Observatorul

Locuri spirituale si orase din Romania - Mânăstirea Bistrita - orasul ARAD

Mânăstirea Bistrita
Acest sfânt lăcas, cu 15 vieţuitoare care duc o viată de obste, păstorite de stareta Mihaela Tamas, se află în satul Bistrita din comuna Costesti, judeţul Vâlcea, la 6 km N de satul Costesti si 43 km VNV de municipiul Râmnicu Vâlcea. Mânăstirea Bistrita, cu biserica având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, este una dintre cele mai importante asezări monastice si culturale din Tara Românească, fiind o ctitorie din anii 1492-1494 a fratilor Craiovesti (respectiv Barbu – devenit monahul Pahomie, Pârvu, Danciu si Radu Craiovescu). În 1509, ansamblul monahal a fost în mare parte dărâmat de către domnul Mihnea cel Rău, care intrase în conflict cu boierii Craioveşti din cauza politicii sale autoritare. În perioada 1515-1519, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au reconstruit biserica şi chiliile, iar meşterii zugravi Dobromir, Dumitru şi Chirtop au executat picturile murale interioare. Ulterior, frecventele jafuri ale tâlharilor au provocat mari stricăciuni mânăstirii, fapt ce a determinat pe domnul Constantin Brâncoveanu să renoveze ansamblul monahal în anii 1683-1684. În 1820 biserica mânăstirii a fost repictată din iniţiativa marelui ban Grigore Brâncoveanu. Avariate grav de cutremurul din 11 ianuarie 1838, biserica şi clădirile anexe au fost rezidite în anii 1846-1855, sub domniile lui Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Biserica mânăstirii, realizată în stil neogotic, a fost pictată la interior, în 1855, de Gheorghe Tattarescu. La mânăstirea Bistriţa se păstrează moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse aici de Barbu Craiovescu în 1497. Din vechiul ansamblu ctitorit de boierii Craioveşti se mai păstrează doar biserica-bolniţă cu hramul “Schimbarea la Faţă”, construită în anii 1520-1521 şi pictată imediat după aceea, iar în 1710 i s-a adăugat un pridvor. La mânăstirea Bistriţa a fost instalată,la începutul secolului 16, prima tiparniţă din Ţara Românească de către ieromonahul Macarie, de sub teascurile căreia a apărut, la 10 noiembrie 1508, din iniţiativa domnului Radu cel Mare,” Liturghierul” în limba slavonă, prima carte tipărită în Ţara Românească.

