Let's rock! (XIV)
Motto: “You better get back to your used to be / 'Cause your kind of love ain't good for me...”
Dave Edmunds, I Hear You Knockin’
Vorbisem, în episodul trecut, despre succesul din 1970 al grupului britanic Mungo Jerry. Din păcate destinul lui a fost unul mai puţin fericit căci grupul a început să se destrame înca din anul debutului; alte creaţii valoroase ca Lady Rose, Have a Whiff on Me, Somebody Stole My Wife sau Follow Me Down au fost înregistrate cu diverse componenţe şi nu s-au mai bucurat de aceelaşi succes fulminant ca şi hit-ul de început. Cu regret, am constatat că în mai toate selecţiile muzicale rock din America de Nord Mungo Jerry apare ca un fel de one-hit-band cunoscut numai pentru In the Summertime.
Pe când Mungo Jerry domina topul britanic, conaţionalii lor, The Beatles, ajungeau pe primul loc în topul de peste ocean cu single-ul The Long and Winding Road (având For You Blue pe contrafaţă). In Marea Britanie melodia (scrisă de Paul McCartney) nu a apărut ca single ci numai pe LP-ul Let it Be şi se numără printre cele care nu au fost niciodată interpretate în concert.
"The long and winding road / that leads to your door / will never disappear / I've seen that road before / It always leads me here / Lead me to your door"...
Ray Stevens, pe numele său adevărat Ray Ragsdale, originar din Georgia, a lansat în 1970 melodia Everything is Beautiful ajunsă pe primul loc în topul de la Billboard la sfârşitul lui mai. O melodie optimistă în stilul tipic american, despre egalitate, libertate, pace şi prietenie (aproape-ţi vine să crezi că a fost scrisă pentru una din emisiunile de evanghelizare), cu un cor de copii de la şcoala primară din Nashville unde învăţau cele două fiice ale lui Ray.
"Jesus loves the little children, all the little children of the world / Red and yellow, black and white, they are precious in his sight / Jesus loves the little children of the world // Everything is beautiful in its' own way / Like a starry summer night or a snow covered winter's day / Everybody's beautiful in their own way / Under God's heaven, the world's gonna find a way"... Au trecut peste 30 de ani de atunci şi omenirea înca se străduie să găsească o cale. Ce ne-am face noi, bieţii muritori, dacă n-am avea speranţa (şi dragostea de muzică)?
În 1970, Edwin Starr - născut în 1942 în Nashville, Tennessee, sub numele de Charles Hatcher - a lansat melodia War, un adevărat protest la adresa conflictului armat din Vietnam care, la data respectivă distrusese deja, de ambele părţi ale frontului, multe zeci de mii de viţi şi destine.
“War - huh / What is it good for? / Absolutely nothing! / Say it again! / War - huh / What is it good for? / Absolutely nothing / Yeah. // War - I despise / 'Cos it means destruction / Of innocent lives / War means tears / To thousands of mothers how / When their sons go off to fight / And lose their lives…”
Producătorului Norman Whitfield i-a plăcut timbrul dur al vocii lui Edwin şi alegerea sa pentru înregistrarea melodiei în studiourile Motown s-a dovedit inspirată, căci War a urcat, în ultima săptămână a lunii august, până pe locul întâi în topul american.
Britanicul Dave Edmunds, originar din Cardiff, Wales, a ajuns pe primul loc în clasamentul Regatului Unit cu melodia I Hear You Knockin’, lansată în octombrie 1970. Cântecul, compus de Pearl King şi Dave Bartholomew din New Orleans, nu era nou; îl mai interpretaseră Smiley Lewis şi Gale Storm prin anii ’50, apoi Fats Domino, în 1961. Melodia ritmată, cu vocea lui Dave înregistrată cu timbru telefonic, s-a menţinut în topul britanic timp de peste trei luni, atingând un excelent loc 4 chiar şi în America, la Billboard.
