Povestea mea
Ma numesc Adrian Sturdza, am 35 de ani, casatorit; sunt consultant de informatica. Locuiesc in Toronto, unde am ajuns in 1998. In februarie 2001, impreuna cu alti 60 de vestici, am participat la un protest in Piata Tian an men din Beijing, impotriva masacrarii practicantilor Falun Gong in China. Am fost arestat, batut si interogat de politia chineza; din prea multa grija, “tovarasii si prietenii” chinezi mi-au rupt o coasta si mi-au spart ochelarii. Apoi m-au expulzat in Canada, de unde venisem.
Mai jos este toata istoria acestei actiuni.
Din 1999 practic qigong. Multi dintre europeni nu prea stiu cu ce se maninca qigong-ul asta, am sa fac o paranteza mai mare. Acupunctura si medicina traditionala chineza vorbesc, de citeva mii de ani, de asa-numitele canale (meridiane) energetice prezente in corpul uman. Energia despre care se vorbeste se numeste in chineza Qi. Qi este o energie aflata pretutindeni in univers, corpul uman, obiecte si fiinte, nedetectabila deocamdata cu ajutorul aparatelor moderne, dar pe care multi oameni o pot simti. Medicina traditionala chineza sustine ca in momentul in care aceste canale se blocheaza sau se infunda, Qi-ul nu mai circula liber prin ele, aducand starea de boala. Se vorbeste astfel de un dezechilibru energetic, intre yin si yang, etc.
Provenind de obicei din Asia, dar nu numai, scolile de qigong sunt suite de exercitii simple sau mai complexe, in miscare, sau chiar sub forma de posturi, care au de a face cu aceasta energie. Unele scoli de arte martiale vorbesc si ele despre Qi, si chiar au sisteme care lucreaza si se bazeaza pe Qi. In zilele noastre exista o multime de scoli de qigong, cu diverse scopuri; unele ajuta la imbunatatirea sanatatii (un astfel de exemplu ar fi TaiChi, un sistem extrem de raspandit in vest, in special in America de Nord, compus din 108 exercitii cu efecte in mentinerea sanatatii). Alte scoli cultiva capacitatile de aparare (cazul unor scoli de arte martiale, de ex: wushu-qigong); unele isi propun cultivarea spirituala a studentilor, depasind nivelul de Qi si vindecare a bolilor. Scolile de qigong mai avansate au si parti teoretice si principii care explica o multime de fenomene sau chiar universul.
Mai pe intelesul tuturor, o scoala obisnuita de qigong se aseamana oarecum cu o scoala de arte martiale, numai ca in scolile de arte martiale, efortul se concentreaza pe cultivarea capacitatilor combative sau de aparare ale studentilor, in timp ce o scoala de qigong de nivel inalt, urmareste armonizarea si ridicarea spirituala a studentului, fara sa se preocupe de capacitati de aparare sau tehnici de lupta. Astfel de sisteme de exercitii sunt traditionale in Asia, unde exista sute sau mii de parcuri in care se pot vedea oameni care practica qigong: este deja un fenomen de masa, asemanator cu jogging-ul in vest.
In iulie 1999, in Canada, am inceput sa practic Falun Gong, o scoala de qigong cunoscuta si sub numele de Falun Dafa. Falun Gong este compusa din 5 seturi de exercitii line si lente, potrivite pentru toate virstele si care se preda gratuit. Scopul acestui sistem de practica este de a eleva caracterul moral; pune mare accent pe virtuti, si aduce practicantii in armonie cu natura fundamentala a universului. Aceasta scoala afirma ca natura cea mai inalta a universului se exprima prin: Adevar - Compasiune - Toleranta. Pe scurt, practicantii acestui sistem practica exercitiile si incearca sa se comporte pe baza acestui principiu in tot ceea ce fac, luindu-l drept un cod moral.
Facut public in 1992, in numai cativa ani de practica Falun Gong a capatat o popularitate imensa in China. O estimare a guvernului chinez din 1998 afirma ca numai in China erau intre 70 si 100 milioane de practicanti. In lume Falun Gong este prezent in mai mult de 50 de tari, in special in America de Nord si Europa. Marea popularitate se datoreaza faptului ca are efecte dovedite in vindecarea de boli si eliberarea de stress, ca se preda gratuit si ca pune mare accent pe virtuti si pe un caracter nobil.
