Liceul Ion Creanga din Balti,
Pur si simplu ma crucesc acum dupa aproape 70 de ani cind vad cite somitati a „lansat pe piata” liceul unde eu ca sa-i fac de ris am fost o pramatie. In timp ce Eugeniu Coseriu, cu doua clase inaintea mea, era un elev eminent, lua premiul intii pe tara la orice concurs si la orice materie s-ar fi prezentat, eu abia ma tiram dintr-o clasa intr-alta si in clasa patra m-am si odihnit doi ani, caci obosisem chiulind. Abia dupa ce mi-a tras mama o „bataie sora cu moartea” de a rupt un bat pe fundul meu m-am apucat de carte, ca pina la urma sa termin clasa a opta cu mentiune (premiul patru) si sa termin Politehnica cu „Magna cum Laude”.
Desigur cel mai bun element pe care la produs Ion Creanga din Balti, a fost Eugeniu Coseriu, despre care s-au umplut hectare de hirtie si s-au varsat riuri de cerneala tipografica din care motiv eu nu stiu daca merit, sa ma mindresc ca si eu ca am fost coleg cu Eugeniu Coseriu. (Norocul lui a fost ca a ajuns in final la Tubingen in Germania ca daca raminea in Basarabia tare ma tem ca il minca si pe el Siberia). Un alt element eminent pe care l-a produs Ion Creanga din Balti este Sergiu Grossu care si el dupa ce a facut un stagiu in puscariile comuniste din Romania a ajuns la Paris unde este un scriitor de prima mana. Si el a scapat de Siberia, dar nu a scapat de puscariile Romanesti si a gasit un acoperis la Paris. Alti colegi de la Ion Creanga au fugit in Romania si au ajuns elemente de frunte profesional si unii pe tarim social si literar. Aici il pomenesc pe Vlad Bejan de la Iasi, colegul meu de an si de clasa care este un eminent medic, are un condei de mare talent si are un merit incontestabil ca a pus bazele fundatiei Ginta Latina. Alt coleg de clasa care sa refugiat in Vechiul Regat cum ii spuneam noi atunci si a fost un doctor de renume este Boris Cazacu care se stabilise in final in Bucuresti. Insa un om, eu pot spune cu totul iesit din comun este Vadim Stefan Pirogan cu trei ani in urma mea la Ion Creanga. El nu a reusit sa fuga in Romania si cind avea 17 ani l-au arestat de pe strada fara nici un motiv si l-au deportat in Siberia unde a supravetuit si sa reitors dupa cinci ani de detentie fara nici o judecata. Dar nu a putut sa stea in Basarabia ca iarasi l-ar fi arestat si sa ascuns zeci de ani in Ucraina. Viata lui este un adevarat roman (de groaza). A scris patru carti cu mult talent si in loc de cerneala a folsit singele sau. Mai sunt multi elevi de ai lui Ion Creanga pe care eu nu ii stiu ca am fugit de hoardele de asiatici in 1940 din Balti si din „raiul” lui Ceausescu acum 21 de ani adica in 1982. Acum citesc ceva scris de Boris Movila alt elev al liceului. La Bucuresti l-am intilnit pe alt distins elev al liceului Ion Creanga dl Alexandru Budisteanu. Desigur ca vor fi multi pe care nu-i cunosc, insa eu voi juca rolul unui „turnator” si voi divulga anumite aspecte, care sper ca nu le va stirbi reputatia peronalitatilor creata de liceul Ion Creanga.
Condica era un catastif mare cu coperte cartonate in care se nota toate evenimentele mai importante ce aveau loc zilnic in clasa. De pilda se nota cine a fost absent. Profesorii notau anumite aspecte mai putin magulitoare la adresa celor ce fugeau de la lectii adica a chiulangiilor. Eu chiuleam sistematic de la matematica si de la franceza. Odata fugeam de la matematica, cred ca eram prin clasa a cincea. Il avusesem pina intr-a patra pe Dembschi care era o comoara, toata lectia ne spunea numai patanii din viata lui aventuroasa, fusese si in Legiunea Straina in Sahara. Noi stateam hipnotizati si cascam gura la el dar matematica, canci. Costrov care la urmat pe Dembschi era un rusnac indesat, dat dracului de sever, dar stia carte nu gluma. Noi urmasii lui Dembschi eram clei, si eu eram cred ca cel mai lipicios. In ziua ceia fugeam de la lectia lui, si chiar fugeam deabinelea, dar cind sa dau la stinga din strada Ion Creanga dupa coltul liceului, pur si simplu il iau in brate pe Costrov care venea tacticos la lectie din directie opusa. Era sa cad cu el in brate.
- Ce-i cu tine Creanga, unde fugi asa disperat ?
- La policlinica Don’ Profesor ca sunt bolnav ca deabia ma tin pe picioare
- Se si vede ca erai sa ma dai cu capul de caldarim.
-2-
Eu eram grabit, l-am pus binisor in pozitie verticala si mi-am continuat fuga....in gradina publica.
