CAPRA SI VARZA
Multa dreptate a avut ministrul de externe francez Talleyrand, socotit un maestru al diplomatiei, cand spunea ca “limba este data omului pentru a-si ascunde gandurile”.
Recent inceputul razboi din Irak a dus la o situatie pe care nimeni, nu cred ca a prevazut-o. S-a plecat de la combaterea terorismului international, ca o consecinta a evenimentelor din 11 septembrie 2001. Afganistanul a fost prima tara pe lista. S-a vorbit si despre o axa a raului Irak-Iran-Coreea de Nord in care Irakul trebuie sa fie dezarmat iar Saddam Hussein inlaturat de la putere. Acestea s-au spus, numai ca in gand au fost multe alte lucruri de rezolvat. Majoritatea tarilor si-au exprimat disponibilitatea de a participa la reconstructia de dupa razboi, gandindu-se probabil la datoriile ce le au de recuperat.
Coalitia Statele Unite-Anglia-Australia a atacat Irakul, fara sa aiba o rezolutie din partea ONU. Ea are un sprijin militar mai mult simbolic din partea altor 45 de tari printre care si noile admise in NATO, in aceasta categorie intrand si Romania.
S-a constituit o axa Franta-Germania-Rusia –China cu vederi diamentral opuse coalitiei. Ea doreste incetarea imediata a razboiului si trecerea sub tutela ONU a situatiei post conflict. Spre exemplu, guvernul german este de parere ca vestea inceperii razboiului in Irak a provocat mari ingrijorari si consternare, asa ca trebuie facut totul pentru evitarea unui dezastru umanitar pentru populatia civila irakiana.
S-a ajuns la un adevarat razboi diplomatic. Se fac reprosuri reciproce.
In presa franceza s-a spus ca Statele Unite au exploatat fara rusine sentimentul de insecuritate al tarilor candidate, inca traumatizate de experienta sovietica, pentru a le inrola intr-un NATO cu vocatie, evident, mai mult politica decat militara si raliind unele dintre ele in cruciada contra Curtii Penale Internationale. Mai mult un judecator, bazandu-se pe Legea Competantei Universale din Belgia, a atras atentia, ca ar fi posibil ca in urma unui genocid in Irak persoane oficiale si militari romani sa fie trasi la raspundere pentru acesta.
Presedintele George W. Bush declara cu convingere ca nu are nici o ambitie in Irak, cu exceptia indepartarii unei amenintari si a redarii controlului acestei tari catre propriul ei popor. Militarii americani se vor intoarce de indata ce treaba va fi terminata.
Lumea si in special cea araba are indoieli in aceasta privinta. Saddam Hussein este un dictator care ar trebui inlaturat de la putere, numai ca americanii nu sunt priviti ca eliberatorii doriti. Pacifistii din intreaga lume in numar impresionant de mare au organizat mitinguri si marsuri de protest impotriva razboiului. Chiar fiica vicepresedintelui american Dick Cheney intentioneaza sa faca parte din scutul uman din Irak care este un simbol impotriva razboiului.
Trebuie sa apelam la istoria zbuciumata a Irakului pentru a intelege corect lucrurile si a trage o concluzie care se impune. Odata cu decesul Imperiului Otoman, Marea Britanie gandindu-se la exploatarea avantajoasa a marilor rezerve de petrol ale zonei locuite de triburile kurde a creat statul Irak, un model tipic de stat colonialist. In cele trei regiuni ale tarii condusa de obedientul rege Faisal conflictele etnice si mai ales religioase au permis companiilor petroliere britanice si americane sa exploateze linistite petrolul irakian, la un pret foarte mic. In anul 1958, colonelul Abdel Karim Kassem denunta coruptia familiei regale si isi asuma conducerea tarii. In aceasta actiune el a fost ajutat de KGB si GRU sovietic, lucru care dovedeste ca si rusii au fost tentati de petrolul irakian. Dupa cinci ani, colonelul Abdul Salem Aref, ajutat acum de CIA si MI6, da o lovitura de stat si ajunge in fruntea tarii. O alta lovitura de stat in anul 1966 il aduce la putere pe generalul Hassan Al- Bakir. Ginerele sau se numeste Saddam Hussein si este un activist de nadejde al Partidului Baas.
