Poeme
Definiţii
Clapele pianului:
petale sărutate de fluturi
în zbor
în dansul ameţitor
al iubirii încă nenuntite.
Lacrimile:
suflet transformat în mărgăritar.
Luna:
candela nopţii
luminând neînţelesul vieţii.
O viată:
Binecuvântarea Domnului
peste numele omului.
Iubirea:
speranta deplină
trecând peste pod de lumină.
Durerea:
cântec de alăută
peste nădejdea pierdută.
Ca o poveste
Se dedică pictoriţei
Letitia Bucur din New York
În vis, fata cu părul de aur
locuia într-o scoică;
pielea ei – roz-albăstruie
reflecta cu uimire
strălucirea peretilor de sidef;
nisipul împărtea si el, generos
a soarelui căldură
cu gazda ce primise diafana făptură.
Liniste deplină se asternuse
peste tinutul de basm si lumină.
Cuprinsă de amintiri,
aproape lenesă, întinsă
ca pe o canapea,
printesa din povestea de vară visa:
visa că pictează o casă de sidef
lângă valul de mare
care (nu-i asa)
aduce răcoare;
si totodată parcă mângâie
peretii de scoică străvezie;
si mai visa apoi că
nisip, apă si soare
în linistea curată, ca de sărbătoare
o transformaseră pe fată
într-o perlă de sidef adevărată.
...................................................
E mult de-atunci ...
dar - ca în orice poveste -
de aici încolo mult nu mai este;
ar mai fi doar o zi în care
îmi plimbam si eu visele pe plaja pustie;
si am întâlnit în cale scoica străvezie;
era goală acum si parcă nefiresc de curată.
Cine stie
de mai păstra amintire de perlă sau de fată?
Cuvântul – ca o făptură
Vreau să văd cuvântul,
vreau să-i simt sudoarea
si mai vreau cu-ncetul
să-i aud chemarea ...
Nu-mi place cuvântul
când stă rece-n ceaţă
si chiar de iubire usor mă dezvaţă;
Nu-mi place cuvântul care nu miroase
si nu poţi să-l cauti nici ... cu simtul sase!
Vreau să văd cuvântul
să-i stiu muschi si oase
într-o lume-n care atât mai rămase,
căci din ziua-n care el fu început
doar cu el pământul putu fi făcut.
Si-atunci ce-mi rămâne?
Să-l iau cu răbdare,
să-l învăt să-i placă si un strop de sare
si să-l chem aproape, să-l privesc în faţă
si apoi, smerită, să-i ascult povată.
O plimbare cu Tineretea
Am luat Tineretea la brat
si-am invitat-o la plimbare.
După o vreme i-am spus:
Ia-o-nainte!
Mergi înainte, suflete-al meu,
si-apoi asteaptă-mă cuminte
la coltul cu prieteni.
Poti trece si mai departe
chiar si de zidul ce ne desparte...
pe urmă ... nu mai astepta!
Doar dacă vrei – poti să privesti
din când în când
în urma ta....
Raza de lumină
În întunericul ce te-a cuprins
nu stii că vezi;
esti ca sub apă –
ti-e frică să deschizi ochii.
Încet, încet – îndrăznesti
si înveti că si noaptea are lumina ei;
ajunge doar să te gândesti la ea
si o zăresti.
E ca un mugure de bucurie,
e ca o mână întinsă ...
numai să vrei să o primesti
si curajul urcă în tine
ca apa în tulpina însetată.
Floarea primeste atunci lumina
ce sparge densul întuneric al neputintei
si tu descoperi că răspunsul la întrebările disperării
nu e atât de departe pe cât ai crezut
când te-a cuprins cu braţe înselătoare
Întunericul.
Punct si de la capăt
Să începi visând ...
Să visezi că pornesti la drum
tu, cel vechi, pe o cale nouă;
În fata ta – o pată luminoasă,
în spate – culorile atât de familiare;
cu ochii închisi, ghicesti strălucirea;
ochiul dinlăuntru pare orbit;
prima rază taie în două întunericul;
lumina topeste gheaţa neîncrederii.
Mister si credintă cu-ncetul primesc
si spiritu-mi cheamă un sol îngeresc
si-nvată-a vedea.
New York, 2003
|
Mihaela Albu - New York 9/13/2003 |
Contact: |
|
|