Se pare insa ca imensa popularitate a sistemului in China a fost prea mult pentru mentalitatile maoiste ale liderilor chinezi. Imediat dupa 1998, practicantilor au inceput sa li se faca sicane, nu se mai dadeau autorizatii pentru locuri de practica si conferinte, ba chiar incepusera sa fie anchetati de politie fara nici un motiv. Desi exercitiile au efecte benefice asupra sanatatii, chiar daca initiasera un curent de intoarcere la valorile traditionale umane intr-o tara in care coruptia atinge proportii paralizante, in 1999, fostul sef al Chinei, Jiang Zemin, a decis sa interzica practicarea Falun Gong in republica populara.
La scurt timp dupa aceea a inceput prigoana - la ordinul lui Jiang Zemin zeci de mii de practicanti au inceput sa fie arestati noaptea din case si dusi la sectii de politie si pe stadioane de triere, intr-un scenariu maoist. Cei arestati s-au vazut sechestrati fara nici un motiv. A fost data o hotarare de urgenta a sefului statului, care interzicea practicarea sistemului si obtinerea de informatii despre Falun Gong, incalcandu-se astfel constitutia chineza.
A continuat arestarea masiva a practicantilor. Multi dintre ei sunt dati afara din servicii, aruncati afara din locuintele inchiriate de la stat si bagati in puscarie numai din cauza ca practica un sistem de ridicare a calitatii morale si a sanatatii, prezent de altfel in multe alte tari. Violenta deosebita a politiei impotriva unor cetateni nevinovati a captat atentia lumii. Organizatii de drepturile omului ca Amnesty International, Human Rights Watch, sunt tot mai ingrijorate, pe masura ce afla vestile despre torturile la care sunt supusi sistematic cei inchisi. Indiferent daca este vorba despre femei tinere sau in varsta, copii si adolescenti, bunici - nimeni nu este crutat. Metodele de tortura amintesc de bezna evului mediu: arsuri cu fierul rosu si cu tigari aprinse, electrosocuri cu bastoane speciale (3-10 mii volti), schingiuiri cu clesti, privare de somn pentru perioade extrem de indelungate, violuri in arestul politiei, avorturi provocate de politie, internare abuziva in spitale psihiatrice si adminstrarea fortata de substante, unele cauzand vatamarea grava a corpului sau moartea, munca pana la epuizare, omoruri prin bataie, infometare, etc.
Multi dintre cei arestati nu sunt judecati, ci sunt condamnati arbitrar la ani de munca fortata in lagare. Intre sedintele de bataie si tortura, practicantii sunt constant supusi la “reeducare” prin tortura si fortati sa vizioneze materiale de propaganda care infiereaza practica si denatureaza invataturile scolii. Toate acestea sunt facute “pentru binele populatiei”. China interzice mereu ancheta unor organizatii independente de drepturile omului, sub motivul “amestecului in treburile interne”.
Acum sa revin la povestea mea. Eu fac exercitiile acestea din 1999, si toate acuzatiile si actiunile autoritatilor chineze mi se par o aberatie. Vestile despre sutele de cazuri (care au scapat musamalizarii si blocadei informatice impuse de China) de oameni torturati in conditiile cele mai grele, chiar femei, batrini, m-au determinat ca in 2002 sa ma hotarasc sa merg la Beijing sa protestez. Auzisem ca vestici din toata lumea se gindeau sa organizeze un protest de Anul Nou chinezesc, in februarie. Am reusit sa aflu ora si data si mi-am luat bilet de avion.
