Scrisoare catre Redactia "Observatorului"
NU POTI SA NU ADMIRI !!!
Situatiile speciale, scot la iveala multe din trasaturile umane, pe care altfel nu le zarim. Stau ascunse in stari latente. Invalmasala circulatiei produsa de pana de lumina ce s-a produs ieri, 14 august, ar fi putut lua proportii.
Ne-a prins aceasta situatie pe autostrada. Ce vedeai cu ochii, parea doar o iluzie. De multe ori, pana sa aflam ce s-a intamplat, am crezut ca valul revarsat de masini in circulatie nu poate sa fie decat o farsa a imaginatiei. Trei ore am calatorit astfel. Nimic nu a tulburat mersul "la pas" al masinilor. Din cand in cand vedeai cate o masina trasa pe dreapta. Sigur, ramasese fara benzina. Nu am auzit nici un claxon, nu am vazut nici un gest de nervozitate, nu am zarit nimic ce ar fi putut fi iesit din comun. Mai pe la inceput, arare ori, cate o masina condusa de cate un tanar cu elan mai mare, incerca sa se strecoare mai in fata. Dupa ce toata lumea a inteles care este situatia, am mers "cot la cot".
Ce disciplina!!! Ce oameni minunati pot trai pe meleagurile astea!!!
Am admirat nu numai calmul si disciplina oamenilor, dar si spiritul de solidaritate. La o intersectie mai mare la intrarea in Pickering, am intalnit trei tineri voluntari care dirijau coordonat circulatia. Toata lumea le respecta indicatiile, asa ca si cand acolo se aflau politisti. Ei lucrau cu o seriozitate demna de toata admiratia si lauda. Nu se vedeau capetele sirurilor de masini aflate in intersectie, dar totul s-a desfasurat in cea mai deplina ordine. Unul din ei, purta o panza galbena cu doua dungi rosii puse in X, asa cum au lucratorii pe drumuri, iar ceilati doi i se alaturasera si lucrau in deplina concordanta. Cel care avea semnul distinctiv pe el, era coordonatorul "sef" peste toata "echipa". El decidea schimbarea directiei prin gesturi semnificative si ceilalti doi, imediat ii imprumutau gesturile si stateau cu ochii pe directia drumului pe care o supravegheau si dirijau. Nu aveau nici macar un fluier ca la sport, dar toata suflarea i-a respectat si s-a supus gesturilor lor. Cand am trecut pe langa ei, am vrut sa le multumim, dar ei erau prea serios prinsi in treaba si responsabilitatea pe care si-o asumasera. I-am admirat si le-am trimis un gand cald de multumire.
NU POTI SA NU ADMIRI ASEMENEA OAMENI !!!
Cu liniste si incredere ca totul se va termina cu bine, noaptea am admirat stelele pe care nu le mai vazusem asa din anii copilariei pe care am petrecut-o intr-unul din satele de altadata, sau poate arare ori in diferite alte imprejurari. Apoi am admirat rasaritul lunii invaluita intr-un tulburator halou.
Revenirea luminii a doua zi, ne-a restabilit increderea in viata si ne-a luminat si gandul la ceea ce am vazut calatorind in asemenea situatie. Sub pleoape si in suflet, stiu ca va lumina inca multa vreme chipurile voluntarilor, dar si al imensei deplasari in deplina ordine.
|
Elena Buica - Pickering 8/16/2003 |
Contact: |
|
|
