Orase si locuri spirituale din Romania ; ALBA IULIA si MANASTIREA ARNOTA
ALBA IULIA
Oraºul dublei Uniri
Situat în partea central-vesticã a României, municipiul Alba Iulia, reºedinþa judeþului Alba, se aflã plasat în culoarul larg al vãii Mureºului, pe dreapta cursului inferior al râului Mureº, în zona de confluenþã cu râul Ampoi, la poalele sudice ale Dealurilor Aiudului, la 222-247 m altitudine. La 1 iulie 2001, municipiul Alba Iulia avea 71 534 locuitori, din care 34 609 de sex masculin ºi 36 925 de sex feminin. Din totalul populaþiei, 94% sunt români, 3% maghiari, 2% þigani ºi 1% alte minoritãþi (germani, evrei º.a.). Extins pe o suprafaþã totalã de 10 365 ha, rezultã ca pe fiecare kmp trãiesc circa 688 locuitori, ceea ce reprezintã de peste 10 ori densitatea judeþului Alba, care este de 66,3 locuitori pe kmp. Alba Iulia reprezintã unul dintre importantele noduri feroviare ºi rutiere ale þãrii ºi, totodatã, un principal centru economic, cultural-ºtiinþific, de învãþãmânt, religios ºi turistic al þãrii. Unitãþile economice, cu capital de stat, privat sau mixt, produc utilaje miniere ºi de transport, utilaje pentru industria materialelor de construcþii ºi pentru industria de prelucrare a lemnului, matriþe ºi scule, produse refractare, încãlþãminte, obiecte din porþelan fin, covoare pluºate ºi mochete, preparate din carne ºi lapte, vinuri (în special ºampanie ºi vin spumos), bãuturi alcoolice º.a. În municipiul Alba Iulia îºi desfãºoarã activitatea 10 ºcoli generale, trei licee (Liceul militar “Mihai Viteazul”, Liceul de Muzicã ºi Liceul Sportiv), Colegiul “Horia, Cloºca ºi Criºan”, Seminarul Teologic Ortodox, Seminarul Catolic, douã instituþii de învãþãmânt superior (universitãþile “1 Decembrie 1918”, înfiinþatã în 1991, ºi “AISTEDA”), cu 10 facultãþi, 7 761 studenþi ºi 190 cadre didactice (în anul de învãþãmânt 2000-2001), un teatru de pãpuºi (fundat în 1952), un muzeu (Muzeul Naþional al Unirii) cu colecþii de arheologie, istorie ºi etnografie (inaugurat în 1887), în interiorul cãruia se aflã Sala Unirii – acolo unde, la 1 Decembrie 1918, s-a semnat actul Unirii Transilvaniei, Banatului, Criºanei ºi Maramureºului cu România, 30 de biblioteci (între care cea mai mare este bibliotec judeþeanã “Lucian Blaga”, fundatã în 1943, cu circa 160 mii volume), o Casã de Culturã, cinci cinematografe, trei spitale, 23 de dispensare umane, un leagãn de copii ºi 36 de lãcaºe de cult, aparþinând cultelor religioase ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, unitarian, baptist, protestant, mozaic º.a.
