Cenaclu - poezie -
In amintirea tatalui meu(2002,Toronto)
delir
as vrea sa pot uni fiinta cu caldura
si clipe neconsumate sa curga
renascind
in stinghereala serilor
singure
triste
pline de dor...
sufletul va cauta neincetat
alinarea
in eterna amintire de gheata
pastrez in memoria trupului
ultima atingere
ultimul cuvint
prima lacrima
ceata s-a lasat pe peronul unde
pasii au fost ultima data alaturi..
mi-e dor de tine
nimic nu-mi va satura setea
nimeni nu-mi va umple sufletul
ramas ca o umbra
in cetatea secundei
***
traim intr-o deruta continua
e inceputul sfirsitului
si zgiriem in van amintirile
cu unghiile pline de sperante
visul traieste
cu fiecare secunda
mai rece
mai aproape...
dorul apasa pe suflet
cu o durere amortita
mi-e inima inundata
de sentimente confuze
pierdute in ieri
incerc sa recladesc
din memoria gindului
trairi cufundate in ani
***
m-am agatat cu unghiile
de cenusa trupului in cadere
umbra
mi-a sfisiat gindul
am ramas in poarta timpului
plina de viitoare tenebre
as vrea sa pot prinde aripile
porumbelului
sa leg in fiinta timpului
trupul ravasit
secat
ca o umbra a prezentului
miine a devenit azi
si goliciunea minciunii
se dezveleste in verde
nimeni nu poate striga numele
in virtejul nebanuit
al neantului
initiere
caderea norilor e albastra
si zilele nu se mai impletesc
in cuvinte
mi-e dor de atingerea
rece
a cuvintului
2003,dupa un an de ‘exil’
a mai trecut un an…
plini de verde
ne agitam mainile in praful uitarii
ori incercam sa ne mintim
ca avem fericirea la degetul mic
minutele se scurg cu susur de bocet
dar nimeni nu vrea sa-l auda
ne imbracam in puterea data de noi
si pentru fiecare pas
ne rotim trupul privind in jur
acasa…
In amintirea tatalui meu(2002,Toronto)
delir
as vrea sa pot uni fiinta cu caldura
si clipe neconsumate sa curga
renascind
in stinghereala serilor
singure
triste
pline de dor...
sufletul va cauta neincetat
alinarea
in eterna amintire de gheata
pastrez in memoria trupului
ultima atingere
ultimul cuvint
prima lacrima
ceata s-a lasat pe peronul unde
pasii au fost ultima data alaturi..
mi-e dor de tine
nimic nu-mi va satura setea
nimeni nu-mi va umple sufletul
ramas ca o umbra
in cetatea secundei
***
traim intr-o deruta continua
e inceputul sfirsitului
si zgiriem in van amintirile
cu unghiile pline de sperante
visul traieste
cu fiecare secunda
mai rece
mai aproape...
dorul apasa pe suflet
cu o durere amortita
mi-e inima inundata
de sentimente confuze
pierdute in ieri
incerc sa recladesc
din memoria gindului
trairi cufundate in ani
***
m-am agatat cu unghiile
de cenusa trupului in cadere
umbra
mi-a sfisiat gindul
am ramas in poarta timpului
plina de viitoare tenebre
as vrea sa pot prinde aripile
porumbelului
sa leg in fiinta timpului
trupul ravasit
secat
ca o umbra a prezentului
miine a devenit azi
si goliciunea minciunii
se dezveleste in verde
nimeni nu poate striga numele
in virtejul nebanuit
al neantului
initiere
caderea norilor e albastra
si zilele nu se mai impletesc
in cuvinte
mi-e dor de atingerea
rece
a cuvintului
2003,dupa un an de ‘exil’
a mai trecut un an…
plini de verde
ne agitam mainile in praful uitarii
ori incercam sa ne mintim
ca avem fericirea la degetul mic
minutele se scurg cu susur de bocet
dar nimeni nu vrea sa-l auda
ne imbracam in puterea data de noi
si pentru fiecare pas
ne rotim trupul privind in jur
acasa…
|
Laura Homa 3/4/2003 |
Contact: |
|
|
