Anul 2007 de la Hristos în Republica Moldova
Independenţă, Federalizare ori Unire?
Câţiva ani în urmă, pe vremea agrarienilor, societatea moldovenească dintre Nistru şi Prut era divizată în două tabere ostile, una din care purta numele poetic (desigur!) Independenţă, iar cealaltă tot atât de poetic – Unire. Astăzi, graţie comuniştilor şi ajutorului misiunii OSCE în Moldova, aceste tabere şi-au lărgit considerabil rândurile, şi deşi şi-au schimbat numele pe altele mai puţin poetice, Federalizare şi Integrare Europeană, ostilităţile dintre ele nu-s mai puţin dure. Cele mai mare surprize ne le oferă tabăra Federalizare. Aceasta, înglobează acum nu numai şleahta comunisto-agrariană şi simpatizanţii lor, ci şi alte segmente ale clasei noastre politice şi, se pare că în curând, la ea ar putea adera şi liderii de la Tiraspol cu tot rmn-ul lor. Şi, ceea ce este mai curios e că susţinătorii acesteia, îmbrăţişând cu ardoare de astă dată Federalizarea, îşi arborează pe corturi, de la o vreme, şi flamura Integrării Europene, creând astfel panică şi derută în tabăra celor ce arborează doar flamura Integrării Europene.
În aceste împrejurări, tot mai multă şi mai multă lume nu ştie cine ar putea să o scape de nevoile multe în care se zbate – federaliştii sau cei cu Integrarea Europeană? Şi dacă federaliştii pledează şi ei pentru Integrare Europeană, de ce să ne opunem federalizării, mai ales că astfel ne împăcăm cu ruşii şi ucrainenii?
Nu este, aşadar, de loc lipsită de sens încercarea de a descifra motivele şi raţiunile care ghidează cele două tabere atât de diferite să recurgă la aceiaşi magică Integrare Europeană. De fapt, mie însumi încerc să-mi răspund – poate oare federalizarea grăbi sau cel puţin asigura aderarea RM la UE , chiar dacă aceasta va afecta fiinţa noastră naţională? Şi în definitiv, de ce ar trebui să optăm pentru Uniunea Europeană?
De ce Uniunea Europeană?
Mass media, dar şi forţele politice de la noi tot mai des vorbesc despre Uniunea Europeană ca despre o staţie terminus la care majoritatea populaţiei RM râvneşte să ajungă. Este oare adăvărat acest lucru?
Judecând după rezultatele alegerilor din ultimii ani, dar şi după cele ale sondajelor recente de opinie, nu putem avea certitudinea că grosul populaţiei de la noi optează de-acum pentru Uniunea Europeană, altminteri nu am mai fi unica ţară din Europa condusă de comunişti. Dacă avem argumente convingătoare în favoarea integrării europene a RM a încerca odată şi încă odată să explicăm cetăţenilor RM de ce trebuie sprijinit acest curs nu este lipsit de sens.
Aşadar, de ce merită ca şi RM să ajungă în Uniunea Europeană? Câteva din cele mai importante motive sunt următoarele:
aderarea RM la această uniune ar însemna ieşirea ei definitivă din starea de vasalitate şi vulnerabilitate permanentă, şi repunerea ei, cu acte legale recunoscute, în drepturile de care a fost privată prin forţă de străini;
UE este o familie a celor mai dezvoltate şi civilizate state europene, unde nivelul de viaţă şi de protecţie socială, de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului sunt foarte înalte, de neimaginat în cadrul CSI sau în independenta RM;
statele candidate, pentru a deveni compatibile cu standardele UE, primesc fonduri enorme nerambursabile şi asistenţă tehnică gratuită de la instituţiile UE. Or, asta înseamnă milioane sau chiar miliarde de euro care ar putea ajunge în RM, adică în oraşele, satele şi casele noastre;
într-o uniune în care gravele noastre probleme economice şi sociale vor fi rezolvate, iar dezmăţul contrabandei, corupţiei şi ilegalităţilor de tot felul va fi curmat, coeziunea socială va creşte. Şi asta pentru că în UE găgăuzii şi bulgarii nu vor mai fi obsedaţi de autonomii, având în preajmă ţările lor de origine, iar reprezentanţii etnicilor ruşi şi ucraineni nu vor mai fi tentaţi să se lase atraşi în activităţi separatiste – bunăstarea şi stabilitatea oferită de RM - membră a UE, va trage mai tare la cântar decât ofertele naţionaliste şi velicoderjavnice;
la această uniune au aderat sau urmează să adere, din convingere, din calcul responsabil şi nu din constrângere, toţi vecinii istorici ai Moldovei, inclusiv state slave (care nu se lasă ademenite de CSI sau de uniunea Rusia-Bielarusi) şi chiar Turcia!
accesul RM la piaţa enormă a UE oferă nu numai posibilităţi extraordinare de dezvoltare economică, de afirmare şi angajare în câmpul muncii a populaţiei noastre, dar şi posibilitatea de a-i readuce acasă pe majoritatea celor care au luat deja drumurile bejeniei pentru a nu muri de foame;
doar aderând la Uniunea Europeană putem fi alături de fraţii noştri de peste Prut, reîntregind astfel spaţiul lingvistic, cultural şi, atât cât vom vrea, şi cel politic, în care ne vom putea salva identitatea naţională şi împlini plenar vocaţia noastră istorică.