ARAD
Municipiul Arad, resedinţa judetului cu acelasi nume, se află situat în extremitatea vestică a României, în Câmpia Aradului, la 107 m altitudine, pe ambele maluri ale râului Mureş, la 26 km de graniţa cu Ungaria. La 1 iulie 2001, în municipiul Arad locuiau 183 352 persoane (faţă de 56 260 suflete în anul 1900 şi 8 476 în anul 1804), din care 86 415 de sex masculin şi 96 937 de sex feminin. Dacă raportăm populaţia la suprafaţa totală a oraşului (39,4 kmp), rezultă o densitate de 4 654 locuitori/kmp. Aradul este unul dintre cele mai mari şi mai importante noduri rutiere şi feroviare ale ţării (pe aici trece magistrala de cale ferată Bucureşti – Arad – Curtici – Budapesta - Viena ; staţia de cale ferată din Arad a fost inaugurată în 1858). La Arad se află un aeroport internaţional (modernizat în perioada 1 septembrie 1994-1 iunie 1995), precum şi un centru regional de control, dirijare şi informare a transportului aerian (civil şi militar), inaugurat la 30 noiembrie 1994. Activitatea economică a oraşului, cu vechi tradiţii (în 1872 a luat fiinţă uzina “Hendl” pentru construcţii de maşini, în 1891 fabrica de mobilă “Lengyel”, în 1892 uzina de vagoane “Johann Weitzer”, în 1909 uzinele textile “Neumann” ş.a.), este reprezentată în prezent prin centralele electrice şi de termoficare Arad I (intrată în funcţiune în 1965) şi Arad II (dată în folosinţă în 1992), întreprinderile constructoare de vagoane de cale ferată pentru mărfuri şi călători (inclusiv vagoane de metrou), de strunguri, maşini-unelte, utilaje agricole ş.a., combinatul chimic (îngrăşăminte chimice complexe, coloranţi, lacuri, vopsele ş.a.), fabrici de aparate şi instrumente de măsură, verificare şi control, de mobilă, confecţii, tricotaje, ţesături din bumbac, încălţăminte, articole de feronerie, jucării, ceasuri deşteptătoare, seringi şi ace cu unică întrebuinţare, produse alimentare etc. La Arad există mari sere legumicole, o ciupercărie (din 1972), iar în afara oraşului sunt livezi de piersici. Aradul este un vechi şi important centru cultural, de învăţământ, bancar, sportiv şi turistic al ţării. Prima şcoală (cu predare în limba germană) a fost înfiinţată în 1715 de călugării minoriţi, în 1753 a fost inaugurată o şcoală secundară, în 1812 a fost fundată Schoala preparandă sau pedagoghicească a naţiei române – prima şcoală pedagogică românească din Transilvania care pregătea învăţători pentru şcolile cu predare în limba română, iar în 1919 ia naştere Şcoala superioară “Moise Nicoară”, cu predare în limba română. În prezent, la Arad funcţionează universitatea de stat “Aurel Vlaicu” (fundată la 18 mai 1990) şi universitatea particulară “Vasile Goldiş”, ambele cu 14 facultăţi, 8 051 studenţi şi 527 cadre didactice (în anul şcolar 2000/2001), un teatru dramatic (fundat în 1948) cu secţii în limbile română şi maghiară şi un teatru de marionete (inaugurat în 1951), o filarmonică de stat (1948), numeroase biblioteci (între care se remarcă Biblioteca judeţeană, fundată în 1913, cu circa 510 000 volume şi mai multe colecţii rare) şi nenumărate muzee, printre care Muzeul judeţean (întemeiat în 1892), cu colecţii de arheologie, istorie, etnografie, artă românească clasică şi contemporană, de pictură europeană (din sec. 17-19), de artă decorativă şi de ştiinţele naturii, Muzeul de Artă (înfiinţat în 1913) cu lucrări aparţinând pictorilor şi sculptorilor români din sec. 19-20 şi exponate semnate de maeştrii flamanzi, italieni ş.a. Aradul este, totodată, un vechi centru cultural, aici luând fiinţă câteva asociaţii culturale cu un important rol cultural şi politic în lupta pentru eliberarea naţională a românilor transilvăneni şi pentru menţinerea unităţii naţionale. Printre aceste asociaţii culturale se evidenţiază “Asociaţiunea Naţională arădeană pentru cultura poporului român”, întemeiată în 1862, “Concordia” (fundată în 1910), Atheneul Popular” (1931) ş.a.

