Basarabia
Motto : “Istoria e cea dintâi carte a unui popor“. Nicolae Balcescu
Expunere de motive
Pentru românii cu constiinta nationala neatrofiata Basarabia si Bucovina reprezinta o suferinta a gândului. Este suficient sa le evoci numele pentru ca în interiorul fiecaruia, voit sau nu, constient sau nu, sa se declanseze un proces de întristare, poate de furie a neputintei, de revolta fata de “blestemul geografiei”, care a facut ca doua teritorii românesti apartinând în mod organic fiintei nationale sa fie înstrainate. Nu e vorba aici de nostalgia vreunui “impeiralism românesc” (bine ar fi fost sa fi existat asa ceva, dar n-a fost nicicând) ori de vreun “panromânism” (si asa-ceva ar fi fost bine sa fi existat, dar iar n-a fost, ori prea putin a fost), ci de durerea pe care un organism în mod firesc o simte atunci când unul sau mai multe membre îi sunt amputate. Sunt multi care (îsi) spun : “Da, asa e, dar ce putem noi face ? Putem noi schimba fata lumii ? Nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri etc.” Au dreptate cei ce gândesc astfel, cu urmatoarea rezerva. Atunci când nu poti face nimic, tot poti face ceva : SA NU UITI SI SA NU TE RESEMNEZI. Întru neuitare si întru neresemnare scriu articolele ce urmeaza despre istoria Basarabiei si Bucovinei. Multumesc redactiei ziarului “Observatorul” pentru amabilitatea de a le gazdui.
DESPRE ISTORIA MOLDOVEI DINTRE PRUT SI NISTRU
ASUPRA INTELESULUI ISTORIC SI GEOGAFIC AL CUVÂNTULUI “BASARABIA”
Nu dintotdeauna prin termenul de “Basarabia” era desemnata toata partea de rasarit a Moldovei, situata între Prut si Nistru asa cum este astazi. “Pâna la 1812 cuvântul “Basarabia” denumea partea de sud a teritoriului dintre Prut, Nistru si Dunare; restul, partea cea mai întinsa, intra în compunerea Moldovei si se numea cu acelasi nume ca aceasta din urma”. Denumirea provine evident din vremea când acest teritoriu fusese stapânit de domnitorii munteni, deci Basarabi, Mircea cel Bâtran fiind doar unul dintre ei. Cu timpul, ca urmare a numeroase lupte moldo-vlahe, acest teritoriu a ajuns în stapânirea Moldovei, denumirea de Basarabia ramânând totusi pentru partea de sud a Moldovei dintre Prut si Nistru pâna la începutul secolului XIX. “Pentru prima data cuvântul Basarabia se întrebuinteaza în semns larg, adica nu numai pentru partea de sud a câmpiei Bugeacului, ci si pentru Moldova orientala, asezata între Prut si Nistru, în instructiunile (1807) ministrului rus de externe Rumeantev pentru ambasadorul sau la Paris – Tolstoi.” I se cerea ambasadorului rus sa afirme în tratativele sale cu ministrul francez de externe Champigny (succesorul lui Talleyrand) ca “cel putin Basarabia trebuia sa ramâna Rusiei”, dat fiind ca articolul 22 al tratatului de pace de la Tilsit prevedea numai evacuarea Valahiei si Moldovei si nu facea nici o mentiune speciala pentru Basarabia. În cursul tratativelor ministrul francez de externe si-a exprimat opinia ca nementionarea expresa a Basarabiei în textul tratatului de pace pentru evacuare ar fi fost un fapt accidental, în timp ce ambasadorul rus considera ca trebuie întrebuinata în favoarea Rusiei aceasta omisiune. “En lui parlant de l’évacuation de la Moldavie, je lui ai cependant fait entendre clairement que je ne comprenais la Bessarabie. Il chercha cependant ŕ me prover le contraire et allegua que, si le traité ne nomnait pas la Bessarabie, cette omission ne pouvait provenir que d’un mésentandu. Ŕ cela je lui objectai qu’il était bien permis qu’il y ęut aussi une fois un mésentandu en notre faveur”.