“You went away and left long time ago / Now your knocking on my door / I hear you knocking / But you can't come in / I hear you knocking / Go back where you been”…
Într-un excelent aranjament muzical, single-ul, devenit smash hit în întreaga lume, s-a vândut în peste trei milioane de exemplare.
The Partridge Family au lansat, în timpul unuia din episoadele serialului cu acelaşi nume, melodia I Think I Love You. In serial era vorba despre aventurile familiei unei văduve, mamă a cinci copii; aceştia hotărăsc să alcătuiască un grup rock, prilej pentru realizatorii serialului de a prezenta, în fiecare episod, se câte o nouă melodie. Respectivele creaţii muzicale erau concomitent lansate de casa de discuri Bell Records. I Think I Love You a fost un adevărat succes, căci discul s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare, iar melodia a dominat, pentru două săptămâni topul american. Versurile, de o sinceritate dezarmantă, descriu simţămintele unui tânăr, îndrăgostit pentru prima dată:
“I was sleeping and right in the middle of a good dream / Like all at once I wake up from something that keeps knocking at my brain / Before I go insane I hold my pillow to my head / And spring up in my bed screaming out the words I dread: / I think I love you!”…
“Hey, I think I love you, so what am I so afraid of? / I'm afraid that I'm not sure of a love there is no cure for / I think I love you, isn't that what life is made of? / Though it worries me to say I never felt this way…”
Un alt mare succes al anului 1970 a fost melodia My Sweet Lord, a lui George Harrison (apărută pe single cu Isn’t It A Pity pe faţa a doua). Probabil cea mai bună creaţie a sa ca artist solo, melodia constituie un fel de declaraţie de credinţă în Creatorul Suprem:
“My sweet lord / Hm, my lord / Hm, my lord // I really want to see you / Really want to be with you / Really want to see you lord / But it takes so long, my lord”…
Melodia este deosebit de captivantă, după cum, desigur, vă mai amintiţi, dar prezintă, din păcate, unele asemănări cu He's So Fine, hit-ul din anii ’60 al grupului Chiffons; ceea ce i-a făcut pe aceştia din urmă, sau mai bine zis pe proprietarii dreptului de publicare, să-l dea în judecată pe George pentru plagiat. Astfel a început un proces lung, în urma căruia, cu toate diferenţele evidente de armonie, versuri si motiv muzical, Harrison a fost găsit vinovat de “plagiat involuntar” şi a trebuit să plătească daune editorilor.
Melodia Up Around the Bend a grupului Creedence Clearwater Revival (CCR) a fost unul din succesele grupului înregistrate în 1970. Melodia, ajunsă ca single până pe locul 4 la Billboard, face parte şi din albumul “Cosmo’s Factory” singurul album pe care am avut vreodata ocazia de a-l avea în mână în anul apariţiei. Începând cu un solo de chitară triumfal, melodia are un ritm captivant şi poartă amprenta melodică a lui John Fogerty. Din păcate, versurile nu prea vin în sprijinul ideii mele că muzica rock de calitate a promovat si o lirică de valoare. Textul l-am putea considera ermetic, dacă n-ar fi, vai!, doar o banală înşiruire de cuvinte fără multă noimă:
“You can ponder perpetual motion, / Fix your mind on a crystal day / Always time for a good conversation, / There’s an ear for what you say”… Cu toate acestea, chemarea către acel loc misterios de la capătul şoselei (“Catch a ride to the end of the highway / And we'll meet by the big red tree, / There's a place up ahead and I'm goin' / Come along, come along with me.”) îmi aduce aminte de unele din picturile suprarealiste ale lui Paul Delvaux, cu căi ferate, oraşe sau drumuri care se termină brusc şi inexplicabil înainte de a atinge linia orizontului. Oricum, cu sau fără versuri inspirate, melodia e, incontestabil, captivantă. In rest, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…
(Na Na Hey Hey) Kiss Him Goodbye a fost un succes neaşteptat al grupului Steam. Melodia a urcat până pe locul 5 la Billboard în 1970. Se spune că “na, na, hey, hey” a rămas de la începuturile repetiţiilor pentru înregistrare, când versurile nu erau încă definitivate, cântăreţii trebuind, totuşi, să cânte ceva. Din păcate nici versurile definitive nu sunt cu mult mai breze:
“Na na na na, na na na na, hey hey-ey, goodbye / He'll never love you, the way that I love you / 'Cause if he did, no no, he wouldn't make you cry / He might be thrillin' baby but a-my love (my love, my love) / So dog-gone willin' / So kiss him (I wanna see you kiss him. Wanna see you kiss him) / Go on and kiss him goodbye, now”.
