Pana de minte
E vară. Pe drumul meu spre lac, zăresc o gîscă întinsă pe ciment. Ce moartă e săraca! In jur e sînge închegat deja. Cine i-o fi venit de hac? O tîrîi mai la margine și nu mai știu ce trebuie să fac. O las și plec. O păsărică neagră, mare cît o vrabie grasă, stă pe-o țeavă și se fîțîie. Am zărit-o pentru că am auzit-o și am căutat-o cu privirea. Cîntă vreo trei feluri de cîntece și ca să facă treaba asta cască ciocul mai mult decît normal. Unul e melodios și lung. Al doilea e săltăreț sau e tot primul, strofa următoare. Al treilea e doar un șir de ciripituri întrerupte cînd și cînd. Cîntă și privește stînga-dreapta la... la public, la ce altceva? Publicul sînt eu și nu mă vede că sînt jos, sub țeavă. O văd apoi că, încîntată, s-a găinățat și cît eu am clipit din ochi, a dispărut. Așa că plec spre lac, căci zi ca asta nu sînt multe. Lacul e verzui și sclipitor. Cîteva gîște și bobocii lor pasc șezînd și se dehocă. Ce să zic? Trăiască clasa muncitoare! Pe lac, departe, o barcă fără pînze, dormitează. Mă așez pe-o piatră lîngă lac și mă las dogorît de soare. Apa clipocește blîndă și curată. Cerul e albăstru. In spatele meu în iarbă, Ochiul Boului e în floare. Mai vreau ceva? N-ar mai trebui să vreau nimic. Poate să nu-mi mai fi crescut ăia asigurarea la mașină. Dar... Aoleo! Un peștișor cît o țigară, înoată zăpăcit cu burta-n sus. Ce-o fi cu asta? S-a oprit din zbor un pescăruș deasupra lui, dar nu s-a coborît să-l ia. A venit altul și-a făcut la fel. Dar altul mai încolo, a plonjat și-a prins un peștișor. Un altul a venit și l-a vînat pe peștișorul de argint din fața mea. Si văd acum că pescărușii sînt în haită, la vînat. E pentru prima oară cînd văd asta. De fapt plonjează și apoi revin în aer ținînd în pliscuri prostănacii ăștia de peștișori.
Astăzi e o zi a violenței. Intorc privirea și chiar lîngă piciorul meu zace un altul mort. L-o fi scăpat din cioc vreun pescăruș. Si ce frumos e bietul! Are solzii roz, verzui, mov, aurii, și argintii. De ce? La ce îi folosește lui sclipitul ăsta? Să-și zăpăcească partenera? Să se fălească? Să se distingă de ceilalți? Si ce-a făcut.., nu, nu el, ci stră-stră-străbunicul său cînd era doar un pește gri sau negru. Cum a determinat în vremea aia, ființa aia, chimia din ea, însăși pentru a ajunge la minunea asta de culori? This is the question! Mă ridic căci n-am nimic pe cap (și nici în cap de vreme ce mă tot întreb și nu răspund de loc), și soarele începe să mă pîrjolească. Pa, lacule! In iarbă văd o pană și-o ridic. O țin în mînă și mă minunez din nou ca și cînd m-am născut doar ieri. E ușoară, e solidă, e elastică, e colorată, e curbată, e plină de aer deși din corpul unei gîște a ieșit. E cel mai perfect lucru pe care l-am văzut vreodată. Pana asta bagă Teoria Relativității în buzunar. Doamne cît de mare ești, dacă ai fost în stare să faci pana, apa și peștișorul de argint. Si cît de proști sîntem noi cei care facem puști, gloanțe și bale la gură. Doamne: nu ne mai lăsa!
|
Viorel Neacsu - Toronto 8/20/2003 |
Contact: |
|
|