Pozitia Rusiei la aceste trataive se întemeia pe un dublu abuz. Pe de o parte o interpretare evident abuziva a prevederilor acordului de la Tilsit privitoare la Tarile Române. Pe de alta parte o extindere prin nimic justificata a întelesului denumirii de Basarabia la întrega Moldova dintre Prut si Nistru. În întelesul sau traditional termenul de Basarabia desemnând o subregiune a Moldovei, era si firesc sa nu fie mentionata în mod expres în prevederile tratatului de la Tilsit, evacuarea Moldovei implicând automat si evacuarea Basarabiei. În virtutea aceleiasi “logici” rusii ar fi fost îndreptatiti sa ocupe si Oltenia, dat fiind ca nici Oltenia nu era special mentionata în tratat ! Tratativele de la Paris din 1807 consecutive tratatului de pace de la Tilsit sunt importante pentru istoria noastra deoarece aici este pentru prima oara mentionata în analele diplomatice Basarabia. Si nu este mentionata în întelesul sau traditional, partea de sud a câmpiei Bugeacului, ci în întelesul abuziv dat de Rusi : întreaga Moldova dintre Prut si Nistru. Faptul ca rusii aveau cunostinta în epoca de întelesul geografic corect, traditional al cuvântului Basarabia apare clar în instructiunile pe care însusi tarul Alexandru I le-a transmis ambasadorului sau la Paris, contele Tolstoi. În caz ca nu poate obtine ambele principate (subl. ns) Alexandru I îi scria ambasadorului sau : “Voici ce que me conviendrait le mieux : 1) tous les (sic) pays sous la dénomination de Bessarebie avec les forteresses de Bender, Akerman, Chilia, Ismail ; 2) la forteresse Hotin” Asadar cetatea Hotinului nu intra la capitolul “tarile sub denumirea de Basarabia”, ci este mentionata separat, ca nefacând parte din Basarabia. E clar deci ca la tratativele de la Paris nu a fost vorba de vreo confuzie geografica (oricând posibila) ori de ignoranta, ci de crasa rea vointa : au jonglat cu întelesul denumirii geoagrafice dupa cum le-a convenit. Dupa anexarea Moldovei dintre Prut si Nistru de la 1812 Rusia a dat denumirea oficiala de Basarabia întregului teritoriu anexat. Cea mai buna explicatie a faptulu o da medicul si istoricul basarabean Petre Cazacu (1873 – 1956) din a carui lucrare am citat : “A declara în fata Occidentului si mai cu seama în fata lumii crestine ortodoxe din Balcani anexarea pe fata a unei parti din Moldova, subjugarea si transformarea în “supusi rusi” a unor crestini ortodocsi, - era neplacut pentru spiritul liberal din acel timp al lui Alexandru I (? ! ? – n. n.). De aceea s-a vorbit numai de eliberarea unui teritoriu de sub jug otoman si acestui teritoriu i s-a dat numele de Basarabia, pentru a nu se putea vorbi de Moldova dezmembrata.” De atunci însa (de la 1812) politica rusilor fata de termenul Basarabia s-a schimbat. Dupa Primul Razboi Mondial si revenirea Moldovei dintre Prut si Nistru la patria mama, Rusia, de data asta sovietica, pentru a-si manifesta pretentiile teritoriale a înfiintat peste Nistru în 1924 R.S.S.A.M., adica pe româneste Republica Sovietica Socialista Autonoma Moldoveneasca. De data aceasta cuvântul Moldova nu-i mai deranja, menajarea sentimentelor crestinilor ortodocsi din Balcani nemaiinteresându-i. Din contra, termenii de Basarabia si basarabeni începusera sa-i deranjeze (si îi deranjeaza si azi) pentru ca evoca unitatea de origine a moldovenilor din stânga Prutului cu toti românii. Din acest motiv (mai ales) si din motive de comoditate în cele ce urmeaza voi folosi denumirile de Basarabia si de basarabeni atunci când ma voi referi la partea Moldovei dintre Prut si Nistru si la locuitorii sai. Sper însa ca cititorii nu se îndoiesc de faptul ca, procedând astfel, ma refer de fapt la o parte a României si la români.
