Nicolae Titulescu (16 martie 1906 Craiova - 17 Martie 1941 Canes ) FERMITATE ŞI CONSECVENŢĂ ÎN POLITICĂ
Eminentul jurist, profesor universitar, academician, strălucitul orator care a fost Nicolae Titulescu, s-a afirmat îndeosebi ca apreciat om politic şi ca unul din cei mai importanţi diplomaţi europeni din perioada interbelică.
După cum se ştie, Nicolae Titulescu intră în politică în 1909, în Partidul Conservator Democrat condus de Take Ionescu şi, în 1912, este ales deputat de Romanaţi în Parlament unde, în 1913, rosteşte un vibrant discurs despre poziţia României faţă de evenimentele din Balcani din care transpare luciditatea sa politică, patriotismul, dar şi interesul logic fundamentat despre afirmarea Balcanilor ca zonă a păcii şi a bunei înţelegeri. Este începutul afirmării uneia dintre direcţiile politicii sale pe care se va menţine cu consecvenţă până la sfârşitul vieţii, Discursul este deosebit de apreciat de multe personalităţi ale timpului între care şi Take Ionescu.
În perioada neutralităţii României dinaintea primului război mondial, Titulescu apare ca unul dintre cei mai activi militanţi pentru Marea Unire ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918, dovadă în acest sens fiind celebrul său discurs de la Ploieşti (1915) - intitulat “Inima României”(n.n. Ardealul).
După ce, din 1917, este în două rânduri ministru de finanţe, Nicolae Titulescu este delegat al României la Conferinţa de pace de la Paris şi îsi pune semnătura, alături de cea a dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat, pe Tratatul de pace cu Ungaria de la Trianon (4 iunie 1920) şi, alături de prinţul Dimitrie Ghica, trimis extraordinar şi ministru plenipo-tenţiar al României la Paris, pe Tratatul de pace cu Turcia de la Sevres (10 august 1920). Tot în 1920, conduce delegaţia României la Conferinţa de la Spa (Belgia) şi semnează Acordul privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din primul război mondial.
Între 1920 şi 1936, Titulescu este delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor de la Geneva şi, fapt unic, neîntâmplat cu nimeni altcineva, este ales consecutiv, în 1930 şi 1931, ca preşedinte al sesiunii anuale a Societăţii, bucurându-se, pentru competenţa şi talentul său oratoric, de numeroase aprecieri printre care şi cele ale cunoscutului om politic britanic Anthony Eden.
După ce este, o scurtă perioadă de timp (1921), ministru ad- interim la Externe, îndeplineşte funcţia de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra, apoi este ministru de externe (1927- 1928 şi 1932-1936).
Activitatea sa în timpul ministeriatului este prodigioasă. Astfel, Titulescu realizează deschiderea sau redeschiderea reprezentanţelor diplomatice ale României de la Helsinki, Lisabona, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Santiago de Chile, Ciudad de Mexico, Montevideo, Caracas, Teheran, Moscova. După cum se vede, cele mai multe oficii diplomatice noi sunt în capitalele latino-americane. Această linie de preocupări a lui Titulescu face obiectul unui recent şi amplu articol (decembrie 2001) apărut în ziarul oficial din Lima “El Peruano” sub semnătura lui Juan Mariategui şi intitulat “România: ministrul de externe Titulescu şi America Latină”. Articolul se referă şi la cartea lui Titulescu “Politica externă a României”, apărută în timpul vieţii autorului în limbile engleză şi franceză, iar în versiune românească abia acum, în ultimii ani. În 1996, lucrarea este scoasă în ediţia a doua franceză de către Fundaţia Europeană Titulescu, având un prolog de Teodor Meleşcanu.
În ceea ce priveşte relaţiile cu U.R.S.S., Nicolae Titulescu, pe lângă stabilirea de raporturi diplomatice, a angajat multe discuţii cu M. Litvinov, comisarul poporului pentru Externe al U.R.S.S., urmărind recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. Istoricul Florin Constantiniu apreciază că Titulescu apare ca o victimă a diplomaţiei sovietice care i-a înşelat încrederea. După un “gentlement’s agreement” din 1934, prin care U.R.S.S. se angaja să nu mai ridice problema Basarabiei, Litvinov l-a lăsat pe Titulescu să creadă că a obţinut recunoaşterea apartenenţei Basarabiei la România, lucru departe de realitate în intenţiile sovieticilor.
O mare atenţie a acordat Titulescu problemei securităţii colective şi definirii agresorului, idei la care au aderat multe ţări şi cu care a cochetat şi U.R.S.S. practicând o politică duplicitară, însă, între Germania şi puterile Antantei.. În 1933, este semnată astfel Convenţia de definire a agresiunii numită si Convenţia Litvinov-Titulescu sau Formula Titulescu-Litvinov. Articolul din ziarul peruvian citat mai sus se referă şi la atragerea de către Titulescu a diplomaţiilor latino-americane în susţinerea securităţii colective, acţiune confirmată şi prin semnătura pe care diplomatul român o pune pe Pactul de neagresiune şi conciliaţiune de la Rio de Janeiro.
În 1933, Titulescu îşi pune semnătura şi pe Pactul de organizare a Micii Înţelegeri (Micii Antante) dintre România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, pact care consfinţeşte viabilitatea înţelegerii deja constituite prin tratatele bilaterale din 1920 şi 1921 - şi stipulează direcţiile de acţiune ale înţelegerii ca instrument de asigurare a securităţii în zonă. Cu acelaşi scop, Titulescu iniţiază constituirea Înţelegerii Balcanice care ia fiinţă în 1934 prin semnarea, la Atena, a documentului aferent de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. Tot în 1934, la Ankara, Titulescu semnează Tratatul de amiciţie şi neagresiune dintre România şi Turcia.
Un rol important a avut Nicolae Titulescu la Conferinţa de la Montreux - Elveţia (iunie 1936), obţinând recunoaşterea interesului României faţă de regimul Mării Negre. El a spus cu acest prilej: “Nu vom accepta niciodată să se dispună de soarta noastră fără noi, să ni se impună hotărâri la care nu am consimţit”.
În perioada 1932- 1936, ministrul de externe Titulescu face parte din guvernul liberal condus mai întâi de I.Gh.Duca. Primul ministru este, însă, asasinat de către legionari pe peronul gării Sinaia, la 29 decembrie 1933. Nu cu mult timp în urmă, Corneliu Zelea Codreanu atacase în termeni violenţi pe I. Gh. Duca, N. Titulescu, V. Iamandi, I. Inculeţ ş.a. Titulescu era, de fapt, alarmat de consecinţele pe plan extern ale antisemitismului Mişcării legionare, ale orientării profasciste şi pronaziste a acesteia. După asasinarea lui I. Gh. Duca, i se încredinţează conducerea guvernului lui Gheorghe Tatărescu, pe fondul unor frământări din P.N.L. (dizidenţa lui Gh. I. Brătianu ş.a.).
Este de subliniat, fie şi în treacăt, că, în timpul mandatului guvernului Gh.Tătărescu, economia românească se reface după marea criză din 1929-1933 şi va ajunge la apogeul dezvoltării din întreaga perioadă capitalistă. În politica externă, Nicolae Titulescu, membru al guvernului respectiv, probează aceeaşi consecvenţă, acţionând pe coordonatele orientării sale la care ne-am referit mai sus. Numai că anul 1936 aduce schimbarea raportului de forţe din Europa.
La 7 martie 1936, Germania hotărăşte remilitarizarea Renaniei, ignorând prevederile adoptate la încheierea păcii. Franţa asistă cu pasivitate la această situaţie şi nu va putea interveni în sprijinul ţărilor est-europene care sperau să aibă ajutorul său. Politica securităţii colective, ca şi tratatele şi organismele pentru care a militat Titulescu primesc puternice lovituri odată cu invadarea unor ţări din Europa de către trupele hitleriste şi cu rapturile teritoriale care au precedat cel de-al doilea război mondial.
Titulescu este supus unor critici tăioase:
O parte a spectrului politic din ţară critică apropierea de U.R.S.S. Titulescu este atacat în mod expres de către C. Z. Codreanu, printr-o circulară din 30 mai 1936.
Polonia vede o slăbire a alianţei din 1921 prin apropierea de U.R.S.S.
Italia nu-i iartă lui Titulescu criticarea promptă a intervenţiei în Etiopia.
Iniţiativele lui Titulescu îl irită pe regele Carol al II-lea care crede că ministrul său de externe se consideră singurul diriguitor al politicii externe a României.
La 24 august 1936, Titulescu este înlăturat din guvern şi va pleca în exil - în Franţa.
Din perioada exilului lui Titulescu - din călătoriile, din luările sale de cuvânt cu diferite prilejuri, din interviurile şi scrisorile sale, rezultă aceeaşi atitudine fermă şi consecventă în susţinerea ideilor pe care le-a promovat în activitatea sa politică şi diplomatică, multe fiind de actualitate şi astăzi. Ne oprim asupra câtorva exemple edificatoare:
Într-un discurs ţinut cu prilejul unei reuniuni a Societăţii medicale a litoralului mediteranian, la Cap Martin (Franţa), la 11 aprilie 1937, Titulescu afirmă că “intangibilitatea frontierelor este condiţia primordială a înţelegerii internaţionale”.
În iunie 1937, Titulescu se află la Londra unde ţine câteva conferinţe. La 3 iunie, vorbeşte la Camera Comunelor despre mijloacele practice de a păstra pacea existentă. “Primul mijloc, spune Nicolae Titulescu, constă în negocieri, atât pe tărâm politic, cât şi pe cel economic, cu acei care s-ar putea să ne fie mâine inamici. Al doilea mijloc constă în a întări instituţiile destinate să salveze pacea. Al treilea mijloc este necesitatea pentru Marea Britanie să afirme că ea este tot atât de interesată în păstrarea păcii în Europa centrală şi de est, ca şi în Europa de vest”. Titulescu susţine şi la 9 iunie, tot la Camera Comunelor, faptul că Anglia trebuie să fie interesată de toate regiunile Europei. În conferinţa ţinută la Oxford, la 4 iunie, pe tema situaţiei internaţionale, Titulescu spune: “Briand a voit o politică de înţelegere cu Germania, la Cannes, în 1922. El a fost împiedicat să o facă, deoarece lumea spunea: e prea devreme. Experienţa a dovedit că ce s-a făcut în urmă a fost prea târziu”. Referindu-se la revizionism, Titulescu a spus cu acelaşi prilej: “Revizuirea nu este o soluţie; ea consistă în a transporta răul pe care îl reprezintă o graniţă din o parte în alta. Adevărata soluţie e spiritualizarea constantă şi progresivă a graniţelor prin scăderea barierelor vamale şi uşurarea traficului de oameni”. (Câtă actualitate! - n.n.)
Se ştie că Nicolae Titulescu a primit titlul de ”doctor honoris causa” al universităţilor din Bratislava şi Atena. La 19 iunie 1937, primeşte titlul respectiv la Universitatea Komensky din Bratislava şi dezvoltă conferinţa “Ordinea în gândire” din care cităm: “Este necesar să se creeze un nou umanism, un umanism propriu secolului al XX-lea, mai puternic, mai solid, mai modern, un umanism nou care prevede o nouă filozofie, o nouă morală, un nou drept, care să adapteze vechile concepţii ale democraţiei liberale, izvorâte din Revoluţia franceză, la nevoile unei noi democraţii naţionale, sociale, economice şi culturale, folosind experienţa democraţiilor şi a regimurilor autoritare din Europa, chiar dacă ele au reuşit sau nu”.
Consecvent interesului pentru zona balcanică, în scrisoarea adresată ziarului “L’Ordre”, la 30 mai 1939, Titulescu apără Iugoslavia în împrejurarea ocupării Albaniei de către Italia, iar în interviul acordat, la 14 iunie 1939, ziarului “Paris Soir”, susţine că Acordul anglo-turc, încheiat cu puţin timp în urmă, este “o completare fericită a Pactului Balcanic” şi nu contravine prin nimic acestuia.
Sintetizând, direcţiile politicii lui Nicolae Titulescu, urmărite cu fermitate şi consecvenţă în activitatea sa şi în întreaga sa viaţă, au fost:
servirea cu abnegaţie a ţării sale pe care a vrut-o întregită, prosperă şi respectată în întreaga lume;
asigurarea unor relaţii de bună vecinătate cu ţările din jurul României, instituirea şi asigurarea funcţionalităţii unor instrumente de menţinere a păcii în zonă ca Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică;
extinderea relaţiilor României cu cât mai multe state ale lumii, cu privire specială asupra ţărilor latino- americane;
crearea şi asigurarea funcţionării unui sistem de securitate colectivă în întreaga lume, definirea agresorului şi combaterea revizionismului;
o viziune umanistă asupra devoltării viitoare a societăţii, a relaţiilor dintre state.
Prin activitatea sa pusă în slujba unor idealuri nobile, prin calităţile sale deosebite, Nicolae Titulescu s-a făcut cunoscut şi apreciat în întreaga lume. Pe lângă funcţiile şi titlurile cu care a fost onorat şi la care am făcut referiri mai sus, să arătăm că ilustrul diplomat a mai fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale de la Paris, preşedinte al Societăţii Internaţionale de Filologie, Ştiinţe şi Arte Frumoase, membru în Comisia de Cooperare Intelectuală Internaţională de la Geneva, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga. O fundaţie europeană îi poartă numele. Numele său este înscris în enciclopedii şi dicţionare de personalităţi din întreaga lume. A fost membru al Academiei Române. În ţară, i s-au ridicat statui, numele său este purtat de bulevarde şi străzi din diferite oraşe, de şcoli, licee, facultăti, instituţii şi societăţi de cultură.
Valorificarea ideilor şi experienţei lui Nicolae Titulescu de către contemporanii noştri nu poate fi decât în beneficiul oamenilor, al societăţii şi totodată constituie un omagiu adus memoriei unei mari personalităţi.
S. Moraru
Bibliografie
1. Andrei, Nicolae - Voievozi ai spiritului, Editura Alma, Craiova, 2000
2. Constantiniu, Florin - O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
3. Mariategui, Juan - Rumania: canciller Titulescu y America Latina, în El Peruano, Diario Oficial, Lima, din 3 decembrie 2001
4. Titulescu, Nicolae - Discursuri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967
|
- S.V.Moraru - Toronto 3/13/2003 |
Contact: |
|
|