Cind intra Costrov in clasa baietii in cor:
- Don’ Profesor, Creanga era sa lesine in clasa de bolnav ce era, ne-am temut ca moare si a trebuit sa se duca urgent la policlinica.
- Am vazut cit e de pe moarte, ca era sa ma dea cu capul de caldarim aici in coltul scolii.
Si uite ce a scris atunci Costrov in afurisita aia de condica: „Pe elevul Creanga l-am vazut fugind de la lectie, era sanatos, voinic si bine dispus” semnat. Profesor COSTROV.
Condica era plina de minuni de astea din care pricina am constituit un complet de judecata si am condamnat-o sa fie distrusa prin ardere. Asta se intimpla la sfirsitul anului. Unu facea pe popa (ala care spunea dimieata rugaciunea pe culuar unde ne adunam cu totii, afara de evrei). Si acum mai tin minte” Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pre tine Nascatoare de Dumneazeu si Pururea Fecioara Marie....... care-le impreuna cu Tatal si cu Fiul ..Doamne milueste, Doamne milueste .....etc etc.
Dupa prohod, luam condica (deobicei eu) rupeam fila cu fila si Dreab Nicolae care era fumator si avea totdeauna chibrite la el, le dadea foc in uralele noastre a elevilor eminenti de la Ion Creanga. Urma apoi ancheta cine a facut „magaria asta”, mucles, si se elimina din trei in trei ca nu turna nici chiar Boris Cazacu monitorul clasei ca el era „tocilarul” ca l-am fi stilcit in bataie.
Cam toti aveam cite o draguta la Domnita Ileana liceul de fete. Ne era foarte dificil sa le trimitem biletele, pe timpul acela era telefon numai la Primarie, Prefectura, Politie si cred in Cancelaria Profesorilor. Asa ca ne era foarte greu sa ne descarcam pasul de pe suflet si asta o faceam in scris si uite cum. Duminica ne ducea cu frontul la Catedrala lui Visarion Puiu, si pe noi si pe fetele de la Domnita Ileana. Ele stateau in partea stinga, unde stau femeile, insa stateau in fundul bisericii. Tot in fundul bisericii stateam si noi baietii de la Ion Creanga dar in dreapta. Dupa Tatal Nostru o zbugheam ca din pusca si noi si ele. Atunci unul dintre noi dadea teancul de biletele unei fete care la rindul ei dadea teancul de biletele al fetelor. Asta se petrecea cit ai clipi din ochi, si duminica urmatoare povestea se repeta. Dar a venit si salvarea. Si la noi si la fete a fost numit profesor de latina domnul profesor Gleibman, care cred ca avea Parkinson si era surpat rau ca daca te punea naiba sa stranuti linga el il culegeai de pe jos. Dl. profesor Gleibman avea un accent latin ca si cind ar fi facut studiile post universitare nu la Roma ci in Galitia. Celebrele ANTE, APUD, AD, ADVERSUS, CIRCUM, CIRCA, CITRA, CIS, el le pronunta cu accentul lui galitian, TZIRCUM, TZIRCA, TZITRA, TZIS.
Mai avea niste perle, la unu care era tamaie el ii zicea, OI VEI !, ASTA-I, TREI, si daca elevul era si mai clei, OI ! OI ! ASTA-I DOI !. Dar asa cum era Gleibman de surpat ne-a rezolvat problema cu scrisorelele la fete. Mos Gleibman, cum ii spunem noi, purta si vara si iarna niste galosi mari, si ca sa nu-i sara din picioare in virful lor era inghemuit un somoiog de ziar, cred ca un ziar intreg. Cind intra in clasa descalta galosii si-i lasa la use. Noi scoteam somoiogul de ziar si puneam scrisorelele noastre facute ghem. Mosu le cara la liceul de fete unde avea ore in aceiasi zi. Fetele le scotea pe ale noastre si le pune pe ale lor. Si asa am rezolvat o problema arzatoare, si nu mai asteptam Tatal Nostru cu nerabdare ca sa schimbam scrisorelele. Si mos Gleibman era curierul nostru.
Closetul nostru era o cojmelie din scinduri in fundul curtii, despartit de closetul profesorilor doar de un perete de scinduri subtiri. La recreatia mare, recreatia a treia de 15 minute si noi si profesorii ne duceam „la privata”. Din zona noastra iesea un fum sa-l tai cu cutitul de ziceai ca e o suncarie, dar Papasa, asa-i ziceam lui Marc Valuta directorul, se facea ca nu vede. Ii cunosteam pe profesori dupa sunetele pe care le emiteau in anumite momente dificile. Eram respectosi cind sunetele erau emise de Papasa.: „Mucles baieti, acum a intrat in actiune Papasa” si toti pastram un moment de tacere ca noi il iubeam pe Papasa. Insa cind sunetul venea de la alt dom’ profesor, cite un baiat mai haios cu vocea
-3-
pitigaita striga: „Sa traiti dom’ profesor! vedeti ca sunteti cam ragusit pe semne ca ati cam racit, nu mai dormiti descult si cu geamul deschis” si noi ne strimbam de ris.
