10 Mai la „Observatorul”
Ca o muzica ce ne vine de departe, ziua de 10 Mai, au rasunat si rascolit sufletele noastre la intalnirea ce-am avut-o cei din marele grup al „Observatorului”.
Am sarbatorit aceasta zi , zi cu multe semnificatii in istoria noastra, intr-un climat pur romanesc, dar ne-am amintit si ca a doua zi urma ziua Mamei, sarbatoare nord-americana si deci si a tarii care ne-a adoptat.
A fost evocata aceasta zi de 10 Mai si a picurat in suflet iarasi pentru cateva ore acele trairi din vremea copilariei noastre. Ne-am revazut iarasi in universul de altadata, desi acum multi dintre noi avem nepoti mai mari decat eram noi atunci.
Am si cantat, „10 Mai” pe versurile lui V. Alecsandri tot cu acelasi elan cum il cantam la scoala, cum ne invatau pe vremea aceea dascalii –adevarati apostoli ai neamului, sau la defilarile in cinstea acestei zile. Am cantat tot cu aceeasi dragoste ca atunci, ba poate si cu ceva adaus dat de scurgerea timpului, caci evocarile parca sunt mai calde, mai vii, mai luminoase chiar decat faptul in sine.
”10 Mai ne-o fi de-a pururi
Sfanta zi caci ea ne-a dat
Domn puternic tarii noastre,
Libertate si regat.”
S-a creat o atmosfera de „acasa”. S-a auzit numai graiul nostru romanesc. Mai aproape de noi sau la oarecare distanta, erau numai cuvinte romanesti, asa cum le cunosteam fiecare, chiar dinainte de a sti sa le murmuram, asa cum o auzeam pe mama rostindu-le in timpul caldelor mangaieri si sarutari, sau cand ne tinea la sanul ei. Parca si simteam mirosul de paine calda de acasa, parca si vedeam casa copilariei, fumul cosului ridicandu-se subtire spre inalte zari, poate acolo unde zburau si visele noastre din vremea adolescentei.
Inzestrat cu un mare suflet, cu putere de munca si cu pricepere, domnul director al „Observatorului”, Dumitru Puiu Popescu, secondat din umbra de sotie, Anca Popescu, a reusit din nou sa ne adune, sa ne ordoneze si sa ne ofere aceste sarbatori de suflet, pentru care – i multumim si pe aceasta cale.
Am avut un program foarte bogat, si inca ar mai fi putut sa fie daca ar fi fost dupa dorintele noastre, dar timpul...si-a tacait scurgerea lui cum stie el din veacuri.
Numai o simpla trecere in revista a bogatului program, precum si a persoanelor care au onorat aceasta intalnire cu prezenta lor si tot ocupa un lung spatiu, chiar daca vreau sa prezint pe scurtul scurtului.
Lansare de carti:
„Nimic nu se poate fara Dumnezeu” de Preot Dr.Cezar Vasiliu,
„Jurnal de pribegie catre tara” de Alexandru Cucereanu,
„Securea de Diamant” de Nicolae Hoblea,
„Intre coloana infinita si totemurile canadiene” de Corneliu Florea.
S-au dat citate din cartea ”Oltenia la 1877” de prof. Nicolae Andrei.
„10 Mai in Istoria Romaniei” , prezentare de Ilie Stelian si Silvestru Moraru.
Timpul a fost prea putin fata de traista prea doldora de interesante informatii cu care venisera.
Recital de pian cu scurte piese de concert al elevelor de 10 ani Mara–Elena Nagy si Mona Medan, dedicat mamelor.
Frumoasa prezentare si miscatoare! Bunica Marei-Elena, emotionata, i-a sarutat ea manutele nepotelei ei. Cineva a facut remarca: „ Cu ce dragoste se uita nepotica din cand in cand in ochii bunicii... parca ii cerea aprobarea!” Dar bunica a suras. Stia ca acel dialog din priviri era o prelungire a dialogului de acasa, din camera de muzica, in care nepotica se ruga sa ii dea voie sa plece la joaca si bunica o retinea pentru unele greseli. Acum ochisorii ei spuneau: „Vezi ca nu am mai gresit?” si bunica suradea si in timpul auditiei, ca si acum la aceasta observatie, bucuroasa ca nepotica primeste atatea felicitari.
Printre cei prezenti, care au vorbit despre proiectele lor , au fost:
~ poetul Ion Segarceanu, autor a multe carti de poezie, venit in Toronto cam de un an;
~ Ovidiu Creanga, autorul cartii „De vorba cu mos Bodranga” si epigramist. Domnul Creanga ne-a povestit o intamplare din viata lui, cum s-a duelat in scoaterea limbii cu regele Mihai, pe vremea cand amandoi erau de sase ani. Erau la Chisinau si intr-o zi de 10 Mai, mama lui l-a dus s-o vada pe Regina mama si pe marele voievod Mihai. Cand a vazut ca acest MARE voievod e tot atat de MIC cat el, dezamagit, cand a trecut pe langa ei, i-a scos limba. Copilul din marele voievod, nedorind sa ramana mai prejos, i-a intors gestul. Ovidiu Creanga ar fi vrut sa ii arate ce tare e si sa-i dea „la turloaie”, numai ca dorinta i-a ramas neamplinita.
