Iluzii : Castele în Spania
Aleargă frunzele toamnei pe străzile si prin parcurile Madridului mânate de un vânt răzlet, cu fire albe în barbă. Câte o ploaie rece zgribuleste trecătorii, însă aproape tot timpul un cer mai senin ca visele pruncilor ne aminteste că si anul acesta vom petrece un Crăciun fără zăpadă. Un Crăciun la Madrid.
Cât de mult as vrea să stau printre nămetii iernilor românesti, lângă cei dragi, unde si cozonacul miroase mai frumos, unde si nucile se sparg mai usor, unde gândurile sunt parcă la fel de limpezi ca sunetul clopoteilor răsfirat de colindători. Nu stiu însă dacă voi ajunge anul acesta pe acasă, însă stiu sigur că multi dintre cei care si-au construit în visele lor castele în Spania se vor întoarce de unde au plecat în urmă cu mai multi sau mai putini ani. Se întorc nu pentru că si-ar fi dorit acest lucru, ci pentrucă nu mai ajung pentru toată lumea covrigii din cozile câinilor spanioli. Îi văd pe multi dintre compatriotii nostri, cu privirile stinse, cum se îndreaptă spre statiile de autobuze cărând după ei tot felul de sacose, pentru a nu se duce cu mâna goală acasă. Multi dintre ei îsi vor reîntregi familiile, multi dintre ei îsi vor revedea copiii, care nu sunt sigur că îi mai recunosc, însă aproape toti pleacă cu o durere în suflet, cu o părere de rău pentru castelele visate. Niciunul nu se gândeste la promisiunile făcute de către politicienii români, cum că în România ar fi multă treabă, dar nu are cine să o facă, că salariile românesti le calcă pe călcâie pe cele de pe aici, că se va trăi bine si la noi. Dacă nenorocirea cu nume de criză ne-ar fi ocolit, toate promisiunile si chemările guvernului român ar fi rămas doar vorbe măcinate de morile de vânt de pe dealurile Spaniei, iar românii si-ar fi văzut de treabă pe aici. S-ar fi dus unii dintre ei în concediu ca să mănânce câte un cărnat fript, înghitit cu un pahar de vin rosu, privind pe geamul de la stradă fumurile lenese ce se îndreptau să îmbrătiseze norii grei de zăpadă. Guvernul viitor al României îsi poate freca mâinile linistit, nu de frig, ci pentrucă nu mai trebuie să arunce o groază de bani pe burse de muncă sau pe campanii de cosmetizare a imaginii noastre. Românii se vor întoarce acasă, din păcate nu în raiul băsescean, ci în aceeasi criză care bântuie prin lume, multi dintre ei îngrosând numărul somerilor de acasă.
Ce va fi de noi cei care rămânem pe aici? Greu de răspuns fiindcă seninul cerului spaniol se întunecă pe zi ce trece. Până una alta ne mai amăgim ascultând minciunile politicienilor care bântuie pe aici făcându-ne să credem că dacă vor ajunge în parlament soarta noastră va fi mai bună. Cine-i poate crede? Până acuma au reusit însă să facă un lucru bun aici în Spania. Au scos la iveală petele colorate ale unor presedinti de asociatie care nu-si mai pot ascunde înclinatiile politice, nu mai pot spune că nu îi păcălesc pe cei câtiva membri datorită cărora au ajuns presedinti cu castele în Spania, deocamdată în viselele lor, au scos la iveală trepădusii, cu sau fără condei, bucurosi că au si ei pe lângă cine se gudura.
Mai e vreme de-o horă de ziua României prin mirosul fumului de mici, de câteva discursuri si fălosenii fără rost, de dat si primit premii si, dacă ne mai rămâne timp, poate si de ceva cadouri si trecem în noul an.
La multi ani! si doamne-ajută.
