Metamorfozele Divine
Mai deunazi i-am dat crezare teoriei lui Darwin atunci cind, in cartea de biologie, ne-a aratat-o pe strastrastrabunica noastra stind calare pe o creanga de copac. Fara de griji decojea o banana si se lasa puricata. M-am uitat in oglinda si mi s-a parut teoria adevarata. Dar asta numai daca luam in considerare aspectele exterioare, pentru ca ceva lipseste totusi, o veriga importanta. Gindul la lumea de azi imi trezeste suspiciuni si pun la indoiala mai sus mentionata teorie. Oare orice animal dupa evolutia darwiniana ajunge in aceeasi situatie deplorabil de barbara ? Inselaciune, razboaie, crime, cei multi mor de foame in timp ce citiva se ghiftuiesc. Si toate astea PENTRU CE ? Masini lucioase si rochii de lux. Nu ! Nu !Nu ! Maimutica lenesa pe creanga priveste fara pasiune la coaja de banana cazuta de jos. Nu mai vrea alta, e satula si asta-i de ajuns. Si totusi, undeva , cindva s-a strecurat in trupu-i inocent, un altceva, sufletescul. De unde a aparut acesta ? Oare zacea ascuns in sarmana maimutica ? Oare e sufletul un proces inevitabil al evolutiei ? De ce n-au evoluat asa si alte animale ? Intrebarile astea ma biziie si nu-mi dau pace. Am aruncat la podea cartea de biologie. E incompleta sau e incompetenta. La capul patului asteapta sa fie deschisa de citva timp o alta carte data in dar de mama, e Vechiul Testament. Sa ne concentram asupra noii lecturi si sa urmarim alte fire care ar putea sa aduca o lumina nu atit asupra subiectului de unde ne tragem ci mai ales asupra de unde ni se trage, ca sa spun asa. Daca dam crezare scriiturilor biblice in anul 4004 inainte de Cristos, Dumnezeu Tatal creaza din lut pe om dupa propria sa imagine si ii da in dar viata. Pe femeie o creaza dupa aceea dintr-o coasta a barbatului, ca sa-i tina de urit. Nu stim bine rostul creatiei in sine dar stim ca, dupa aceea, cei doi numiti Adam si Eva sint trimisi la joaca pe zaplaz. Si nu orice fel de joaca ci una Eterna si nu pe orice fel de zaplaz ci tocmai pe Cimpiile Elizee, adica-n Rai, acolo unde Tineretea e Fara de Batrinete si Viata e Fara de Moarte. Intre timp (in eternitate timpul nici macar nu e egal cu zero, nu exista, pur si simplu) acolo sus (se putea defini deci relativ spatiul) intre joaca-si-hirjoneala, joaca-si-hirjoneala ceva se intimpla cu Eva care simte asa, o molesala la lingurica si iaca, incepe a nu mai vrea sa se joace ca pina atuncea. Posibila explicatie ar putea fi un sindrom de apatie caruia noi astazi ii mai spunem si plictis. Sa consideram probabilitatea sa devi plictisit in etern ca fiind mai mare de 51% ceea ce implica adevarata presupunerea. Asadar, plictisita de Eternul Raiului, Eva il ademeneste pe Adam la o alta joaca de data aceasta mai excitanta, mai serioasa si, dintr-un imbold de razvratire (iata cum apare conceptul de revolutie), il indeamna pe tovarasul ei sa intinda mina si sa rupa un fruct tocmai din acela pe care scria INTERZIS (de fapt singurul loc in care scria interzis pe atunci in Univers, in Etern si in Infinit). Atotputernicul vazind ca cei doi i-au incalcat porunca si s-au infruptat tocmai din pomul ce purta Interdictia Suprema, dezamagit sau invidios, (veti intelege mai departe de ce spun asta) ii alunga intr-un surghiun perpetuu pe dragii parinti primordiali genetici. Momentul e crucial. Cu el incepe degringolada calvarului nostru. Pierdem instantaneu Nemurirea (secundele incep sa alunece invers), incepem sa stim ce-i durerea pentru ca trupescul singereaza, si devenim cimpul permanent de batalie al unui nou concept, Diavolul, pentru ca sufletescul sufera. Aici se cuvine a evidentia totusi nu numai relatia cu germenul negativ. Alungati, prigoniti, Adam si Eva devin in acelasi timp, am putea spune, eliberati, pentru simplul fapt ca de acum incolo isi pot face de cap, pe parcursul unei perioade numita Viata-cea-de-toate-zilele, perioada intru-citva scurta ce-i drept, comparat cu Eternitatea pierduta, dar fara indoiala « existenta ». Adam si Eva coboara de atunci pe pamint. Se pot intoarce in Rai, dar abia dupa un timp si nu ca inainte, ca fiinte, ci numai ca suflete. Si aici cred eu ca intervine in fapt nu un surghiun ci mai degraba o razgindire a lui Dumnezeu, care na da o sansa sa devenim cu adevarat copii sai, de la egal la egal. O sansa, o incercare, o piatra de rascruce pe care omul trebuie s-o care in spinare, cu voie sau fara voie. Pentru ca nici lui Dumnezeu Tatal nu-i este usor sa tina in friu soarta universului, sa fie atent la toate presiunule, rotatiile, pulsatiile, balantele si cite si mai cite de doar el stie, iar noi, pentru ca ne-am aratat curiosi si vrem a fi creatori trebuie sa invatam a fi ca el si nu doar flori de Rai. Rascrucea inseamna a opta mereu intre stinga si dreapta, intre inainte sau inapoi (apare conceptul de orientare) iar aceasta, rascrucea este legata intrinsec de nevoia de a decide. A decide inseamna a fi stapin pe soarta dar mai ales inseamna a fi liber. Eva este responsabila de soarta de pina atunci dar si calauza pentru soarta viitoare. Si pentru ca de aici incepe ambivalenta, avind pe umerii nostri si ingeri albi si ingeri negri, se naste atunci Libertatea de Optiune adica, Democratia, care va forma caracterul lumii vestice asa cum o cunoastem noi acum. Tot de atunci caracterul omului si evident al Evei reflecta, sau si mai bine zis, este originea acestei dihotomii in care deciziile de orientare aduc dupa sine destine diferite, binele si raul, viata si moartea. . Eva devine prin fapta ei responsabila de pierderea Paradisului Etern dar in acelasi timp dezlantuie in om creativitatea care fusese impiedicata sa existe chiar de catre tatal Atotputernic, din egoism poate, pentru a-si rezerva pentru sine placerea sublima a creativitatii. Adam primeste deci al doilea dar, de la Eva, cu aprobarea discreta a lui Dumnezeu, sub forma pasiunii si a creativitatii, caractere fundamentale ale omenirii asa cum o cunoastem noi astazi. Sintem rind pe rind atrasi de miracolul stiintelor care ne dezvaluie universul in mereu alte lumini, de frumosul artelor care reflecta adincimile sufletelor, de filozofie care ne arata profunzimile mintii omenesti. Platim tribut Diavolului si invatam a ne feri de ravagiile acestuia, si chiar daca pe alocuri situatia pare disperata, privind-o in ansamblu lumea merge inainte. Multi mor de foame si de relele lumesti dar citiva ajung sa zboare. Trec multe bombe peste capetele noastre dar vom reusi cindva sa le tinem in friu si sa le folosim benefic pentru toti. Speranta exista in noi toti si asemeni apei, ea disloca incet, incet munti de rautate. Puneti-i diavolului in fata oglinda si se va rusina de hidosenia sa si se va transforma, ajutat de metamorfozele divine, in fluturi. Aceasta cred eu ca e lectia pe care trebuie sa o invatam pe deasupra. Cit despre Darwin si evolutia speciilor, ramine asa cum am spus, e adevarata doar partial. Morala ?
Cind litera cartii nu ne mai satisface, sa ne uitam la noi insine bine de tot si calauziti de vorbele lui Socrate, sa cautam in adincurile sufletelor noastre adevarul. El e acolo, asteapta doar sa fie iluminat.
|
Florin Zamfirescu, Toronto 3/4/2003 |
Contact: |
|
|