Nu este, cred, o manifestare de naţionalism faptul de a vrea să fii împreună cu fraţii tăi drepţi, cu care ai ctitorit şi ridicat împreună o ţară, aşezată chiar în calea ce duce spre UE, cu care ai convieţuit şi creat sute de ani împreună aceeaşi cultură şi civilizaţie. Pentru că dacă acesta este naţionalism, cum putem numi patriotism zelul de a te depărta deliberat de ei şi a opta să rămâi doar cu fratele transnistrean asimilat de străini cu care ai fost alături doar pe parcursul ultimilor 50 de ani? Ce mamă sau tată normal ar îndemna la aşa ceva? Procedează oare la fel matuşca Rusia, care pentru a nu-şi înstrăina copiii trimişi să colonizeze regiunea Kaliningrad, şantajează acum întreaga Europă, deşi pericolul asimilării acestora chiar dacă există acesta nu poate veni decât din partea fraţii lor slavi, polonezii? Trebuie să-ţi urăşti prea de tot neamul din care te tragi, să le doreşti prea mult rău propriilor tăi copii ca, având posibilitatea să alegi, să optezi pentru Tiraspol în locul Iaşului, sau pentru Râbniţa în locul Sucevei.
În cazul RM temerea unora, că aderând la UE o parte din suveranitate va fi cedată acesteia, este lipsită de relevanţă, având în vedre că în perioada sovietică noi oricum n-am avut-o, iar astăzi independenta RM nu-şi exercită pe deplin suveranitatea pe întregul său teritoriu naţional. Pierderile cauzate producătorilor agricoli autohtoni sau celor din alte ramuri ale economiei naţionale de politica comunitară de protejare a propriilor săi producători, nu pot fi oricum comparate cu ajutoarele şi beneficiile pe care le-am putea obţine aderând la UE, nemaivorbind de garanţiile pe termen lung de dezvoltare şi afirmare pe care aceasta ni le-ar putea oferi.
S-ar părea că totul e clar şi că n-ar trebui să ne temem că populaţia noastră ar mai greşi şi la următoarele alegeri, viitorul european nefiind pierdut cu desăvârşire. Bineînţeles, dacă între timp, fosta metropolă nu ne-ar fi jucat festa. Antrenarea noastră în războiul din Transnistria, apariţia separatismului transnistrian şi cel găgăuz, cruciada fără capăt dintre partidele democratice şi naţionale din RM, aducerea la putere a comuniştilor chiar în momentul când are loc extinderea masivă a UE spre est şi, în sfârşit, iniţiativa de federalizare – toate astea reprezintă piedici serioase în calea integrării europene a RM.
Desigur, este greu de crezut că Moscova nu ar înţelege că aderarea noastră la UE ar favoriza mult întreaga populaţie a RM, inclusiv şi pe etnicii ruşi de aici de care aceasta zice că are atâta grijă. Cu toate astea, Rusia în mod făţiş face ce-i stă în putinţă pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
Înainte de a încerca să descifrăm raţiunile pe care se sprijină un comportament atât de ciudat, merită să facem nişte constatări nu mai puţin curioase. Se ştie, că Federaţia Rusă şi opinia publică din această ţară se opun cu îndârjire extinderii Uniunii Europene, ca de altfel, şi NATO, nu de azi şi nici de ieri, chiar dacă în exterior argumentele pe care ea le-a invocat în ultimii ani au fost luate în serios doar de cercuri “alese” din Bielarusi şi RM. Cu toate astea, judecând după exodul masiv al ruşilor spre ţările UE (ca de altfel şi către SUA sau Canada), sau după amploarea cererilor pentru obţinerea unei vize Shenghen, se pare că aproape nu există persoană în Rusia care nu ar dori să devină posesor al unui paşaport european sau măcar să obţină viza mult râvnită, de dorit multiplă şi pe un termen nelimitat. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre majoritatea ruşilor ce locuiesc în Transistria or de partea astlaltă a Nistrului, precum şi despre cei care fac parte din rândurile Partidului Comuniştilor sau votează pentru aceştia. Suntem martorii unui comportament paradoxal care nu a fost încă descifrat la noi de publicul larg.
