Pictorul FLORIN ZAMFIRESCU
Spre marile expozitii
Spre pinacoteca particulara de bun gust
Dupa "portretul" cuprinzator si bine asezat in rama criticii plastice, facut pictorului
in numarul trecut al gazetei noastre , de catre doamna Veronica Pavel, "Observatorului" ,
prezent la expozitia de atelier a acestuia, nu-i ramane decat sa-i ureze ambitiosului artist succes deplin spre marile expozitii, spre pinacotecile de bun gust !
In numarul de fata al gazetei noastre, oferim cititorilor un interviu obtinut la vizionarea
expozitiei, prin bunavointa sculptorului Nicapetre si a pictorului expozant.
Rep.: Domnule Nicapetre, cum apreciati riscul si curajul pictorului Florin Zamfirescu
de a nu se lasa tentat de castiguri lesnicioase, intorcandu-se la migala, la paleta de
adevarata creatie, de bun gust, de reala valoare plastica ?
Nicapetre : Mai intai, il felicit ca ne-a unit in seara aceasta sa-i vedem expozitia.
Efortul lui este absolut salutar. In atata gunoi care ne inconjoara, o raza de lumina, de buna intentie este meritorie. Subscriu total la aceasta cale de a-ti valorifica talentul,
pentru ca si eu fac acelasi lucru. Nu arta comerciala ! Aici, ca emigranti, ne castigam painea din altceva si ne pastram fortele sa lucram pentru rezultatul final al artei, pentru
o valoare plastica, nu pentru un rezultat de moment, trecator si, cum spuneam, de
aruncat la gunoi. Intentia lui Florin Zamfirescu este laudabila, pentru faptul ca s-a angajat
la o treba foarte grea si foarte serioasa, priveste arta ca pe o misiune, ca un tel nobil,
nu ca un divertisment. Privind tablorile lui, respecti ceea ce a facut, chiar te emotioneaza, iti face mare bucurie sa ai contact cu astfel de arta.
Rep.: Domnule Nicapetre, credeti ca, la noi, in Toronto, avand creatori de varf, ca dumneavoastra, ca Florin Hategan, ca Florin Zamfirescu, ar fi posibila crearea unei scoli
romanesti de sculptura si pictura ?
Nicapetre: E greu sa facem o scoala, nu sunt conditii, dar avem datoria sa educam, sa ridicam gustul privitorului, al cumparatorului, prin rezultatul atelierelor noastre, prin arta
pe care o producem. Rezultatele lucrului nostru trebuie mediatizate, prin ziare, prin televiziune, prin internet, prin cronici de expozitie, prin prezentari de artisti plastici.
Publicul de aici si din Romania trebuie tinut la curent si cu ce se intampla in cercul nostru de artisti plastici !
Rep. : Domnule Florin Zamfirescu, cateva cuvinte despre expozitia dumneavoastra de
atelier, in ce scop ati organizat-o ?
Fl. Zamfirescu : Faptul de a deschide usile atelierului meu si de a lasa innauntru privirile
curioase ale publicului reprezinta in sine un act de dezvaluire a tot ceea ce am tinut
"secret" atatia ani. Doar un grup restrans de prieteni apropiati au putut vedea cateva
stagii ale dezvoltarii tablourilor la care lucram, unii dintre ei fiindu-mi de fapt modele.
A venit timpul sa testez prin ochii publicului ceea ce am realizat pana acum. Am invitat
o serie de prieteni, de personalitati, atat din comunitatea romaneasca, cat si din afara
ei, pentru a vedea cum primesc si privesc dansii ceea ce am lucrat pana acum.
E un test de opinie : oare lumea de azi mai este miscata, fascinata de lumea de ieri?
Eu am crezut si continui sa cred ca raspunsul este "da!", insa am dorit sa verific aceasta.
Rep. : De ce acest mister, ma refer la cei cinci-sase ani de asteptare ?
Fl. Zamfirescu : Nu este un mister in sine, doar ca poate fi vazut asa din exterior.
In acesti ani, n-am facut altceva decat sa invat sa redescopar Renasterea, daca se poate spune asa.