In Beijing am ajuns cu o saptamina inainte de protest. M-am gindit sa profit de ocazie sa vad China, sa incerc sa inteleg circumstantele unui astfel de fenomen. Am avut surpriza sa constat ca este extrem de asemanatoare cu Romania. Pe parcursul calatoriei m-am simtit cumva ca acasa. Bineinteles, casele si limba, mincarurile etc, suprafata era complet alta. Dar daca zgiriai vopseaua, inauntru erau aceleasi lucruri: anii de comunism spalasera toate valorile oamenilor, peste care mai apoi stratul de „societate de consum” si economie libera – fatada sub care actioneaza „noii capitalisti”, frica intrata in oasele oamenilor in 60 de ani de teroare institutionalizata, toate erau acolo, inclusiv disperarea de a face bani cu orice pret.
Ziua protestului meu s-a apropiat rapid. Pe 14 februarie, la 13:00, cu bagajele strinse si lasate la receptia hotelului, am luat taxiul si m-am indreptat catre Piata Tian an men. Stomacul imi era groaznic de strins, singur cuc in China comunista, cu pasaport romanesc, ma duceam la protest impotriva celei mai agresive campanii criminale. Stiam prea bine atrocitatile la care erau supusi cei care protestau pentru Falun Gong. In plus nu eram nici cetatean canadian. Mi-era frica rau, trebuie sa va spun. Chinezii care faceau asta erau multi morti in chinuri groaznice. Nu prea ma putusem obisnui cu ideea unor ani de inchisoare in puscarii chineze si mi-era mai mult frica de masa de tortura decit de moarte pur si simplu.
Odata ajuns in Piata, pe o vreme minunata, am constat ca temerile mele aveau temei: piata era intesata de oameni (fiind Anul Nou, chinezii aveau liber), dar mai ales de politie. Parea ca o treime din acea mare de oameni erau politisti, in uniforme sau civil. Mai mult, la toate intrarile in Piata erau filtre care cautau in gentile oamenilor si ii arestau pe cei banuiti ca venisera pentru protest. Cu inima cit un purice am trecut printr-un filtru, sperind ca daca am batut atita drum, macar sa pot ajunge la protest.
In Piata Tian an men am constatat ca asupra mea erau atintiti permanent o gramada de ochi. Ma purtam ca un turist ametit, aveam o harta in mina, pe care ma uitam pierdut si asteptam cit puteam de calm ora protestului. Nu stiam pe niciunul dintre cei care protestau. Am intrat in vorba cu niste vestici (sperind sa fie acolo pentru protest). S-au dovedit a fi doar niste turisti italieni rataciti.
Dupa zeci de minute de asteptare care au parut cit o viata intreaga, in toata piata aceea mare plina de lume au inceput sa se ridice bannere galbene pe care scria „Falun Gong este buna”. Chinezii care impinzisera piata disparut imediat; in numai citeva secunde se formase un fel de arena, cu publicul pe margine, si cei care protestau si politia in mijloc.
Din pacate toate s-au intimplat extrem de repede. Mi-am aruncat harta si am incercat sa scot de pe mineca pufoaicei mele bannerul meu galben, pentru a-l ridica, in timp ce eram alergat de niste politisti. Intr-o secunda m-am trezit doborit. Mi-am auzit ochelarii spargindu-se undeva pe ciment, am inchis ochii si pentru o fractiune de secunda injuraturile isterice ale politistilor, ploaia de pumni si bocanci s-au departat. Toate parca disparusera. Am realizat ca nu imi pot controla viata nici cit negru sub unghie. Apoi am fost readus rapid la realitate de duritatea „tovarasilor” urcati pe mine cu bocanii.
Despre restul povestii mele nu este prea mult de spus. Am fost tirit prin piata pina la o duba. Apoi bataie. Bagat in duba, dus la sectie, unde am avut fericirea sa-i regasesc pe ceilalti care protestasera. Nu stiam pe nimeni, dar ma simteam bine cu ei. Erau de toate felurile si toate natile, inclusiv fete, doi negri (unul fiind bateristul lui David Bowie); am aflat si de alti 2 romani care erau arestati, dar cu care n-am reusit sa ma intilnesc atunci. La sectia de politie ne-au primit in dulcele stil clasic: printr-un cordon de batausi inarmati cu bite si bastoane de cauciuc. Odata ajunsi, perchezitii, bataie, poze, alta bataie, interogatorii.