Istoric. În arealul municipiului Alba Iulia au fost descoperite vestigii neolitice, datând din mileniul 5 î.Hr., aparþinând culturilor arheologice Vinca-Turdaº, Petreºti ºi Coþofeni. În punctul “La Vii” au fost scoase la ivealã obiecte din Epocile bronzului (coliere, fibule º.a.) ºi fierului (un pandantiv din bronz în formã de secure), la 4 km NE de Alba Iulia, pe terasele de pe stânga Mureºului, în satul Teleac din comuna Ciugud, au fost identificate urmele unei cetãþi de pãmânt, datând din Epoca fierului, întãritã cu val de pãmânt ºi ºanþuri, extinsã pe 30 ha, iar la 12 km NV de Alba Iulia au fost descoperite vestigiile unei aºezãri dacice preromane, numitã Apoulon, amintitã de Ptolemeu în scrierile sale. În secolul 2 d.Hr., aceastã aºezare a fost cuceritã de cãtre romani, care au construit, în apropiere, cel mai mare castru din Dacia (30 ha), cu ziduri puternice din piatrã, în care ºi-a stabilit sediul Legiunea a XIII-a, Gemina. În apropierea castrului roman s-a dezvoltat repede o aºezare civilã (vicus sau civitas) cu numele Apulum, formatã din veterani, funcþionari imperiali, negustori, meºteºugari º.a. În timpul împãratului roman Traian (98-117), aici s-au pus bazele organizãrii unui mare centru urban, devenind, dupã câteva decenii, un important centru administrativ, economic, militar ºi de transport – copie fidelã a vieþii romane imperiale. Aceastã aºezare a fost ridicatã la rangul de municipiu în timpul împãratului Marcus Aurelius Antoninus (161-180) ºi numitã Municipium Aurelium Apulense, iar mai târziu, în vremea împãratului Marcus Aurelius Commodus (180-192) i s-a acordat statut de colonia (Colonia Aurelia Apulense). Dupã retragerea armatelor ºi administraþiei romane din Dacia (în perioada 271-275), populaþia autohtonã ºi-a continuat viaþa neîntrerupt, dovadã fiind vasele de lut, opaiþele, fibulele, brãþãrile º.a. (datând din sec. 3-6) descoperite pe teritoriul actualului oraº. În perioada migraþiei popoarelor, Apulum ºi-a pierdut treptat rolul de centru economico-social, dar a început sã pãtrundã treptat creºtinismul (atestat de descoperirea unui opaiþ de lut, datând din sec. 4 d.Hr., în formã de parã, cu extremitatea alungitã, prezentând o cruce). O parte din slavii care au trecut prin aceastã zonã, în a doua jumãtate a sec. 7, s-au stabilit aici exercitând o puternicã influenþã asupra lexicului uzual, printre care ºi numele de Bãlgrad atribuit localitãþii, de la care a derivat ulterior alte denumiri, ca de pildã Fehervar (în limba maghiarã) ºi Weissenburg (în limba germanã). În sec. 9-10, aici exista un centru fortificat, probabil reºedinþa unei formaþiuni politice româneºti, cunoscut în izvoarele istoroice de mai târziu cu numele de Alba Iuliae, în care funcþiona o Episcopie care depindea de Bizanþ. Localitatea apare menþionatã documentar pentru prima datã în 1097, iar apoi în 1177 ca reºedinþã a unui comitat ºi a unei Episcopii romano-catolice. În 1241 a fost devastatã de invazia tãtarilor, iar în 1291, regele Andrei III al Ungariei a convocat o dietã la Alba Iulia, care a emis o diplomã pentru nobilii saxoni, secui ºi români. Românii au refuzat desnaþionalizarea ºi catolicizarea forþatã, mulþi dintre ei trecând munþii în Þara Româneascã ºi Moldova. Prigoana împotriva cnezilor români a continuat chiar ºi sub formã oficialã, aºa încât, vechea denumire de Bãlgrad fiind schimbatã cu aceea de Alba Transilvana (1299, 1303). Tot în sec. 13, localitatea a devenit oraº. În sec. 15, oraºul a fost numit Alba lui Gelu (dupã numele vechiului voievod român care a condus o formaþiune politicã în sec. 9-10, care cuprindea regiunea dintre Porþile Meseºului