~ poeta Laura Homa care s-a aniversat ziua in acest 10 Mai. Ea ne-a citit poezia ”In continuarea exilului”, care ne-a facut sa inghitim un nod in gat si sa facem o mica pauza ca sa nu se vada ca suntem gata sa strivim o lacrima inte gene dupa ultimile cuvinte:
„ ne ascundem dupa cuvinte nerostite...
...nu avem curajul sa plangem
cand e vorba de tara.”
~ Veronica Pavel autoare a patru carti
~ Dan Ghinea, autorul monumentalei lucrari ”Enciclopedia Geografica a Romaniei”;
~ Vasile Neacsu, autorul lucrarii ”Cu sau fara Isus”;
~ Mircea Tamas, autor a patru carti si una in lucru;
~ Daniel Deleanu, autor a trei carti in limba engleza;
~ Aurel Medan, cel care a infiintat corul „Armonia” din Toronto;
~ Tea Niculescu, autoare de schite si povestiri;
~ Liviu Radulescu, critic muzical;
~ Anca Ghitescu, critic de arta;
~ Ortanxa Moraru, artist plastic;
~ Magda Vasile, traducatoare de limba franceza, engleza si romana;
~ Daniel Chirulescu, istoric;
~ prof. Elena Buica, autoare de schite si povestiri;
~ Florin Zamfirescu, pictor;
~ Elena Dumitru, legist:
~ prof. Mihaela Bocsa, filozofie;
~ Peter Suba, analist;
~ si altii.
„Greii” zilei :
Graficianul Florin Hategan : care a primit recent doua mari premii internationale , reprezentand Canada. El a fost numit la aceasta intalnire omul grupului nostru comunitar al momentului si anul 2002 a fost numit in grupul nostru anul ”Florin Hategan”, asa cum cu un an inainte a fost numit anul ”Nicapetre”.
Cel de al doilea „greu” al zilei a fost Nicapetre, sculptor si autor a doua volume. Cel de al treilea este in lucru, dar are selectiuni deja publicate in ziar. El i-a facut lui Florin Hategan o frumoasa si pertinenta prezentare. A inceput cu o voce parca nesigura si pe masura ce cobora spre filonul gandirii unde erau depozitate reflectiile despre arta si propriul sau crez artistic, vocea se limpezea, si nu stiu cum, privirile nu i se mai vedeau. Coborase cu ele cu tot, in acea lume interioara unde scormonea acum ca sa aduca la lumina parerile lui despre arta lui Florin Hategan. Ascultandu-l, iti crestea inima putin si iti venea sa zici, asa ca pentru tine „a dat pamantul romanesc ceva roade bune”.
Cand copilul lui Florin Hategan, mai mic de trei ani, a tasnit din randurile auditorilor si a sarit in bratele tatalui, aflat in fata noastra, Nicapetre a comentat: „Ca om stim cine este, este tatal acestui copil care i-a sarit in brate, dar ca artist...” si iarasi il vedeai coborand in strafundul luminat al gandurilor.
Cel de al treilea greu-surpriza a fost o inaripata solie a vocilor de aur: Aura Urziceanu. Cu acest prilej a fost infiintat clubul de jazz caruia i s-a dat numele „Aura Urziceanu”. Artista emotionata a multumit pentru neasteptata propunere si initiativa. Nu ne-a putut delecta cu minunata ei voce, o mica raceala o impiedica, dar am primit cu totii invitatia la viitorul ei concert. Noi am fost foarte bucurosi ca o avem langa noi, figura ei luminoasa inca staruie asupra noastra. Una dintre fetite, Mara-Elena, i-a dedicat un cantec in ritm de jazz, „Bright Orange”.
Programul prevazut pentru doua ore dar care s-a intins inca alte doua , s-a incheiat asa cum a inceput, cu mancaruri, bauturi, voie buna si taifasuiala in dulcea noastra vorba romaneasca. Ne-am despartit cu regrete in suflet. Parca eram pe vremea cand plecam de acasa la internat si faceam socoteala chiar de la plecare cat timp mai e pana venim iarasi acasa.
Asa si acum, am facut noi socoteala cand ne mai intalnim: in 15 iunie, ca sa il comemoram pe marele nostru poet, Mihai Eminescu.
Suntem de acum invitati la atelierul maestrului Nicapetre, intr-o pitoreasca zona unde isi are el atelierul si acolo probabil vom canta langa statuia poetului:
„Adormind de armonia
Codrului batut de ganduri...”
Sau:
„Mai am un singur dor...”
Vom vedea noi ce putem sa facem ca sa dam cinstire asa cum se cuvine marilor nostri creatori.
Stim ca aripile domnului Dtru Puiu Popescu se vor intinde larg, iar noi atata asteptam.
Nu mai e chiar asa mult pana atunci. Chiar au si trecut ceva timp, aproape o zi...
|
Elena Buica – Pickering 5/11/2003 |
Contact: |
|
|
