Complexul aristocratiei
In ziarul Globe and Mail din 19 februarie, romanii, si implicit Romania, au fost prezenti de doua ori. Prezenta coplesitoare, pentru o singura zi, daca tinem cont si de celelalte aparitii editoriale cu acelasi subiect. Pe pagina dedicata crizei, din Iraq, cu litere de-o schioapa, un titlu sugestiv :"OLD NEW EUROPE spar bitterly over Iraq". Dedesubt, subtitlul: France "irrational,...unwise," Iliescu says, ne lanseaza, iata, ca protagonisti in cel mai fierbinte eveniment al acestei ierni.
Trebuie sa marturisesc ca am incetat de a mai citi ziarele.Cu siguranta ca as fi ratat ocazia, daca o colega nu ar fi venit sa-mi arate cele doua articole despre Romania. Imediat, am simtit ca mi se imbujoreaza usor obrajii.
O reactie fireasca cand esti atat de departe si se vorbeste despre tara ta. Asta in primul rand, in secundar era vorba de o jena, un presentiment. O jena ascunsa ca subiectul ar putea fi, din nou, despre aurolaci, handicapati sau nu stiu ce hoti romani ce au dat lovitura la o banca din Germania. Realitatea, din pacate, a depasit cu mult speculatiile mele. Jena s-a dovedit a fi intemeiata, dar intr-o stare prea incipienta fata de ceea ce urma.
Pe scurt, criza din Iraq comentata de presedintii tarilor Europei de Est si, printre ei, declaratia presedintelui Romaniei. Pot spune chiar, in capul listei, si nu asa cum afirma acum cativa ani, intr-un acces de "modestie revolutionara", Ion Iliescu: "Si ultimul, pe lista, cu voia dumneavoastra"...De data aceasta, cele cateva fraze inversunate il aduc pe prim plan.
Reproduc in engleza, pentru fidelitate si pentru greutatea cuvintelor, care intr-o limba ce nu are nimic de-a face cu jargonul dambovitean, capata o gravitate deosebita: " Chirac will come to regret his remarks", si il categoriseste pe presedintele francez ca fiind "irrational, totally unjustified, unwise and undemocratic".
As fi preferat o stire despre aurolaci. Aurolacii sunt copii uitati de soarta si de societate, sunt copii pe care societatea i-a trimis in marginile ei, fara mila si fara putinta de intoarcere. Aici era vorba chiar de institutia ce are ca misiune readucerea Romaniei pe o pozitie europeana onorabila.Si ce face aceasta institutie? Il ataca pe presedintele Frantei. Ion Iliescu il jigneste pe Jacques Chirac.
Sigur, comentariile pot fi mai ample la capitolul conflictului iraqian. Incerc sa le reduc la strictul necesar, pentru ca ceea ce intereseaza, intr-adevar, aici, sunt fulminantele fraze ale presedintelui Iliescu.
Ma situez, din start, printre pacifisti. N-am inteles si nu voi intelege niciodata sensul(daca exista vreunul) razboaielor. Stiu doar ca mor oameni nevinovati si asta imi creaza un rau aproape organic. Indiferent de ratiunile Americii de a face acest razboi, nu cunosc vreun conflict armat care sa fi adus vreodata un lucru pozitiv. Nici in istorie, pe termen lung, nici pe o perioada scurta, pentru popoarele implicate. Fie ca este vorba de intreruperea relatiilor cu Arabia Saudita, sustinatoare a "mult cautatului" si de "negasit" Ben Laden si necesitatea de "prospectare" a petrolului de pe alte teritorii, fie ca este vorba de terorism si de folosirea unui armament nedescarcat cam de multicel, motive se pot gasi oricand pentru un "mic razboi".
Imi revin, mereu, pe retina, imaginile razboiului din Vietnam. Americani care s-au macelarit intre ei in numele unei asa-zise cauze dictate de conducerea politica de atunci. Din intamplare, tot republicana. Si atunci, ca si acum, toti cei care au protestat au fost declarati proscrisi. Flower Power a devenit o notiune desueta. Istoria se repeta, doar personajele principale poarta nume diferite.
Din pacate, se pare ca nu invatam nimic. Sau nu invata tocmai acei ce ar trebui sa vina cu lectia stiuta perfect, daca au pretentia sa conduca lumea.
Acum, s-a realizat ceva, chiar inainte de a se incepe lupta reala. S-a realizat dezbinarea Europei, care in paranteza fie spus, prezenta anumite pericole ca unitate. O moneda puternica, renuntarea la granite, cateva puteri economice reale, iata adevarate motive de ingrijorare pentru orgoliul american. Si reintoarcerea "fiicelor risipitoare" din Europa de Est, lasate in amarnica pribegie, pribegie stalinista, de catre Roosevelt, acum mai bine de 50 de ani. "Noua Europa", asa cum o denumeste Donald Rumsfeld, secretarul de stat la Aparare, este orbita de visul aproape hollywoodian de a castiga un loc in UE sau NATO si uita chiar de unde i se trage celalalt cosmar, extrem de real, de 50 de ani. "Noua Europa" se erijeaza in vasala a Americii. Ciudate sunt caile politicii...
Dar sa revin la afirmatiile presedintelui nostru.
