COLORADO
Motto:
"Calatorului ii sade bine cu drumul"
Colorado este in primul rand un nume. Fascinant as zice daca mi-as aminti adolescenta cu intensitatea necesara exagerarii. Are vocalizarea simfonica a latinismelor moderne si inerent implica misterul ocazional iberic, ceva de "Castel in Spania" si deslantuire gitana peste care trece praful saxonic al cirezilor in deriva, manate haotic dar decisiv de siluete Don Quichote-iste pe care conventional le numim cowboys.
Cam asta ar fi ca nume, pretentios poetic si gol ca interpretare, este, de fapt imaginea , perfect imaginativa, a adolescentului care viseaza"cai verzi pe pereti", visa, vreao patruzeci de ani in urma cand Colorado era egal cu Eldorado, ideal imaginativ, imposibil de atins si mai ales periculos. Si ce periculos!
Cum zice romanul? " Da Doamne ce n-am avut sa ma mir ce m-a gasit !" Si m-am trezit in Colorado. Statul Colorado, pe raul Colorado, urmarind fascinata (vorbeam doar despre fascinatie, nu?), zic, urmand fascinata cursul meandric al raului ciudat de incapatanat in a infrunta muntele, il scobeste si ii daruie maretia catedralelor si imi aminteste ca perfectiunea nu ne apartine.
Calatoria spre Vest este una din obsesiile mele. Vestul asa in general si in America in special. Intai trans -Canada si pe urma spre Montana via Colorado. Utah, Wyoming. Si ca sa ajungi acolo trebuie sa treci peste Mississippi. Treci Mississippi, treci Rubiconul, boare de legenda venita cumva catre noi cu Mark Twain si Faulkner, General Jackson si swamp-ul Louisianei si poate cu hergheliile de mustangi raspanditi salbatic pe tot intinsul Americii si "Atunci" si "Azi".
Vorbeam insa de Colorado. Mississippi e alta poveste, poate am sa vorbesc despre ea candava.
Ajungem in Colorado, statul, intr-o dupa amiaza de Iulie tarziu, e cald, 38 de grade pe putin dar senin si vara cu V majuscul. Suntem cu masina, bineinteles, avionul se poarta in familia noastra numai "over seas" si ocololim Denverul in dorinta disperata de a ajunge in munti poate la Aspen, poate la Vail, ma rog, undeva unde sa ne oprim si sa admiram Rockies, mai putin agresivi decat in Canada vestica, ziceam noi.
Ne-am oprit la Dillon, un fel nod de drumuri, localitate de turisti pusi pe explorarea imprejurimilor. Hoteluri civilizate, nu Marriot, dar destul de piparate ca doar platesti in "americani", ceea ce nu e tot aia cu ai nostri. Dar face!
Muntii ofera numai daca stii sa iei. Padurile , crestele, raurile, lacurile te coplesesc zdrobindu-te sau te includ. Privesti misterul profund al maretiei cu care esti inconjurat cu sfiala sau cu spaima. Si intr-un caz si in celalat ai constiinta disproportiei dintre tine si spatiul peste care timpul s-a asezat invizibil, inexistent.
Gata !
Sa revenim la oile noastre.
De la Dillon am inceput sa descoperim Colorado. Am plecat spre Aspen, nu se poate sa te duci in Colorado si sa nu dai cu nasul in Aspen, poate vezi vreo vedeta de cinema, ceva celebritati, nu? Nu!
Aspen-ul e o localitate de vacanta celebra pentru partiile de ski, vara e plina de turisti mai putin marcanti, poate mai batrani si cam atat. Drumul pana acolo e cu totul alta poveste. Highway-ul serpuieste pe langa Whitw Colorado, care, pentru a nu se desminte, ne desvaluie un canion rival al celor din Utah sau Arizona. Peretii de piatra rosie , caramiziu-sangerie au dantelaria sofisticat eleganta a catedralelor Normando-Gothice, dar spre deosebire de acestea, inspiratia divina or, mai corect, adoratia catre divinitate este inlocuita de retinerea spaimei sau poate a constiintei maruntei creaturi ce suntem.
Colorado bolboroseste fara odihna si dupa cate stiu pe sute de mile, noi ne uitam extaziati si fara rasuflare si impreuna curgem dincolo de realitatea imediata intr-un salt nefiresxc inapoi, sau poate inainte dupa cum ne da mana sa consideram temporalitatea.
La Aspen ne-am calmat si plecam spre Dillon cu creerul zgariat de iamagini ceea ce inseamna de nesters si dupa obiceiul calatoriilor noastre , pe alt drum.
Este un drum de munte, ceea ce inseamna, in America , o sosea obisnuita, asfaltata si atat, fara semne de circulatie, numai cu un anunt, la intrare, care zice laconic:"Now open ".
Chiar asa!
Drumul incepe sa urce. Masina urca usor, are 8 cilindri, e cald numai afara, 40 de grade sau asa ceva, muntii sunt magnifici. Puri, neintinati. Omul a indrasnit numai caricatura asta de sosea care urca totusi cu indrasneala. Ne oprim intr-o parcare care sugereaza sfarsit de urcus, cerul deschis in fata noastra, o creasta spre stanga si atat. Parapetul parcarii e greu, solid de piatra aspra de munte si ma incumet sa ma uit dincolo de el. Gresala! Un Hau imens ma trage inapoi, e vale cum n-am vazut vreodata, adinca dincolo de ori ce imaginatie, ma straduesc de geaba sa vad raul care a creat-o, e undeva acolo jos, sigur ca este, dar nu-l vad si nu-l aud.
In Utah am admirat panorama canioanelor multicolore desvaluite la 10000 de picioare inaaltime, pe o creasta asezata strategic turistic, aici Colorado se scunde si n-ai nici macar puterea sa-i presupui prezenta. Ti-e frica!
Doua turiste americane cu "casa" si doi caini raman total insensibile la moment si noi plecam cu convingerea ca am atins punctul terminus al unei aventuri usoare, surpriza fireasca de turist curios.
Dupa creasta din stanga, de care spuneam, o luam la vale si totul reintra in normal. "Are you kidding?" Urcusul abia incepe, o Toyota rosie condusa de o minte incinsa probabil de cele 40 de grade ne depaseste in curba si nu pot sa scriu ce iese pe gura romanului in situatia asta, suntem patru in masina si e o liniste perfecata. Dupa. Avem senzatia ca urcam spre cer si, trebuie sa recunosc, imi place la disperare dar nu scot o vorba. Nu cred sa fi urcat mai mult de un sfert de ora, poate o zi, poate mereu? Cine stie? Ne-am oprit pe creasta si acolo scrie 14400 feet. 4000 de metri? Limba unui ghetar e pe marginea parcarii, turistii mai curajosi se uita catre valea ramasa in urma. Si noi. Cu coada ochiului.
Mi-ar fi placut sa ma simt in siguranta si nu numai atat, sa ma consider puternica , stapana, un fel de semn egal, macar, sa se aseza inre mine si munte. Aiurea ! Stam in matca neputintei noastre indiferent cat de sus ne cataram.
Pe urma toate au decurs normal. Am fost la Denver, la Vail, la Frisco si asa mai departe si mai ales recunosc din cand in cand ca am fost in Colorado.
|
Tea Niculescu - Toronto 1/6/2003 |
Contact: |
|
|