DESPRE ANEXAREA BASARABIEI LA RUSIA TARISTA, 1812
Din lectura celor de mai sus un cititor atent poate deduce ca, în contextul razboaielor napoleoniene din perioada 1806 – 1812 si a întelegerilor dintre Napoleon si Alexandru I de la Tilsit (1807) si Erfurt (1808), la un moment dat nu numai Basarabia era în pericol sa ajunga sub stapânire ruseasca, ci si ambele Tari Române în integralitatea lor. Asa este, numai ca a comenta acest aspect depaseste cu mult cadrul articolului de fata. Tot ce putem spune este ca doar geniul bun al românilor ne-a ferit de o asemenea eventualitate, pentru ca, la vremea respectiva, nu am fi avut nici o posibilitate de a ne opune. Care ar fi fost soarta noastra a românilor daca am fi ajuns cu totii sub cizma ruseasca înainte de renasterea nationala care a avut loc în secolul al XIX-lea ? Sa sparie gândul, vorba cronicarului.
Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la Bucuresti din 1812, care punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în urma la 1806. Acest razboi nenorocit a carui miza au constituit-o la un moment dat Tarile Române în întregime s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport cu conjunctura internationala din momentul semnarii tratatului de pace. De-a lungul razboiului turcii trecusera prin momente foarte dificile dar au rezistat, as zice eroic, injonctiunilor teritoriale rusesti care nu se limitau la Basarabia, ci vizau ambele Principate. Momentul critic l-a constituit perioada în care Napoleon si Alexandru I s-au înteles la Tilsit si la Erfurt. Ori, începând cu 1810 a intervenit o ruptura între Rusia si Franta cauzata de refuzul Rusiei de a respecta blocada comerciala decretata de Napoleon împotriva Angliei. Aceasta ruptura a evoluat pâna la razboiul din vara lui 1812 când Napoleon a invadat Rusia. Ori, la data negocierilor si a semnarii tratatului de pace ruso-turc de la Bucuresti (16-28 mai 1812) iminenta invadarii Rusiei de catre francezi era de notorietate europeana. “În asemene împrejurari întelegem prea bine cât de mare era interesul Rusiei de a încheie pace cu Turcia si înca o pace cu folos ; ceea ce nu se întelege tot atât de usor ester cum Turcia care putea sa folosesa atât de minunat noua dusmanie izbucnita între Franta si Rusia, se îndupleca la o pace care rasluia iarasi o bucata din împaratia sa, când numai cu putina taraganare ar fi putut-o pune în stare de a cere ea ceva de la rusi pentru încetarea dusmaniilor.”
Inconsecventa pozitiei Turciei la negocierile cu Rusia este semnalata si de ambasadorul Frantei la Constantinopol, Latour Maubourg : ”Poarta refuzând timp de cinci ani de a ceda un singur palmac de teritoriu, cu toate ca pe atunci Rusia libera din toate partile si nefiind amenintata de nicairi, avea pe pamântul turcesc o armata de 80,000, a carei înainte mergatori ajunsesera pâna în centrul Rumeliei (sudul Bulgariei, n.n.), câta neconsecventa nu ar fi de a ceda niste cetati care alcatuiesc siguranta împaratiei otomane (Hotinul, Benderul, Ismailul) astazi când Rusia în ajunul de rumpe cu Franta, si-a adunat toate puterile în Polonia, a desertat Rumelia si nu mai are pe teritoriul otoman decât o slaba armata de 20,000 de oameni care nu se poate spori ?” Totusi tratatul de pace de la Bucuresti încheiat între Padisahul Turciei si Împaratul Rusiei stipula ca : “Prutul, din locul unde intra în Moldova pâna la gurile sale si de acolo, malul stâng al Dunarii, pâna la Chilia si varsarea ei în Marea Neagra, formeaza frontiera celor doua împaratii (art. 4)” si “Partea din Moldova asezata pe malul drept al Prutului este abandonata (? ! ? – n.n.) si data Sublimei Porti, iar Înalta Poarta cedeaza Curtii Imperiale rusesti pamânturile din stânga Prutului.”
