Traditii vechi romanesti in Iunie - Ciresar
Luna a sasea e dedicata zeitei Iuno, sotia lui Jupiter si protectoarea femeilor maritate. Intrucat in iunie se coc ciresele, primele fructe ale anului, luna se numeste, local, Ciresar sau Ciresel. Acum, in perioada solstitiului de vara, cand ziua devine cea mai lunga si insolatia cea mai puternica din intreg anul, timpul calendaristic si vegetatia ajung la maturitate. Totusi, recoltele, oricat de promitatoare ar parea in luna iunie, sunt numai o fagaduinta, nu o certitudine; orice furtuna, vijelie, ploaie torentiala insotita de grindina poate devasta lanurile de grau, rodul livezilor si vitei de vie. In razboiul dintre fortele naturii, benefice sau malefice, omul, nestiind de partea cui va fi in final victoria, a preamarit, dedicandu-le sarbatori si obiceiuri, atat sfintilor crestini imbracati in haine pagane (Timoftei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sanpetru), cat si divinitatilor pagane imbracate in haine crestine (Dragaica, Sanzienele). La acestea se adauga intr-un an cu data mobila a Pastelui la 30 aprilie, Joile Verzi, Mosii de Ispas, Mosii de Vara, Duminica Mare, Calusul, Rusaliile, Martea Ciocului, Lasatul Secului de Sanpetru si altele. Targurile Dragaicei si Sanzienelor, organizate in a doua jumatate a lunii iunie pastreaza amintirea unei divinitati preistorice a agriculturii, celebrata la solstitiul de vara.
PASTELE BLAJINILOR
Sarbatoarea populara cu data mobila, numita si Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor este dedicata spiritelor mosilor si stramosilor. Blajinii, oameni blanzi si pasnici, incapabili de a face rau, s-ar afla intr-o lume indepartata, la varsarea apei Sambetei in Sorbul Pamantului. Ei sunt anuntati ca a sosit Pastele de catre oamenii de aici care pun pe apele curgatoare cojile de oua sparte in timpul inrositului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pasca). Cand sosesc cojile de ou in tara lor indepartata, in general dupa o saptamana de opt zile, se serbeaza separat, "aici" si "acolo", Pastele Blajinilor sau Pastele Mortilor. In aceasta zi, credinciosii depun ofrande pe morminte, bocesc mortii, impart pomeni, fac libatiuni, se intind mese festive (rituale) in cimitir, langa biserica, sau in camp, la iarba verde. "Acolo", dupa un an de post si izolare, barbatii (blajinii) se intalnesc cu femeile (blajinele) pentru procreare, se ospateaza cu resturile de alimente trimise pe apa, cazute pe pamant si in iarba, sau date de pomana de rudele lor de "aici". Astfel, oamenii isi imaginau ca pot petrece Pastele impreuna cu mosii si stramosii "aici", prin venirea spiritelor mortilor cand se deschid mormintele si cerurile la Joimari sau separat, fiecare in lumea din care face parte, oamenii "aici" si blajinii "acolo", dar cu alimente si bautura expediate prin diferite tehnici de rudele de "aici" (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramures, Bistrita-Nasaud, Banat).
18 iunie
JOCUL CALUSARILOR
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului, in care zeul Calus petrece si se desfata impreuna cu anturajul sau divin, ceata calusarilor, in saptamana Rusaliilor este cunoscut sub numele de Calusari. Ceremonialul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de o ceata masculina strict ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si coeziunea mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si complicate rituri de consacrare, sunt obtinute prin executarea, pana la epuizare fizica si psihica, a dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. Muzicantii nu fac parte din ceata si, ca urmare, nu depun juramant de credinta in fata Mutului si Vatafului. Astfel, dansurile calusaresti au acelasi efect cu al betiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Ingropatul Craciunului, Iordanitul Femeilor). Jocul calusarilor poarta cu sine functii si semnificatii diferite ca vechime si semnificatie:
- desfatarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului), un totem (Ciocnitul Calusului) in care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;
- transferul magic al fertilitatii divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prasire si inmultire, si a blidului cu seminte pentru insamantarea si rodnicia ogoarelor;
- grabirea casatoriei fetelor si fertilizarea simbolica a tinerelor neveste prin intrarea lor, la incheierea jocului, in hora calusarilor si prin atingerea phalusului purtat de Mut;
- vindecarea persoanelor "luate din Rusalii", "luate din Calus" etc. prin transferul magic al sufletului sanatos de la oala de lut sparta cu batul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina sacrificat violent sau de la calusarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la omul bolnav;
- jucatul copiilor purtati in brate in hora Calusului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre calusari pentru alungarea bolilor, in special a "frigurilor";
- alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin amenintarea lor cu diferite arme preistorice (bete, sabii din lemn, arcuri cu sageti), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor calusaresti care imita, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor, prin formule indescifrabile si zgomote produse de zurgalai si clopotei.
