PE TEME DE EDUCATIE ( XIV ) -APTITUDINI SI TALENT
Referindu-ne într-un articol anterior la personalitatea umană, precizam că principalele trăsături ale personalității, care diferențiază indivizii între ei, sunt temperamentul, caracterul care a făcut obiectul articolului respectiv, precum si aptitudinile si talentul.
În accepție generală, prin aptitudine se înțelege o dispoziție specială pentru ceva anume tehnică, stiință, muzică, sport, limbi străine etc. Psihologia precizează că aptitudinile sunt dispoziții organice sau funcționale prin care oamenii, cu acelasi nivel mental, se departajează în realizarea reacțiilor proprii difereitelor domenii de activitate.
Aptitudinile presupun un factor ereditar (totalitatea predispozițiilor), un factor de capacitate (câștigat prin experiența vietii) și un factor de perfecționare la care se ajunge prin exercițiu și care vizează asimilarea, coordonarea și diferențierea celorlalți factori.
În ceea ce privește dezvoltarea aptitudinilor, se consideră trei stadii. Primul stadiu este unul de tatonare, de observare și testare a înclinațiilor copilului de către părinți și educatori, la vârste la care încă nu s-a declanșat totalitatea elementelor înnăscute. Urmează stadiul de potențialitate în care echipamentului nativ i se adaugă deprinderi câștigate, învățate, apoi stadiul de abilitate în care aptitudinile ating maximum de randament și de finețe psihică.
Trebuie să observăm unele lucruri în legătură cu aceste stadii de dezvoltare. Este greu de stabilit cu precizie ce datorăm eredității și ce datorăm învățării. Se știe totuși că aptitudinile artistice depind în bună măsură de predispoziții, deci de factorul nativ, ereditar, dar și aici performanța se obține prin antrenament asiduu de la ușor la greu și la mai greu, prin effort. De asemenea, anumite automatisme, legate de deprinderile din domeniul tehnicii, de învățarea limbilor străine sau de sportul de performanță, se bazează pe unele predispoziții. Pentru perfecționarea aptitudinilor, este bine de știut că psihismul infantil se dezvoltă după pubertate. Cazurile de precocitate generală sau specifică unor domenii nu se conformează acestei afirmații, constituind excepții. Oricum, primele posibile semnale privind existența unor aptitudini la copiii cu o dezvoltare normală trebuie luate în considerare în educarea aptitudinilor, fără să se aștepte perioada pubertății. La dezvoltarea aptitudinilor contribuie și inteligența care poate fi definită ca principala aptitudine generală, manifestându-se cu pregnanță în cazul tinerilor supradotați, indiferent de domeniul de consacrare. Având în vedere descoperirea și cultivarea aptitudinilor pentru un domeniu sau altul al științei, al tehnicii sau al artei din perspectiva alegerii de către tineri a viitoarei profesii, nu pot fi neglijate nici alte aptitudini generale, ce vizează mai multe domenii, uneori substituindu-le, alteori constituind liantul dintre aptitudinile specifice. În această categorie se pot situa, de pildă, aptitudinile manageriale sau aptitudinile civice cărora în multe țări, inclusiv în Canada, li se acordă, în sistemul de învățământ, importanța cuvenită.
Talentul presupune o anume dezvoltare a aptitudinilor și, adesea, o combinare specifică, nu o sumă, a acestora, desemnând perfecțiunea, virtuozitatea, charisma în domeniul respectiv de referință. De pildă, mai mulți oameni au aptitudini pentru muzică; ei cântă ca amatori, fac parte din formații corale sau instrumentale; unii, însă, devenind muzicieni consacrați, sunt pasionați în cel mai înalt grad pentru arta lor cu care se contopesc, sunt virtuozi, creează în interpretare, afirmându-se ca talente autentice. La fel stau lucrurile în domeniul artelor plastice; de la îndemânarea de a desena, a picta sau a sculpta, se ajunge, datorită talentului, la creație, iar creația ține seama de manierele impuse de contemporaneitate, nu se rezumă la zugrăvirea realitătii sau la imitarea clasicilor, fiindcă lumea obișnuită face loc unei lumi compusă numai din aparențe legate într-o logică interioară, după părerea lui Andre Lhote (Tratate despre peisaj și figură).
De o reală însemnătate este implicarea părinților, a educatorilor, în dezvoltarea aptitudinilor copiilor. În general, părinții manifestă bunăvoință și interes în sprijinirea copiilor să-și dezvolte aptitudinile la vârste mai mici perioadele antepreșcolară, preșcolară și școlară mică. Le oferă jucării felurite, observă care dintre acestea îi atrag mai mult pe copii și vin în continuare în întâmpinarea dorințelor lor. Îi iau pe copii la spectacole adecvate, la expoziții, la alte manifestări culturale și sportive, îi înscriu la diferite activități învățarea unui instrument muzical (pian, vioară etc.), curs de desen și pictură, sporturi ca înot, hockey ș.a., balet, formații artistice, ajungând, nu în puține cazuri, la supraîncărcarea și obosirea copiilor. Până la vârsta pubertății, multe jucării, jocuri și activități diverse vor fi, rând pe rând, abandonate, copiii rămânând interesați numai de acelea pentru care au o atracție deosebită și se simt abilitați. Unii copii încep să se afirme într-unul din domeniile artei. Alții fac pasiune pentru matematică, pentru literatură, limbi străine sau tehnică. Nu întâmplător, astfel de înclinații se datorează acelor educatori de la grădiniță și din primele clase elementare care pun mult suflet în exersarea cu copiii a elementelor din domeniile de referință, mulți părinți sprijinind cu competență eforturile școlii. Odată aptitudinile tinerilor descoperite și formate, se va merge, în mod firesc, spre dezvoltarea lor prin mijloacele pe care școala și societatea le pun la dispoziție. Paradoxal, mulți dintre părinții care, până la vârsta preadolescenței făceau considerabile eforturi pentru descoperirea și educarea aptitudinilor copiilor, își schimbă această orientare acum, când se conturează necesitatea alegerii unei profesii, unui drum în viață de către copii, dacă opțiunile acestora, bazate pe vocație, pe autocunoaștere și pe ceea ce au exersat ani la rând, nu corespund cu vederile lor, ale părinților. Desigur, părinții aceștia sunt bine intenționați, Țin seama de nevoile societății, de posibilitățile unei integrări mai sigure și ale realizării unei prospere și certe situații materiale. Renunțând la propria orientare, la propriul ideal, tânărul se va simți frustrat și, chiar dacă-și va îndeplini îndatoririle într-o profesie pe care n-a dorit-o, nu va avea sentimentul realizării depline. Societatea are nevoie de valori în orice domeniu, iar vocația îi dă tânărului încredere și siguranță în ceea ce întreprinde.
|
Silvestru Moraru, Toronto 6/18/2003 |
Contact: |
|
|
