PE TEME DE EDUCATIE (XIII) - DESPRE VOINTĂ
Pentru că în numărul precedent al Observatorului, la rubrica noastră, referindu-ne la caracter, am amintit si trăsăturile de vointă si caracter (curajul, fermitatea, perseverența, înfrânarea etc.), ne propunem acum să ne oprim asupra notiunii de vointă.
Psihicul oricărui om cuprinde trei categorii de procese care fac posibilă desfășurarea normală a vieții, comunicarea cu ceilalți oameni și activitatea, aportul individului în societate prin munca sa. O primă categorie de procese psihice o constituie procesele de cunoaștere sau intelectuale prin care omul, de la cea mai fragedă vârstă, ia contact treptat cu mediul înconjurător prin senzații, percepții, reprezentări (treapta inferioară a cunoașterii) și se manifestă ca element activ al realității prin gândire, memorie și imaginație (treapta superioară a cunoașterii). Dar omul nu poate trăi numai prin intelect. El ia atitudine față de ceea ce cunoaște și face, are păreri, opinii, are trăiri care polarizează (pozitiv negativ, bine rău) și acestea se exteriorizează prin emoții, afecte, dispoziții, sentimente, pasiuni, constituind împreună categoria proceselor afective. Dar nici aceste procese nu sunt suficiente pentru ca aportul persoanei în societate să fie real. Cele mai multe acțiuni presupun depășirea unor obstacole, unor greutăți, presupun eforturi. Tocmai a treia categorie de procese psihice voința, procesele volitive răspund acestor cerințe.
Actul voinței este caracterizat, așadar, neapărat prin efort, îndreptat spre depășirea unor obstacole, în vederea atingerii unui scop. Efortul poate fi de acțiune sau de înfrânare, iar obstacolele se pot afla în afara noastră, în lumea exterioară sau în noi înșine, în tendințele, în tentațiile noastre interne. Voința este tocmai capacitatea, condusă de un ideal, de scop, care permite să alegem, dintre două posibilități de acțiune, pe cea mai bună. Voința ne disciplinează, ne ierarhizează tendințele. Goethe spunea că voința este acea suzeranitate asupra ta însuți. Această forță atât de utilă se cultivă, se dezvoltă prin efort și antrenament, astfel încât părinții și ceilalți educatori au rolul de a stimula la cei mici gustul pentru efort. Educatorii formulează mai întâi cerințe clare, în raport cu vârsta copiilor și condițiile concrete de acasă sau din școală. Respectarea acestor cerințe este urmărită cu perseverență. Li se cere copiilor să aleagă între plăcut și util, de pildă între prelungirea jocului și învățarea pentru școală. De voie, de nevoie, copiii vor face un sacrificiu și vor alege utilul, adică vor trece la activitatea de învățare. Se va insista apoi asupra mobilizării tuturor capacităților copiilor pentru a face un lucru cât mai bun atunci când li se dau teme speciale. În școlile din provincia Ontario, se obișnuiește să se ceară, chiar copiilor din clasele școlii elementare, executarea periodică a unor proiecte constând din desene, reprezentări grafice, machete etc., pentru ilustrarea celor învățate la școală. Majoritatea copiilor se mobilizează exemplar în executarea acestor proiecte. Important este ca părinții să-i convingă și să--i antreneze pe copii să realizeze în condiții bune și lucruri care, la început mai ales, nu le fac plăcere. Nu putem trece cu vederea necesitatea folosirii exemplelor de voință ale unor oameni celebri din toate timpurile de pildă marele orator al Antichității, Demostene, sau tânărul sportiv contemporan Terry Fox, devenit erou al Canadei. Relatările despre puterea de voință a unor astfel de oameni vor contribui la stimularea efortului voluntar al copiilor, ca și competițiile sportive devenite tradiționale în școlile Canadei, organizate în memoria tânărului sportiv-erou amintit. De altfel, în privința practicării antrenamentului sportiv care cere efort, copiii au sub ochii lor chiar aici, în Canada, numeroase exemple de tineri și vârstnici care aleargă pe strazile mai liniștite ale orașului nostru sau fac sport pe terenurile care le stau la dispoziție. Așadar, nu numai pentru eficiența muncii de învățare școlară trebuie educată voința copiilor. Copilul care a deprins de curând mersul biped va fi luat la plimbare și va merge și pe jos, nu numai în brațe sau în cărucior, va fi marcat de oboseală, dar va simți nevoia mișcării. În joc sau în executarea unor mici sarcini gospodărești, la vârsta preșcolară de exemplu, nu vom lăsa copilul să treacă la altă acțiune fără să o fi terminat pe cea precedentă. În casă, la grădiniță sau la școală, există cerințe, așa cum arătam mai sus, interdicții și chiar constrângeri care-i obligă pe copii să se rețină de la anumite tendințe și plăceri periculoase jocul la prizele electrice sau cu obiecte contondente, plojarea de la înălțime, coborârea pe balustrada scărilor etc. Și la servirea mesei, în familie, copii mai mari vor renunța la mofturi si se vor obișnui să mănânce ceea ce se servește pentru toți ai casei. Sunt și cazuri când unor copii li se recomandă o anumită dietă alimentară și ei trebuie să facă efortul de a o respecta.
Învățăminte pot trage și adulții înșiși îndrumându-i pe copii în privința voinței. O primejdie a civilizației contemporane o constituie tendința de suprimare a efortului. Urcăm și coborâm numai cu ascensorul, circulăm numai cu mașina proprie sau cu mijloacele de transport în comun, chiar pe distanțe mici și când nu ne grăbim, nu mai pregătim mâncare acasă, deși am putea respecta mai bine anumite recomandări medicale. Se pare, de asemenea, că este prea mare efortul citirii cărților. Oricum, filmul, programele T.V., computerul si informațiile căpătate prin Internet nu pot înlocui lectura și mai ales studiul unor cărți de referință.
Desigur, există diferențe între oameni și în privința efortului voluntar. Unii se acomodează ușor unor situații noi, își pot domina simțurile, în timp ce alții realizează cu greu eforturi de voință și acestea sunt sporadice, nu capătă consistență pentru a fi considerate bunuri câștigate. Orice caracter poate fi, însă, orientat pozitiv și în privința voinței printr-o acțiune educativă bine organizată, fermă, exigentă. Și începută cu cât mai devreme, ca vârstă a copilului, cu atât mai bine.
|
Profesor Silvestru Moraru 5/12/2003 |
Contact: |
|
|