23 iunie
DRAGAICA SAU SANZIANA
Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand, impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar lcuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc. Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.
26 iunie
CUNUNA DE SANZIENE
Coroana impletita din floarea de Sanziana (Dragaica) si din spice de grau, reprezentare fitomorfa a zeitei agrare, in dimineata zilei de Sanziene sau de Dragaica (24 iunie) se numeste Cununa de Sanziene. Aceasta este o efigie divina cu puteri miraculoase: purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul numit Dansul Dragaicei simbolizeaza zeita agrara; agatata la fereastra, in stalpii portilor, in crucile din hotar si din cimitir are functia apotropaica, de aparare a oamenilor, animalelor si holdelor de stihiile naturii (grindina, furtuna, vijelie, inundatie); aruncata pe acoperisul casei sau al surii indica, prin anume semne (daca va cadea sau se va fixa pe acoperis), daca cel caruia i-a fost menita, sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa. Cununa de Sanziene care impodobeste capul Dragaicei in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul mirilor in timpul cununiei crestine si anume transferul fertilitatii, considerat un dar divin, de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Impletirea Cununii de Sanziene si obiceiurile legate de acestea au fost atestate la romanii de pretutindeni.
25 iunie
TARGURILE DRAGAICEI
Targurile, balciurile si iarmaroacele de Dragaica erau prilejuri nimerite pentru negot, petreceri si distractii organizate in a doua jumatate a lunii iunie, in perioada solstitiului de vara, cand se celebra Dragaica, zeita agrara, protectoare a holdelor semanate si a femeilor maritate. Din manifestarile cultice campenesti la care participau locuitorii din aceeasi zona geografica, zilele Dragaicei sau Sanzienele au devenit, de-a lungul timpului, renumite targuri, balciuri si iarmaroace. Numele lor amintesc evolutia istorica a scopului intrunirilor: praznuirea divinitatii agrare (Dragaica, Sanziana), ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei (Targul de Fete de pe Gaina) si de vanzare a unor produse (Targul Cireselor din Blaj, Targul Cepselor din Lapus). Spre deosebire de nedeile sau santiliile carpatice care erau dedicate in luna iulie unui zeu solar si pastoral targurile Dragaicei erau dedicate in luna iunie Marii Zeite neolitice, lunara si agrara. Cele mai vestite targuri de Dragaica sau de Sanziene se tineau la Buzau, Focsani, Buda (jud. Vrancea), Ipatesti (jud. Olt), Pitesti, Campulung Muscel, Carbunesti (jud. Gorj), Brosteni (jud. Mehedinti), Giurgeni (jud. Ialomita), Colentina (jud. Ilfov), Blaj, Asuajul de sus (Maramures), Muntele Gaina (Apuseni) si altele.
29 iunie
SANPETRU DE VARA
Divinitatea care marcheaza in Calendarul popular miezul verii agrare si perioada secerisului, Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sanpetru de Vara umbla pe Pamant, singur sau insotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul; i se intampla lucruri hazlii pentru calitatea lui de "sfant" (i se fura caii sau boii chiar in vremea aratului, petrece si joaca la carciuma, are o draguta pescarita, se imbata si este batut de oameni); intra sluga la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pamant si altele. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic, Sanpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste camarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice, in special lupilor, fierbe grindina pentru a o marunti prin topire si a deveni mai putin periculoasa etc. La marile sarbatori calendaristice (Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Macinici, Sangiorz, Sanziene) Sanpetru poate fi vazut de pamanteni la miezul noptii, cand se deschide pentru o singura clipa cerul, stand la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Sanpetru este cel mai cunoscut "sfant" al Calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede, Postul lui Sanpetru, care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Santamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.