Cum se explica aceasta cedare deloc justificata de împrejurari ? Doua sunt explicatiile pe care ni le ofera A. D. Xenopol în lucrarea citata. Prima tine de natura relatiilor dintre Înalta Poarta si Franta de-a lungul razboiului. La început (1806) Franta îndemnase Turcia sa intre în razboi contra Rusiei, ca apoi s-o paraseasca si sa se înteleaga cu Rusii, pentru ca la sfârsit din nou s-o îndemne la lupta cum am vazut. “(…) si chiar de pe atunci se putea videa foarte bine ca ceea ce împingea pe turci a ceda era lipsa de încredere în politica lui Napoleon. Si într-adevar ce garantie aveau ei ca împaratul dupa ce i-ar fi împins iarsi la lupta, nu i-ar fi parasit din nou cum o facuse ?” A doua explicatie (cea majora !) este tradarea. Este aproape sigur ca ambii negociatori ai pacii din partea Turciei au fost cumparati de rusi. Acestia au fost Galib-Effendi si Dimitrie Moruzi. Dupa istoricul român postelnicul Manolache Draghici, contemporan evenimentelor si citat de Xenopol în lucrarea sa tradarea “…ar fi stat mai ales în aceea ca dragomanul (adica talmaciul, n. n.) Panaiotachi Moruzi, fratele împuternicitului de la Bucuresti (Dimitrie Moruzi, n. n.), ar fi primit o depesa de la Napoleon care îi vestea ruptura cu Rusia, scrisoare pe care talmaciul, în loc de a o remite Portei, o trimise fratelui sau pentru ca acesta sa grabeasca negocierile si sa aduca încheierea pacii. Întelege oricine ca nu fara un interes banesc ambii greci tradara pe stapânii lor. De aceea si tot greul mâniei sultanului cazu asupra Moruzestilor, carora amândoura li se taie capul.” Si, parca pentru a înlatura orice dubiu în privinta tradarii, Xenopol îl citeaza si pe reprezentantul francez la Constantinpol, contele Andréossi, care noteaza ca “s-ar fi gasit între lucrurile lui Dimitrie Moruzi un inel de 12,000 de lei care îi fusese dat de rusi si titlurile de proprietate ale unei mosii din Moldova cedata Rusiei.”
Grea de consecinte tradare ! Normal ar fi fost sa uitam pâna azi nu numai tradarea ci si tot razboiul ruso-turc de la 1806 –1812, daca sfârsitul sau n-ar fi adus ruperea în doua a Moldovei si debutul tragediei Basarabiei. Într-adevar ce însemna acest razboi în raport cu marile convusii europene din aceeasi perioada, când au avut loc marile batalii napoleoniene de la Jena, Auerstädt si Wagram, când a fost decretata blocada comerciala împotriva Angliei în toata Europa continentala (1809) etc. ? Si totusi n-a fost sa fie uitat acest nenorocit razboi, cel putin nu de catre noi românii, pentru ca urmarile sale nu s-au stins pentru noi nici pâna în ziua de azi.
Petre Cazacu, `”Moldova dintre Prut si Nistru 1812-1918.”
Op. cit., p. 94
Tratative ce aveau loc consecutiv încheierii tratatului de pace de la Tilsit încheiat la 1807 între împaratul Frantei Napoleon I si tarul Rusiei Alexandru I.
“Vorbindu-i de evacuarea Molovei I-am dat clar de înteles ca prin aceasta nu întelegeam si Basarabia. A încercat totusi sa-mi demonstreze contrariul si a pretins ca, daca tratatul nu numea Basarabia, aceasta omissiune nu putea proveni decât dintr-o neîntelegere. La aceasta am obiectat ca era permis ca macar o data o neîntelegere sa fie interpretata în favoarea noastra.” Colectia lucrarilor istorice a societatii ruse de istorie”, vol. 89, p. 335, citata în lucrarea mentionata.
Ibidem, citat dupa Casso, “Rusia la Dunare”, p. 49. “Iata ce mi-ar conveni cel mai mult : 1) toate tarile sub denumirea de Basarabia cu cetatile bender, Akerman, Chilia, Ismail ; 2) Cetatea Hotinului.
Op. cit.
(va urma)
|
Cristian Horia Pavaluca - Montreal 3/4/2003 |
Contact: |
|
|
