INITIEREA SPIRITUALA
Atasarea la o organizatie initiatica nu constituie numai o conditie necesara, ci desemneaza insasi initierea, in sens strict etimologic, si acest atasament trebuie sa fie real si efectiv, caci este vorba de a transmite o influenta spirituala; asa cum spuneam, nu ajunge insa ca un individ sa doreasca sa intre intr-o organizatie initiatica, ci trebuie ca aceasta sa-l accepte pe baza calificarilor initiatice prin care cel in cauza este recunoscut ca “ales” si, in plus, organizatia initiatica pentru a fi autentica trebuie sa fie efectiv depozitara unei influente spirituale. Influenta spirituala se transmite intr-o organizatie initiatica prin intermediul riturilor, dar trebuie sa specificam ca, pe de alta parte, riturile initiatice (si de fapt, toate riturile in general) au o eficacitate proprie (daca sunt alterate, de exemplu, nu se mai obtine nici un rezultat efectiv), iar pe de alta parte, riturile nu pot fi indeplinite decat de persoane calificate, de pilda in domeniul religios numai de cei care au fost hirotoniti, hirotonirea fiind modalitatea prin care s-a transmis o influenta spirituala.
Nu este inutil sa amintim ca insusi cuvantul “traditie” inseamna transmisiune, o transmisiune a unor elemente sacre, astfel incat organizatiile initiatice sunt cele mai in masura sa se numeasca traditionale, avand in vedere calitatea influentelor vehiculate in sanul lor, influente pe care le-au obtinut, printr-o transmisiune regulata, de la un centru spiritual secundar, legat el insusi de centru suprem depozitar al Traditiei primordiale. Intrarea in organizatia initiatica prin transmiterea unor influente spirituale reprezinta atasarea la traditia unui centru spiritual, in modul cel mai profund posibil; aceasta constituie, asa cum am mai precizat, initierea virtuala, in timp ce opera interioara ce urmeaza reprezinta initierea efectiva, prin care se dezvolta “in act” posibilitatile desemnate de initierea virtuala; am putea spune ca intrarea in cale inseamna initierea virtuala, iar urmarea caii initierea efectiva, diferenta dintre ele fiind echivalata cu cea dintre “speculativ” si “operativ”.
Initierea inseamna transmiterea nu numai a unor influente spirituale ci si a unei invataturi initiatice, aceasta din urma fiind un “ajutor” exterior pentru opera interioara a desavarsirii, sprijinindu-l si ghidandu-l pe cat posibil pe “calator”, un astfel de rol revenindu-i de altfel si travaliului initiatic colectiv; de fapt, cele doua feluri de transmisiuni nu pot fi complet separate una de alta: ritul este esentialmente si inainte de orice, vechiculul influentei spirituale, dar in acelasi timp, avand in toate elementele ce-l constituie un caracter simbolic, el comporta in mod necesar si o invatatura in el insusi, deoarece simbolurile sunt singurul limbaj care convine realmente pentru exprimarea adevarurilor de ordin initiatic; totodata, simbolurile sunt esentialmente un mijloc de invatare, servind mai ales ca “suport” pentru meditatie, la inceputul lucrarii interioare, dar, in acelasi timp, ca elemente ale riturilor si datorita caracterului lor “non-uman”, sunt si “suporturi” ale influentelor spirituale (meditatia asupra simbolurilor devine astfel un adevarat rit, ce confera nu numai initierea virtuala, ci permite atingerea unui grad mai mult sau mai putin avansat al initierii efective). Din contra, in cazul in care in loc sa ne servim de simboluri in felul amintit, ne multumim sa “speculam” asupra lor (intelegandu-le, explicandu-le si comentandu-le), nu vom obtine decat o simpla pregatire, fara a depasi pragul initierii, consideratiile teoretice neavand o valoare reala, in sens de opera initiatica, decat daca sunt destinate pregatirii “realizarii”, in care caz sunt cuprinse printre mijloacele de expresie ale invatamantului sau instruirii initiatice, mijloace prin care acesta poate fi transmis in oarecare masura si pana la un anumit punct, cu titlu de preparare a lucrarii interioare.
