cam pe la aceleasi rude
si cunostinte, iar apoi, si la primarie, si la conducerea ge-a-se-ului care lucra cele cinci
hectare pe numele mamei. Si iata ce-l face sa fie acum peste masura de bucuros: Nenea
nu lasase actele de improprietarire nici la primarie, nici la ge-a-se. Nu exista pe nicaieri
nici o "vointa" scrisa si iscalita de batrani. tot ce era, acordul mamei pentru folosirea celor cinci hectare separate de neni-sau de catre ge-a-se, cu bruma de castig, din care,
toamna, hotul de contabil, tot scadea samanta, munca, impozitele, de mai ramanea
praful de pe toba. Mai era bucuros omul nostru si de faptul ca Nenea nu vanduse
inca partea lui. O ruda se aratase doritoare sa cumpere, dar lui nu i-a convenit pretul
cu care se vindea, a preferat sa astepte un pret de vanzare mai bun !
* * *
Fata in fata cu Nenea. Se abatuse, chipurile, numai sa lase pungile pentru el si pentru
ai lui.
- Ce-ai mai adus de pe-acolo ?
- Ce-am putut si eu, cafea, alune, ciocolate, bomboneturi si niste lucrusoare, vezi tu !
- Niste coniac-coniac n-ai adus, ca pe-aici tot ceai a ramas !
- Mai, Nene, nu crezi ca noi, de-acum,... cu sanatatea noastra de-acum, ar cam trebui saa... A incercat omul nostru, pe balbaite,sa implineasca indemnul surioarei privind
"tinerea udului".
- Ce, ce, te-au si informat bufnitele dracului ?!, s-a aparat Nenea, rosu de manie, ori de
rusine, ori de amandoua la un loc.
- Hei, mai, Nene, m-au informat, sunt si ele ingrijorate, cum sunt toti ai tai !
- Lasa tu grija asta, ai mancat, bei ceva ?
- Am mancat de pranz, daa', cum e aproape noapte, am gasit eu, in drum, niste
crenvrusti, ca aia de la Casa Unu, numai sa-i fierbi, si uite ici si niste bere straina, ca
eu am pus capac, definitiv, cu tariile !
- Da', ce mai ai si tu ?!... s-a mirat Nenea, asa, pe deasupra, in timp ce amirosea
pachetul cu crenvrusti... Sa nu mai cumperi marfa de-asta scumpa, nu se vinde si
sta in galantar pana se strica !
- Daca sta la rece, nu se strica, nu !, s-a grabit omul nostru sa-l asigure pe Nenea de
buna calitate a marfii cumparate, pentru a nu intra in amanunte despre "ce mai are
si el". Iar Nenea, dupa ce si-a scuzat sotia, care nu era acasa, fiindca, in zilele de lucru,
trebuia sa stea cu nepotica lor dulce, a lipsit "un minut" sa fiarba crenvrustii, apoi s-a
intors cu crenvrustii fierti si doua pahare mari pentru bere.
- Si ce mai e pe la voi ?
- Ce sa fie, cu razboiul asta al gazarilor, care nu se mai termina, si mereu cu teroristii, pericol, pericol, mereu in sus, de la galben la portocaliu, spre rosu, numai ca sa scumpeasca ei benzina !
- Ca si pe-aici, peste tot o apa si-un pamant !... Si altceva, ai tai, bine ?
- Bine !... A, stii, am apucat sa trec pe la noi, la tara ! A schimbat omul nostru macazul
discutiei, de l-a facut pe neni-sau sa n-aibe parte de prima sorbitura de bere,
coborandu-si de la gura paharul spumos.
- Cu cine ai fost ?
- Singur, cu autobuzul !
- Si ?
- Trist si deprimant, tusa mica a imbatranit de tot, ceilalti, cum ii stii, le-am dus si lor
cate ceva, nu mare lucru !
- Lasa asta, pe la cimitir ai fost ?
-Fost !
- Ei ?
- Crucile tale noi, inegrite si spalacite de ploaie. Iarbaa,... am facut eu rost de o sapaliga,
de-am mai plivit .
- Nepoata noastra de-acolo n-a mai dat cu sapa, cum ne-a fost vorba ?