În ceea ce priveşte atitudinea ostilă a Federaţiei Ruse faţă de aderarea RM la UE, există doar doua explicaţii:
ori conducerii Rusiei nu-i pasă de interesele ţării şi a compatrioţilor săi, iar populaţia ţării gândeşte altfel, dar din frică nu mărturiseşte sincer acest lucru. Această explicaţie nu pare a fi plauzibilă;
ori Rusia doreşte ea însăşi să devină membru al UE, dar pentru că nu are nici o şansă de a obţine acest statut în anii care pot fi astăzi cuprinşi cu ochii politicului, îşi apără consecvent şi eficient interesele sau altfel spus, îşi face jocul, punând beţe în roate altor state ce ar putea avea această şansă. Mai multe declaraţii recente făcute de diverşi demnitari ruşi elucidează de fapt motivul de bază pentru care Rusia se opune extinderii UE. La întrevederea neformală ce am avut-o cu Dmitrii Rogozin şi Evghenii Primakov în timpul vizitei din anul 2000 la Chişinău a preşedintelui Putin, solicidându-le acestora să-mi explice raţiunile pentru care Rusia acceptă ca ţări slave precum Polonia sau Bulgaria să adere la UE şi la NATO, iar R. Molodva nu, aceştia mi-au răspuns franc: şi Rusia ar vrea să adere la UE dar, dacă Moldova şi alte state CSI nu aderă împreună cu ea la această uniune, Rusia ar putea rămâne izolată şi nu se ştie mai apoi ce şanse va avea şi care va fi statutul ei în regiune. Clar, nu?
În ceea ce priveşte însă comportamentul oponenţilor duri ai aderării RM la UE din interiorul RM, explicaţiile ce se pretează logicii, nu şi bunului simţ, sunt următoarele:
ori aceşti oponenţi sunt în serviciul direct al Rusiei, apără interesele ei şi nu cele ale statului în care locuiesc;
ori aceştia, alarmaţi de schimbările ce vor surveni odată cu apropierea RM de UE, urmăresc doar interesele lor de grup (bunăoară, de a menţine în continuare anumite poziţii ce le convin în societate, în economie sau în domeniul lingvistic) şi nicidecum interesele majorităţii populaţiei acestui stat;
ori aceştia nu vor să recunoască sau nu pot înţelege schimbările cardinale ce s-au produs în lume şi situaţia unică în care s-a pomenit RM, şi-i sprijină pe anti-europenişti, adică pe comunişti, din inerţie, comoditate sau din prostie (naţională?), prejudiciind grav destinul întregii populaţii a RM.
De ce nu federalizare?
Întrucât câteva din statele importante din Occident sunt state federale, bunăoară SUA şi Germania, modelul federativ este invocat în democraţiile occidentale ca un instrument eficace care asigură unitatea unor subiecţi cu particularităţi distincte. Astfel, este de-a dreptul o nenorocire, mai ales când însăşi Europa se federalizează, să încerci a combate modelul federal de organizare a statului în faţa americanilor, nemţilor, OSCE sau altor organizaţii internaţionale. Acest crud adevăr explică de ce până astăzi nici o ţară importantă din Occident, Franţa bunăoară (ţara care de-a lungul anilor s-a opus stoic implementării modelului federal de organizare statală), nu a criticat modelul de federalizare propus RM de OSCE. Ca unul din foştii politicieni care am apărat constant cursul pro-occidental al RM şi am propus implementarea modelului belgian de organizare comunitară în regiunea transnistriană a RM (fapt pentru care am fost acuzat de unii că doresc federalizarea RM), risc să-i dezamăgesc şi pe unii din prietenii mei din Occident, argumentând mai jos, că federalizarea RM exclude posibilitatea aderării RM la UE şi, deci, este nocivă acesteia.
Este bine ştiut în ştiinţă, că orice sistem poate funcţiona stabil doar dacă derogările funcţionale generate de factorii de risc nu pot împinge sistemul în proximitatea liniei ce demarchează buna funcţionare de cea defectă. Cu referire la sistemele sociale, putem susţine, că o societate este cu atât mai stabilă şi mai puţin vulnerabilă influenţelor de tot felul, interne sau externe, cu cât aceasta dispune de entităţi interioare cât mai stabile, adică o majoritate mai stabilă. Evenimentele recente ce s-au produs în societăţile post-comuniste demonstrează, că statele în care există o etnie majoritară stabilă, ne fragmentată, n-au fost sau au fost puţin afectate de separatism, şi nu s-au lăsat ademenite să accepte în legislaţia lor norme nevalidate la scară europeană pentru a-şi păstra echilibrul.
De altfel, chiar dacă de la tribune oficiale nimeni nu spune acest adevăr, putem cu uşurinţă observa cum majoritatea statelor ţin cont de el în politica lor demografică. Bunăoară, SUA sau Canada în fiece an fixează anumite cote pentru naturalizarea imigranţilor veniţi din diverse state ale lumii, aşa încât sosirea acestora să nu schimbe semnificativ balanţa, echilibrul existent între diversele grupuri sociale, etnice sau culturale din aceste ţări. Şi întrucât toată lumea vrea pace nu revolte şi nesfârşite hărţuieli, existenţa acestui echilibru (adică a unei majorităţi stabile) este sprijinită atât de elementul majoritar, cât şi de minorităţi. Nimeni în Occident nu tratează drept naţionalism sau rasism faptul că statul are grijă de menţinerea acestui echilibru. Dimpotrivă, e de ajuns ca o forţă sau lider politic să neglijeze acest lucru sau să îndemne la dezechilibru, ca întreaga societate să ia măsurile de rigoare pentru a pune capăt unor posibile dezechilibre.
