Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Va place muzica ? ( II )

Dumnezeu alege oameni slabi si neinsemnati
pentru a face lucrarile Lui asa fel ca nimeni
sa nu se poata lauda cu ele.

Va place muzica ? Daca da, atunci va rog cititi-mi articolul care vine in completarea celorlalte pe care le-am scris pana acuma pe aceasta tema.
Nu scriu de dragul de a scrie desi o fac cu mare bcucurie, nu scriu ca sa ma dau mare ca ziarele imi publica articolele, nimic din toate astea nu ar avea nici o valoare daca menirea lor nu ar fi sa aduca in fata dv., a romanilor din Canada si nu numai, o cauza nobila. Poate o sa va intrebati pe buna dreptate , de ce eu ?La aceasta intrebare am sa va raspund cu o poveste pe care mi-a spus-o tatal meu pe cand eram copil.
Se spune ca era odata un om sarac dar cu un suflet asa de mare ca ar fi putut cuprinde in el toata lumea. Intr-o noapte a visat ca a venit cineva invaluit intr-o lumina stralucitoare si a spus :”Du-te maine dimineata in tarina ta si in mijlocul ei vei gasi un semn, acolo trebuie sa sapi pana vei ajunge la o comoara cum nu a mai fost alta pe lume. Nu vei reusi singur , e o munca prea grea, dar chiama in ajutor pe oricine trece pe drumul de langa tarina pentru ca aceasta comoara va aduce o bucurie tuturor acelora care o vor vedea si va apartine tuturor.” Cand s-a trezit omul era dimineata si si-a amintit perfect visul. Nu a stat pe ganduri, a luat sapa si ceva merinde , s-a dus singur la ogor si a gasit totul dupa cum i se spusese. Cam pe la amiaza trece un drumet pe acolo, ii da binete si il intreaba ce face cu groapa aceea, iar stapanul ogorului ii povesteste totul precum a aflat din vis si il intreaba daca vrea cumva sa-l ajute. Drumetul ii promite ca va veni si el a doua zi si pleaca.
Dar in dimineata urmatoare bietul om tot singur sapa si se mai uita din cand in cand in zare sa vada daca nu cumva ii vin ajutoare. Mai spre amiaza numai ce vine drumetul nostru dar fara sapa si hotarat sa nu participle la cautarea comorii. “In primul rand ca ar trebui sa-mi cumpar o sapa, “ zicea el, “si nu stiu daca e bine sa fac o investitie care va aduce folos si acelora care nu au participat. De ce eu ? De ce nu cutare sau cutare ?”, si a inceput el sa insire un lant lung de prieteni si de cunoscuti.
Aceasta poveste trebuia sa o incheiem noi, copiii, pentru ca tatal meu, in intelepciunea lui, a dat frau liber imaginatiei noastre. Tema aceasta ne-a dat mult de furca dar important este ca am inteles mesajul ei, sa nu fim ca drumetul care gaseste scuze sa stea deoparte. Sa nu intrebem niciodata : de ce eu ? sa fim asemenea omului sarac cu sufletul mare, sa nu ne uitam ce nu face altul ci sa ne gandim ce putem face noi si ne vom bucura de dragoste si binecuvantare.
Tatal meu era un povestitor desavarsit, in toata copilaria noastra el a gasit povestile potrivite pentru a ne indruma si a ne sadi in suflet cele mai frumoase sentimente, dorinta de a fi asemeni eroilor din povesti ne ajuta sa crestem spiritual. Cand ne povestea el uitam de foame, de sete si de somn si nu ne-am saturat niciodata ascultandu-l. De aceea eu, pentru ca mie mi-a fost dat sa aflu despre acest tenor inzestrat cu o voce senzationala, spre a-l ajuta, si vocea lui este comoara din povestea de mai sus, si pentru ca scrie in Biblie :” Dumnezeu alege oameni slabi si neinsemnati pentru a face lucrarile Lui asa fel ca nimeni sa nu se poata lauda cu izbanda care numai Domnului Dumnezeului nostru ii apartine “, de aceea eu sap in continuare la groapa care mi s-a incredintat si astept ajutoare, astept marele sponsor , caruia i-am dedicat unul din articolele publicate, cu ajutorul D-sale vom reda comoara oamenilor care au asa mare nevoie de ea. Muzica e mai mult decat bucurie, este o binecuvantare divina atunci cand ea aduce frumusete, dragoste si pace sufleteasca, atunci cand inchizi ochii si simti ca plutesti undeva intre cer si pamant.
Este adevarat ca muzica este perceputa de oameni in mod foarte diferit. Am vazut de curand un concert la TV , era un mare concert, poate ca era nou, dar stiu ca eu una nu m-am topit, nici nu am plutit nici nu m-am entuziasmat. O scena imensa plina cu zeci si zeci de instrumente, frumoase, sofisticate, stralucitoare, multe puse numai de décor ca sa-ti ia ochii, lumini miscatoare, ametitoare, care parca aveau menirea sa-i multiplice pe cei trei, patru interpreti care se mai dadeau din cand in cand si la instrumentele pasnice ce isi asteptau cuminti randul si le mai dadea cate un bobarnac. Frumos, fascinant din punct de vedere tehnic dar ma intrebam mereu unde este muzica, unde sunt vocile care in vacarmul creat nu se prea auzeau decat atunci cand mai tregeau cate un racnet, reusit dar nu si muzical.
Scriu toate astea numai asa, ca un divertisment, ca de fapt nu conteaza parerea mea dar s-ar putea sa fie si parerea multora, insa nu pot sa nu-mi amintesc de tenorul pentru care pledez, Costel Busuioc, care a cantat fara microfon, acompaniat doar de un pian, de a ridicat sala in picioare, si-mi spunea nepoata mea , care atunci l-a auzit pentru prima data :”mi s-a sburlit parul si pielea de fiori si de emotie.” Incercam sa mi-l imaginez pe el ajutat de instrumente si de tehnica moderna, pe acest mare talent despre care directorul Operei din Timisoara , o personalitate recunoscuta si la Viena, spunea :” Are o voce senzationala, asa o voce nu am auzit niciodata, el poate canta tenor unu si tenor doi, lucru foarte rar intalnit “.
Toate acestea ma indreptatesc sa spun ca el este cu adevarat o comoara pe care ar trebui sa ne grabim sa o punem in valoare, pentru ca este trecut de 28 de ani si trebuie sa recupereze intr-un an ceea ce nu a avut posibilitatea sa faca in 10 ani. Cu cele 10-12 ore de muzica pe care le face pe saptamana , pentru ca deocamdata nu avem bani sa-I platim mai multe, nu va putea recupera repede anii pierduti. Din pacate, nu dispunne nici de timp liber , serviciul si naveta cu trenul ii solicita peste 15 ore zilnic.
Nu-mi inchei nici eu aceasta poveste adevarata ci ofer imaginatiei dv., a cititorilor sa-i faceti o incheiere care poate fi si o solutie salvatoare. Apelez la bunavointa ziarului “Observatorul”, la dl. Director Dumitru Popescu, care a receptionat mesajul meu pe aceasta tema, sa ne creeze un spatiu la pagina Posta Redactiei cu titlul “Va place muzica ?” . Ar fi foarte interesant si util sa auzim si alte pareri dinafara, sfaturi, solutii si de ce nu, drumeti dispusi sa sape alaturi de mine.
Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare in parte si pe toti impreuna.


Pentru informatii (519) 945-0762 Maria Mihalceanu, Windsor





Maria Mihalceanu, Windsor    5/28/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian