Observatorul

Biblia de la Cluj

După o colosală muncă de 11 ani la tălmăcirea Bibliei în limba română Bartolomeu Valeriu Anania, actualul arhiepiscop al Clujului, poate rosti precum Bătrânul Simeon rugăciunea de adorare a Cuvântului întrupat: “Acum slobozeşte’n pace pe robul tău,Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei...lumina spre descoperirea neamurilor.”
“In Biserica noastră Ortodoxă Româna, afirmă în prefaţă patriarhul României, P.F.Teoctist, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s’a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. In fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc.(...) Această nouă ediţie...aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărţile biblice, belşugul de note şi comentarii clarificatoare ale textului sfânt.”
Pe lângă autoritatea ce o dă patriarhul României acestei ediţii, în numele Sfântului Sinod, declarându-o ediţie jubiliară prin hotărârea sinodală 255/2001, în continuare călduros recomandă această tălmăcire ca fiind încununarea nevoinţelor de o viaţă ale unui prea binecunoscut teolog,literat, poet şi editor...personalitate care slujeşte Biserica noastră ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou şi proaspăt vieţii bisericeşti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci şi în ogorul întregii Ortodoxii româneşti.” Biblia este prin excelenţă Cartea Cărţilor. Dincolo de etimologic ea este prin definiţie , deopotrivă , Pomul Cunoaşterii (Vechiul Testament) şi Pomul Vieţii (Noul Testament). Plaiul cel mai înalt al Sfintei Scripturi este cel al Logosului, adică al Cuvântului. Omul nu numai că devine om prin cuvânt, dar el este la rândul lui un cuvânt creat de Dumnezeu, fiind chip şi asemănare al Cuvântului Intrupat.
Fiecare popor creştin şi-a format viaţa, civilizaţia şi limba din Scriptura divină. Deşi inspirată de Dumnezeu ea nu este un dicteu mecanic, ceva care ar forţa voinţa omenească. Dimpotrivă. Omul îşi modelează cuvintele în timp şi sub timp aşa cum olarul îşi închipuie din argila vremii ulcioare şi potire de lut. In cuvintele omeneşti Duhul Sfânt îşi revarsă vinul Cuvântului. Cu timpul cuvintele îmbătrânesc. Unele se crapă a hârbuire, altele
ruginesc ca nişte chei nefolositoare, altora li se ponoseşte aurul ca o amărăciune, altora li se ştirbesc diamantele din diademă. La fel şi cu Cartea Cărţilor. Limba unui popor evoluează, creşte, se schimbă la faţă şi la sunet. La nunta Mirelui nu putem veni oricum. Cuvintele noastre cer Mirelui-Cuvânt: “Dă-ne şi nouă haină luminoasă, Tu care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină!” Aducerea la zi a cuvântului se numeşte diortosire.
Cu modestie Bartolomeu Valeriu Anania, ostenitorul acestei ediţii jubiliare a Sfintei Scripturi, într’o notă introductivă precizează că este profund recunoscător tuturor celor care de la Biblia din 1688 a lui Serban Cantacuzino şi până la penultima traducere a ei s’au încumetat să traducă Biblia în româneşte şi că “s’a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi justalinearitatea, pe de alta.” Metoda de lucru pentru această versiune este cea comparatistă confruntându-se cu textul a treisprezece traduceri în româneşte, sau alte limbi. Ca ghid pentru Vechiul Testament a fost folosită Septuaginta. Pentru lămurirea textului, infranotele şi comentarii s’au folosit peste treizeci de lucrări de specialitate.
Această Biblie este de mare ajutor pentru cititorul fără studii teologice fiind un fel de pedagog prin notele
de la subsol, introducere, istoric precum şi comentariu la cărţile biblice. Având totdeauna pe masa de studiu textele originale ale Bibliei ( ebraică, greacă şi latină) Bartolomeu Valeriu Anania ne oferă acestă competentă
versiune în care teologul ( unul din cei mai profunzi şi subtili din veacul nostru) merge mână în mână cu un poet de excepţie, filolog, exeget, pe scurt , avem de a face cu opera unui cărturar care ni se oferă ca un ştiubeu
al Spiritului Sfânt. Scriitor de mare fineţe,un classic în viaţă, ne oferă această ediţie jubiliară, fântână a stelelor şi Betel, prisacă, plai şi potir în care se întrece pe el însuşi în redarea calinicului poem teandric intitulat Cartea Cărţilor. O traducere modernă pe graiul nostru de acum întotdeauna riscă a fi pe muchea de cuţit a receptării de către cititor. Poţi să te cobori cu el în vulgaritatea vocabulei şi trivialitatea verbului, poţi să rămâi “hieratic” într’un limbaj majestuos de coral a cuvântului şi sensului arhaic din care s’a scurs prin crăpături mirul de viaţă dătător, sau poţi cum este cazul de faţă să şlefuieşti candelele arhaismelor până la transparenţă, diamantul să-l culegi de sub praful unei doine şi să-l pui în tiară de psalm, sau poţi adopta un cuvânt sărac şi desculţ şi să-l faci oştean şi prinţ al tărâmului de dincolo. Aici este marea taină a poetului Valeriu Anania care aduce în această Biblie redescoperirea raiului care ni se redeschide prin poarta de sus a plaiului cuvântului românesc. Exemplele sunt nemărate. Selectăm câteva. Işmael,fiul lui Avraam, într’o variantă textuală este numit “un asin de om”. In traducerea românescă aveam pe “ca un asin sălbatic între oameni”. Pentru adâncirea textului şi redarea cadrului istoric în care ismaeliţii ca locuitori ai deşertului, mereu rătăcitori şi izolaţi, Anania transformă comparaţia în metaforă prin : “acela va fi o sălbătăciune de om”. Reacţia transformării adjectivului în substantiv îi dă acestuia un neşteptat dinamism. Animalele sălbatice pot fi mai blânde sau mai fioroase, dar când zici “sălbătăciune” te gândeşti la ceva fioros, aprig, focos,de nestăpânit. Sintagma “sălbătăciune de om” creată de Anania este justificată întocmai de context cum nu ar putea-o face nici un alt cuvânt. Sălbătăciunea este ceva care nu se lasă prins, gata de a lovi oricând, a zgâria, a muşca, a provoca agresivitatea,harţa,etc. acţiuni care nu sânt neapărat caracteristice animalelor “sălbătice” cum ar fi cerbul sau iepurele. Işmael nu este numai “ca un asin sălbatic” între oameni, ci este pur şi simplu “o sălbătăciune de om” pentru că: “mâinile lui (vor fi) împotriva tuturor şi mâinile tuturor împotrivă-i, şi el se va aşeza în faţa tuturor fraţilor săi.” (Fc.16,12)
Una din cele mai dramatice pagini din Vechiul Testament este cuvântarea lui Iuda,fiul lui Iacob, către fratele său Iosif. La un moment dat Iosif se adresează fraţilor:”Aduceţi-l pe acela (Veniamin) la mine ca să-l văd.” Verbul în original este mult mai plastic,mai sugestiv decât “a vedea” ca o condiţie de a se încredinţa, de a-şi risipi o îndoială. El redă un dor, cum ar zice o mamă: “de te-aş mai vedea odată”. Această subtilitate, umbra acestei nuanţe este surprinsă prin: “Aduceţi-l pe acela la mine, ca să-l învăluie ochii mei!” (Fc.44,21)
Poem într’un vers, acest “ca să-l învăluie ochii mei” tălmăceşte exact verbul din original a cărui poezie se referă la acel inefabil din graiul inimii de a-şi astâmpăra un dor, de a-l ocroti pe cel dorit, de a-i purta de grijă cum numai ochii pot să “învăluiască” pe cel drag.