ºi izvoarele Someºului), apoi Alba lui Gyula (Jula) de la care a derivat apoi Alba Iulia. În 1516, Episcopia romano-catolicã a început construirea unei noi cetãþi care a durat pânã în sec. 17. În perioada 1542-1690, Alba Iulia a fost capitala principatului autonom Transilvania. La 1 noiembrie 1599, voievodul Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba Iulia, realizând prima unire politicã a celor trei þãri române (Transilvania, Moldova ºi Þara Româneascã) sub cârmuirea sa. În sec. 17, Alba Iulia a fost un important centru al tipãriturilor româneºti, aici apãrând (în 1648) prima traducere integralã, în limba românã, a Noului Testament, prin grija mitropolitului Simion ªtefan, în prefaþa cãruia se formula necesitatea unei limbi scrise comune pentru românii din toate provinciile. Distrus de turci în 1658, oraºul a fost refãcut ulterior, pentru ca în 1699 sã fie înglobat, împreunã cu întreaga Transilvanie, în Imperiul Habsburgic. În 1711, Curtea de la Viena a aprobat construirea unei noi fortificaþii la Alba Iulia, ale cãrei lucrãri au început în 1714 ºi s-au terminat în 1733. La 28 februarie 1785, la Alba Iulia, în locul numit “Dealul Furcilor”, au fost torturaþi, prin frângerea cu roata, Horea ºi Cloºca, doi dintre cei trei conducãtori ai Rãscoalei þãrãneºti din Transilvania din anii 1784-1785. La 18 noiembrie (pe stil vechi), respectiv 1 decembrie 1918 (pe stil nou), la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naþionalã, la care au participat peste 100 000 de români veniþi din toate þinuturile Transilvaniei ºi Banatului, la care Vasile Goldiº a citit textul rezoluþiei de Unire a Transilvaniei cu România: …”Adunarea Naþionalã a tuturor românilor din Transilvania, Banat ºi Þara Ungureascã, adunaþi prin reprezentanþii lor îndreptãþiþi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie 1918, decreteazã Unirea acelor români ºi a teritoriilor locuite de dânºii cu România”. În septembrie 1940, locuitorii oraºului au participat la o mare demonstraþie de protest împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940 prin care Germania hitleristã ºi Italia fascistã cedau partea de NV a Transilvaniei Ungariei horthyste. La 17 februarie 1968, Alba Iulia a fost declaratã municipiu ºi a devenit reºedinþa judeþului Alba, iar la 30 noiembrie 1994, Parlamentul României a desemnat municipiul Alba Iulia ca “Cetate simbol a Unirii tuturor românilor”. În prezent, municipiul Alba Iulia are în subordine administrativã 4 localitãþi componente: Bãrãbanþ (menþionatã documentar în 1299), Miceºti (1299), Oarda (1290) ºi Pâcliºa (1265). La Pâcliºa a fost descoperit (în 1997) un tezaur monetar, alcãtuit din 300 de monede romane datând din sec. 2 d.Hr.
Monumente: Cetatea “Alba Carolina”, extinsã pe 70 ha , a fost construitã în stil Vauban, în anii 1714-1733 (pe locul unei cetãþi din sec. 9-10), dupã planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, din iniþiativa împãratului Carol VI de Habsburg, sub comanda feldmareºalului austriac de origine francezã, Eugeniu de Savoia. Cetatea este un fort de plan heptagonal, cu ziduri groase, cu 7 bastioane ºi mai multe porþi monumentale, în stil baroc, împodobite cu basoreliefuri care înfãþiºeazã figuri ºi scene din mitologie, realizate de Johann Konig. Pentru a face loc de construire a acestei cetãþi a fost distrusã, printre altele, ºi mitropolia ortodoxã – ctitorie din 1595-1601 a voievodului Mihai Viteazul. În perioada construirii cetãþii, oraºul a fost consemnat în unele documente oficiale atât cu denumirea de Karlsburg (dupã numele împãratului Carol VI de Habsburg), cât ºi cu acela de Alba Carolina;
