Nicolae Steinhardt
Se naste la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon, unde tatăl său (Oscar Steinhardt), inginer (fost coleg la Politehnica din Zürich cu Albert Einstein [1]), conducea o fabrică de mobilă si cherestea. Acest spatiu al copilăriei – asa cum reiese din Jurnalul fericirii sau din Primejdia mărturisirii – contine primele semnale ale viitoarei convertiri crestine. Clasele primare le urmează, conform declaratiilor dintr-o "Autobiografie" (difuzată prima dată la postul de radio Europa Liberă si publicată în 1997 în Ziua si România literară), în particular si la scoala "Clementa", iar liceul la "Spiru Haret", unde îi are colegi pe Alexandru Ciorănescu, C. Noica, Mircea Eliade, Arsavir Acterian, Haig Acterian, Al. Paleologu, Dinu Pillat, Barbu Brezianu, Marcel Avramescu, Traian Lalescu s.a. La liceu este singurul dintre elevii de confesiune mozaică înscris si la cursurile de religie crestină, fiind privit cu bunăvointă de preotul Gheorghe Georgescu. Îsi ia bacalaureatul în 1929, urmînd apoi cursurile facultătilor de Drept si Litere. Îsi ia licenta în 1934, iar doctoratul în 1936, cu o teză de drept constitutional: "Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit". În această perioadă îl cunoaste pe Emanuel Neuman (Manole), una din cele mai luminoase figuri ale Jurnalului. Totodată este si perioada în care relatiile cu Sinagoga esuează: "Experienta noastră iudaică nu a durat prea mult. Manole mai mult vitupera si dădea îndrumări, eu mă loveam de greutăti: după deprinderea ebraicei mi s-a ivit în cale aramaica, după alfabetul comun, acel al învătatului Rasi, ba si altul, supraezoteric. Acestea erau floare la ureche, apăsător îmi era pustiul din suflet, praful si cenusa din inimă (cum zice Bialik – u va lev afar va efer)" (Primejdia mărturisirii, p. 166).
În 1934 publică, sub pseudonimul Antisthius, volumul parodic În genul... tinerilor (Editura Cultura Poporului), în 1935 – Essai sur une conception catholique du Judaisme (împreună cu Emanuel Neuman; Ed. Cultura Românească, S.A.R.), iar în 1937, la Paris, Illusions et réalités juives (în colaborare cu acelasi E. Neuman; Librairie Libschutz, 4, Place de l’Odéon). În aceeasi perioadă frecventează cenaclul "Sburătorul" si publică (în 1934-1935) diverse articole la Revista burgheză. Pînă la izbucnirea războiului îsi continuă studiile la Paris si în Anglia. În 1939 intră în redactia Revistei Fundatiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, fiind înlăturat, împreună cu Vladimir Streinu, după numai un an.
În timpul războiului, spre deosebire de Mihail Sebastian, nu pare să fie afectat de persecutiile aplicate populatiei evreiesti din România: "Reîntors în tară, nu am avut de suferit ca evreu, tatăl meu, încetătenit prin lege individuală votată de Parlament si ofiter de rezervă, fiind recunoscut «evreu de categorie a doua», care ne punea la adăpost de măsuri vexatorii" (Autobiografie). "Nu o singură dată au iesit gospodinele din casă purtînd tăvi cu toiuri de tuică fiartă si pahare de ceai fierbinte spre a-i omeni pe evreii care, în Bucuresti si-n orasele de provincie, efectuau pe străzi munca la zăpadă, si parcă verbul a omeni nu si-a aflat nicicînd un înteles mai precis" ("Ce stiu?", în vol. Primejdia mărturisirii, p. 184).
În schimb, în august 1944, în timp ce căsca gura la tancurile rusesti care intrau în capitală este apostrofat de venerabilul Oscar Steinhardt: "Dobitocule, stai si te uiti, tîmpitule, stati si vă uitati cu totii si nu stiti ce vă asteaptă; uite-i cum rîd, o să plîngă lacrimi amare si tu la fel."
După război revine la Revista Fundatiilor Regale (RFR), colaborînd în acelasi timp si la Universul literar, Libertatea si Viata românească. În 1947 este din nou eliminat de la RFR (se pare în urma unui denunt al lui G. Călinescu).
După 1947, pentru că nu face "pactul cu diavolul", este dat afară din barou, execută tot felul de slujbe mărunte, cel mai adesea necalificate, textele îi sînt, evident, interzise. Pe plan spiritual lucrurile stăteau astfel: "Din ce în ce îmi căutam mai dîrz refugiul în biserici, în cărti crestine, în rugăciune, în nădejdi care părăseau meleagurile neprecisului si se conturau treptat în fermitate" (Primejdia mărturisirii, p. 169).