Cam sună a “concurenţă neloială”. Un fel de… abureli. Deh, “steam”, care va să zică. Oricum melodia în sine este de bună calitate şi e mare păcat că Steam au rămas fără “presiune” deja după primul album.
S-a stins o stea
La 12 ianuarie anul acesta a trecut în nefiinţă Maurice Gibb, unul dintre membrii fondatori ai grupului The Bee Gees, fratele geamăn al lui Robin şi fratele cu trei ani mai mare al lui Barry. Calitătile vocale ale lui Maurice au fost mai puţin cunoscute publicului, căci de-a lungul celor de 40 de ani de carieră a făcut mai mult acompaniament vocal pentru cei doi fraţi ai săi. Deşi plasat din acest punct de vedere mai în umbră, el şi-a adus o contribuţie importantă în privinţa aranjamentului muzical, precum şi ca instrumentist, cântând la orgă, pian, chitară, mellotron, ba chiar şi la tobe pentru unele înregistrări în studio sau la spectacolele date de Bee Gees. O excepţie de la rolul său secundar a constituit-o perioada din 1969, când Robin s-a despărţit de grup, iar Maurice a lansat, împreună cu Barry, albumul “Cucumber Castle”. După despărţirea de Barry, Maurice a scos single-ul Railroad şi a lucrat la un album solo, (“The Loner”, nepublicat), între timp colaborând cu diverşi instrumentişti, cântăreţi şi compozitori printre care Ringo Starr şi Billy Lawrie, fratele legendarei stele a pop-rock-ului britanic Lulu - devenită soţia lui Maurice în 1969.
După reîntregirea grupului, în anii ’70, Maurice a continuat să fie un element esenţial al acestuia prin contribuţia sa în calitate de compozitor şi interpret, în ciuda problemelor familiale (despărţirea de Lulu) şi a alcoolismului. La începutul anilor ’80, Maurice s-a recăsătorit cu Yvonne Spencerley, cea care avea să-i fie alături timp de 20 de ani, ajutându-l să depăşească momentele grele ale vieţii: lupta cu dependenţa de alcool, moartea tatălui şi a fratelui mai tânăr, Andy, survenite în acelaşi an, 1988.
Cei trei Bee Gees au continuat să lucreze împreună după vindecarea de alcoolism a lui Maurice, lansând în 1989 albumul “One”; dar iată că, în ianuarie anul acesta, în timpul unei operaţii de blocaj intestinal efecte la un spital din Florida, inima lui Maurice, slăbită de abuzul de băutură, a încetat să mai bată. Deşi s-a stins la numai 53 de ani, Maurice şi-a trăit viaţa, cu urcuşuri şi coborâşuri, după bunul plac. In fond, cine-şi poate dori mai mult? Oare nu spunea poetul: “Viaţa asta-i bun pierdut / De n-o trăieşti cum ai fi vrut.”? A rămas în urma lui doar amintirea celor care l-au cunoscut îndeaproape şi care susţin că Maurice avea un deosebit de dezvoltat simţ al umorului, bucurându-se ca un copil de fiecare glumă.
I started a joke
Which started the whole world crying
But I didn’t see
That the joke was on me, oh no…
Till I finally died
Which started the whole world living
Oh, if I’d only seen
That the joke was on me…
frmatache@hotmail
|
Florin R. Matache 2/6/2003 |
Contact: |
|
|