Dispune oare RM de entităţi suficient de puternice şi stabile (etnice, lingvistice, sociale sau politice), care, în cazul federalizării, să-i poată asigura echilibrul? Să examinăm câteva factori ce ne pot edifica în acest sens.
Factorul etnico-lingvistic. Din punct de vedere etnic, RM dispune de o majoritate ce revine populaţiei autohtone, românilor moldoveni, care constituie circa 64 la sută din întreaga populaţie a RM. Având însă în vedere faptul că pe parcursul perioadei de ocupaţie sovietică mulţi din aceştia au fost asimilaţi, iar majoritatea lor locuieşte astăzi în sate, ponderea lor în societatea moldovenească este mai redusă, mai ales acum, când mulţi din ei au plecat la muncă peste hotare. Este evident, federalizarea RM va fragmenta şi mai mult componenta etnică principală ce asigură astăzi, la nivel etnic, echilibrul în societatea moldovenească. Mai mult, românii moldoveni din Transnistria, izolaţi de fraţii lor din Basarabia, ca de altfel şi ucrainenii, vor fi supuşi în continuare asimilării de către componenta majoritară rusificată din Transnistria.
În cadrul unui stat federativ, în care componenta autohtonă moldovenească va fi considerabil slăbită, şi găgăuzii şi bulgarii din sudul RM vor avea de pierdut. Pentru că, ducând lipsă de suficient potenţial uman şi economic pentru a-şi afirma şi impune propriile lor valori în administraţie, economie şi în şcolile din regiune, unităţile teritorial-administrative ale acestora vor rămâne în continuare nişte plantaţii exotice, dominate de clanuri interesate îndeosebi în a controla organele de drept şi vamale din regiune pentru a avea câştiguri ilegale cât mai grase. Copiii bulgarilor şi găgăuzilor vor rămâne să înveţe tot în limba rusă şi, menţinând dominaţia umbrelei mediatice de limbă rusă în regiune, acest protectorat rusesc va rămâne să dăinuie încă mult timp.
Odată federalizaţi, românii moldoveni, după ce au cunoscut ani buni de renaştere şi emancipare naţională, confruntându-se cu noile realităţi federative, nu vor putea să nu ajungă la mintea moldoveanului de pe urmă. Nu este greu de prevăzut că într-o Moldovă federalizată limbii române i se va rezerva acelaşi rol de cenuşăreasă pe care la avut în RSSM, pentru că, evident, vorbitorii de limbă rusă nu numai că nu vor dori să înveţe limba română, ci dimpotrivă vor impune utilizarea obligatorie a limbii ruse. Şi atunci numai despre stabilitate şi echilibru nu vom putea vorbi în federaţia moldovenească. Pentru că abia atunci le vor fi dragi basarabenilor fraţii de sânge de peste Prut, mai ales că şi UE va fi în preajmă...
S-ar putea, ca după ce moldovenii vor începe să se frământe, alertaţi, găgăuzii şi bulgarii, vor înţelege până la urmă că ar fi fost mai bine să-i urmeze pe moldoveni şi să se apropie, la rândul lor, de fraţii lor de sânge din Bulgaria şi Turcia, adică să regrete ratarea aderării RM la UE ... fără Transnistria. Şi atunci, la ce bun să iniţiem o astfel de federaţie acum?
Factorul politic. Chiar dacă, îndată după prăbuşirea URSS, în partea basarabeană a RM factorul etnic a jucat un rol deosebit în configurarea forţelor politice (chiar şi atunci când acest lucru nu s-a urmărit), partidele politice de aici, cu anumite excepţii, sunt croite după model european. Majoritatea acestora, cu excepţia comuniştilor, sprijină reformele democratice şi economia de piaţă, conştientizează necesitatea urmării cursului integrării europene sau, cel puţin, nu fac opoziţie acestui curs. Recent, până şi Partidul Comuniştilor aflat la guvernare a început să declare integrarea europeană drept obiectiv prioritar pentru RM.