Rep. : Ce v-a determinat intoarcerea la pictura clasica ?
Fl. Zamfirescu : Renasterea Renasterii a fost un tel pe care mi l-am impus demult.
De copil am visat la pictura ca la un tel sublim al vietii mele. N-a fost singurul, insa
pictura a avut un miraj irezistibil. Am pictat la inceput mai mult in joaca, subiecte cubiste, moderniste, care erau apreciate de catre prieteni. Mi-am dat seama, atunci, ca este destul de usor sa te joci cu forme colorate sau cu linii fara forma si substanta. Mi s-a
parut prea usor acest gen de pictura pentru a-l lua in serios. Voiam batalii mai mari,
mai greu de castigat. Asa am ajuns la concluzia ca filmul imi poate satisface setea de
complex. Si intr-adevar a facut-o un timp, pana cand, in Anglia, la Londra, am inceput
sa simt din nou frisoanele picturii. Vizitam oricand era posibil National Art Gallery,
Tate Gallery, petreceam ore nesfarsite in fata unui tablou. De data aceasta am ocolit galeriile moderne, de la care am considerat ca n-am de invatat. Am devenit un fel de
"mobila permanenta" in fata capodoperelor marilor maestrii ai Renasterii. Da!, mi-am zis,
asta este pictura cu un univers complex, cu o lume plina de mister, si ce culori, cata finete in detalii, ce lumina !... Mi s-a aprins dorinta de a picta si eu o mana, un deget care sa arate ca la Rafael. Doamne!, imi va fi imposibil, tehnica este pierduta de trei-patru
secole! S-au scris tomuri peste tomuri in speranta ca se va redescoperi tehnica marilor
maestrii. Secretul plecase odata cu ei in mormant. Ajuns la Toronto, acum sase ani,
m-am dedicat total regasirii acestor demult pierdute tehnici. Nu stiu daca am regasit acele secrete insa am descoprit un mod al meu de a picta, o anumita luminozitate a
subiectelor, care imi da satisfactie. Tehnica la care am ajuns este indeajuns de dezvoltata si inchegata pentru a exprima, pentru a reda pictural miracolul umanitatii.
Rep. : Daca urmati anumiti maestrii ai picturii, care sunt acestia?
Fl. Zamfirescu :N-as putea spune ca am avut sau am un maestru pe care sa-l urmez,
deoarece a avea un maestru inseamna a-i fi ucenic, a lucra sub indrumarea si ochiul
sau atent. Maestrul iti corecteaza gresilile, iti dezvaluie tehnicile sale, te incurajaza, te
critica. Nu am avut acest noroc. Pot spune insa ca am o adanca reverenta pentru
Rafael, Leonardo, Titian, Velasquez, Durer, van der Wayden, Petrus Christus, Caravaggio ( lista este mai lunga ). Pentru mine ei sunt varfurile, stelele picturii, cei
de la care am de invatat continuu si cu care trebuie sa ma lupt zi de zi. Ei au adus
umanitatea mai aproape de sine, i-au pus o oglinda in fata si i-au zis : "uite, asa arati!"
Prin pictura mea incerc sa arat lumii partile ei bune, frumoase, pline de mister. Incerc
sa ma concentrez pe momentele sublime ale trecerii noastre pe-aici, pe pamant !
Am multumit sculptorului Nicapetre pentru generoasele aprecieri, pictorului Florin
Zamfirescu pentru confesiile sale pasionate, apoi, in grupul "Observatorului", m-am
amestecat printre vizitatori, sa-mi indestulez surpriza retinei, in "altarul" unui vis
pe calea deplinei, sublimei impliniri, in locuinta-atelier, deschisa privirilor pe langa
o poarta taraneasca in miniatura, pe langa arbusti si plante de interior, invadata de
culorile calde, luminoase ale panzelor expuse : "Coborarea de pe cruce", "Sfanta
familie", "Sanziana", "Cele trei gratii", "Zalmoxiana" ...
|
Stelian I. Constantin - Toronto 3/26/2003 |
Contact: |
|
|