În 1959 grupul de prieteni din care făcea parte este arestat, primul dintre acestia fiind C. Noica. I-au urmat: Dinu Pillat, Al. Paleologu, Vl. Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova s.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerîndu-i-se să fie martor al acuzării, punîndu-i-se în vedere că dacă refuză va fi arestat si implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". I se dau trei zile de gîndire, dar, la îndemnurile tatălui său, refuză să fie martor al acuzării, este arestat, judecat în cadrul "lotului Noica-Pillat" si condamnat la 12 ani de muncă silnică.Este elementul biografic fundamental care-l determină pe Steinhardt să accepte botezul crestin. "Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe sectia a doua (unde în două rînduri cursese sînge) am primit Sfîntul Botez (15 martie 1960). Părintele Mina (Dobzeu) a tinut să dea botezului acestuia care s-a asemuit mult cu un hold-up un caracter ecumenic si i-a poftit la mica ceremonie clandestină si pe cei doi preoti greco-catolici, aflati în celulă" (Autobiografie, v. si antologia de texte). Este eliberat din închisoare, în urma gratierii generale a detinutilor politici, în august 1964. Îsi desăvîrseste botezul prin mirungere la biserica Schitul Darvari. Începe să ducă o viată crestină autentică, iar după moartea tatălui său, în 1967, începe să-si caute o mănăstire (îsi dorea o asemenea experientă încă din închisoare). În 1973, C. Noica îl înstiintează că i-a găsit "locul potrivit": mănăstirea Rohia. Face timp de sapte ani pelerinaje la Rohia, iar pe 16 august 1980 se călugăreste. I se dă spre îngrijire biblioteca mănăstirii.
În aceeasi perioadă, la insistentele lui C. Noica si Al. Paleologu, reintră în viata literară publicînd traduceri, eseuri, cronici în Secolul XX, Viata românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studentească etc. Publică si următoarele volume: Între viată si cărti (Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1976), Incertitudini literare (Editura Dacia, col. Discobolul, Cluj-Napoca, 1980), Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnitătii, Exuberantei si Patetismului (Editura Albatros, Bucuresti, 1982), Critică la persoana întîi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983), Escale în timp si spatiu sau Dincoace si dincolo de texte (Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1987), Prin altii spre sine (Eseuri noi si vechi) (Editura Eminescu, Bucuresti, 1988), Cuvînt înainte la cartea Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu si abisul ontologic (Aarhus, Olanda, 1988; Ed. Stiintifică, Bucuresti, 1994).
În paralel, participă la diferite festivaluri, colocvii, prelegeri, festivaluri de poezie etc. Cu încuviintarea ierarhilor de la Cluj, păstrează o cameră în Bucuresti, unde să poată, din cînd în cînd, să revină pre a-si continua activitatea literară.
Are legături cu intelectualii din exil (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca [2], Mircea Eliade, Emil Cioran, E. Ionescu). Prin intermediul său, multi intelectuali din tară primesc ultimele publicatii din Occident. Intră, evident, în vizorul Securitătii (se fac mai multe "descinderi" la Rohia), Jurnalul fericirii (care cuprinde perioada 1924/1925-1971) îi este confiscat în 1972, reface o altă variantă din memorie, iar în 1975 i se restituie, la interventiile Uniunii Scriitorilor, prima variantă. Pune la punct o variantă prescurtată care ajunge în Occident si care este transmisă (în 1988-1989) de Europa Liberă. După 1980 revizuieste atît prima, cît si a doua variantă. Este din nou convocat la Securitate, si cum urma să se facă o altă perchezitie la Rohia, cele două variante sînt puse la adăpost de prietenul său Virgil Ciomos (editia din 1991 transcrie prima variantă).
Nicolae Steinhardt se stinge din viată la 29 martie 1989.
Postum îi apar volumele:
Jurnalul fericirii (Editura Dacia, ed. îngrijită si Postfată de Virgil Ciomos, Cluj-Napoca, 1991)
Monologul polifonic (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991), Monahul Nicolae Delarohia
Dăruind, vei dobîndi. Cuvinte de credintă (Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Sătmarului, Baia Mare, 1992), Nicolae Steinhardt.
Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sîngeorzan (Ed. revistei Literatorul, Bucuresti, 1992)
Primejdia mărturisirii – Convorbiri cu Ioan Pintea (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993)
Călătoria unui fiu risipitor (Ed. Adonai, 1995), Cartea împărtăsirii (Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1995)
Drumul către isihie (inedite) (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999)
Dumnezeu în care spui că nu crezi... (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983), Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000
Ispita lecturii (inedite) (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000)
Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit – Teză de doctorat (Editura Solstitiu, Satu-Mare, 2000; prima editie – 1936)
Eu însumi si alti cîtiva (eseuri vechi si noi) (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001)
Între lumi (convorbiri cu Nicolae Băciut; Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001; prima editie, 1994, Editura Tipomur, Tîrgu Mures).
Despre N. Steinhardt
Caietele de la Rohia, vol. I: N. Steinhardt sau fericirea de a fi crestin, Editura Helvetica, Baia-Mare, 1999
Caietele de la Rohia, vol. II: N. Steinhardt în amintirea contemporanilor, Editura Helvetica, Baia-Mare, 2000
Caietele de la Rohia, vol. III: N. Steinhardt în interviuri si corespondentă, Editura Helvetica, Baia-Mare, 2001
George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt (monografie), Editura Aula, Brasov, 2000.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] "Tata l-a cunoscut deci bine pe Einstein, despre care mi-a povestit ca nu prea se omora cu învatatura, dar se dovedea foarte inteligent" (Convorbiri cu Ioan Pintea, "Între viata si carti", în vol. Escale în timp si spatiu, Editura Cartea Româneasca, 1987, reluat în Primejdia marturisirii, Ed. Dacia, 1993).
[2] ... cu care va întretine o intensa corespondenta (v. vol. Dumnezeu în care spui ca nu crezi..., Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000).
|
Observator 7/3/2003 |
Contact: |
|
|