- N-ai mai trecut pe la ei demult, n-ai mai uns osia, totul a ruginit!... Mai, Nene, tu stii ca,
atunci cand s-a mutat cimitirul, mama a spalat cu mainile ei oasele batranilor si le-a
asezat in niste cutii de lemn de vreo jumatate de metru... Aud ca tu ai facut cavou, la cimitirul militarilor, tot sta gol, si sa dea Dumnezeu sa stea gol cat mai mult, de cee,...
de ce nu duci tu oasele lor sa odihneasca acolo, intr-un coltisor ?
- La idei de-astea nu te-ntrece nimeni ! Tu de ce nu-ti faci cavou, sa iei oasele lor acolo,
la tine, unde te-ai dus dupa dolari ?
- Hei, uite, tocmai de-aceea, ca m-am dus eu dupa dolari, dar dolarii n-au prea venit
la mine !
Lunga vreme, nu s-a mai legat nici o discutie. Stateau alaturi, pe canapea, tinandu-si
privirile tot intr-o parte, Nenea tot invartind paharul pe locul unde-l trantise, omul nostru
tot apasandu-si si frecandu-si pleoapele intre degete. Nici n-ar fi deschis gura despre
mostenire, daca vorba nu s-ar fi legat, asa, de la sine, cum neni-sau l-a intrebat intr-un
tarziu :
- Ce tot te freci tu la ochi ?
- Stiu si eu, cred c-ajung si eu la cutit si la lentile groase, ca mama !... Da', ia asculta,
de ce ai zis tu ca mama si-a dat consimtamantul ?
- Ce consimtamant ?
- Cu privire la voia batranilor !
- Pai, n-ai fost si tu de acord, prin toate scrisorile ?
- Lasa ce-a fost cat a trait mama !
- Nu ce a fost cat a trait mama, ce a fost cat a trait tata-mare !
- Mai, Nene, hai s-o taiem scurt si drept : tata-mare a zis ca-ti da tie jumatate, daca te-ai fi casatorit, stii tu cu cine, si daca te-ai fi intors in sat, sa nu risipesti averea !
- Am putut face eu asta, sub comunisti ?
- Tocmai, tocmai! Cat a trait mama, cat tu ai putut sa te zbati, sa lucrezi partea ce ti-ai
tras-o deoparte, treaca-mearga, dar acum ?
- Pai, acum ce s-a schimbat ?!
- Uite ce s-a schimbat !,... si fratane-sau a scos din teasca lui cu acte cele cateva scrisori de la surori si poza ingalbenita. A deschis o foaie, sa citeasca pe loc, incalzit, pe rupte, pe unde era subliniat... Uite ici ce scrie a mare : Nenea nu se gandeste decat la
copiii lui, de mine, c-am ramas vaduva, si de copilul meu, care mai mult nu lucreaza decat lucreaza, nu-i pasa,... si eu, cu pensia mea, nu ne mai ajungem,... n-am platit
intretinerea casei de sase luni, si o sa ne dea in judecata, si o sa ajungem pe strada!
Asta s-a schimbat, si la noi in familie, si in, si-n toata lumea, nu mai exista fratie, nu mai
exista omenie, unii nu mai stiu pe unde sa-si vare banii, isi fac case peste case, altii -
afara, pa strada !!
Nenea nu s-a indemnat sa citeasca din scrisori, numai fotografia l-a interesat. O poza
facuta inainte de comunisti si de ultimul razboi mondial. Toata familia, mai putin cele
doua surori, care nu erau nascute. Toti, pe o banca lunga, in haine de sarbatoare,
taica -mare, desi sezand, cel mai rasarit, chipes, cu mustata taiata in parti, scurt, numai
pana la jumatatea buzei; maica-mare, gatita cu fusta ei din tesatura manastireasca, cu bazmaua legata la spate; taticu - la costum, cu colt de batista in buzunarul de sus, de la
piept, cu freza intr-o parte, tanar, tanar, de nu-i dadeai nici douazeci si cinci de ani;
mamica, o, ce par bogat avea mamica, umflat in fata, cu coadele stranse ghem la ceafa,
intr-o rochie pana peste genunchi, cum se purta pe-atunci, cu sosete si pantofi
decupati. Nenea, in costum de strajer, cum se purta la scoala, pe-atunci, pantalon
bleu-marin, bluza alba, cravata verde si basc albastru ca cerul, asezat de fotograf
in picioare, langa bunicu. Luca si fratele cel mic inca nu erau la scoala, dar la primul
lor costum-costum, cu vargi in lungime, pantaloni scurti, haine cu buzunare pe-afara,
pe cap - sepci cu fruntariile prinse-n copci de cosorog, si ei tot in picioare, ultimii,
pe inaltime, langa mamica.