Ciresar
Luna a sasea e dedicata zeitei Iuno, sotia lui Jupiter si protectoarea femeilor maritate. Intrucat in iunie se coc ciresele, primele fructe ale anului, luna se numeste, local, Ciresar sau Ciresel. Acum, in perioada solstitiului de vara, cand ziua devine cea mai lunga si insolatia cea mai puternica din intreg anul, timpul calendaristic si vegetatia ajung la maturitate. Totusi, recoltele, oricat de promitatoare ar parea in luna iunie, sunt numai o fagaduinta, nu o certitudine; orice furtuna, vijelie, ploaie torentiala insotita de grindina poate devasta lanurile de grau, rodul livezilor si vitei de vie. In razboiul dintre fortele naturii, benefice sau malefice, omul, nestiind de partea cui va fi in final victoria, a preamarit, dedicandu-le sarbatori si obiceiuri, atat sfintilor crestini imbracati in haine pagane (Timoftei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sanpetru), cat si divinitatilor pagane imbracate in haine crestine (Dragaica, Sanzienele). La acestea se adauga intr-un an cu data mobila a Pastelui la 30 aprilie, Joile Verzi, Mosii de Ispas, Mosii de Vara, Duminica Mare, Calusul, Rusaliile, Martea Ciocului, Lasatul Secului de Sanpetru si altele. Targurile Dragaicei si Sanzienelor, organizate in a doua jumatate a lunii iunie pastreaza amintirea unei divinitati preistorice a agriculturii, celebrata la solstitiul de vara.
PASTELE BLAJINILOR
Sarbatoarea populara cu data mobila, numita si Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor este dedicata spiritelor mosilor si stramosilor. Blajinii, oameni blanzi si pasnici, incapabili de a face rau, s-ar afla intr-o lume indepartata, la varsarea apei Sambetei in Sorbul Pamantului. Ei sunt anuntati ca a sosit Pastele de catre oamenii de aici care pun pe apele curgatoare cojile de oua sparte in timpul inrositului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pasca). Cand sosesc cojile de ou in tara lor indepartata, in general dupa o saptamana de opt zile, se serbeaza separat, "aici" si "acolo", Pastele Blajinilor sau Pastele Mortilor. In aceasta zi, credinciosii depun ofrande pe morminte, bocesc mortii, impart pomeni, fac libatiuni, se intind mese festive (rituale) in cimitir, langa biserica, sau in camp, la iarba verde. "Acolo", dupa un an de post si izolare, barbatii (blajinii) se intalnesc cu femeile (blajinele) pentru procreare, se ospateaza cu resturile de alimente trimise pe apa, cazute pe pamant si in iarba, sau date de pomana de rudele lor de "aici". Astfel, oamenii isi imaginau ca pot petrece Pastele impreuna cu mosii si stramosii "aici", prin venirea spiritelor mortilor cand se deschid mormintele si cerurile la Joimari sau separat, fiecare in lumea din care face parte, oamenii "aici" si blajinii "acolo", dar cu alimente si bautura expediate prin diferite tehnici de rudele de "aici" (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramures, Bistrita-Nasaud, Banat).
18 iunie
JOCUL CALUSARILOR
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului, in care zeul Calus petrece si se desfata impreuna cu anturajul sau divin, ceata calusarilor, in saptamana Rusaliilor este cunoscut sub numele de Calusari. Ceremonialul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de o ceata masculina strict ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si coeziunea mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si complicate rituri de consacrare, sunt obtinute prin executarea, pana la epuizare fizica si psihica, a dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. Muzicantii nu fac parte din ceata si, ca urmare, nu depun juramant de credinta in fata Mutului si Vatafului. Astfel, dansurile calusaresti au acelasi efect cu al betiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Ingropatul Craciunului, Iordanitul Femeilor). Jocul calusarilor poarta cu sine functii si semnificatii diferite ca vechime si semnificatie:
- desfatarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului), un totem (Ciocnitul Calusului) in care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;
- transferul magic al fertilitatii divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prasire si inmultire, si a blidului cu seminte pentru insamantarea si rodnicia ogoarelor;
- grabirea casatoriei fetelor si fertilizarea simbolica a tinerelor neveste prin intrarea lor, la incheierea jocului, in hora calusarilor si prin atingerea phalusului purtat de Mut;
- vindecarea persoanelor "luate din Rusalii", "luate din Calus" etc. prin transferul magic al sufletului sanatos de la oala de lut sparta cu batul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina sacrificat violent sau de la calusarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la omul bolnav;
- jucatul copiilor purtati in brate in hora Calusului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre calusari pentru alungarea bolilor, in special a "frigurilor";
- alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin amenintarea lor cu diferite arme preistorice (bete, sabii din lemn, arcuri cu sageti), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor calusaresti care imita, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor, prin formule indescifrabile si zgomote produse de zurgalai si clopotei.