Istoric. Săpăturile arheologice efectuate în cartierul Aradu Nou au scos la iveală o necropolă datând din sec. 4 î.Hr., precum şi ţigle cu ştampilele legiunilor romane a V-a Macedonica şi a IV-a Flavia. În 1994, arheologii au identificat o zonă în centrul oraşului din care s-au recuperat obiecte de ceramică neagră, canelată, şi cărămizie, lucrate cu mâna, între care se remarcă un vas-biberon datând din prima Epocă a fierului (Hallstatt). Prima menţiune documentară datează din perioada 1080-1090, apoi aşezarea apare consemnată în documentele anului 1131, iar în 1329 este amintită ca civitas (oraş). În 1202, într-un act de confiramre a moşiilor bisericii din Arad se menţionează prezenţa mai multor obşti săteşti în care ţăranii duceau o existenţă liberă, fiecare familie având câte o gospodărie proprie. În 1514, populaţia oraşului s-a alăturat răsculaţilor conduşi de Gheorghe Doja, iar în februarie-mai 1527 a participat la răscoala condusă de Ivan Nenada contra nobilimii maghiare. Ocupat de turci în 1550, Aradul a fost inclus în paşalâcul Timişoara (provincie otomană condusă de un paşă) şi transformat în sediul unui sangeac (unitate administrativă otomană) care a durat între 1552 şi 1600 şi între 1616 şi 1687. În anii 1553-1555 turcii au construit un fort (o cetate) pe malul drept al Mureşului. Eliberat de sub stăpânirea turcilor de oastea lui Mihai Viteazul, în anul 1600. În 1616 Aradul revine sub dominaţia otomană până în 1687 când a intrat în componenţa Imperiului habsburgic. În perioada dominaţiei habsburgice (1687-1867) cetatea din Arad a fost reconstruită (1698-1701) după planurile lui Eugeniu de Savoia. În timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi, cetatea Aradului a fost asediată de curuţi în 1707, dar fără succes. Cetatea a fost supusă unor lucrări de refacere în anii 1762-1783. În 1724, în zona Aradului s-au aşezat mai mulţi colonişti germani întemeind Aradu Nou (azi cartier). La 22 martie 1848, populaţia oraşului Arad s-a întrunit într-o mare adunare care a adoptat programul Revoluţiei din 1848-1849. La 30 octombrie 1918 s-a constituit Comitetul Naţional Român Central al Partidului Naţional Român, condus de Vasile Goldiş, care şi-a avut sediul la Arad (în perioada 3 noiembrie – 1 decembrie 1918) în vederea pregătirii actului Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. În urma dictatului fascist de la Viena, din 30 august 1940, Aradul, împreună cu partea de NV a Transilvaniei, a fost reocupat de unguri (septembrie 1940), fiind stăpânit de aceştia până la 22 septembrie 1944 când a fost eliberat de ostaşii armatei române. La 17 februarie 1968 Aradul a fost declarat municipiu şi, totodată, reşedinţa judeţului Arad. Aradul a fost primul oraş din ţară care s-a alăturat revoltei anticomuniste izbucnite la Timişoara în decembrie 1989, dându-şi jertfa de sânge în lupta pentru abolirea comunismului în România. La 15 decembrie 1994, cu prilejul împlinirii a 5 ani de Revoluţia din decembrie 1989, municipiul Arad a fost declarat, de către Parlamentul României, oraş-martir.
Monumente: Cetatea Aradului, datând din sec. 16, a fost reconstruită în anii 1698-1701, în stil Vauban, şi refăcută între 1762 şi 1783, având în incintă un ansamblu de clădiri în stil baroc; Clădirea Primăriei, construită în anii 1872-1876, în stil renascentist, după planurile arhitectului Pekar Ferenc, cu un orologiu în turn montat în 1878; Clădirea Teatrului Vechi, construită în anii 1816-1817, în stil neoclasic după planurile arhitectului Jacob Hirschl (azi cinematograf), în care prima reprezentaţie a avut loc în toamna anului 1817 (mişcarea teatrală din Arad începuse de fapt în 1787, fără a avea un local special); Clădirea Teatrului Nou, inaugurată în 1874; Palatul Culturii, ridicat în anii 1910-1913, în stil eclectic, după planurile arhitectului Szantay Ludovic; Clădirea Palatului de Finanţe (1885); Clădirea Tribunalului (1892), în stil neobaroc; Clădirea Cazinoului (1872), azi restaurant; Palatul “Bohuş”, azi sediul unei bănci; Palatul Băncii Naţionale (1905-1906); Hotel “Ardeal” (1841), în stil neoclasic; Biserica ortodoxă sârbă cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în anii 1698-1702, în stil baroc (restaurată în 1790, cu unele modificări din 1822 şi repicatată în 1902 de Ştefan Aleksic); Capela romano-catolică “Sfântul Florian” (1751-1753), în stil baroc; Mânăstirea “Gai”, cu biserica având hramul “Sfântul Simion Stâlpnicul” , construită în anii 1760-1762, în stil baroc, prin grija episcopului Sinesie Ivanovici şi pictată la interior în 1767 de Ştefan Teneţchi Ponerchiu. În sec. 18-19, mânăstirea “Gai” a fost folosită ca reşedinţă episcopală de vară şi ca gropniţă a episcopilor de Arad. Până în 1955 a funcţionat ca biserică de parohie pentru credincioşii cartierului Gai din Arad, după care a redevenit mânăstire. Desfiinţată de autorităţile comuniste în 1959, prin Decretul 410, mânăstirea “Gai” a fost reînfiinţată în 1964 prin strădania P.S. Episcop Teoctist (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) când Biserica a fost restaurată şi s-a închegat obştea monahală de maici; Catedrala ortodoxă română cu hramul “Sfântul Ioan”, construită în anii 1862-1865, în stil neoclasic, prin osârdia episcopului Procopie Ivanovici, pe cheltuiala bancherului George Sina din Viena şi a familiei Mocioni, a fost pictată la interior în 1956-1958 de Anastase Damian şi completată cu unele picturi executate de Eremia Profeta în 1966; Catedrala romano-catolică (1902-1904); Biserica romano-catolică (1812-1821); Biserica evanghelică luterană (1906); Sinagoga (1827-1834); Biserica Roşie (1900); Statuia Sfântului Nepomuk (1729) ş.a.

Dan Ghinea - Toronto 5/7/2003

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian