UN VIS FRUMOS - Insemnări despre turneul Americano-Canadian al teatrului „Incomod
( Primul teatru particular din România pe continentul American)
Aventura a inceput în urmă cu un an si jumătate când m-am întâlnit în faţa magazinului “Muzica” cu “canadianul” Sergiu Cioiu care venise pentru câteva zile în Bucuresti.Eu aveam în mână afisul proaspetei,pe atunci premiere a teatrului “Incomod” : “Patru pe o canapea Plus valetul”.
- Când veniti în tuneu în Canada ? a tâsnit spontan întrebarea lui după ce a văzut afisul spectacolului si pe loc mi-a recomandat un impresar serios în persoana d-lui Carol Sekeres din Toronto . A urmat un schimb un lung si ametitor de e-mailuri la sfârsitul cărora impresarul ne-a anuntat că vine la Bucuresti să vadă spectacolul. A venit,a văzut,i-a plăcut si om practic a lăsat bani de drum si itinerariul turneului si a plecat….
Pe 13 Februarie 2003 dimineata ne-am suit în avion si a urmat... 5900 de km. parcursi , 1500 litri de benzină consumasi cu masina pe autostradă , 9 reprezentatii sustinute cu piesa “Patru pe o canapea plus valetul” de Marc Camoletti , 2 reprezenatii cu un spectacol pregătit special pentru copii, cerut insistent de organizatori pentru ca micii români să nu uite limba pe care o vorbesc doar acasă,18 zile de turneu , 9 orase : Boston , Rochester , Chicago , Detroit , Windsor , Hamilton ,Kitchener , Montreal , Toronto…iată în cifre seci bilantul unui turneu pe care nu mă sfiesc să-l numesc incă odată de vis !
Ca orce bilant,nu oglideste adevaratul câstig ,care a fost de fapt, contactul cu comunitatea româneasca de dincolo de ocean.si acest câstig,dincolo de aplauzele la scenă deschisă sau frenetice la final de spectacol a fost , fără exagerare , imens. Am intâlnit oameni fericiţi si mai puţini fericiţi si chiar nemulţumiti de…prea multă muncă ! Una peste alta mă gândesc că a meritat efortul.Pentru că a fost un efort să străbatem în aceiasi zi cinci, ase,chiar opt sute de km, si apoi să sijucăm.
Peste tot am cunoscut Români plecati de 30 de ani,de 20 de ani si chiar unii care se găseau acolo doar de câţva ani care ne invitau la ei acasa conform legendarei ospitalităţi omenesti.Sanda Visan directoarea centrului cultural român dela New-York,unde o parte din noi au locuit,Anda Andrei arhitectă si director design la Ian Schrager Hotels , care cu generozitate ne-a primit la hotel Paramaunt din New-York,Familia Bunea,care are un post de televiziune în Quens , Bebe Paraschivescu student la Bucureşti şi arhitect la Boston, Adriana NEAGU si Ileana Place tot din Boston ,nea Mitică,meserias din Chicago,sau Dumitru Construction cum îşi spune el pe cartea de vizită…..şi inimoasa sa soţie,Tavi Cojan impresar tot din Chicago si distinsa sa soţie Stela, D-tru Puiu Popescu entuziastul director al ziarului „Observatorul „din Toronto, ale cărui paginii sunt axate tot pe probleme românesti ,Oana şi Karl Wagner care ne-au gazduit în somptuasa lor locuinţă dintr-o pădure de lângă Detroit ,fermecătoarea Marina Toth ( acum trei ani fericita câştigătoare la loteria vizelor) , George Donea-Burcea patronul firmei Spectrom 2000 din Hamilton,amabilul Ion Nistor propietarul unui Hotel din Windsor,Monica si, inimosul N.Rusu din Montreal care ne-a ajutat să ne cărăm recuzita ,Doru Popescu,pe vremuri, regizor de culise la Teatrul de comedie si „dintar”(tehnician dentar) la Toronto si multi altii,care ne-au asteptat si ne-au inconjurat cu grijă si dragoste ca să nu ducem lipsă de nimic.Nu pot să-i uit pe fosti nostri colegi : Pe Marieta Luca frumoasa si talentata mea colegă dela teatul din Ploesti,dar mai ales pe maestrul Septimiu Sever care a făcut un adevărat spectacol imbrătisându-ne , sarutându-ne si gratulându-ne cu vorbe care mai de care mai măgulitoare pe toti .Lista ar fi foarte mare daca asi avea spatiu sa-i insir pe toti care ne-au sufocat aproape cu afectiunea lor sinceră.
Iată ce scrie d-l Dan Micu din Toronto pe Internet :”Piesa a fost o comedie spumoasă la care am râs si ne-am bucurat de prezenta prietenilor nostri ,actorii din România.Iurie Darie,Candid Stoica,Anca Pandrea,Iuliana Marciuc, Victor Yila au fost în cea mai desăvârsită formă si ne+au arătat cu dezinvoltură că sunt artisti talentaţi…si sunt.De partea cealaltă,publicul a fost numeros si sala Plină…..Maestrul Candid Stoica cu ochi înlăcrimati de emoţie ni s-a adresat cu „Fratilor” si ne-a povestit cu mult haz cum a luat fiintă teatrul „Incomod” si drumul lung al acestuia către economia de piată…Am inteles că vor revenii la anul „
De fapt intrebările spectatorilor sau a oamenilor cu care ne intâlneam erau două : Ce se intâmplă în tară (Intrebare incărcată cu mult subtext) si când vom revenii…cu o piesă românească.
La prima intrebare am putut răspunde…mă rog cum ne-am priceput fiecare,arătând că dracul nu-I chiar atât de negru cât se se vede de acolo si i-am invitat cu larghete să vină în tară,la care ei au răspuns aproape în cor : „Noi de aicea nu plecăm”.La a doua intrebare rămâne să răspundă cel căruia îi datorăm de fapt acest turneu si căruia aproape că nu avem cuvinte să-i multumin ,Carol Sekeres
|
Candid Stoica 4/5/2003 |
Contact: |
|
|