Cum faceam ca sa o tulesc la policlinica. Ma frecam intr-o nare cu o frunza de coada soricelului. In citeva minute imi curgea singe din nas. Colegul de linga mie se scula si striga disperat:
- Don’ Profesor lu’ Creanga i sa facut rau, e tot plin de singe, trebuie sa-l duc la policlinica
- Plecati magarilor, aud melodia asta mereu, plecati sa nu va mai vad in fata ochilor
Si noi „magarii” plecam pleostiti si cum inchideam usa pe parte ailalta saream intr-un picior si fuga sa scoatem plumbi din poligonul de tragere al soldatilor. La policlinica dupa ce-mi punea termometrul la subtioara si-mi spunea sa-l tin strins un sfert de ora, ma apropiam tiptil si-l lipeam de soba. Odata era sa dau de dracu ca se ridicase la 42O si s-au speriat ca mor, dar mi la mai pus odata si am avut 37,5O si toata lumea a rasuflat usurata. Daca era vara si nu era soba, aveam alta metoda. Frecam rezervorul cu mercur puternic cu poala camasii pina atingea temperatura pe care o doream. Mai era o metoda sa mi se ridice temperatura, beam creta pisata, dar metoda asta nu dadea rezultate totdeauna.
Liceul avea si o societate stiintifico-literara condusa de elevi. Bogdan Petriceicu Hajdeu era numele acestei societati al carei presedinte ani de zile fusese genialul Eugeniu Coseriu. El terminase a opta si luase si bacalaoreatul in vara anului 1939 deci postul de presedite era vacant. Pentru niste elevi dornici sa se afirme, o pozitie ca asta era mai mult de cit functia de presedinte al Statelor Unite pe care a cistigat-o Mr. George Bush (prin minoritate de voturi).
Si mie mi-ar fi suris pozitia de presedinte al lui Bogdan Petriceicu Hajdeu, dar cum sa sper eu asa ceva, ca din clasa noastra adica dintr-a saptea Boris Cazacu era premiantul clasei, Vlad Bejan era cu mult mai bun ca mine, apoi erau baietii dintr-a opta, Valeriu Gafencu, Caras Nicolae, Burlas Aurel, Stegarescu Boris, Mihailov Sergiu si multi altii toti cu mult mai buni ca mine. Eu nu eram un elev stralucit, intr-a patra dupa cum am marturisit m-am odihnit doi ani, apoi se tineu corijentele de mine ca ciulinii de coada oii. Totusi, in sinea mea eu dorem sa fiu presedinte. Pe timpul acela nu mergea cu pile, ca tata era prefect sau ministru. Bietul tata era muncitor, si mama avea trei clase primare (cind sa treaca intr-a patra s-a darimat scoala). Si totusi vroiam sa fiu eu presedinte, eu care in fiecare an ma ducem cu certificat de paupertate (certificat de saracie) pe care-l scotea tata de la primarie ca sa fiu scutit de taxe. Si cum sa fiu eu presedinte dupa genialul Eugeniu Coseriu, probabil ca nu am simtul masurii. A venit ziua alegerilor, fiecare elev in secret alegea pe cine vroia si culmea, am fost ales cu o majoritate zdrobitoare de voturi. Eu care avem cele mai putine merite si cele mai putine sanse. Cred ca m-au ales fiindca i-am sugestionat eu. Mi sa mai intimplat cind inainte de a ma scoate la tabla la examene la Politehnica spuneam la colegi
- Sa vedeti ca o sa ma asculte cutare subiect.
Si subiectul acela ma asculta, si colegii ziceu uimiti:
- Ba Ovidiule, tu esti neam cu Dumnezeu
Deci eram presedintele societatii mult dorite dar eram complect nepregatit pentru aceasta pozitie si prima mea vorbire in public ca presedinte a fost un fiasco lamentabil, pur si simplu mi sa pus un nod in git si nu am mai putut scoate un sunet. Dar pina la urma m-am descurcat, am muncit ca un rob la galere. Majoritatea subalternilor mei erau dintr-a opta dar m-au ajuta. Am reinviat revista Crenguta, dar au venit bestiile rosii si a calcat totul in picioare.
Pentru mine acest fapt neinsemnat la prima vedere mi-a calauzit toata viata. Abia atunci am capatat incredere in mine, si am vazut ca daca vrei ceva intens din toata fiinta ta, Dumnezeu te ajuta. Si Dumnezeu m-a ajutat in viata, am avut functii mari, am avut parte de bani, am cistigat cu inventii, cu publicatii, nu am ajuns milionar dar am avut atat cit imi trebuie.
-4-
Deci ati vazut ca elevii grozavi de la Ion Creanga din Balti, nu au fost ingerasi, au facut si ei golanii ca toti copiii de virsta lor. Sper ca colegii mei care vor citi aceste rinduri nu au sa se supere ca „i-am turnat” si am divulgat toate cele de mai sus.
|
Ovidiu Creanga Toronto 9/11/2003 |
Contact: |
|
|