Pe vremuri, acasa, eram obisnuiti cu limbajul domniei-sale. Nu putine au fost amenintarile adresate Regelui Mihai, tratat, de atatea ori, ca un escroc international cautat de Interpol. Amenintarile adresate lui Corneliu Coposu. Seniorului. Lui Ticu Dumitrescu, Anei Blandiana, Doinei Cornea si, in general, la adresa intregii "bulghezo-mosierimi", care stim, cu totii, cate ravagii face si astazi pe ulitele dambovitene. Acolo erau subiecte tari, de conversatie balcanica, de contraziceri si inversunare latina. Pe strazi, in birouri, la Piata Universitatii, in ziare si, in final, pe terase, la bere, unde picau intr-un derizoriu total. Ne infuriam, discutam, ne pierdeam timpul la demonstratii si, in final, bascalia noastra, cea de toate zilele, acoperea cu totul gravitatea evenimentelor .
Aici, este, insa, cu totul altceva. Am iesit total din acel decor. Traim intr-o societate in care cuvintele de ocara sunt evitate cu grija, politetea este un mod de viata. De dimineata, cand soferul autobuzului te intreaba ce mai faci si pana seara cand vecinii, de cele mai diverse nationalitati, iti doresc o noapte buna. Ajunge chiar sa-ti fie dor de putina ironie politica, de putina bascalie, ai vrea sa mai fii cu colegii si sa dezbati, la o cafea prelungita, toate problemele tarii...Dar nu asa...
O asemenea declaratie, din partea celei mai inalte autoritati romanesti, te trezeste ca un dus rece. Stii ce ai lasat in urma, stii de ce ai plecat, dar te astepti ca dupa atatia ani de exersare a presedintiei, sa existe o cizelare, o invatare a exercitiului diplomatic, putina eleganta in cuvinte si gesturi.Democratia tocmai la asta asta se refera, acceptarea, cu eleganta, a unei alte opinii.
Continui textul presedintelui roman: "European countries should respect each other's views, otherwise, what we have is the arrogance of the aristocracy, and we no longer live in the context of the 19th century."
In doar cateva cuvinte, Ion Iliescu isi dezvaluie complexul etern, complexul de o viata: complexul aristocratiei. Toata cariera ideologica, de altfel plina de succes a domniei sale, s-a bizuit pe acest complex.
Exista in piesa "Trei Surori" de Cehov, o replica devenita celebra: "Mitocania ma tulbura si ma jigneste". La noi, Alexandru Paleologu a adaptat-o, spunand:"Politetea ma cucereste". Acesta ar fi, pe scurt, raspunsul aristocratiei. Pentru ca, de fapt, aristocratia este o stare de spirit, nu o clasa. Ea nu apartine numai secolului XIX (din fericire), ea este opusul mitocaniei si defineste, intr-un singur cuvant, buna crestere, manierele, bunul simt.
Iata ca, de data aceasta, este pusa la zid "biata aristocratie franceza", dar nu in oribile temnite comuniste, asa cum eram obisnuiti, ci prin cuvinte aiuritoare si in fata lumii intregi. "Daca-i bal, bal sa fie"...
Va multumesc, domnule presedinte! Va multumesc pentru ca ma puneti, iar, in situatia de a-mi fi jena ca sunt roman! Imi aduc aminte de vremurile cand Romania se erija intr-unul dintre prietenii de baza ai Iraqului si, daca nu ma inseala memoria, ocupati, atunci, posturi destul de importante in ierarhia comunista, pentru ca sa fim seriosi, un secretar de partid la judet nu este, tocmai, un dizident...
Si, de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu de faptul ca sunt roman, mi-e rusine, ci de faptul ca dumneavostra sunteti la conducerea Romaniei!
Sunt sigura ca nea Vasile, infometat si satul de atata politicianism, nu are nici cel mai mic gand de a pleca la Bagdad sa-l macelareasca pe nea Mohamed. Chiar si din amarnica-i saracie, nea Vasile l-ar ospata cu o mamaliguta si un pahar cu vin pe Mohamed, daca acesta i-ar calca pragul.
Nici John John din Minnesota nu il cunoaste si nu are motive sa-l omoare pe Mohamed din Bagdad. Sunt, ca intotdeauna, jocurile politice care-i omoara pe amandoi...
Spuneam ca au fost doua stiri despre romani. A doua se afla la rubrica de "social-umor" si se referea la un om de afaceri care-i da sotiei sale 870 de dolari pe luna numai pentru a nu fi "deranjat", seara, cand vine frant de oboseala. Sotia este foarte multumita de aranjament si se gandeste sa dubleze suma la aparitia primului copil. Am zambit...Traditionala "descurcareala" romaneasca a "salvat" ce incurcase politica cu doua pagini mai inainte.
In Liberation aparea, acum 13 ani, o data cu "emanatii" revolutiei, un nou Gavroche. Gavroche-ul roman, pustiul care alerga printre gloante pe bulevardele Bucurestiului si a carei poza a facut inconjurul lumii... Primul sprijin politic, primele semnale de simpatie au venit, atunci, din partea autoritatilor franceze.
Anul trecut, am putut sa revad, pe TV5, Herastraul, Ateneul, Maramuresul, icoane si oua incondeiate. Va multumesc prieteni francezi!
Presedintele Chirac a raspuns celor afirmate de Ion Iliescu: "they missed a good opportunity to shut up".
Cu alte cuvinte, daca taceai, filozof ramaneai.
|
Camelia Lazar- Toronto 3/1/2003 |
Contact: |
|
|