În Transnistria însă, unde regimul dictatorial sovietic perpetuează cu anumite modificări până astăzi, lupta politică se duce după alte reguli decât pe partea dreaptă a Nistrului. Transnistrenii, de mai bine de 13-14 ani ţinuţi sub controlul mediatic al Tiraspolului şi Moscovei, au nevoie, chiar şi în cazul unei reglementări reuşite a conflictului transnistrian, de ani buni ca să îmbrăţişeze sistemul politic de valori al basarabenilor. Populaţia găgăuză şi bulgară din sud, încurajată de clanurile interesate din regiune (dar şi de anumite cercuri de la Chişinău) de a desconsidera centrul şi a vedea în măsurile disciplinatorii ale Chişinăului, doar acţiuni restrictive şi de constrângere, din punct de vedere politic va continua să simpatizeze cu forţele politice interesate în existenţa unui guvern central slab, anemic şi vor vota liderii acestora, făcând astfel jocul forţelor de sorginte promoscovită. În aceste împrejurări, federalizarea RM neîndoielnic va stimula pretenţii noi din partea liderilor găgăuzi, în primul rând, care şi de astă dată vor găsi sprijinul şi simpatia Tiraspolului, Moscovei şi ... OSCE.
Totodată, constituirea federaţiei moldoveneşti va consolida şi mai tare aripa prorusă, antioccidentală în societatea noastră. Încurajată de cadrul legal favorabil ce i s-a oferit, aceasta nu va pregeta să procedeze la acţiuni revanşarde, să îşi facă simţită influenţa tot mai mare şi mai obraznic în funcţionarea limbilor, în biserici, în viaţa culturală şi în mediul urban. Iată de ce este greu de admis, chiar şi în vis, că odată cu federalizarea RM va deveni, din punct de vedere politic, mai stabilă şi mai pregătită pentru democraţie. În aceste condiţii putem oare aştepta ca federaţia moldovenească să aibă şanse mai mari de aderare la UE decât o RM unitară? Şi va putea oare federaţia moldovenească să solicite oficial aderarea sa la Uniune înainte ca Moscova să dorească acest lucru? Desigur, nu!
Factorul economic. Chiar dacă federalizarea RM ar putea potoli temporar pretenţiile Tiraspolului faţă de Chişinău şi ar conduce la restabilirea sistemului fiscal şi juridic unic, la stabilizarea economică şi poate chiar la o anumită creştere a investiţiilor străine în RM, câteva riscuri majore nu pot fi ocolite şi în acest caz. Să le enumărăm.
Este bine cunoscut faptul că în perioada sovietică Moscova prin intermediul planificării centralizate a avut grijă să dezvolte în special zona transnistreană şi localităţile urbane din fosta RSSM, unde trimişii săi preferau să se stabilească. Pe această cale, principalele investiţii şi locuri de muncă create erau oferite cu precădere noilor veniţi în defavoarea populaţiei băştinaşe. Aceasta explică de ce în ajunul perestroikăi, grosul managerilor şi specialiştilor din industrie îl constituiau nemoldovenii. Aceştia, beneficiind de poziţii-cheie în economie şi administraţie, odată cu liberalizarea şi crearea cooperativelor, apoi a sectorului privat, au preluat de la stat bunuri şi fonduri, deseori ilegal sau la preţuri derizorii, punând astfel bazele unei părţi importante a sectorului privat din RM. Proclamarea independenţei RM, prăbuşirea URSS, apoi războiul din Transnistria şi schimbările democratice promovate de parlamentul de la Chişinău au stimulat trecerea unei părţi însemnate a businessului acestora în zona economiei tenebre. În ultimii ani, în colaborare cu capitalul rusesc, aceştia, dispunând de importante resurse financiare şi poziţii cheie pe piaţă, prin intermediul diverselor licitaţii şi acţiuni de cumpărare-vânzare, au pus stăpânire în mod legal pe partea cea mai profitabilă a sectorului privat din partea basarabeană a RM şi din Transnistria. Acest business face o concurenţă tot mai neloială companiilor din Occident, somându-le pe acestea să părăsească piaţa (cazul cu Union Fenosa este elocvent).
Aşa cum se văd astăzi lucrurile, înflorirea corupţiei şi economiei subterane în fostele republici sovietice chiar dacă am admite că nu a avut loc cu sprijinul Rusiei, nu putem spune că nu îi convine acesteea. Este de ajuns să ne referim doar la evenimentele recente din Kazahstan (declanşate după ce SUA au acuzat dur regimul lui Nazarbaiev de corupţie) pentru a vedea cât de importantă poate fi corupţia pentru ca o fostă colonie să „vrea benevol” o alianţă politică cu F. Rusia. Este de accea previzibil care va fi impactul creşterii ponderii capitalului rusesc în RM pentru viitorul european al acesteea.
