Ce copii sînt oamenii!
E bine cînd esti inteligent, dar e mai bine cînd esti răbdător. Dacă n-as fi făcut un efort serios, nu m-as fi putut opri din a-l cita pe Hermann Hesse si as fi continuat să-l copiez asa, pagină după pagină. El a fost seducător de inteligent si desigur răbdător, căci cum altfel ar fi stiut de relația dintre cele două însusiri.
Mi-am amintit de vorba lui, cea din titlul de mai sus, cînd am văzut la televizor un negustor american vărsîndu-și ostentativ în stradă sticlele cu vin franțuzesc. Ce copilărie! mi-am zis. In fond bietul de el, n-are nici o idee despre sugestia sub care se află. Probabil că și de partea cealaltă a conflictului ideologic asupra Irakului, adică în Franța să zicem, se găsesc alte asemenea personaje. Si unde oare or lipsi? Nicăieri, evident, căci mediile de informare, atît de bine aranjate și dirijate pot face minuni de la o zi la alta. Omul zilelor noastre vrea să fie informat, crede că este informat și acționează ca atare. Informația este însă o marfă scumpă, așa că originalele se păstrează și se vînd mai mult copiile. In mijlocul furtunii de informații, nu e de mirare că cei mai săraci cu duhul se îndreaptă încotro bate mai tare vîntul sau iau de bună informația sau ideea care le satisface mai bine interesele și orgoliile. Cu cît un om este mai mediocru, scria Nietzsche, cu atît crede mai mult în rău. De la moartea lui Nietzsche a trecut mai mult de o sută de ani, timp în care mediocritatea ar fi trebuit să se retragă și să se ofilească. Nici vorbă. Ea se așează parcă și mai temeinic acolo unde omul întărîtat să fie eficient și-a pierdut darul meditației. Nejudecînd și luînd totul gata judecat de alții, cu ochii în ziar sau în televizor, se trezește că ar vrea să facă dreptate, că ar vrea să pună lucrurile la punct. Iși imaginează că a fost investit să-i salveze pe alții, să-și apere nația sau religia, să apere pacea. Sugestia funcționează atît de bine încît victima n-are nici o șansă să-l zărească pe cel ce-și umflă buzunarele pe seama sa. Majoritatea ostașilor ce-au murit în războaiele istoriei, n-au știut aproape nimic despre adversarul din tranșeea vecină. Nu puține au fost cazurile în care nu știau nici naționalitatea celor cu care se luptau pe viață și pe moarte. Morților, căci nu s-a pomenit încă război fără morți, într-un spectacol sobru, li se arată o recunoștiință grăbită și îndoielnică. In cărțile de istorie nu au loc decît maeștrii agresori, cei cu coroană, cu sabie, cu pipă sau cu cravată, care de cele mai multe ori își sfîrșesc viața de moarte bună, de plictiseală.
Așa că războaie au fost de cînd lumea și o să tot fie pentru că oamenii sînt copii.
Bucureștenii poate își mai amintesc de Tudorică, suporterul înfocat al Rapidului, nu tocmai întreg la minte, care bîntuia cîrciumile din Piața Kogălniceanu, cînta din trompetă oriunde îl apuca, scuipa și proclama: Trăiască războiul sub plapumă!
|
Viorel Neacsu - Toronto 3/9/2003 |
Contact: |
|
|