23 iunie
DRAGAICA SAU SANZIANA
Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand, impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar lcuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc. Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.
26 iunie
CUNUNA DE SANZIENE
Coroana impletita din floarea de Sanziana (Dragaica) si din spice de grau, reprezentare fitomorfa a zeitei agrare, in dimineata zilei de Sanziene sau de Dragaica (24 iunie) se numeste Cununa de Sanziene. Aceasta este o efigie divina cu puteri miraculoase: purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul numit Dansul Dragaicei simbolizeaza zeita agrara; agatata la fereastra, in stalpii portilor, in crucile din hotar si din cimitir are functia apotropaica, de aparare a oamenilor, animalelor si holdelor de stihiile naturii (grindina, furtuna, vijelie, inundatie); aruncata pe acoperisul casei sau al surii indica, prin anume semne (daca va cadea sau se va fixa pe acoperis), daca cel caruia i-a fost menita, sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa. Cununa de Sanziene care impodobeste capul Dragaicei in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul mirilor in timpul cununiei crestine si anume transferul fertilitatii, considerat un dar divin, de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Impletirea Cununii de Sanziene si obiceiurile legate de acestea au fost atestate la romanii de pretutindeni.
25 iunie
TARGURILE DRAGAICEI
Targurile, balciurile si iarmaroacele de Dragaica erau prilejuri nimerite pentru negot, petreceri si distractii organizate in a doua jumatate a lunii iunie, in perioada solstitiului de vara, cand se celebra Dragaica, zeita agrara, protectoare a holdelor semanate si a femeilor maritate. Din manifestarile cultice campenesti la care participau locuitorii din aceeasi zona geografica, zilele Dragaicei sau Sanzienele au devenit, de-a lungul timpului, renumite targuri, balciuri si iarmaroace. Numele lor amintesc evolutia istorica a scopului intrunirilor: praznuirea divinitatii agrare (Dragaica, Sanziana), ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei (Targul de Fete de pe Gaina) si de vanzare a unor produse (Targul Cireselor din Blaj, Targul Cepselor din Lapus). Spre deosebire de nedeile sau santiliile carpatice care erau dedicate in luna iulie unui zeu solar si pastoral targurile Dragaicei erau dedicate in luna iunie Marii Zeite neolitice, lunara si agrara. Cele mai vestite targuri de Dragaica sau de Sanziene se tineau la Buzau, Focsani, Buda (jud. Vrancea), Ipatesti (jud. Olt), Pitesti, Campulung Muscel, Carbunesti (jud. Gorj), Brosteni (jud. Mehedinti), Giurgeni (jud. Ialomita), Colentina (jud. Ilfov), Blaj, Asuajul de sus (Maramures), Muntele Gaina (Apuseni) si altele.
29 iunie
SANPETRU DE VARA
Divinitatea care marcheaza in Calendarul popular miezul verii agrare si perioada secerisului, Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sanpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sanpetru de Vara umbla pe Pamant, singur sau insotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul; i se intampla lucruri hazlii pentru calitatea lui de "sfant" (i se fura caii sau boii chiar in vremea aratului, petrece si joaca la carciuma, are o draguta pescarita, se imbata si este batut de oameni); intra sluga la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pamant si altele. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic, Sanpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste camarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice, in special lupilor, fierbe grindina pentru a o marunti prin topire si a deveni mai putin periculoasa etc. La marile sarbatori calendaristice (Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Macinici, Sangiorz, Sanziene) Sanpetru poate fi vazut de pamanteni la miezul noptii, cand se deschide pentru o singura clipa cerul, stand la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Sanpetru este cel mai cunoscut "sfant" al Calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede, Postul lui Sanpetru, care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Santamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.
|
Observator 6/2/2003 |
Contact: |
|
|