La interogatorii ma intrebau daca sunt agent CIA, daca practic Falun Gong (nu le venea sa creada cind le aratam poze cu practicanti din toata lumea). Mi-era mile de ei, se vedea de la o posta ca unii o faceau doar la ordin, nu-i prea tragea inima. Se pare ca propaganda chineza le zice ca suntem un fel de capcauni care vor sa cucereasca China, „vinduti puterilor straine”, etc, toate sloganurile cu care se poate manipula o fiinta umana erau acolo, le stiam pe toate, le auzisem de la televozor in inainte de 89 sau imediat dupa. Mai prost este ca bateau si fete, aproape la fel de violent, si asta era destul de greu de vizionat.
Pentru a arata lumii cit de ospitaliere si ingaduitoare sunt autoritatile chineze inclusiv cu acesti „tulburatori ai linistii publice” care eram, intre sedintele de bataie se filmau pe ei insisi in timp ce ne aduceau mincare. Asta a reusit sa ne scirbeasca si mai rau. Bineinteles dintre noi nimeni n-a mincat nimic, dar sunt convins ca au dat imaginile pe posturile de televiziune.
Dupa 30 de ore de zacut prin camerele politiei, am fost luati unul cite unul si dusi direct la avion. Ni s-au pus in brate pasapoartele si am fost deportati de unde venisem. Ajunsi in Vancouver - presa si comunicate, multa lume interesata de aventura noastra.
Acuma, poate vreti sa ma intrebati de ce am facut toate astea? Multi prieteni mi-au spus „stiai in ce te bagi”. Adevarat, stiam, desi a fost mai greu decit imi imaginasem - la un moment dat politia se purta de parca vietile noastre le apartineau total. Daca as fi fost chinez, probabil ca asa si era, pe ai lor ii trateaza fara nici un fel de umanitate. Tot ce pot spune bun despre ei este ca in cazul vesticilor nu au folosit unelte de tortura; ne-au batut numai cu pumnii si bocancii.
Unii au senzatia ca protestul meu este ceva politic. Nici pe departe, n-am nici cea mai mica intentie sa ma mut in China, si nu ma intereseaza deloc cine o conduce. Dar stiind ca toate motivele pentru aceste crime sunt aberatii ale unei minti maoiste fara nici o legatura cu realitatea, care au facut sa sufere mii de oameni, mi-am zis ca merita sa bat drumul pina acolo. Uneori mi-a fost frica rau de tot, dar mi-am zis ca nu poti sa nu faci lucruri doar pentru ca ti-e frica. Mi-am mai zis ca voi avea ocazia sa le spun politistilor de acolo ca-si fac pacate omorind oameni nevinovati pentru placerea unui despot. Mi-am mai zis ca voi avea ocazia sa imi pot spune mie insumi ca n-am stat cu miinile in sin; si mi-am mai zis ca voi avea ocazia sa spun romanilor mei la intoarcere ce se intimpla acolo. Ceea ce fac acuma.
In plus cred, din adincul inimii mele, ca este complet gresit sa macelaresti oameni numai pentru ca fac niste exercitii intr-un parc, incercind sa devina mai buni. Si nu este numai vorba de Falun Gong. Sunt 12 biserici crestine interzise in China, acuzate ca sunt „secte malefice” numai pentru ca nu vor sa se lase controlate de stat; sunt tibetani omoriti doar pentru ca nici ideile lor nu corespund cu cele ale liderilor chinezi; au fost mii de studenti omoriti cu tancul in demonstratiile din 89.
Sunt convins ca atunci cind s-o trage bara, toti capatam ce meritam, sus acolo este Dumnezeu care judeca, desi nimeni nu s-a intors sa povesteasca. Asa stind lucrurile, mai bine batut decit in locul politistilor alora.
Jiang Zemin este in prezent acuzat de crime impotriva umanitatii, in U.S.A. Il mai tineti minte pe Ceausescu – era mort de frica sa nu-l impuste careva. Daca ma chinui sa-mi amintesc, parca asa a murit, nu?
adsturdza@softhome.net
|
Adrian Sturdza 5/26/2003 |
Contact: |
|
|