Este evident aşadar, că în cadrul unei federaţii moldoveneşti acest capital şi cercurile afiliate lui vor încuraja proliferarea economiei tenebre şi racketul economic, ceea ce va aduce atingere nu numai statului RM, ci şi capitalului străin în regiune. Este de aşteptat că, în aceste condiţii, investitorii străini nu vor vrea să rişte a investi în RM. Lipsa unei concurenţe adevărate pe piaţa noastră va aduce grave prejudicii cumpărătorului şi celor care produc materie primă, în primul rând, satelor. Astfel cumpărătorului local i se vor impune mărfuri şi servicii de calitate îndoielnică la preţuri dictate de monopolişti, iar producătorii agricoli să-şi comercializeze la preţuri derizorii marfa. În asemenea circumstanţe interesele economice ale oligarhilor vor penetra şi mai mult sfera politicului, ceea ce negreşit va avea repercursiuni grave asupra democraţiei în RM şi va îngrădi şi mai mult calea RM către UE. Este de aşteptat că în aceste condiţii tot mai mulţi cetăţeni ai RM, în special tinerii cu studii superioare, vor fi puşi în situaţia de a părăsi RM, iar cei plecaţi mai înainte la munci peste hotare, să nu mai revină acasă vreodată.
Factorul geopolitic. Neîndoielnic, o RM federalizată şi cuprinsă de patimile descrise mai sus, va fi un vecin foarte incomod şi imprevizibil atât pentru UE lărgită, cât şi pentru Ucraina. Liniştea pe care şi-o doresc atât de mult statele ce ne îndeamnă să o instalăm prin federalizare nu va încălzi, până la urmă, pe nimeni, doar poate pe Rusia. Pentru că, ori de câte ori Moscova va dori să folosească cartea federaţiei moldoveneşti pentru a exercita anumite presiuni asupra Occidentului, Bucureştiului sau Chişinăului, ea o va folosi neapărat. Şi atunci, tot sfetnicii care astăzi ne îndeamnă, în numele OSCE sau altor state, să acceptăm federalizarea, vor avea bătaie de cap cum să tempereze subiecţii atât de egali ai federaţiei moldave. Disputele lingvistice, etnice, hărţuielile de ordin teritorial sau economic, pretenţiile nesfârşite de a obţine facilităţi pentru unii în defavoarea altora – iată şirul de probleme ce va anima viitoarea federaţie. Până la urmă, cei care vor avea cel mai mult de suferit în urma acestei alegeri, va fi chiar populaţia RM. Dar pentru că statele federative sau confederative, subiecţii căreia nu s-au luat din dragoste, nu pot exista la nesfârşit, mai ales că şi lumea se mai schimbă, într-un târziu, poate peste 10, 20 sau poate 50 de ani, acest colhoz federal va trebui desfiinţat. Atunci însă, revenirea la normalitate ne va costa scump, iar cel mai mult vor plăti chiar urmaşii celor ce astăzi sunt îndemnaţi să obţină statut de subiecţi egali ai federaţiei moldoveneşti...
Aşadar, cursul spre federalizarea RM nu este compatibil cu cursul spre integrare europeană. Divizarea prin federaţie a moldovenilor şi atomizarea teritorială promovată de comunişti distruge fragilul echilibru existent astăzi în societatea noastră. De ce oare acest pericol, atât de evident nu este observat de noi? În primul rând, pentru că RM, deşi şi-a obţinut formal independenţa, rămâne încă un satelit al Moscovei. E adevărat, regimul sovietic a fost prevăzător şi a avut grijă ca să nu ne putem smulge din chingile fratelui mai mare. Iar Transnistria este piesa cea mai tare în acest joc.
După ce a fost forţată să accepte prăbuşirea URSS, Moscova vrea cu orice preţ să-şi menţină influenţa în regiune, şi de aceea nu este interesată ca organizarea teritorială şi cea politică din RM să favorizeze elementul ei majoritar. O ţară fragmentată, federalizată, cu zeci de partide politice, cuprinsă de frământări şi dispute permanente, este mult mai uşor de controlat. Astfel, incitând cu ajutorul Tiraspolului şi al comuniştilor locali federalizarea RM, atrăgându-şi de partea sa OSCE şi SUA, Rusia se asigură ca interesele ei în regiune să fie apărate.
Ultima şansă
Pe parcursul a celor aproape 12 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, Chişinăul a ratat deliberat, cu îndârjire demonică, şansele de apropiere de Uniunea Europeană: 1991 – intrarea în CSI, 1994 – promovarea la putere a vechii nomenclaturi agrariano-comunistă, 1999 – destrămarea majorităţii parlamentare ADR şi detronarea guvernului pro-european al acesteia în ajunul summit-ului UE de la Helsinki, 2001 – revenirea triumfală la putere a comuniştilor. Oricât ar părea de curios, Dumnezeu are grijă noi, şi iată că acum RM i se mai oferă o şansă, ultima, de a accede la familia europeană. Chiar dacă acest lucru nu s-a declarat nici la Bruxelles şi nici în vreo altă metropolă din Europa, avem suficiente argumente pentru a crede că această şansă este una reală. Mai mult decât atât, putem spune cu anumită certitudine cât timp are la dispoziţie clasa politică din RM pentru a nu rata şi această ultimă şansă.
Vorba e că, la 2007, Uniunea Europeană urmează să examineze dosarele României şi Bulgariei privind aderarea lor la UE, precum şi cel al Turciei privind fixarea termenului de examinare a aderării ei ulterioare la UE. În cazul în care România şi Bulgaria vor fi acceptate în UE, cinci state din chiar inima Europei - Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Macedonia şi Uniunea Serbia-Muntenegru, vor forma o enclavă în interiorul UE lărgite. Având în vedere, că aceste state sunt aşezate la răscrucea unor coridoare de transport vitale pentru UE şi că, la acea dată, ele vor avea deja o experienţă bogată de colaborare regională precum şi cu statele-membre ale UE în cadrul Procesului de cooperare în sud-estul Europei şi Pactului de Stabilitate din sud-estul Europei, dar şi rezultate corespunzătoare în ceea ce priveşte implementarea reformelor democratice, este de aşteptat că, atunci UE va fi interesată să examineze posibilitatea lansării unui nou val de extindere al UE. Or asemenea dezbateri în cadrul UE pot favoriza şi R. Moldova, cu condiţia că, la acea dată, dosarul Transnistriei va fi fost închis şi atât clasa politică de la noi, cât şi societatea în ansamblul vor opta hotărât în favoarea UE şi vor putea demonstra, că RM îmbrăţişează valorile acesteia. Şi asta pentru că R. Moldova, o ţară mică, eminamente europeană din punct de vedere geografic, lingvistic, cultural şi istoric, asemănătoare ca mărime şi ca nivel de dezvoltare economică celor cinci state la care ne-am referit mai sus, venind la 2007 cu lecţiile pregătite, poate fi uşor asimilată din punct de vedere financiar şi logistic de către UE. Pe această cale UE ar simplifica raportul de forţe în regiune şi ar lichida incertitudinile şi potenţialele riscuri în proximitatea ei estică, rămânând să dialogheze aici doar cu doi vecini, Ucraina şi Bielarusi.
Dacă judecăţile de mai sus sunt corecte, atunci RM, clasa ei politică, societatea civilă dar şi populaţia ei în ansamblu au la dispoziţie mai puţin de patru ani pentru a se pregăti de acest examen. Nu cumva din această cauză tocmai acuma ni se bagă pe gât ideea federalizării RM? Putem oare să ne antrenăm acum în această aventură, dacă dorim sincer să asigurăm copiilor noştri un viitor sigur? Oare cum ar proceda Rusia dacă ar fi în pielea noastră?
Puţin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca RM, guvernată astăzi de sus până jos de comunişti, să opteze hotărât (prin legi şi reforme reale) în favoarea integrării europene, aşa cum îşi doreşte tot mai insistent şi vecinul său slav din est, Ucraina. Despre aceasta ne vorbesc elocvent declaraţiile recente ale liderilor PCM de a nu renunţa încă la Uniunea Rusia-Bielarusi precum şi chemările adresate transnistrenilor de a nu privatiza pământul. Este evident că aceste opţiuni nu indică că partidul de guvernământ este dispus să urmeze calea statelor baltice, a României şi Ungariei, dar şi a celor cinci state slave (Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Bulgaria) de integrare în UE. Astfel, pornită să realizeze marea conciliere numită Federalizare, comuniştii moldoveni n-au cum să nu rateze şi această ultimă şansă de aderare a RM la UE.
Situaţia se complică şi mai mult întrucât este total nerealist să aşteptăm ca alegerile locale preconizate pentru acest an, cât şi cele parlamentare din februarie 2005, ar putea să aducă la guvernare o forţă sau o alianţă de forţe politice care s-ar putea afirma până în 2007, aşa încât UE să ia în calcul RM la următorul val de extindere.
Ce-i de făcut?
Aşa cum am arătat mai sus, în cazul în care scenariul privind federalizarea RM, propus de Federaţia Rusă şi acceptat de OSCE, reuşeşte, RM nu mai are nici o şansă pentru a se mobiliza şi organiza în vederea nominalizării drept candidat pentru următorul val de extindere al UE. Cu alte cuvinte, înainte de a câştiga lupta pentru UE trebuie mai întâi să evităm federalizarea.
Tocmai din aceste motive, dar şi din disperare, se impune ca toţi cei, care mai gândesc în această ţară şi înţeleg de ce am tot fost îndemnaţi, până acum, să invocăm cauze „prea mari” pentru a nu fi împreună de fiece dată la alegeri, să ne mobilizăm şi să reuşim să convingem pe cei mulţi, de la sate şi oraşe, de ce nu merită să acceptăm federalizarea. Pentru că acum nu mai putem alege decât una din două: ori intrăm într-o federaţie cu Smirnov şi rămânem în afara Uniunii Europene, ori luptăm pentru nominalizare la următorul val de extindere al UE fără Transnistria.