Pentru o acţiune sau un fapt pot exista multe cuvinte,dar limba română care este atât de flexibilă uneori are o anumită nuanţă, un cuvânt prin bogăţia lui aduce în text prospeţimea de şipot sau murmurul apelor pe
lângă prispa lui Dumnezeu. E una să zici “porţie” şi alta să zici “mertic”, într’un fel sună “munci grele” şi altfel “corvezile”, oricine poate traduce un sentiment de sfâşiere sufletească printr’un cantitativ de “plângere mare”, dar nimeni atât de intensiv , atât de natural, atât de româneşte aşa cum o face poetul prin “amarnică plângere”.
Valeriu Anania realizează prin această diortosire un semn de hotar nu numai în teologia românească, ci şi
descoperirea unui tezaur al limbii române pe care îl foloseşte până la ultimul freamăt şi crudă adiere de stea.
Mulţimile nenumărate ale lui Israel, gloatele devin “puzderia” lui Israel. Diortisitorul părăseşte “drumul îngust dintre vii” şi urcă pe “drumeagul de dintre răzoarele viilor”. Cuvântul “drumeag” sinonimează pe “drum îngust” dar este pur şi simplu de neînlocuit. Este exact cuvântul cel mai précis.Nuanţa totală. Un “drum îngust” poate trece şi printre blocurile murdare sau printre dughenile de mahala, dar nu un “drumeag”. Diminutivul acesta, spre deosebire de “drumuleţ” , miroase a grâu, a busuioc şi struguri copţi de parcă ar fi o icoană veche de toamnă care apare printre “răzoarele viilor”.
Arhaismul e folosit cu pondere pentru cromaticul atmosferei, dar curăţat de rugină până devine candelă
de stea deasupra cuvintelor. In loc de “Iar a doua zi de dimineaţă” capitolul începe ca un flaut “Si a fost că a
doua zi de dimineaţă” sau mai degrabă aducându-ne aminte de limbajul încolţind prin basmele şi colindele româneşti.
Mulţi poate vor rămâne surprinşi de cutezanţa cu care Anania vânează pasărea cuvântului rar ce se
ascunde pe vârful muntelui sau îşi face cuibul ca alcionul crezând că e vorba de un poet şi apoi de un teolog,
ultimul cedând primului. Si nu este deloc aşa. Să exemplificăm. In traducerile româneşti citim: “Ia pe toate căpeteniile poporului şi le spânzură de copaci” (Nm.25,4), iar în Biblia lui Bartolomeu Valeriu Anania găsim:” Ia pe toate căpeteniile poporului şi dă-i-le Domnului în vileag.” In versiunea ebraică se foloseşte un cuvânt cu sensul neclar,incert, trades prin “a spânzura”, “a trage în ţeapă”. Valeriu Anania mergând după Septuaginta se opreşte la verbul “paradeigmazo”, care în greceşte înseamnă “a descoperi ceva rău”, “a da în vileag”, “a-i descoperi cuiva partea negativă”.(nota 112). Dacă traducem în primul sens ar trebui să spânzurăm chiar pe Moise, pe fiii lui Aaron şi pe Iosua (ultimul mai târziu) pentru că aceştia făceau parte din “căpeteniile poporului”. Mergând la context, în versul următor observăm că Moise îi spune poporului o poruncă absolut deosebită de cea a lui Dumnezeu: “Atunci a zis Moise către neamul lui Israel:”Ucideţi fiecare pe casnicul său care i s’a închinat lui Baal-Peor!” (Nm.24,5).
Nu pot încheia fără câteva cuvinte ale poetului Tudor Arghezi despre arta poetului Valeriu Anania: “El stăpâneşte versul şi limba magistral şi măestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfăşurat în sus. Nimeni nu l-a aşteptat să vie şi el a venit,de unde, de ne-unde, aşa cum s-a ivit zvâcnind, din fulgere şi piatră, fără să fie pus, printre şoimi şi piscuri, bradul la tulpina căruia se înşiră şi notele de creion acestea. Mă uit peste o sută de văi şi ceruri şi inched manuscrisul poetului, împăcat.”

Pr.Dr.Dumitru Ichim - Kitchener - Canada 3/13/2003

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian