Replica la " Cine nu are batrani ..." .
Sunt randuri pline de mare adevar si de nobila simtire pentru noi, cei aflati la varsta senectutii, randuri pentru care noi multumim, dar... Mai e un DAR foarte mare...Mai exista o fatada. Varsta fizica nu e in concordanta cu cea sufleteasca. Oricate nevoi sau apasari, de oriunde si oricand ar apasa umerii oamenilor inaintati in varsta, ramane un licar de lumina in suflet care da caldura si ilumineaza viata sufleteasca si mai ales da vietii, atat cat a mai ramas, intelesuri noi si mai adanci. Chiar daca in trup s-a stins acel "falnic avant", putem zice ca Al. Macedonski: Mai sunt inca roze, mai sunt Si tot parfumate si ele, Asa cum erau si acele Cand ceru-l credeam pe pamant. MAI SUNT INCA ROZE, MAI SUNT ! La varsta asta mai avem inca piloni pe care sa ne sprijinim viata interioara oricate neajunsuri ne ajung. Pe langa alunecarea uneori spre negura gandirii, nu de putine ori straluceste si intelepciunea si cumpatarea, de unde si zicala "cine nu are batrani sa-i cumperi, cine are ..." Avem satisfactia implinirilor, atatea cate au fost, fiindca intotdeauna ne propunem mai mult decat putem realiza, altfel obiectivele, daca n-ar fi inalte, lupta pentru indeplinirea lor ar fi marunta si nimeni nu-si propune asta in perioada marilor elanuri. Dar acelea care au fost, s-au castigat cu un pret pe care l-am achitat cum se cuvine. Mai mult sau mai putin, dar fiecare am avut implinirile noastre, fiecare am insemnat "ceva" pentru care putem sta cu capul sus. Daca stim sa selectam ce am avut bun in viata noastra, avand exemplul optimistului cu paharul pe jumatate plin, viata noastra poate vi mai senina. Mai avem bucuria de a vedea satafeta dusa mai departe de copiii nostri si apoi de nepoti. Retraim prin nepoti etapele de viata din propria tinerete, acum la alte dimensiuni, cu mult mai multe intelesuri decat atunci cand eram in goana cailor. Urmarind evolutia nepotelei mele, uneori icoana propriei mele copilarii sau cea a copilului meu la varsta ei, e atat de puternic retraita, incat mi se intampla chiar sa-mi strig nepotica pe numele fiicei mele, sau parca am avut-o pe mama inaintea mea mai tanara decat e acum fiica mea. Si ce spectacol se desfasoara in mintea mea in succesiunea atator si atator dragi si sfinte icoane! Dragi aduceri aminte de parca e o lume vie ce ar astepta doar sa intind mana ca s-o ating. Acum avem timp pentru a gusta pe deplin frumusetea aceasta de vis-realitate-vis, aceasta dulce leganare pentru care in tinerete nu aveam nici ragaz, nici prea mare interes, nici prea multe izvoare. Putem asculta mai in tihna cantecul pasarelelor si auzim acum mai multe sunete in gusulita lor. Acum parca auzim cum creste iarba si ne patrundem mai mult de miracolul florilor. Parfumul lor e mai viu, cerul e mai albastru si mai larg ,ca sa nu mai zicem de cei care au norocul de a se bucura in plus de frumusetea cerului canadian de care eu nu ma mai satur privindu-l Cei care traim pe aceste meleaguri stim sa pretuim darurile date de blanda, si buna, si primitoarea Canada, chiar daca ne invinge dorul cate odata dupa tara mama. Noi stim ca omul nu poate avea totul. Si daca trebuie sa alegem, atunci pentru noi, norocul a fost de partea noastra cand am ales. Numai aceste cateva ganduri si ar fi suficient sa spunem ca avem destui piloni pe care sa ne sprijinim vietile noastre. Ca avem mai multi ani, nu e asta o satisfactie pentru ca ni s-au implinit urarile de "La multi ani!" pe care le-am primit la aniversarile zilei noastre de nasterie? Numai de n-ar veni peste noi cine stie ce vremuri vrasmase si atunci, tineri sau batrani sa fim totuna. Dar speranta in mai bine ma indeamna totusi sa murmur: MAI SUNT INCA ROZE, MAI SUNT !
|
Elena Buica - Pickering 2/15/2003 |
Contact: |
|
|