O asemenea sarcină nu este pe putinţa doar clasei politice reformatoare de la noi, aflată într-o profundă criză de identitate şi organizare, iar promovarea celor care ar putea-o rezolva nu poate fi făcută în cadrul ciclul electoral existent. De pe acuma trebuie să înţelegem bine – fără alte alegeri parlamentare, de după cele din 2005, şi fără restructurarea din temelie a forţelor politice reformatoare şi democratice, RM nu va reuşi să se prezinte corespunzător la examenul din 2007. Mai mult, pentru a reuşi RM are nevoie de un elan şi o solidaritate colectivă pe care acum doar disperarea le mai poate alimenta. De remarcat, că mai multe ţări-candidate la UE au conceput şi aprobat scenarii ce prevăd devieri de la ciclurile electorale statornicite la ei, anume pentru a crea cadrul favorabil aderării lor la UE. De ce nu am începe şi noi să gândim şi să lucrăm pentru asta, având de partea noastră chiar şi UE?
Dar pentru că punerea în aplicare a unor asemenea scenarii necesită timp, iar maşina federalizării este deja pornită şi fiece zi contează, se cer de întreprins măsuri imediate, chemate să tempereze graba celor ce ne guvernează, dar şi pe cea a OSCE şi a altor parteneri externi de a ne vedea cât mai repede federalizaţi.
Iată câteva condiţii preliminare, pe care OSCE, UE şi SUA ar trebui să le ia în considerare înainte ca să ne împingă să acceptăm aşezarea la masa negocierilor cu Tiraspolul pentru elaborarea noii constituţii federale a RM:
1. Includerea Uniunii Europene în negocierile asupra soartei Republicii Moldova, negocieri dominate acum categoric de Rusia şi care în formula actuala duc către un protectorat rusesc (aşa cum bine remarca recent cunoscutul analist american Vladimir Socor).
2. Negocierile privind elaborarea unei noi constituţii să nu fie purtate decât cu reprezentanţii legali ai populaţiei de stânga Nistrului. Aşa cum Moscova a ţinut cu tot dinadinsul să organizeze recent alegeri în Cecenia, înainte ca acesteia să i se definească statutul în cadrul Federaţiei Ruse, aşa şi Chişinăul trebuie să insiste pe lângă OSCE şi Uniunea Europeană ca acestea să intervină şi să contribuie la organizarea mai întâi a unor alegeri cu adevărat libere în Transnistria, ca mai apoi să monitorizeze dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol privind viitorul RM.
3. Oraşul Tighina nu poate face obiectul discuţiilor cu reprezentanţii Transnistriei. Vechiului oraş moldovenesc Tighina trebuie să-şi păstreze statutul de municipiu de subordonare republicană.
4. Atâta vreme cât Tiraspolul nu acceptă ca localităţile moldoveneşti din Transnistria să formeze propria lor unitate teritorială administrativă, care la rândul său să aibă un statut egal cu cel al Tiraspolului în cadrul Transnistriei, atâta vreme Chişinăul să nu accepte modificarea Constituţiei RM. Ceea ce ne cere cu insistenţă Tiraspolul şi Moscova, şi anume – ca viitoarea constituţie să garanteze interesele nu numai ale Chişinăului, dar şi ale Transnistriei, să cerem şi noi, împreună cu OSCE şi UE, ca la masa de negocieri delegaţia Transnistriei să nu fie reprezentată doar de Tiraspol, ci şi de comunitatea moldovenească din regiune.
5. Constituţia RM nu va acorda Transistriei dreptul de veto în chestiuni legate de cursul european al RM.
6. Implementarea oricăror înţelegeri convenite la masa tratativelor nu pot fi începute decât după ce Federaţia Rusă încheie retragerea armamentului şi trupelor ruse din regiune, angajament asumat de aceasta în cadrul OSCE.
În cazul în care aceste condiţii sunt respinse de Tiraspol, iar ţările garante şi OSCE nu iau nici o atitudine în favoarea RM, forţelor politice pro-europene şi reformatoare din RM nu le va mai rămâne decât să apeleze la societatea civilă, la intelectualitate, tineretul studios şi mass media liberă pentru a iniţia şi pregăti desfăşurarea unui referendum privind aderarea RM la UE fără Transnistria. În acest scop urmează să ne reorganizăm politic şi să formulăm un mesaj clar şi convingător atât pentru populaţia RM şi UE, cât şi pentru comunitatea internaţională.
Doar unirea noastră în vederea aderării RM la UE, chiar cu riscul pierderii Transnistriei, ne poate oferi o şansă în situaţia de azi. Aşa cum noi, basarabenii, nu-i condamnăm pe fraţii noştri de peste Prut pentru faptul că au ales UE, decât să rămână alături de noi, dar în afara UE, tot aşa şi fraţii din Transnistria vor înţelege gestul nostru disperat. Cel puţin, contez pe înţelegerea lui Vladimir Beşleagă şi Anatol Codru, Petru Soltan şi Mihai Popovici şi atâţia alţi transnistrieni de valoare
|
Vasile Nedelciuc 5/1/2003 |
Contact: |
|
|
