Periplu Canadian
1. O r i z o n t u r i e l e c t o r a l e
Pentru noi, canadienii din Ontario, urmatoarele 10 luni ne vor aduce o foarte interesanta agenda electorala. Mai intai, in toamna, foarte probabil pe 2 Octombrie s-ar putea sa avem alegeri provinciale in Ontario. Daca nu cumva premierul Ernie Eves se va razgandi si va amana alegerile pentru la primavara, in Aprilie-Mai, intr-un efort de ultim moment de a-si mai imbunatati sansele de realegere. Deocamdata in sondajele de opinie conduc liberalii din Ontario cu un avans de 15% - destul de mult. Dar s-a mai intamplat ca liberalii din Ontario sa piarda alegerile in ultimul moment, ori in fata NDP-ului, in 1990, ori in fata lui Mike Harris in 1995. Partea proasta este ca de data aceasta opozitia liberala nu pare deloc pregatita sa guverneze provincia Ontario; nu au nici o idee de cum ar trebui sa trateze, altfel decat actualul guvern Tory, "the hot files" ale politicii provinciale, adica problema sistemului de energie electrica (un esec de proportii datorat in mare parte lui Mike Harris si actualului guvern Tory, dar nu numai lor, deoarece politica falimentara de desfiintare a corporatiei provinciale Ontario Hydro, una din societatile de electricitate de cel mai mare succes, a fost inceputa de guvernul anterior, NDP, al premierului Bob Rae), a deficitului provincial, a reducerilor repetate de impozite practicate cu incapatanare de premierul Eves, al asistentei sociale ramase mult in urma minimului rezonabil, al salariului orar minim inacceptabil de mic, etc., etc. Iar guvernul actual pare ca este complet lipsit de orice inspiratie, si asteapta o miraculoasa salvare de ultim moment (poate un guvern minoritar). Este un peisaj electoral interesant si la decizia din alegerile ce urmeaza trebuie sa participam si noi, canadienii de origine romana, cu ceva mai multe idei si cu o inspiratie mai buna, sa speram! Pe 10 Noiembrie, agenda electorala prevede alegerile "civice", adica municipale, in City of Toronto. Vor fi alesi un nou primar, in locul lui Mel Lastman, care se retrage si cei 26 de consilieri municipali. Alegeri importante, in care deocamdata un oarecare avans pare sa aiba candidata de stanga, Barbara Hall, care a mai fost primar, cu sase ani in urma, in vechiul City of Toronto, dar mai sunt si alti candidati de luat in consideratie, ca John Tory de exemplu. In continuare, pe 15 Noiembrie vom asista la Conventia Liberala din Toronto, care va alege noul leader liberal federal, in persoana lui Paul Martin, cu siguranta. Nu va fi o alegere rea, deoarece Paul Martin are sanse bune sa fie un prim ministru federal mai bun decat actualul ocupant al functiei. Iar in luna Mai 2004 probabil, vom avea si alegeri federale in Canada. Deci iata o agenda bogata, interesanta si importanta pentru noi toti. Asa ca revin cu indemnul adresat tuturor compatriotilor nostri, canadieni de origine romana, sa participe la toate cele trei alegeri ce se profileaza in fata noastra. Este important sa participam la toate cele trei scrutinuri si sa facem cunoscute "our issues of concern", de nivel municipal, provincial, sau federal, tuturor celor care ne vor solicita sprijinul. Adica trebuie sa fim mai putin individualisti aici si sa dam dovada de constiinta civica si de maturitate politica. Si sa punem in spate pentru totdeauna toate atitudinile defetiste cu care am fost obisnuiti multa vreme. Votati ca sa va dovediti voua, dar si altora, ca va luati in serios pe voi insiva. Nu va anulati singuri votul, stimati compatrioti de origine romana, ca nimeni nu va va mai lua in serios daca va desconsiderati singuri. Votati cu cine credeti ca ar fi mai aproape de exigentele dumneavoastra politice. Abordati acest sezon electoral cu demnitate, cu curaj si cu incredere. Numai asa ne vom intari prestigiul fata de celelate etnii care formeaza acest multicultural Toronto si pozitia noastra in general aici, in Canada.
2. O r i z o n t e c o n o m i c: " H o u s i n g m a k e t "
Situatia pe piata locuintelor in Toronto si zona adiacenta apare ca destul de stabila, ne asigura specialistii din real estate (vezi Sunday Star, July 27, 2003). Ar mai fi inca unul sau doi ani buni pana la incheierea actualului ciclu de business, dupa care ar urma ,ca de obicei, o rearanjare a jocurilor (inclusiv o cadere a preturilor la locuinte) si lansarea unui nou ciclu. Oricum suntem in spre sfarsitul ciclului actual si o incheiere mai mult sau mai putin lina este de asteptat in viitorul apropiat. Toata lumea ar vrea un "soft landing", nu ca ultima data, in 1993-96 si sa speram ca asa va fi. Pentru o mai buna imagine de ansamblu, este interesant de mentionat ca in perioada 1995-2002 cresterea preturilor la locuinte in America a fost in medie de 27%, in timp ce in Toronto a fost de numai 19%, luand in considerare si inflatia. In Europa au fost insa cresteri mult mai mari, ca de exemplu in Irlanda, la Dublin, de 195%, sau la Londra, de 136%! In California, in San Francisco Bay area, in aceeasi perioada cresterea a fost de 75%. Deci, noi, in Toronto, care am avut cresteri moderate de preturi la case, am putea spera mai degraba decat altii la un soft landing. Pentru o si mai buna orientare, amintim ca acum pretul mediu pentru o locuinta de o singura familie este de aprox. $290.000, mai mult decat precedentul maxim, din 1989, cand a fost in jur de $289.000 si cu aproape 45 % mai mare decat in 1996, cand s-a inregistrat ultimul minim si cand era sub $200.000. Specialistii cred ca o repetare a caderii de preturi din 1996 nu este de asteptat in Toronto, cel putin nu curand si datorita datelor generale mai favorabile aici: cererea se mentine ridicata, dobanzile sunt si raman scazute, iar oferta ramane aprox. constanta (cu toata abundenta de condominiums care apar neasteptat pe piata). Ce ar trebui sa faca un potential cumparator, sa cumpere acum sau sa mai astepte? Si care ar trebui sa fie conduita in general pe piata locuintelor, in conditiile actuale? Pentru cei care vor sa vanda, sa se grabeasca; sunt deja in intarziere. Pentru cei ce vor sa cumpere, sa-si faca bine toate calculele tinand cont de conditiile generale, dar si de situatia particulara a familiilor lor. In general, pentru o locuinta este rezonabil sa investesti numai atat cat este strict necesar, nu mai mult! Bani cheltuiti in plus inseamna resurse blocate fara rost, bani pierduti. Si inca un amanunt foarte important. Cand se produc inrautatiri bruste si neasteptate pe piata locuintelor sau in lumea finantelor, cei care au cele mai multe datorii sunt amenintati in primul rand. In general, toata lumea trebuie sa fie pregatita sa faca fata acestor furtuni economice si finaciare, ce pot fi uneori prevazute, dar niciodata evitate. Iar pentru cei ce s-au aventurat in actiuni financiare indraznete, imprumuturi mari etc., acestia trebuie sa aiba pregatit din timp si un plan de retragere, care sa poata fi usor de pus in functiune in caz de forta majora.
|
Mihai Semedrea 8/14/2003 |
Contact: |
|
|