Întoarcerea acasã a dirijorului Cristian Badea
Deschiderea stagiunii Orchestrei Naþionale Radio a însemnat anul acesta, la început de octombrie, un eveniment cu mai multe semnificaþii. În ambianþa protocolarã a reluãrii dialogului Orchestrei Radiodifuziunii Române cu melomanii ce frecventeazã Studioul “Mihail Jora” din strada Berthelot sau ascultã concertele în transmisiune directã, a avut loc ºi o incitantã întâlnire. Dupã aproape patru decenii de absenþã, în faþa orchestrei ºi a publicului a apãrut, pentru prima oarã în aceastã ipostazã, dirijorul Cristian Badea. Faima carierei sale ne era binecunoscutã încã din perioada activitãþii sale violonistice, ale cãtrei începuturi fuseserã propulsate de marea Lola Bobescu. Apoi, revelaþia vocaþiei dirijorale l-a condus spre afirmare ºi succes, sub cãlãuzirea unor maeºtri precum Herbert von Karajan sau Leonard Bernstein. De multã vreme auzeam despre realizãrile sale în colaborarea cu renumite orchestre simfonice ºi mari teatre lirice ale lumii. De-abia acum, îndeplinind gestul simbolic al reîntoarcerii acasã, în România, toate aceste ecouri au devenit ceva concret. Interesant este faptul cã, pentru un astfel de moment, Cristian Badea a ales Simfonia a 9-a de Mahler, opþiune neobiºnuitã, atipicã pentru o primã imagine de contact cu un anume perimetru de lume muzicalã. L-am ascultat, i-am urmãrit relaþia cu orchestra. Putem recunoaºte un artist sensibil, un mare profesionist, stãpân pe mijloacele artei sale. Iatã deci cã, asemenea lui Ulisse revenind printre ai sãi, dupã o lungã aºteptare, Cristian Badea întregeºte, printr-o demonstraþie elocventã, pleiada dirijorilor români celebri în lume, de la Ionel Perlea ºi George Georgescu, la Silvestri, Celibidache sau Bergel. Neîndoios este un câºtig pentru noi ºi, totodatã, o recuperare moralã pentru artistul care ne viziteazã acum, prima ºi, sperãm, nu ultima oarã.
|
Grigore Constantinescu 10/9/2006 |
Contact: |
|
|