Nenea s-a uitat indelung la fiecare. A intrebat, pe deasupra, morocanos, fara sa lase
poza de sub ochi :
- Si ce vreti voi de la mine, acum ?
- Vezi, mai, Nene, pentru impartire,... i-a raspuns Luca, pe departe,... nici la primarie,
nici la ge-a-se nu se afla nici un act al pamantului...
- La ce trebuie acte, declarati care este partea voastra si-mpartiti !
- Dinspre partea mea, fie,... dar ei nu sunt de acord cu asta !
- Care ei ?
- Ei, ei toti, si chiar eu, ca, asa cum pui tu chestiunea, ne jignesti pe toti, tu nu te gandesti ca, in afara de a mica, toti am stat cate trei-patru ani la tara, cu ei, de unde
pana unde tata-mare te-a ales pe tine, mot, saa...? Omul nostru s-a oprit, simtind ca
neni-sau nu da nici un semn de atentie la ce-i spune, de parca nu-l asculta. Se uita
la poza, amutit, cu lacrimi in ochi... Dupa clipe de mutenie, si dintr-o parte si din alta,
Nenea s-a ridicat, a lipsit "un minut", s-a intors cu actele de improprietarire, le-a aruncat
peste scrisori :
- Na, mergeti cu ele unde vreti, faceti cu ele ce vreti, nu mai asteptati totul de la mine!
Ma chemati sa semnez!! A inchis el discutia, ferm, printr-un ordin scurt, militaresc, ca
de colonel, de... Iar tu, a mai adaugat Nenea, bine ti-a mai zis mamica, de mic !
- Cum mi-a zis mamica ?
- Sucitu - izmenitu !
- Atunci, si tie, na, bine ti-a mai zis mama-mare !
- Cum mi-a zis mama-mare ?
- Haplea !
* * *
Pentru acele impunsaturi copilaresti, fratii cei mari, Radoi, n-au tinut ura. S-au intalnit
tot la doua-trei zile, cat a durat sederea lui Luca in tara, la un joc de table, alaturi de cate
un pahar de bere sau de vin cu mult sifon, la cate o plimbare pe la noile "moluri" bucurestene, pe la "bazarurile" din jurul orasului, la pescuit, de cateva ori, la munte, pe la
Sinaia, pe la Predeal, la "Cota", la "Trei brazi", pe "Cioplea"... Au functionat bine doua principii, propuse de fostul colonel si urmate fara cracnire de fostul cercetator, fiind ele
in talvegul unei vechi zicale romanesti : frate-frate, branza e pe bani ! Unu : Nenea isi folosea masina, desi cu motorul abia alezat, Luca suporta benzina, foc de scumpa si la
romani. Doi: sa poarte de ale gurii in "traista", de acasa, sa nu se lase pacaliti de scumpetea si hotia negustorilor, carora nici Cuza, de-ar invia, nu le-ar veni de hac!
Pana la urma, si la impartirea mostenirii a functionat un principiu, un principiu matematic:
numai cu intregi, fara virgule si fractiuni ! S-a intamplat sa se potriveasca asa : fratele cel
mic, profesorul, mostenea un numar de hectare de la sotie, in alta parte a orasului, nu i-a
convenit sa-si risipesca timpul si grija, si colo si dincolo, a renuntat la mostenirea de ici.
Luca al nostru, ce ar fi facut cu dreptul sau de pamant, sa-l fi carat in strainatate?, a renuntat si el in favoarea celorlalti.
Astfel, cele noua hectare ramase de la taica-mare si de la taticu lor s-au impartit
exact la trei, numai intre Nenea si surori. Fata de vechea lui matematica, Nenea n-a
pierdut decat un hectar, dar a castigat o tarla intreaga in consideratia surioarelor,
mult mai saracite de "coruptia si nesatiul" care bantuie ca o molima de prea mult
timp si tot mai crancen, acolo, la ei !
|