In Iranul vecin vine din exilul de la Paris Ayatollahul Khomeini. El sfideaza autoritatea americana si are tendinte de extindere geo-politice. In anul 1979, are loc incidentul de la ambasada Statelor Unite in care sunt luati 52 de ostatici de catre studentii fundamentalisti. Este prea mult pentru presedintele american Jimmy Carter aflat in campanie electorala unde alegatorii doresc sa-i cunoasca capacitatea de presedinte..
In acelas an Saddam Hussein, avand si ajutorul CIA, da o lovitura de palat si ia puterea de la socrul sau Al-Bakir. Dupa trei luni Saddam Hussein a invadat Iranul, fiind incurajat de Statele Unite, Marea Britanie si statele din Golf. Ele doreau sa aduca sub controlul occidental bogatia in petrol a iranienilor. Razboiul de 8 ani care a urmat, a fost finantat si de americani si englezi. Ei au furnizat armament si au trimis experti si materiale, pentru a produce gaze toxice si arme bacteriologice.
In anul 1988, irakienii au folosit gaze toxice impotriva kurzilor care s-au rascoalat pentru propria independenta.. Atunci nimeni n-a protestat oficial pentru aceasta.
Se ajunsese ca in anul 1989 sa se afirme ca politica presedintelui american este de a intari cat mai mult posibil relatiile dintre Statele Unite si Irak, pe baza respectului reciproc.
A venit insa anul 1990 cand Irakul a invadat Kuweitul, o fosta regiune a sa. Motivul
invocat a fost un “furt” de petrol din zona proprie si o reglare de datorii banesti. Se pare ca irakienii au avut acordul tacit al ambasadorului April Gilespie, lucru care nu a mai fost recunoscut ulterior. A urmat razboiul din Golf terminat cu retragerea irakienilor din Kuweit. S-au aplicat sanctiuni economice care au transformat economia in plin avant a Irakului intr-una in pragul colapsului. S-a dat o rezolutie a Consiliului de Securitate prin care Irakul a fost obligat sa se dezarmeze. Dupa 12 ani Statele Unite prezinta dovezi neconvingatoare ca Irakul nu s-a dezarmat si cere o actiune imediata de inlaturare a regimului Saddam Hussein de la putere. Aici s-a produs ruptura intre marile puteri. Iti trebuie multa diplomatie ca sa nu iriti pe nimeni si sa poti face fata unei situatii atat de complicate.
Gasesc ca cea mai inspirata este pozitia Canadei. Premierul Jean Chretien a spus ca nu pleaca la razboi fara o aprobare a Consiliului de Securitate. Totusi trupe necombatante au fost trimise in zona de comflict. Subtilitatea faptului decurge din perceptia Canadei in lume ca furnizoare de securitate. Lester Pearson a primit Premiul Nobel pentru Pace avand ideea Castilor albastre, trupe de mentinere a pacii in zonele devastate de razboi.
Multi sunt de parere ca ar trebui tinuta o mai stransa legatura cu vechii prieteni americani iar implicarea in razboi sa fie directa. Chiar si ambasadorul american in Canada a avut o interventie in acest sens, alaturi de el fiind majoritatea oamenilor de afacerii.
Cred ca Jean Chretien isi justifica atitudinea plecand de la vorbele unui fost prim ministru englez Lord Palmerston care spunea: “Noi nu avem aliati pe vecie si nu avem dusmani pe viata.” In fond, el apara cu tarie interesul national fara sa faca rabat la alte interese particulare.
In cu totul alta pozitie, Romania nu are alta solutie decat sa impace si capra si varza. Pe de o parte premierul Adrian Nastase face eforturi vizibile in colaborarea cu coalitia. Americanilor le-am oferit ajutor logistic si am trimis combatanti in Irak. Pe de alta parte presedintele Ion Iliescu sustine pozitia UE declarand ca obiectivele majore ale ei sunt: pastrarea integritatii, suveranitatii, unitatii Irakului, inclusiv rezolvarea problemelor interconfesionale, pentru a nu genera noi stari conflictuale sau alimentarea fundamentalismelor de tot felul”.
Acum este dificil ca sa prevezi care vor fi consecintele pe termen lung ale acestui razboi care a adus mai mult surprize decat certitudini. Un lucru insa este sigur ca democratia de care eram asa de mandri are mult de suferit.
|
Mircea RADULESCU - Kitchener 4/4/2003 |
Contact: |
|
|
