CONTRAPUNCT ÎN COTIDIAN - DESPRE NOI SI DESPRE EXCESE
Luna ianuarie, cred eu, ar trebuie denumita “luna dietei”, caci de obicei în timpul acestei luni se face o pauza dupa excesele (cât de placute!) din timpul sarbatorilor. Am observat ca toate natiile fac din când în când excese culinare, nu numai americanii cu “fast food”-ul lor sau cu portiile supradimensionate ce se servesc la restaurante în Statele Unite. Românul are însa o vorba foarte înteleapta: “ce-i prea mult strica”. Si chiar asa si este. Se stie bine ca felul irational in care se hranesc americanii a condus la un procent îngrijorator de persoane obeze în populatia tarii. Dar numai alimentatia în exces are efecte nedorite? Bineînteles ca nu. Am fi tentati sa spunem ca de bine nu se satura nimeni. E adevarat. Dar nu cumva prea mult bine strica?
Un raspuns satiric la întrebarea de mai sus îl gasim în romanul “Minunile Sfîntului Sisoe” de George Topîrceanu. Sisoe este un personaj coborât din rai pe pamant. Raiul imaginat de Topîrceanu este un loc plictisitor si lînced. În rai nimeni nu face absolut nimica, toti locuitorii sunt îmbracati la fel si rasi în cap, femeile nu se deosesbesc de barbati, acolo populatia marindu-se numai prin emigratie. Nici macar sete sau foame nu apuca sa-ti fie caci de cum doresti ceva, îngerii te satisfac instantaneu. Din lipsa de ocupatie, locuitorii raiului mint, bârfesc, cad în pacatul invidiei si al trufiei, creeaza conflicte.“Unii cer introducerea suferintei în rai. Un nou venit protesteaza, dar unul dintre cei vechi a încercat sa se spânzure, de plictiseala. De asemena încercarile de evadare sunt dese. Altul se roaga sa i se scrânteasca o mâna – si foarte multi încearca sa-si faca rau, sa se automutileze – ca sa le fie mai bine.”*) Odata, sfîntul Habacuc, mare ghicitor în palma si amator de tintar “a fost prins carând tarâna cu o taraboanta, într-un loc mai ferit, unde-si pusese în gând sa rasadeasca urzici. Si a fost aspru mustrat atunci de sf. Petru, dupa cuviinta, caci în rai nu-i îngaduit nimanui sa munceasca, acolo fiind vesnica sarbatoare.”*)
Cum se vede deci, oricât de paradoxal ar parea, nu numai faptele negative ale existentei sunt insuportabile (în fapt necazurile n-au nevoie sa fie în exces ca sa fie greu de suportat, unul e de ajuns ca sa faca viata imposibila), ci si cele considerate “bune”. Mi-aduc aminte ca atunci când am venit pe continentul nord american la început îmi placea sa vad timp de câteva ore peisaje întregi de lacuri, dar la un moment dat, dupa noua ore de condus numai prin peisaj de lacuri, nici ochiul nici sufletul nu mai digerau placerea. În 1985, la împlinirea a 300 de ani de la nasterea lui J.S Bach toate posturile de radio si TV aveau emisiuni despre Bach, totul era numai muzica de Bach. Nu ca nu mi-ar fi placut, dar excesul îmi provoca evident o nevoie de “evadare” catre altceva, chiar daca Bach este unul din compozitorii pe care îi ador. Si, daca veni vorba de muzica, ma întreb cum suporta lumea la festivalul de la Bayreuth numai Wagner, tinând seama si de faptul ca muzica sa nu-i usor de digerat nici chiar în cantitati mici!
La cele prezentate mai sus mi s-ar putea replica, poate, ca un exces de bani nu deranjeaza. Nu sunt sigura. Am auzit povesti depre numeroase persoane care au facut infarct imediat dupa ce au câstigat la Loto. Ca sa nu mai vorbim de câta bataie de cap poate provoca o mare avere, nu numai în a o gera corespunzator, dar si în a pastra relatii apropiate cu familia si prietenii. Se pare ca nici o viata prea lunga nu e confortabila. Într-un interviu la TV, o femeie din Quebec care împlinise 107 ani spunea ca nu-i fericita pentru ca toti cei din generatia ei s-au dus. Visa sa vina Dumnezeu s-o duca dincolo cât de curând. Dragostea exagerata nu este nici ea foarte de dorit caci poate conduce la gelozii si acte de violenta. Cum bine se stie, iubirile pasionate pot fi tot atât de devastatoare ca si ura înversunata.
S-ar parea deci ca excesele, fie în bine fie în rau, ar trebui evitate pentru a ocoli necazurile. Idealul ar fi o cumpatare universala, dar eu stiu de la legile gazelor ca “gaze ideale nu exista”, deci cred ca nici situatii “ideale” nu exista. Recent mi-am pus chiar întrebarea daca nu exista totusi si lucruri care, chiar în exces, sa nu deranjeze si întrebând în dreapta si stânga am gasit câteva. Barbatii mi-au spus ca nevestele lor nu sunt deranjate, oricâte perechi de pantofi, rochii, sau bijuterii ar avea. Femeile la rândul lor mi-au spus ca oricâte mormane de ziare si reviste ar colectiona sotii lor acasa, asta nu i-ar deranja câtusi de putin. Cum se vede, e si chestiune de perceptie. Ceea ce pentru unii e exces, pentru altii nu e! Cât despre romanul lui Topîrceanu chiar daca e amuzant, nu se stie daca nu e preferabila monotonia din rai unor chinuri diversificate din iad.
As zice însa ca acum, la începutul agitatului secol 21, ceea ce nu ar deranja absolut pe nimeni, ci dimpotriva ar aduce armonie umanitatii ar fi o pace adânca si stabila pe planeta. Sa fie doar un vis al meu?
*) George Topîrceanu: “Minunile Sfîntului Sisoe”, Editura Junimea - Iasi, 1972
|
Veronica Pavel - Toronto 2/8/2003 |
Contact: |
|
|
