Destainuiri - Din volumul "Convorbiri cu Mihai I al Romaniei" de Mircea Ciobanu
M.C.: Ati fost un copil fericit?
M: Da. Atata timp cat am fost impreuna cu mama, da.
Chiar in acest moment mi-am adus aminte de o imagine la care m-am mai gandit de mult. Era prin 1927, 1928, cred ca nu mai tarziu. Sedeam in casa si ma uitam de la fereastra la apa din bazin. Si deodata am vazut ca apa incepe sa se clatine din ce in ce mai tare, sa se agite pana cand a inceput sa dea pe afara. Era cutremur.
M.C.: Ne-am nascut pe un sol nesigur...
M: Asta ne-a obligat la modestie si intelepciune. Romanii, chiar si atunci cand au fost foarte bogati, n-au construit case foarte mari. N-aveau cum, nu le permitea pamantul. Si atunci au construit in asa fel incat sa se vada frumos pe dinauntru.
Asta a ajuns sa caracterizeze un popor intreg.
Daca pe dinafara suntem obligati sa ducem o viata moderata, nimeni nu ne impiedica sa ne facem o viata frumoasa pe dinauntru, in inima noastra.
M.C.: Comportamentul intre straini al Majestatii Voastre ne-a facut cinste noua, romanilor. Cum a fost posibila evitarea oricaror contacte compromitatoare vreme de atatia ani?
M.: Noi am considerat ca trebuie sa traim in asa fel incat, fie si numai in fata constiintei noastre, sa reiasa ca suntem in doliu pentru tara.
Noi nu puteam sa umblam oricum in lume, sa ne ingaduim libertati la nici un nivel al existentei noastre. Amuzamente, frivolitati - acestea erau pentru altii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gand ne-a dictat comportamentul.
M.C. Speranta popoarelor incluse in lagarul comunist a fost Apusul...
M. E regretabil. Pentru ca, asta am spus-o mereu, comunistii se afla de fapt in Apus, nu in Rasarit. Cei din Rasaritul Europei s-au saturat de mult sa se faca experienta pe viata lor. Comunistii din Vest sunt uimiti cand aud ca in tarile socialiste partidele comuniste se risipesc sau se desfiinteaza. De la razboi pana la intrarea rusilor in Cehoslovacia trecusera douazeci si trei de ani. Trebuia sa treaca atatia ani si sa fie nevoie ca rusii sa intre in Praga pentru ca unii dintre comunistii din tarile europene sa-si dea seama ca au facut o investitie rusinoasa?
M.C. Acesti unii, pe care i-ati amintit acum, s-au lepadat atunci nu de comunism, ci de Moscova. Au ramas la vechile lor convingeri, incercand sa dea dovada de o oarecare independenta fata de centrul adevarat al doctrinei comuniste. Lucrurile se complica daca ne aducem aminte ca, pana nu demult, sefii tuturor partidelor comuniste din Europa si de aiurea au intretinut relatii stranse cu dictatura de la Bucuresti. Doctrinarii comunismului, adevaratii marxisti, n-au fost in tarile unde se experimenta in mod practic comunismul; ci in Italia si Franta, in Germania libera. Ei erau invatati la scolile de partid din Romania. Aveau credit. Capcana a fost perfecta. Au folosit-o cu viclenie mai-marii ideologiei romanesti; au intrat in ea naivii, ceilalti au gasit inca un argument ca sunt pe calea cea buna si ca privilegiile de care se burua au un temei aproape legal...
M. Rezultatele propagandei comuniste se vad mai bine acum decat oriunde in Africa. De unde s-au retras francezii, americanii, spaniolii - golul s-a umplut cu iluzia comunista. Chiar daca romanii au urat in masa comunismul, sa nu uitam ca ei au trait vreme de patruzeci si cinci de ani sub apasarea lui. Vrand-nevrand, omul s-a obisnuit cu un fel de a fi neconvenabil, intai de toate, pentru el insusi. El a invatat sa taca, de exemplu. Trebuie sa se dezvete sa mai taca. A invatat sa-l lase inainte pe cel mai rau pregatit decat el. Acum de ce ar mai face-o? Sunt multe inertii. Trebuie sa ne scuturam de ele.
Dar eu sunt optimist in ceea ce ne priveste. Romanii au suferit cel mai mult. Si celor ce au suferit cel mai mult, o sa li se dea inapoi cel mai mult.
Important este ca omul sa se obisnuiasca iarasi cu adevarul. Sa nu-i mai fie rusine de adevar. Unii oameni mint de rusine, vrand sa-si acopere greselile sau vrand sa le acopere pe ale altora. Adevarul e mult mai practic. Dupa ce-l spui, se face tacere - si tacerea e pretioasa atunci cand ai ceva de facut. Am vazut ca lucratorii care vorbesc mult n-au randament in aceeasi masura.