- Catedrala romano-catolicã cu hramul “Sfântul Mihail”, cu elemente de structurã ºi decoraþie gotice, a fost construitã în anii 1246-1291, cu adãugiri ºi prefaceri succesive ulterioare (reparatã în anii 1718-1739, 1907-1917, 1950-1953). În aceastã catedralã se aflã sarcofagul cu moaºtele voievodului Iancu de Hunedoara. În prezent, la aceastã catedralã se aflã sediul Arhiepiscopiei romano-catolice Alba Iulia;
- Catedrala ortodoxã sau Catedrala Reîntregirii, cu hramul “Sfânta Treime”, a fost ridicatã în anii 1921-1922 dupã planurile arhitectului Victor ªtefãnescu, în stilul vechilor biserici româneºti, cu o turlã centralã, de 58 m înãlþime, flancatã de patru turle mai mici. Biserica a fost restauratã în 1993-1994 ºi resfinþitã la 19 iunie 1994. Turn-clopotniþã, înalt de 52 m. În aceastã catedralã, la 15 octombrie 1922, au fost încoronaþi ca rege ºi reginã ai României, Ferdinand I împreunã cu soþia sa, Maria;
- Bisericile “Adormirea Maicii Domnului” (1783), “Sfinþii Apostoli Petru ºi Pavel” (1787), “Sfânta Treime” (1795) ºi “Buna Vestire” – greceascã (1783);
- Palatul princiar (sec. 13-18), fostã reºedinþã a principilor Transilvaniei ºi a voievodului Mihai Viteazul;
- Palatul Apor (sec. 17), în stilul Renaºterii târzii, cu influenþe baroce;
- Biblioteca “Batthyaneum”, întemeiatã în 1784 de cãtre Ignatius Batthyaneum (episcop catolic al Transilvaniei), cu circa 70 000 de volume, din care 1 230 sunt manuscrise ºi cãrþi vechi tipãrite înainte de anul 1500, unele unice în lume (exemplu: Codex aureus, datând din sec. 8 d.Hr., pe foi de pergament), 19 000 de documente, 596 incunabule º.a.;
- Obeliscul închinat lui Horea, Cloºca ºi Ciºan, realizat în 1937 de sculptorul Ion Negrulea;
- Statuia ecvestrã a lui Mihai Viteazul, operã a sculptorului Oscar Han, dezvelitã în 1968;
- Statuia “Lupa capitolina”, donaþie fãcutã în 1993 de cãtre oraºul Alessandria din Italia.
Mânãstirea ARNOTA
Acest sfânt lãcaº, cu cinci cãlugãri care duc o viaþã de obºte, pãstoriþi de ieromonahul Dometie Grigore, este unul dintre cele mai importante monumente de artã religioasã din România, situat în arealul comunei Costeºti din judeþul Vâlcea, la 54 km NV de municipiul Râmnicu Vâlcea. Aºezãmântul monahal, cu biserica “Sfinþii Arhangheli Mihail ºi Gavriil” a fost construit în anii 1633-1636 prin grija domnului Matei Basarab, pe locul unei biserici mai vechi, cu datã necunoscutã. Biserica mânãstirii Arnota, dominatã de douã turle, are faþadele împãrþite, printr-un brâu median de cãrãmidã aparentã, în douã registre – cel superior cu ocniþe adânci, iar cel inferior decorat cu arcaturi (succesiune de arcade). Picturile murale interioare, între care se remarcã tabloul votiv cu portretul ctitorului, au fost executate în 1644 de Stroe zugravul din Târgoviºte. În 1694, pe latura vesticã a bisericii a fost construit un pridvor deschis, cu coloane de cãrãmidã. Biserica a fost renovatã ºi repictatã (fãrã a se înlocui pictura originarã) în anii 1705-1706 din iniþiativa domnului Constantin Brâncoveanu. În perioada 1852-1856, ansamblul monastic a fost restaurat prin osârdia domnului Barbu ªtirbei, demolându-se chiliile vechi ºi construindu-se altele noi, din cãrãmidã. Complexul mânãstiresc a mai fost renovat în anii 1907, 1935 ºi 1954-1958 (s-au fãcut consolidãri ºi s-au executat instalaþii de încãlzire ºi de apã curentã). În pronaosul bisericii se aflã înmormântaþi Matei Basarab (mort în 1654) ºi tatãl acestuia, vornicul Danciu. Mânãstirea Arnota are un interesant ºi valoros muzeu de artã religioasã.
Prezentarea se va face in ordine alfabetica. Vezi arhiva .
|
Dan Ghinea - Toronto 4/3/2003 |
Contact: |
|
|