Cornel Drinovan
Director revista ORIGINI (Madrid)
Castele în Spania
Aleargă frunzele toamnei pe străzile si prin parcurile Madridului mânate de un vânt răzlet, cu fire albe în barbă. Câte o ploaie rece zgribuleste trecătorii, însă aproape tot timpul un cer mai senin ca visele pruncilor ne aminteste că si anul acesta vom petrece un Crăciun fără zăpadă. Un Crăciun la Madrid.
Cât de mult as vrea să stau printre nămetii iernilor românesti, lângă cei dragi, unde si cozonacul miroase mai frumos, unde si nucile se sparg mai usor, unde gândurile sunt parcă la fel de limpezi ca sunetul clopoteilor răsfirat de colindători. Nu stiu însă dacă voi ajunge anul acesta pe acasă, însă stiu sigur că multi dintre cei care si-au construit în visele lor castele în Spania se vor întoarce de unde au plecat în urmă cu mai multi sau mai putini ani. Se întorc nu pentru că si-ar fi dorit acest lucru, ci pentrucă nu mai ajung pentru toată lumea covrigii din cozile câinilor spanioli. Îi văd pe multi dintre compatriotii nostri, cu privirile stinse, cum se îndreaptă spre statiile de autobuze cărând după ei tot felul de sacose, pentru a nu se duce cu mâna goală acasă. Multi dintre ei îsi vor reîntregi familiile, multi dintre ei îsi vor revedea copiii, care nu sunt sigur că îi mai recunosc, însă aproape toti pleacă cu o durere în suflet, cu o părere de rău pentru castelele visate. Niciunul nu se gândeste la promisiunile făcute de către politicienii români, cum că în România ar fi multă treabă, dar nu are cine să o facă, că salariile românesti le calcă pe călcâie pe cele de pe aici, că se va trăi bine si la noi. Dacă nenorocirea cu nume de criză ne-ar fi ocolit, toate promisiunile si chemările guvernului român ar fi rămas doar vorbe măcinate de morile de vânt de pe dealurile Spaniei, iar românii si-ar fi văzut de treabă pe aici. S-ar fi dus unii dintre ei în concediu ca să mănânce câte un cărnat fript, înghitit cu un pahar de vin rosu, privind pe geamul de la stradă fumurile lenese ce se îndreptau să îmbrătiseze norii grei de zăpadă. Guvernul viitor al României îsi poate freca mâinile linistit, nu de frig, ci pentrucă nu mai trebuie să arunce o groază de bani pe burse de muncă sau pe campanii de cosmetizare a imaginii noastre. Românii se vor întoarce acasă, din păcate nu în raiul băsescean, ci în aceeasi criză care bântuie prin lume, multi dintre ei îngrosând numărul somerilor de acasă.
Ce va fi de noi cei care rămânem pe aici? Greu de răspuns fiindcă seninul cerului spaniol se întunecă pe zi ce trece. Până una alta ne mai amăgim ascultând minciunile politicienilor care bântuie pe aici făcându-ne să credem că dacă vor ajunge în parlament soarta noastră va fi mai bună. Cine-i poate crede? Până acuma au reusit însă să facă un lucru bun aici în Spania. Au scos la iveală petele colorate ale unor presedinti de asociatie care nu-si mai pot ascunde înclinatiile politice, nu mai pot spune că nu îi păcălesc pe cei câtiva membri datorită cărora au ajuns presedinti cu castele în Spania, deocamdată în viselele lor, au scos la iveală trepădusii, cu sau fără condei, bucurosi că au si ei pe lângă cine se gudura.
Mai e vreme de-o horă de ziua României prin mirosul fumului de mici, de câteva discursuri si fălosenii fără rost, de dat si primit premii si, dacă ne mai rămâne timp, poate si de ceva cadouri si trecem în noul an.
La multi ani! si doamne-ajută.
pentru Observatorul,
Cornel Drinovan
Director revista ORIGINI (Madrid)
|
Cornel Drinovan 12/2/2008 |
Contact: |
|
|