M.C. Care ar fi atitudinea cea mai potrivita a romanilor fata de trecut?
M. Romanii trebuie sa-si cunoasca istoria, mai ales istoria ultimelor doua secole, care a fost cel mai primejdios falsificata. Trebuie sa se inapoieze oamenilor adevarul despre ei insisi.
Noi trebuie sa ne intoarcem la viata civilizata de dinainte.
Noi avem la ce sa ne intoarcem.
Pe noi comunistii ne-au scos din fagasul nostru. Daca pornim inainte de aici, din locul unde suntem, din stadiul actual al istoriei noastre, nu pornim dintr-un loc bun. Ce inseamna sa preiei industria de azi? Ea trebuie pusa pe baze noi. Ce inseamna sa refaci agricultura, pastrand in vigoare aceleasi relatii ale omului fata de oameni si fata de pamant? Noi am avut o lege buna, o Constitutie care poate sa puna iarasi ordine in haos. Pe trecutul nostru trebuie sa ne rezemam, de la el mai departe trebuie sa pornim. Cei patruzeci si cinci de ani de comunism au incurcat in asa fel totul, incat ghemul acesta nu mai poate fi descalcit. A existat o Academie Romana. Ea a fost amestecata cu valori false. Sa ne intoarcem la criteriile de selectie ale Academiei Romane de odinioara. Viata noastra va fi nevoie sa fie asezata intai pe baze morale, si mai pe urma pe cele politice. Criteriile de selectie si de promovare de asemenea trebuie sa vina din alta directie, nu din directia politicului. Cand un om se afla pe locul pentru care s-a pregatit si care, prin aceasta, i se cuvine, omul acesta este fericit: se intelege pe sine, ii intelege si pe altii. Cand nu se afla pe locul sau, chiar daca se afla pe un loc mai bun decat ar fi sperat, el este nelinistit, agresiv, priveste la altii cu incredere, are parerea ca, aidoma lui, toti se afla pe locuri nepotrivite cu priciperea lor.
M.C. Sunt glasuri care afirma ca orientarea Majestatii Voastre in problema nationalitatilor nu este ferma.
M. Acestea sunt glasuri. Depinde ale cui sunt si ce reprezinta ele. Constitutia noastra, ma refer la adevarata Constitutie a romanilor, cea redactata dupa alcatuirea Romaniei Mari, si nu la Constitutia comunista, care este refluxul unui act ilegal, arata clar ca toate nationalitatile de cetatenie romana au drepturi si indatoriri egale cu ale romanilor si ca privilegiile, in aceste conditii de egalitate, se exclud. Nu stiu cum se poate pune in termeni mai buni problema aceasta, decat asa cum s-a pus dupa Unire.
In problema maghiara, despre care rauvoitorii au afirmat ca nu m-am pronuntat corect, trebuie sa spun inainte de toate ca n-am acceptat si nu voi accepta niciodata "discutii de principii" intr-o chestiune care si-a gasit de multa vreme justa rezolvare. La Frankfurt, in 20 decembrie 1986, mi-am expus clar punctul de vedere. Nu am lasat loc de indoiala sau de interpretari echivoce. Cand reuniunea Transilvaniei cu Regatul Romaniei a inceput sa fie contestata, mai ales in America, de emigratia maghiara ultrasovina, sprijinita de Budapesta comunista si, bineinteles, cu binecuvantarea Moscovei, s-a pornit de la faptul ca minoritatea maghiara este persecutata, supusa unui adevarat etnocid cultural. Atunci am afirmat ca toti locuitorii Romaniei, romanii insisi, care cosntituie o majoritate de 89%, sunt tratati cu aceeasi cruzime de regimul comunist, ca maghiarii, al caror numar este exagerat de propaganda externa, si-au pierdut pozitiile privilegiate de care s-au bucurat in anii ocupatiei Ardealului de Nord si situatia de favoare ce au avut-o, inca timp de decenii, dupa aceea, cand foarte multi dintre ei colaborau activ cu carmuirea impusa de Uniunea Sovietica in Romania. Mai clar decat atat nu stiu daca se mai poate. Am spus: drepturi si indatoriri egale, si nici un privilegiu! Cei care vor privilegii si care socotesc absenta lor un rau sau o incercare de etnocid, sa se gandeasca la milioanele de romani ucisi de comunisti pe teritoriul Romaniei si la romanii de dincolo, din Basarabia si Bucovina, care si-au pierdut viata, numai pentru ca au fost romani, in lagarele rusesti si pe indepartatele pamanturi siberiene. Nu din vina romanilor au plecat sasii din Transilvania, ci din vina comunistilor. Regimul comunist a practicat o politica de scoatere a romanilor din locurile lor, i-a silit sa se destareze, i-a varat in inchisori, lor nu li s-a permis sa-si dea adevarata masura. Ei n-au fost tratati ca niste straini in tara lor? Sa-i chemam pe sasi inapoi, dar trebuie sa facem tot ce ne sta in putere ca sa-i chemam si pe romani inapoi. Dar asta nu se poate face in mod cinstit si cu rezultate bune, fara sa se ajunga la o stabilitate politica demna de o tara europeana.