%nvatamintul initiatic, subliniem, nu poate decat sa-l pregateasca pe individ in vederea obtinerii veritabilei cunoasteri initiatice ca urmare a operei personale, ii poate indica calea de urmat, planul de realizat, il poate dispune sa ia o atitudine mentala si intelectuala necesara pentru a ajunge la o comprehensiune efectiva, si nu doar teoretica, il poate asista si calauzi, controlandu-i lucrarea, dar, nici chiar maestrul spiritual cel mai desavarsit nu poate efectua opera interioara in locul sau, pentru ca nimeni din exterior nu-i poate comunica ceea ce el insusi trebuie sa obtina si anume secretul initiatic. %n primele etape ale operei interioare in schimb, invatamantul initiatic si prezenta unui maestru spiritual sunt aproape indispensabile si in basme prezenta divina, adevaratul guru interior (supra-guru), se manifesta in cele mai felurite ipostaze, calauzindu-l pe “ales”, maestrul spiritual uman fiind tocmai un substitut al acestuia in prima parte a calatoriei; spune Shri Aurobindo: “in procesul descinderii (influentei divine) si al lucrarii (interioare), este extrem de important de-a nu conta exclusiv pe sine insusi, ci de-a accepta indrumarea unui guru si de a supune tot ce se produce judecatii sale, arbitrajului sau deciziei sale. Caci se intampla adesea ca fortele de natura inferioara sa fie stimulate si excitate de descindere, dorind sa se amestece si s-o abata in favoarea lor”. Supunerea in fata maestrului spiritual este oglinda adevaratei “umilinte”, umilinta (singura valabila) fata de Principiul suprem, aceasta stare de vasal, de servitor, de “rob al lui Dumnezeu”, desemnand deschiderea interioara a fiintei inaintea Divinului si a harului divin, fara insa ca o astfel de supunere sa insemne o pasivitate in opera interioara, numai misticul (in acceptiunea ordinara a cuvantului) fiind pasiv si acceptand docil sa “coboare” influentele divine, adesea, in locul acestora, strecurandu-se alte tipuri de influente, suspecte si inselatoare.
Lucrarea initiatica este un proces activ si cu adevarat interior, in sensul ca toate posibilitatile celorlalte stari, individuale si supraindividuale, sunt cuprinse in personalitatea ce se manifesta ca fiinta umana si atunci prin opera initiatica se realizeaza efectiv toate aceste stari, printr-un efort esentialmente interior, spre deosebire de mistic care, chiar daca ajunge sa comunice cu ingerii, adica atinge stari supraindividuale, el nu le va realiza efectiv, ci “iese din sine”, se “extazeaza” fara ca dualitatea jivatma-Atma sa fie depasita. Scopul suprem si autentic al initierii efective este tocmai Identitatea suprema, realizarea Omului universal, chintesenta a starilor atat individuale cat si supraindividuale, existand o diferenta calitativa si ierarhica fundamentala intre telul initierii si cel al religiei crestine de pilda (deci a misticului), in primul caz fiind vorba de Eliberare, iar in al doilea caz de “mintuirea sufletului”, Eliberarea raportandu-se la domeniul spiritual si al intelectului pur, iar mantuirea la domeniul subtil, deci individual. %n cel mai bun caz religia conduce individul spre Paradisul terestru, spre starea edenica, dar “Paradisul este o inchisoare”, caci cel care a dobandit mantuirea este inca inlantuit in individualitatea umana pentru o durata nedefinita si numai Paradisul celest, tel al initierii efective, permite “eliberarea” reala; in Paradisul celest Adevarul este contemplat in mod direct, fiinta vorbeste fata in fata cu Dumnezeu, privind Soarele cu ochiul inimii imediat, in vreme ce in Paradisul terestru contemplarea Adevarului se face indirect, Soarele este vazut mediat, reflectat in apa, pentru comtemplarea directa “alesul” inaltandu-se prin opera interioara in domeniul realitatilor spirituale, in timp ce pentru comtemplarea indirecta individul deschizandu-se ca un receptacul, ca un rezervor de ape in care se reflecta realitatile superioare.
|
Mircea A. Tamas - Toronto 3/14/2003 |
Contact: |
|
|