M.C. Ce raspuns aveti pentru cei care resping ideea monarhica?
M. Acelasi raspuns pe care l-am dat in iulie 1989 la televiziunea maghiara si care l-a facut furibund pe Ceausescu. Eu am fost totdeauna un rege constitutional, respectand Drepturile Omului, restabilind Constitutia din 1923, potrivit careia toti cetatenii tarii se bucura de aceleasi drepturi, indiferent de originea lor etnica si religioasa. Dar, am mai spus atunci, astazi Romania este o monarhie absoluta, in care fiecare persoana e proprietatea statului. Are o dinastie care nu domneste succesiv, un membru dupa altul, ci toti laolalta, secatuind bogata noastra tara.
M.C. Cum vedeti rolul partidelor astazi?
M. Cred ca fortele politice nu trebuie dispersate. Cand in jurul unei mese sunt prea multi, oamenii incep sa nu se mai asculte intre ei, si pana la urma se produce vacarm. E bine ca un dialog sa nu dureze multa vreme, sa permita fiecaruia sa se exprime si ceilalti sa-l asculte cu atentie. Se stie despre Regele Carol I, care impreuna cu cativa patrioti de talia lui Kogalniceanu a organizat si modernizat viata politica a Romaniei, ca, la un moment dat, n-a vrut sa admita o a treia formatie politica, in afara celor doua, liberala si conservatoare. Cel care venise la el cu proiectul a fost Take Ionescu. S-a suparat atat de rau, incat abia catre sfarsitul vietii a admis sa reia legaturile personale cu marele om politic. Sunt anumite momente ale vietii politice cand orice element nou introdus in angrenaj ar putea sa deturneze sensul intregului angrenaj, sa-l perverteasca. Despre Carol I se spune ca nu s-a amestecat in politica. Da, nu s-a amestecat. El a avut un rol de arbitru, ceea ce este cu totul altceva (...)
M.C. Acum ar fi timpul sa va pun o intrebare delicata. Ce inseamna pentru Majestatea Voastra un om credincios?
M. Un om credincios este prin forta lucrurilor un element de stabilitate in viata sociala a unei tari. Munca pentru el nu este o vorba goala sau numai o cale de a-si castiga painea. Un om credincios munceste ca pentru Dumnezeu - si va munci bine, pentru ca pe el il trimite la munca nu numai gandul datoriei, ci si un optimism care nu se dobandeste decat prin credinta. Oamenii credinciosi, indiferent de confesiunea careia i-au apartinut, au avut mult de suferit in acesti ani - si ortodocsii, si unitii, si luteranii, si cultele protestante au dat martiri care acum ar trebui cinstiti pentru jertfa lor. In vremuri de prigoana, au de suferit cei care cred mai puternic; chiar daca tac, oficialitatile ii urasc in mod instinctiv. Ei sunt liberi. Stapanul lor e nevazut. Pe cel de pe pamant, om ca si el, nu-l recunosc decat, cel mult, pentru a-i da partea cezarului, adica foarte putin. Libertatea tuturor cultelor trebuie sa fie nu numai prevazuta, ci si asigurata de lege.
Regina era putin nedumerita de multimea confesiunilor. "Care este cea adevarata?" intreba ea mereu. Bunicul i-a raspuns: "Suntem cu totii pe mai multe vapoare. Am pornit toti spre acelasi scop. Unii sunt mai aproape, altii sunt mai departe de mal. Important e sa nu-ti pierzi credinta. Cine isi pierde credinta, chiar daca se afla pe vapor, e ca si cand si-ar pierde busola. Se rataceste."
Ori de cate ori vorbesc despre necesitatea credintei, imi aduc aminte de vorbele lui William Penn: "Daca nu te lasi condus de Dumnezeu, esti sortit sa fii condus de catre tirani".
(Din volumul "Convorbiri cu Mihai I al Romaniei" de Mircea Ciobanu, capitolele XXIX si XXX, Editura Humanitas )
|
*** 6/2/2003 |
Contact: |
|
|
